Ești bucuria vieții mele

Ești bucuria vieții mele
Isuse, Tu m-ai transformat
În zile bune, zile grele
Mi-ndrepți privirea către stele,
Spre Plaiul cel mai minunat.

Îmi ești suprema fericire
Prezența Ta îmi este far
La prima noastră întâlnire
Mi-ai arătat a Ta iubire
Să intru-n starea cea de har.

În zilele de întristare
Al Tău surâs îmi dă alin
Când vine valul de-ncercare
Doar mâna Ta biruitoare
Îmi octotește-al meu destin.

În Tine mi-este ajutorul
În tot ce fac și-n tot ce zic
Da, îmi cunosc Mântuitorul
Te urmez dându-ți onorul
Și-n veci doar Ție mă dedic.

Transformi necazul în speranță
Și ce-i uscat Tu înverzești
Nu vreau nici faimă, nici prestanță
Căci s-a format o siguranță
În stările dumnezeiești.

Mi-ești tot ce-mi trebuie în viață
Să pot ajunge la Liman
Lăuntrul tot ce-mi spui învață
Privesc, uimit, slăbita-Ți față
Mi-e bucuria un ocean.

Eram în groapa nepăsării
Dar m-ai ‘nălțat la trai activ
Nu voi uita ceasul chemării
Și nici lucrarea transformării
Și nici cerescul obiectiv.

Trăiesc sublime satisfacții
De când mi-ești prietenul iubit
Pământul dă doar putrefacții
Și multe, multe speculații
Dar Tu, Isus, m-ai împlinit.

George Cornici

Daruieste Lui Dumnezeu cu bucurie

Text: 2 Corinteni 8:1-15

Fiecare să dea după cum. a hotărat în inima lui: nu cu părere de rău, sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu”.  2 Corinteni 9:7

Un predicator făcea apel pentru colectă în faţa unei adunări mari. A cerut oamenilor să vină cu darurile lor în faţa bisericii într-un act al voinţei şi bucuriei. Mulţi au venit în faţă pentru a-şi prezenta darurile, printre ei, o fetiţă şchioapă s-a aliniat şchiopătand pe la sfarşitul randului. Scoţandu-şi ceasul de la mană, l-a pus pe masa de langă podiumul amvonului, după care s-a îndreptat spre bancă.
Cand serviciul s-a terminat, unul din uşieri a fost trimis s-o conducă în biroul unde predicatorul dorea să stea de vorbă cu ea. El a spus: „Draga mea, am văzut ceea ce ai făcut în seara aceasta. A fost minunat. Dar răspunsul oamenilor a fost atît de generos, că am primit mai mult decît trebuie pentru nevoile noastre. Nu mă simt bine ca să păstrăm ceasul tău atat de preţios şi aş vrea ca să-l iei înapoi”. Acest fapt a surprins-o pe fetiţă, care a clătinat vehement din cap a refuz. Cu o privire plină de reproş în ochi, ea a spus: „Frate pastor, dumneata nu înţelegi. Eu nu ţi-am dat ceasul meu d-tale sau bisericii, eu l-am dat Domnului!”


Cuvantul lui Dumnezeu îi învaţă pe credincioşi să dea „nu cu părere de rău şi nici de silă”. O dragoste adevărată pentru Isus şi cauza Sa, nu plăcerea socială, trebuie să fie aceea care să ne motiveze. Numai atunci darurile noastre vor fi plăcute Domnului şi vor aduce binecuvantări în vieţile noastre. Ca şi creştin, poate tu contribui la multe cauze meritorii, fii însă sigur că ai motive curate. Dă de bunăvoie şi din toată inima – lui Dumnezeu! – H.G.B.

