Când glasul

Când glasul Tău cel blând mă cheamă,
Tresalt, și-alerg să Te-întâlnesc
Cuprins de dragoste și teamă
Privesc spre cer, să Te zăresc,

Și-Ți caut ochii cu privirea,
Vreau să Te văd dacă Ești trist…
Mă uit la Tine, fericirea,
Asa de iute ți s-a stins…

”- Isuse scump, ce Ți se-ntâmplă?
De ce Tu încă lăcrimezi?
De ce din răni încep sa-Ți curgă
Picuri de sange-așa grămezi…

”-Mă simt mâhnit și simt durere
Cum as putea să Fiu trist!
Nu vezi cum toți, după plăcere
În colivie s-au închis…

Nu-i vezi cu luptă împotriva-Mi,
Îl au vrăjmaș pe Dumnezeu…
Și nu ascultă de porunca-Mi
Ei au uitat cine sunt Eu…

Unde să-Mi fie veselia
Când văd atâta desfrânare…
Unde să-mi fie bucuria
Când văd poporul Meu cum moare…

Chiar și din cei aleși de Mine,
Au părăsit Cuvântul Meu
Și au ales plăceri deșarte
Uitând de tot pe Dumnezeu…

Eu sunt Aici și chem pe nume
Puțină vreme a rămas
Pe cei ce astăzi sunt în lume,
Veniți, veniți, e încă ceas….

Și cât e ceas, Harul rămâne
Dar vine-o zi când s-o sfârși…
Și veți rămâne jos, în lume
În chinul veșnic, pe vecii…”

Avasilcai david

La ce privesc?

Privesc cu ochii neputinței
La datini cocoțate sus,
La-nvățăturile-ncepute
Și taina lor de nepătruns.

Se potrivesc cu-n chip de veac
Lăsând un miez de neatins,
Ca filozofi ce-ți plimbă gândul
Într-un abis de nedescris.

La prea-mbuibatele tulpine
Ce nu susțin floarea la rod,
La cei ce au un zâmbet fad
Ce îi transformă în Irod.

Privesc la oameni în robie
Ce se hrănesc cu amăgiri
Și-și cară-n piept stima de sine,
Căci E-ul lor e nesătul.

Privesc la cei ce-ar vrea să fie
Plăcuți în fața lui ISUS,
Dar nu o fac cum se cuvine
Ci într-un mod contrafăcut.

Privesc la drumul spre Emaus
Părându-mi foarte cunoscut
Și-mi iau o clipă de repaus,
Să meditez ce-am de făcut…

La ce privesc fără să văd?
De ce ascult fără să aud?
Unde mă-ndrept cu pași greoi
Și nu-Ți văd chipul lăcrimând?

Gigi Stanciu

Privesc la picurii de ploaie

Privesc la picurii de ploaie,
Ce bat ușor în geamul meu,
La florile ce râd în glastră,
Și Te slăvesc, sfânt Dumnezeu.

Privesc în jur și văd minunea,
Tot ce-ai creat este sublim,
Totul produce bucurie,
Mă plec în fața ta, mă-nchin.

Privesc la bolta cea senină,
Cerul măreț și glorios,
Văd dincolo de nori Cetatea,
Pe Mirele Isus Cristos.

Privesc la tot ce se întâmplă,
Și văd că timpu-i pe sfârșit,
Acest pământ curând va arde,
Veșnic e cerul mult dorit.

O, Doamne mare, slavă Ție,
Nădejdea mea în ceasul greu,
Privesc la cer cu bucurie,
Și Te aștept, o, Domnul meu.
Amin

Ica Drăgoi

Privesc în jur…

Privesc în jur și văd tot ce-ai creat,
Te recunosc în toate Domnul meu,
Totu-i perfect, frumos și minunat,
Te laud și Te slăvesc sfânt Dumnezeu.

Munții înalți, cu piscuri pân` la cer,
Dealuri, podișuri și câmpii cu flori,
Cum le-ai creat!Pentru noi e mister,
Sunt frumuseți de vis ce dau fiori.

Privesc la fluturii ce zboară lin,
La coloritul lor desăvârșit,
Admir, o, Doamne florile de crin,
Cu al lor parfum ce Tu le-ai dăruit.

Rămân uimit de trilul păsăresc,
De ciripitul lor desăvârșit,
Ești minunat, o, Doamne Te slăvesc,
Unic în tot ce faci, ești infinit.

