Șapte lucruri urâte

Prov. 6:16-19

Dintre-atât de multe fapte
Ce vre-un om le săvârșește
Șase lucruri, ba chiar șapte
Domnul însuși le urăște.

Ochii trufași, totdeauna
Urâciune vor rămâne
Sau privirile ce-întruna
Se consideră stăpâne.

Limba care izvodește
O vorbire stricăcioasă
Fiincă Dumnezeu urăște
Orice limbă mincinoasă.

Domnul ura și-o revarsă
Când e vorba de păcat
Înspre mâna care varsă
Sângele nevinovat.

Tot la fel Domnul urăște
Mințile nesăbuite
Inima care urzește
Planuri ce-s nelegiuite.

Și picioarele ce-aleargă
Repede răul să-l facă
Calea lor e una largă
Și-n urgie o să zacă.

Domnul încă mai urăște
Caracterul vicios
Ce neadevăr rostește,
Martorul cel mincinos.

În sfârșit, Domnul urăște
Dintre cei enumerați
Și pe-acel care stârnește
Certurile între frați.

Doamne dă-ne-nțelepciune
Ce urăști să nu iubim
Făcând numai fapte bune
Cum dorești, așa să fim.

Nici să nu urâm vreodată
Ce iubesti, Părinte Sfânt
Și c-o inimă curată
Să-Ți urmăm pe-acest pământ.

Ne călăuzește pasul
Iar când vom ajunge-acasă
Fericiți s-auzim glasul:
Bine! slugă credincioasă!

Daniel Hozan

Psalmul 92

(2 Cronici 16,9 :“Domnul Își întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijine pe aceia
a căror inimă este întreagă a Lui.” )

Ce frumos e ca pe Domnul, astăzi, să Îl lăudăm,
Și în Fața Lui, cu toții, inima să ne plecăm!
Al Tău Nume, Prea Înalte, să-L cântăm și să-L cinstim,
Marea Ta credincioșie, tuturor să o vestim!
Să audă tot pământul că ești plin de bunătate,
De iertare și iubire însă, judeci cu dreptate!
Ce adâncă Ți-i gândirea, Dumnezeule Prea Sfânt,
Mare e a Ta lucrare, sus în cer și pe pământ!
Totuși, cei lipsiti de minte, la acestea, nu iau seama,
Și trăiesc păcate grele iar de Domnul, nu au teamă!
Chiar dacă îi vezi, ca iarba, ca în lume se-nmulțesc,
Pe aceștia, ce într-una, în tot locul înfloresc,
Asta  se întâmplă iată, numai pentru ca să fie,
Scoși pe veci din Cartea Vieții, nimiciți pentru vecie!
Dar Tu, Doamne, Prea Puternic, Care peste veacuri treci,
De ai Tăi, întotdeauna, înălțat vei fi în veci!
Risipiți vor fi ca fumul, cei care Îți sunt vrăjmași,
Și în negura uitării, se vor pierde ai lor pași!
Ochiul celui ce în Domnul, viețuiește cu credință,
Va vedea cum se-mplinește Sfânta Lui Făgăduință.
Îi va auzi urechea, glasul Domnului din nor,
Cum îl strigă și-l numește, al Său Fiu moștenitor!
Cel curat, precum finicul, înverzește an de an,
Și va creste între oameni, ca un cedru din Liban!
Vor fi verzi și plini de sevă, cei sădiți în Casa Lui,
Niște pomi cu multă roadă în grădina Domnului!
Dumnezeu e drept în toate, neschimbat precum o stâncă,
Mare e lucrarea-I Sfântă, iar gândirea Lui, adâncă!

Dorel Gaftoneanu

Cristos şi sămânţa de urmaşi

“Dar după ce îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi.” (Isaia 53.10)

Isus Mântuitorul nostru n-a murit în zadar: moartea Sa ispăşitoare este aceea a unui înlocuitor care a purtat povara păcatelor noastre. Prin această înlocuire primită de Dumnezeu, El i-a mântuit pe toţi aceia pentru care Şi-a dat viaţa ca jertfa pentru păcat. El a fost asemenea grăuntelui de grâu care ”moare şi care aduce multă roadă”. Prin moartea Sa, El Şi-a câştigat o sămânţă de urmaşi şi deci El poate să spună: ”Iată-mă, eu şi copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu”.

Un om se găseşte reprezentat în copiii săi şi Cristos în credincioşii Săi. Viaţa unui om se prelungeşte şi dăinuieşte în urmaşii săi: tot aşa viaţa lui Cristos se continuă în aceea a credincioşilor. Isus trăieşte şi îşi vede sămânţa, El îşi îndreaptă privirea spre noi, El îşi găseşte desfătarea în noi, El ne recunoaşte ca rod al muncii sufletului Său. Să ne bucurăm că Domnul nostru nu va înceta să Se bucure de roadele jertfirii Sale sângeroase şi că El nu va înceta niciodată să-si sature privirea de recolta bogată a morţii Sale. Acei ochi care au plâns odată pentru noi, ne contemplă acum cu plăcere. Da, El priveşte la acei care privesc la El. Privirile noastre se întâlnesc. Ce bucurie în aceste priviri!

Charles Spurgeon