Dă la fel ca pentru Domnul
Sub privirea Lui senină.
Dăruieşte, ştiind că darul
II aşezi în mana Lui divină.” – Anonim

Dumnezeu se uită la inimă nu la mană  la cel ce dă si nu la dar

Painea zilnica

Spre destinația dorită…

S-ajungem la destinația dorită
Privirea trebuie spre Rai ațintită
Și-orice s-ar întâmpla pe-ngustul traseu
Să nu ne-mpiedice nici scai, nici deșeu.

Mulțimi de obstacole fi-vor pe cale
Deci, pe unde sunt să nu mergem agale
Ci înfrutându-le cu putere divină
Să le doborâm, s-avem tihnă deplină.

Greutățile slujbei vor fi ușurate
Dumnezeieștile legi vor fi aplicate
Și vom urca spre țintă treaptă cu treaptă
Împlinind voia sfântă prin vorbă și faptă.

Mergând spre Liman nu există confuzii
(Sunt, de scurtă durată, și deziluzii)
Dar puternicul dor care ne animă
Un nou avânt în lăuntru imprimă.

S-ajungem la destinația finală
E obiectiv de bază în a vieții Școală
Asimilând concepte născute-n Lumină
Călătorim cu drumeți ce zilnic se-nchină.

Popasuri făcute nu-s de lungă durată
C-așa procedează cei din sfânta Ceată
Și iar pornim spre pitorescul Etern
Unde doar fericiri sublime se-aștern.

Urcând serpentine ce sfârșesc în Slavă
Ne desprindem de tot ce-i lut și pleavă
Și-nsoțiți de cântări nemuritoare
Învingem opoziții și stări precare.

Vedem obiectivul dar nu ca prin ceață
E clar că ajungem la starea măreață
Pe care-o gustăm încă de-aici din vale
Trăind zilnic principii fundamentale.

S-ajungem la destinația dorită
Privirea trebuie spre Rai ațintită
Și-orice s-ar întâmpla pe-ngustul traseu
Stăm lângă sfântul și unicul Dumnezeu.

George Cornici

O pozitie mai buna

Text: Matei 10:16-26

Căci nu este nimic ascuns care să nu fie destăinuit, şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.” Matei 10:26

Ce mangaiere este să ştii că nimic nu scapă ochiului Iui Dumnezeu! EI va face toate lucrurile drepte. Tratamentul incorect şi suferinţele pe care nu le meriţi din partea lumii, vor fi aduse într-o zi la lumină. Cei cărora li s-a făcut răul vor fi răzbunaţi – chiar dacă nu în această lume, cu siguranţă în cealaltă. Am învăţat aceste lucruri, pentru prima dată, de la mama. Cînd eram la începutul adolescenţei cineva mi-a furat bicicleta. Era greu de cumpărat o bicicletă în zilele acelea, cand banii nu ne prea intrau în casă. Eram distrus şi furios şi i-am exprimat mamei amărăciunea. Dar, ca de multe daţi pană atunci, înţelepciunea ei m-a ajutat din nou. „Dave, mi-a spus ea, în această situaţie eşti cu adevărat un biruitor. Este mult mai bine să fii unul care a pierdut o bicicletă decît cel care a furat o bicicletă. Gandeşte-te numai cu ce va trăi această fiinţă. Si ce-I va spune lui Dumnezeu la marea judecată?”

Am înţeles imediat argumentul ei şi m-am consolat.
Dar numai mai tarziu am priceput tot ce spusese mama şi ce era implicat în cuvintele ei. Ea avea credinţa în justiţia lui Dumnezeu. Ea ştia că în ciuda faptului că acea persoană o va duce bine furand în lumea aceasta, într-o zi va trebui să dea socoteală pentru păcatele ei în faţa lui Dumnezeu.
Simţi răni adanci în inima ta pentru relele pe care ţi le-au făcut alţii? Poate cineva pe care-l iubeşti şi în care ai încredere, te-a trădat. Poate ai suferit o mare pierdere, şi cel ce-a dat lovitura a dispărut cu obiectul tău de preţ. Gandeşte-te numai la poziţia celui ce-a săvarşit acest lucru rău. Deoarece Dumnezeu este drept şi va face ca toate lucrurile să fie corecte, tu eşti într-o poziţie mai bună!