Privesc în jur, admir, totu-i de vis,
Cu gândul doar la Tine, Domnul meu,
La Tine, la frumosul Paradis,
Slăvit să fii, măreț, sfânt Dumnezeu.
Amin

Ica Dragoi

Trăiesc… Ce mare har!

Privesc cu încântare
Cum soarele apune,
Iar gândul meu se duce
În alt hotar de lume.

Atunci, Îți mulțumesc
Că m-ai ferit de rele
Simțind, cum brațul Tău
M-acoperă cu stele.

În contemplarea lor
Un vis mi-se înfiripă,
Te simt că mă veghezi
Și noaptea se ridică.

Cocoșii, încep să cânte
Iar stelele dispar,
Începe o nouă zi;
Trăiesc… Ce mare har!

Un răsărit de soare
Și-un orizont albastru
Se văd peste căpița
Făcută din fân proaspăt.

Atunci, mă rog la Tine
Dorind să fii din nou…
Alăturea de mine,
Să mă ferești de rău.

Tu, îmi răspunzi îndată
Punând pe fața mea
O rază de lumină
Și-atunci, Te pot vedea.

Te văd în râul care curge
Și-n vântul ce adie,
În bobocel de floare
Ce soarele-l mângâie.

În pui de păsărele
Ce vor cu disperare
O gâză sau un vierme,
Căci altfel, mor de foame.

În zâmbet de copii
Ce merg voioși spre școală,
Părinți ce îi petrec
Se rog’ la Tine, iară.

În turma ce-o conduc
La iarba cea mai grasă,
Mă văd și eu la fel,
În turma cea aleasă.

În ruga ce o spunem
Când stăm cu toți la masă,
Tu ești prezent cu noi
În fiecare casă.

Îmi dai putere-n brațe,
În gând, înțelepciune,
Un suflet mai curat,
Pe buze vorbe bune.

Te caut să-Ţi mulțumesc
Și merg în adunare,
Aici mă încarc cu har
Și binecuvântare.

Te rog frumos, să mă veghezi
Când soarele apune,
Căci vreau s-adorm pe brațul Tău,
Iar Tu, să-mi spui pe nume.

Gigi Stanciu

Găsesc la Tine, pacea

Găsesc la Tine,pacea dulce
Pe care nimeni nu o poate da.
Și calea ce la ceruri duce
Doamne în Împărăția Ta.

La Tine…setea îmi astâmpăr
Îmbrac veșmântul ușurat.
Primesc iubirea ca un nufăr
Prin Jertfa care ma salvat!

Privesc la mâna-Ți perforată
La crucea unde m-ai iertat.
La Sângele cea curs odată
Atunci când vina mi-ai luat.

Rostesc în dragoste pe cale
Cuvinte mici de-a mă ierta.
Cântându-Ți,Glorie Osanale
Mulțumiri de Jertfa Ta!

La fiecare ceas din viață
Vorbesc cu Tine-n gând.
Îți cer mereu a Ta povață
La drum prin Duhul Sfânt.

Deschid Cuvântul fericirii
Ce-mi dă puterea să alerg.
La Cortul dulce-al întâlnirii
Unde Mesia…eu Te-aștept!

Doina Ketterer

Privesc în jur

De unde-mi va veni izbăvirea?
De unde-mi va veni îndurarea?
De unde-mi va veni iertarea?
De unde-mi va veni iubirea?

Și mă aplec îngenunchiată-n rugă,
Cu ochii-n lacrimi, ce-mi brăzdează fața,
Încredințată fiind, că ruga-mi o să ajungă,
La tronul Îndurării, Celui ce dă viața.

Mă închin înaintea Lui, în adorare
Și-I spun din nou ce mult eu Îl iubesc.
E temelia mea, stînca cea tare,
În care vreau credința să-mi zidesc.

Să pot smerită-n fapte și cuvinte,
Să-L proslăvesc, să-L laud, să-L măresc,
Să-I mulțumesc, că-n dragostea-I fierbinte,
Jertfitu-Sa, copilul Lui să mă numesc.

Cînd mă gîndesc la prețul ce plătit-a,
Parte să am de mîntuirea Lui,
Mă rușinez, că numai ea, ispita,
Să murmur m-a făcut, pe calea Domnului.

