Ce-mi doresc în noul an….

Ce-mi doresc în noul an?
E normală întrebare
Să aplic cerescul plan,
Să slujesc mai cu elan,
Cu mai multă-ncredințare.

De-i nevoie de schimbări
Pregătit sunt de-acțiune
Vreau frumoase întâmplări
Ce-aduc binecuvântări
Și progres în misiune.

Fără ajutor de Sus
Doar eșec va fi lucrarea
Dar de fac ce-a zis Isus
Știu că nu voi fi exclus
De la tot ce dă Salvarea.

Îmi doresc tot ce El vrea
(Domnul gloriei divine)
Când mustrare vrea să- mi dea
Să o port, da, voi putea
Știu că haru-i mă susține.

Dorul ce mă arde-acum
Când un nou an se arată
Nu-i dorință de consum
Ci mă-ntreb O, Tată cum
S-am trăirea consacrată?

Când El spune “Mergi!”, să merg
Oriunde ar fi să fie
Iar de trebuie s-alerg
Lacrimi pe obraz să șterg
Să mă duc cu bucurie.

Ce-mi mai doresc doriți și voi
Strânse legături cu Cerul
Nicicând să nu dăm înapoi
Ci să-nfruntăm orice șuvoi,
Să fie tare caracterul.

Să fie hărnicie-n lan
Cum n-a fost niciodată
Să-nvingem zbuciumul uman
Și sentimentul inuman
Și firea toată… toată.

Nu, nu e vis ci-i dor aprins:
Iubirea să sporească
Să știm că zilnic ne-a cuprins
Cu glasu-i dulce și distins
Din Patria cerească.

Și câte doruri ar mă fi
În rugă împletite!
Spre Tatăl Slavei s-or sui
Și El le va învrednici
Să fie împlinite.

George Cornici

Din ceasul tainicei chemări

Din ceasul tainicei chemări
Când părăsit-am calea largă
Ne-au cucerit încredințări
Și-ai noștrii pași spre Cer aleargă.

Mergeam în grabă spre neant
Când auzit-am vocea lină:
”Mesajul Meu e important
E uns cu pace și Lumină.”

Am ascultat și L-am urmat
Pe-al jertfei Fiu și-al nostru Rege
De-atunci cu sufletul predat
Putem comori cerești culege.

Privirea Lui ne-a-nsuflețit
Să nu mai vrem, nicicând, himere
Și-atât de mult L-am prețuit
Când ne-a vorbit de Înviere.

Din clipa când L-am cunoscut
(Atunci, în ziua cercetării)
Lucrări precare n-am mai vrut
Și nici o stare-a nepăsării…

Ci implicare și progres,
Conecții cu dumnezeirea
Pe-acestea, zilnic, le-am ales
Să nu ne pierdem moștenirea.

George Cornici