Faptele rele şi păcatele firii     – D.J.D.
Ţinute-s adesea ascunse privirii.
Judecata va scoate totu-n lumină
Nimic n-a scăpat de privirea divină. ”         – D.J.D.

Secerişul judecăţii este sigur de îndată ce sămanţa păcatului este semănată

Painea zilnica

Priviti mereu in sus

Matei 14:22-33

Dar cînd a văzut că vantul era tare, s-a temut… ” Matei 14:30

Mai demult, cînd oamenii traversau America călare pe cai, o ceată de exploratori a noului continent ajunsese la rîul Susquehanna. Era primăvară şi apele rîului erau învolburate şi adînci. Analizînd situaţia, au decis să treacă de partea cealaltă în ciuda inundaţiei. In timp ce caii treceau vadul spre inima rîului, unul din călăreţi a fost aproape copleşit de ameţeală. Privind la apele învolburate ce-l înconjurau din toate părţile, a început să se clatine în şa. Colegul său care a băgat de seamă pericolul – temîndu-se că va cădea de pe cal – a strigat: „Uită-te sus, omule! Priveşte în sus!” Călăreţul îngrozit, a executat comanda, regăsindu-şi echilibrul.


Ceea ce l-a scăpat pe Petru de la înec a fost privitul în sus. Pentru că-si luase privirea de la Domnul, uitîndu-se la sine şi la valurile furioase ale mării, a început să se scufunde. Cît de mult semănăm cu el! în loc să ne găsim odihna în Cuvîntul Domnului şi în promisiunile Sale, începem să ne uităm la talazurile furioase ale vieţii, la vînturile perfide ale adversităţilor, la neputinţa noastră de-a ne rezolva problemele. Rezultatul? Ne cuprinde panica. De îndată ce privim la cu totul altceva decît la Domnul şi Cuvîntul Lui, şi încercăm să umblăm după simţuri, sîntem condamnaţi să ne înecăm în valurile împrejurărilor. Lucrul esenţial este să privim în sus – să ne aţintim privirile la Domnul Isus.
Creştine, autodisciplinează-te să nu mai priveşti jos la apele tulburi ale împrejurărilor. Îţi pui în pericol echilibrul spiritual. Priveşte mereu în sus!          – H.G.B.

Privind la Isus, mi-e sufletu-n lumină,
Deşi întreaga lume se zbate-n neagră tină.
Chiar marea de mugeşte cumplit în jurul meu
Eu am o pace sfîntă privind la Chipul Său ”  – Anonim

Painea zilnica

Până când eşti cu totul al Lui

„Fie ca răbdarea voastră să fie un produs finit, pentru ca să fiţi desăvârşiţi, întregi, fără nici un defect.” lacov 1:4

În cazul multora dintre noi, lucrurile sunt în ordine în ansamblu, dar există unele domenii în care suntem neglijenţi. Nu este vorba de păcat, ci de rămăşiţe ale vieţii noastre carnale care ne pot face neglijenţi. Neglijenţa este o insultă la adresa Duhului Sfânt. Nu trebuie să fim neglijenţi în nici o privinţă: nici în modul în care mâncăm sau bem, nici în modul cum ne închinăm lui Dumnezeu. Nu numai relaţia noastră cu Dumnezeu, ci şi expresia exterioară a acestei relaţii trebuie să fie corectă. In final Dumnezeu nu va scăpa nimic din vedere; fiecare detaliu este sub privirea Lui.

În nenumărate moduri Dumnezeu ne va întoarce la acelaşi punct mereu şi mereu. El nu oboseşte să ne întoarcă în acelaşi loc până când învăţăm lecţia, deoarece El lucrează la realizarea produsului finit. Poate fi vorba de impulsivitate – in repetate rânduri, cu cea mai tenace răbdare, Dumnezeu ne întoarce la acest punct. Sau poate fi vorba de o atitudine distrată a minţii noastre sau de un spirit de independenţă din natura noastră. Dumnezeu încearcă să ne arate acel lucru din viaţa noastră care nu este în întregime corect.