Chiar dacă a îngăduit, în astă lume,
Să trec prin încercări, ce greu apasă,
Mi-a dat tărie și puteri anume,
Ce-mi dovedesc că dreapta-I nu mă lasă.

În El mă încred, știu că mi-a dat iertarea,
Un altul ca Isus, în astă lume nu-i.
El m-a salvat și mi-a îndreptat privirea,
Sus la Calvar, la crucae jertfei Lui.

Cu sînge sfînt, spălatu-mi-a păcatul,
La Golgota în cuie atîrnînd.
În marea Lui iubire, Preaînaltul,
Prin moarte, viață veșnică, El dăruind.

E mîntuirea mea, nu pot să nu Îl laud,
E izbăvirea mea, nu pot să nu-L iubesc.
Mă bucur mult, cînd vocea-I blîndă o aud,
Mă închin înaintea Lui, etern vreau, să-I slujesc!

Bora Elisabeta

Privesc cu dor din depărtări

Privesc cu dor din depărtări,
Spre leagănul copilăriei mele,
În suflet, mă cuprind fiori,
Am amintiri ca nişte flori,
Anii trecuţi nu pot să spele,
Atâtea sfinte bucurii.

Ce plai frumos şi ce câmpii,
Un loc de basm, un timp de vis,
Când alergam cu mulţi copii,
Eram frumoşi , eram zglobii,
Parcă trăiam în paradis,
Era doar joc şi armonii.

Vara din zori cutreieram,
Desculţi pe uliţa din sat,
Şi nici o grijă nu aveam,
N-avem mobil, dar ne jucam,
Nu era nimeni supărat,
Şi la nevoie ne-ajutam.

Iarna mergeam la săniuş,
Când cădeau fulgi mari şi frumoşi,
Pe gheaţă făceam derdeluş,
Cu noi venea chiar şi Lăbuş,
Vai cât eram de bucuroşi,
Prin neauă ne făceam culcuş.

Noi n-am crescut cu hamburger,
Ci doar cu pâine şi untură,
Şi două haine-n şifonier,
Una de cald alta de ger,
Iar când uitam dreapta măsură,
Nuiaua, ne-ndrepta spre cer.

Ne adunam vecinii toţi,
La bucurii şi la necaz,
Şi între noi nu erau hoţi,
Nici ziduri, nici înalte porţi,
Aveam cuvânt, aveam obraz,
Ştiam hotarul fără hărţi.

Vara mergeam şi la prăşit,
Cei drept că mai mult murmurând,
Cu drag mergeam la pescuit,
Acolo cred aş fi dormit,
De nu eram setos, flămând,
De multe ori şi obosit.

N-am avut tot ce ne-am dorit,
Dar am avut părinţi cuminţi,
Muncind din greu ei s-au jertfit,
Ne-au îngrijit şi ne-au iubit,
Au vrut să fim noi fericiţi,
Crescuţi cu somnul liniştit.

În zile mari de sărbătoare,
Ne cuprindea fiorul lor,
Le aşteptam cu nerăbdare,
Cu haine noi şi cu mâncare,
Nu prea ştiam de Salvator,
Dar bucuria era mare.

Îmi amintesc cu drag de toţi,
Şi toate câte le-am trăit,
Regret doar zile, stări şi nopţi,
Când am bătut la rele porţi,
Condus de pofte, ispitit,
La jug cu oameni „morţi”.

Privesc în urmă cu uimire,
Cum şi în vremi de neştiinţă,
Pe când umblam condus de fire,
Căutând în patimi împlinire,
A făcut Domnul cu putinţă,
Să fiu călăuzit spre pocăinţă.

De multe ori fără să ştiu,
Am mers pe căile deşarte,
Am fost risipitorul fiu,
Rătăcitor într-un pustiu,
Dar Domnul m-a scăpat de moarte.
Azi, sunt salvat! Sunt viu!.

Anii-au trecut parcă în zbor,
Tot ce-a fost ieri pare un vis,
Iar eu nostalgic călător,
Sunt tot mai mult cuprins de-un dor,
Ce-i greu a fi descris,
Şi-l port spre viitor.

Mi-e dor de prieteni din pruncie,
De pâinea coaptă în cuptor,
Săraca mea copilărie,
Mi-ai dat atâta bucurie,
Aripi să pot să zbor,
Scântei spre veşnicie.

de Teodor Groza