În studiile noastre am discutat despre adevărul revelat al Răscumpărării lui Dumnezeu şi inimile noastre sunt complet îndreptate spre El; minunata Lui lucrare din noi ne face cunoscut că, în ansamblu, suntem într-o stare bună înaintea Lui. Acum, ne spune Duhul prin apostolul lacov: “Lăsaţi ca răbdarea voastră să devină un produs finit”. Ai grijă să nu fii neglijent în lucrurile mărunte ale vieţii spunând: “O, pentru moment e de ajuns!” Oricare ar fi problema. Dumnezeu ne-o va arăta cu perseverenţă până când vom fi cu totul ai Lui.

Oswald CHAMBERS

De ce te uiți la mine?

„De ce te uiți la mine
Și mă privești ciudat,
Tu, stea, ce stai lipită
De cerul înstelat?

Ce ști tu ce înseamnă
Cuvântul „muritor”,
Când veșnic stai în gloria
Și-n slava stelelor?”

Vroiam să cert privirea,
Ce parcă reușea
Povara mea din suflet
S-o facă și mai grea.

Dar astrul îmi vorbește,
Cu tainic înțeles:
„De-aș fi și eu ca tine!
De-aș fi și eu ales!

De-aș fi și eu făptura
Iubită de Isus,
Sub crucea ce-o purtase!
De-aș fi și eu! … Dar nu-s!

N-aș plânge-n deznădejde,
Mocnind neîmplinit,
L-aș lăuda pe Domnul
Și-aș fi mai fericit!

Aș ști să râd mai bine,
Să lupt, să merg decis,
Să umblu prin credința
În tot ce mi-a promis!

Aș ști să-mi număr anii,
Trăind mai priceput,
Păstrându-mă-n iubire
Mereu ca la-nceput!

Aș căuta într-una,
Curajul să-mi găsesc
Și-n orice-mprejurare
Să-i spun iar: MULȚUMESC!”

Lucian Cazacu  

Cu privirea fixă…

Cu privirea fixă-n tine
Spune-mi sincer ce-i lumina
Astfel ca, privind în mine,
Să îmi văd cu claritate
Tot defectul meu și vina,
Sesizând că am un frate
Ce-mi înlătură ruina.

O, fixați-mi dar privirea
În ce Este nu-n ce știți;
Definiți-mi ce-i iubirea
Cei ce-n adevăr iubiți
Nu voi care-aveți gândirea
Celor pe cere-i citiți
După cum vă îndeamnă firea.

Spuneți-mi ce e trăirea
Voi ce-n adevăr trăiți
Nu voi care nemurirea
Știți frumos s-o definiți
Da-n lumină viețuirea
Vă demască amăgiți
Ce nu urmăresc sfințirea.

Priviți totul coerent
Și vorbiți de închinare
Când ea-i modul inerent
De trăiri și conlucrare
Cu Cel Sfânt, Omniprezent,
Ce pe „viață și mișcare”
Este Domn Omnipotent.

Nu-mi vorbiți cu insistență
Dintr-a voastră înțelepciune
De divin și Omniprezență
Când sunteți o regiune
Fără a Domnului prezență,
Un gol și-o dimensiune
Fără-a Vieții existență!

O, lumina din Lumină
Să fie-n voi evidentă,
Minunată și deplină,
Că-așa, în lupta iminentă
Cu armata rea, haină,
Victoria-i eminentă
Prin Prezența Cea divină.

De ai Viața și trăiești;
Cu privirea fixă-n tine
Spune tare cine ești
Și cu Marea Veste Bună
Transformă zilnic destine,
Luptând să restabilești
„Vechile cărări” Divine.

Ioan Hapca

Mă uit în jur

Mă uit în jur și „mă crucesc”
Și-aproape nu știu ce să cred
Când văd minciuni care zidesc
Pe cei ce-n ele se încred
Și adevăruri ce stropșesc
Chiar sufletul în care șed,

Mă întristează bucuria
Și zâmbetul nepăsător
Al celor ce-și țintesc privirea
În bunul și-n puterea lor
Și mare mi-e nedumerirea
Că-i văd suind triumfător,

Cu nedreptăți ce îndreaptă sorții
Atâtor minți și vieți credule
Îndreptățind în mari proporții
Diabolism în molecule,
Să treacă peste pragul porții
Iubirii tari și incredule…

Mă lupt în rugi să fiu lumină,
Un soare-n ziua tuturor
Și-adesea inima-mi suspină
Văzând pe mulți ce-n noaptea lor
Se înalță drept ca o tulpină
Într-un decor strălucitor…

Dar sunt și mai nedumerit
Când văd că toți ajung puternici
(Deși, nu-i unul nimerit
Pentru-a fi pus între cei vrednici)
Și totuși pot nestingherit
Să-și facă nume printre „sfetnici”…

Dar mă uimește un lucru care,
(Nu se prea spune pe pământ);
La cea mai mică încercare
Sunt toți ca pulberea în vânt,
Că-n ei, nu au nici o valoare
De-a sta-n picioare pe pământ…

Mă uit la oameni străluciți
Și plini de glorii în viață
Și-i văd de-a dreptul năuciți,
Cu disperarea înfiptă-n față,
Cu pumnii goi și sărăciți
De Adevăr și de speranță…

N-au simțământ ce dă valoare
Și nici valori de crezământ
Să vadă zori, să-apuce soare,
Să iasă afară din mormânt,
Mormânt de patimi orbitoare,
Că-atâta sunt, atâta sunt!

Mă uit în jur dar mă zidesc
Într-un Cuvânt ce dă viață
Și-s fericit să mă trudesc
Chemând pe cei ce stau în „piață”
La „carul” Tatălui ceresc,
În drum spre Patria semeață!

Ioan Hapca

Foto: Laurentiu Iordache

Din văi adânci

Din văi adânci de dor nespus
Se-nalță către Tine
Privirea mea, dulce Isus
Iar sufletu-mi spre nepătruns
Se-avântă cu suspine,

Căci, oare cât vei zăbovi
Să vii pe nori de slavă…?
Te-așteaptă azi ai Tăi copii
O clipă mai curând să vii
Fără nicio zăbavă!

Tânjim să-Ți vedem fața Ta
Să stăm doar lângă Tine,
C-aici în lumea asta rea
Nu ne găsim fericirea
Ci doar în Cel ce vine!

Lumea ne dă ce e mai rău
Ocară și rușine,
Dar vrem ca Sfânt Numele Tău
Să umple sufletul mereu
Trăind deplin în Tine!

O, câte lacrimi încă curg
De dor, de așteptare
Căci soarele e în amurg
Dar clipele prea-ncet se scurg
Și luna-abia răsare,

Și vine noaptea de dureri,
Tâlharii dau târcoale…
Iar noi, din sfinte privegheri
Strigăm să ne dai mângâieri
Și-o rază pe cărare

Să vedem lațuri ce se-ntind
Și-obstacolele multe
Care pe-atât de mulți îi prind
Fiindc-aleargă neveghind
Și nu vor să Te-asculte.

Dar cei ce vin cu viața lor
La poala crucii Tale,
Le da o, Doamne, ajutor
Și fii-le Far strălucitor
În nopțile de jale.

Cu lacrimi Te chemăm, cu dor
Prin vers și prin cântare,
Grăbește-Te să vii pe nor
Ca noi, plutind spre Tine-n zbor
Să-Ți cântăm Osanale!

Valentin Ilisoi