Simfonia primăverii

S-a răsculat lumina, revendicându-şi timpul
Şi calendarul însuşi a nechezat din file,
Când s-a schimbat cu zumzet de viaţă anotimpul
Şi-o diademă pus-a, de zâmbete, pe zile.

Îmbălsămata sevă îmi primeneşte versul
Şi-l pârguieşte dorul din soarele ce arde,
Când dedulcit cu muguri îngână Universul
O simfonie nouă în inimă, pe coarde.

S-a-naripat culoarea, curgând pe săturate,
Înfiorând petale din flori cu gustul mierii,
E o-ncântare totul, dar, mai presus de toate,
E anotimpul vieţii, e vremea învierii!

Şi-n simfonia care încet, încet se naşte,
Pe partitură punem, din „dolorose” uliţi,
În cadenţare tristă, şi paşii-n prag de Paşte
Ai Celui ce spre moarte mergea împuns de suliţi.

Redeşteptaţi de focul aducerii aminte
În primăvara caldă şi castă care vine,
Să ne trăim viaţa în dragoste fierbinte,
Şi, spre-nvierea noastră, să ne sfinţim, creştine!

Simion Felix Marţian 

Reclame

Sunt atât fe fericit…

Sunt atât de fericit
C-am găsit Lumina
Cerul nu m-a părăsit
Mi-a-ngrijit grădina.

Merg pe cale cu avânt
Știu c-ajung în Slavă
Voi rămâne-n Legământ
Nu vreau colb, nici pleavă.

Nici de plâns nu sunt scutit
Nici de grea povară
Dar în mine-a răsărit
Iar o primăvară.

Când lovit sunt de furtuni
Rănile-s legate
Zilnic pot vedea minuni
Mirele mi-e frate.

Întristările când vin
Intonez cântarea
C-așa veșnicul destin
Îndulcește starea.

Doar prin har înaintez
Spre răsplata vieții
Am un dor și am un crez:
Țara Frumuseții.

Dimineața a sosit
Soarele-mi zâmbește
Sunt atât de fericit
Tatăl mă iubește.

Mă desprind de frământări
Doar privind spre țintă
Mai vin binecuvântări
Și-n a mea incintă.

Slăbiciunile apar
Să-mi umbrească traiul
Dar am scris în calendar
“Mă-ntărește Raiul.”

Dați-mi voie să mai spun
Ce-am mai spus odată:
Veșnice comori adun,
Veșnică răsplată.

George Cornici

Toamnă târzie

Plutesc frunze poleite,
Duse de vântul rătăcit.
Fuge timpul pe negândite,
Vremea sub ploaie s-a răcit.

Copacii golași, solitari în vânt,
Amorțiți visează la verdele crud,
Ce-n Primăvară se umple de cânt.
Acum vijeliile tot mai des se aud.

Se apropie Iarna cu puritatea ei.
Ne încălzește cu plapuma albă.
Și steluțele jucăușe ca niște scântei,
Împletite în a nemuririi salbă.

Toamnă târzie e viața mea trecută.
Aleargă zilele spre iarna vieții, anii mei,
Sub harul Domnului am fost renăscută.
Credința mă poartă pe aripile veșniciei.

– Vino, Doamne, sfințește-mi ființa,
Se apropie Iarna vieții, Te aștept.
Primăvara eternă o așteaptă credința,
Atât cât mai bate inima în piept.

Dan Viorica 

Anotimpuri și viață

Cad frunze uscate,
De vânt sunt suflate.
Ne-aduc aminte
Cât trecem de iute.

Ne ducem spre iarnă,
Cu-amintiri și speranță.
Sub ropot de ploaie,
Tânjim după soare.

Așa-i și în viață,
Trăim cu credință.
Dupa ploi și furtună,
Va veni vreme bună.

Când viforul suflă,
Și gerul ne mușcă,
În păr strălucesc mii,
Fulgi mari și zglobii.

Sărbătoarea-i aproape,
Ca o zi după noapte.
Din nou o sa vină,
Primăvara divină.

Intreaga natură,
E trezită din humă.
Și Raze de Soare,
Ne-aduc alinare.

Simion Ioanăș

Anotimpuri sfinte

Cand primavara inverzeste
Cu pomii verzi, si iarba multa
Tu, spre Isus, atunci priveste,
Spre Cel ce ruga iti asculta.
E timpul pentru semanat.
Dar tu, sa semeni bucurie
In al tau suflet insetat,
Sa creasca pace, armonie. .
din albe flori, sa simti mireasma
unei vieti neprihanite
sa duci cu tine, orisiunde
ganduri frumoase, nesfarsite.

Cand, vara in caldura ei
Te copleseste dintr-o data
Cu trandafiri si porumbei…
Cu atmosfera-i parfumata,
E timpul sa iti amintesti
Ca-n fiecare zi din viata
Tu in Isus te innoiesti,
Ca florile de dimineata.

Ia un exemplu de la toamna. .
Ea sufla vanturi racoroase,
Rodeste strugurii, si lanuri
Aduce daruri pretioase…
Tu sa rodesti, tot ce-i frumos
In viata ta, sa ai belsug,
Ca viata din Isus Christos
Ca ape limpezi care curg.

Din iarna, sa atingi usor
Fulgii de nea, pufosi si reci.
Sa te gandesti la viitor,
Ca la un pod pe care treci.
Sa iei din iarna, veselia
Copiilor care alearga.
Sa fii ca ei, si azi si maine
Neprihanit, in viata-ntreaga.

Narcisa Menegazzi

Lauri de lumină

Psalmul 19

„Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui.”

Cerul povestește de slava lui Isus,
Învierea o vestesc stelele de sus,
Noaptea lasă  mesaj pe raze de lună;
-„Din cântări de slavă împletiți cunună!”

Lauri de lumină  coboară de sus,
Coroană de Rege, pentru Domnul Isus,
Buchet împletit din cerești osanale,
Flori de Mântuire răsar  pe cărare!

Picură rouă pe flori de primăvară,
Și raza lunii țese o pânză rară,
Lasă un mesaj voios zorilor, pe flori;
„Isus  Cristos, Domnul, a înviat în zori!”

Luceafărul de dimineață  apune,
Dar îi face Soarelui un semn, și spune;
-Grăbește-te și du vestea în Răsărit!
„”Isus Cristos, Lumina Lumii a sosit!””

Și briza mării  îmbrățișează palmieri,
Se unduie și dansează  voios cu ei;
Parfum aduce din albastrele câmpii;
„A înviat Isus, Domnul din veșnicii!”

Și ciocârlia se înalță spre soare,
Și cu  voioșie strigă spre popoare;
-Aud îngerii, în cer, cântând mai duios;
„Mărire, Mărire, lui Isus Cristos!”

Plin de păcate, pe drum, fac și eu un pas,
A sosit, în lume, al Mântuirii ceas,
Ce trezește cu voce suavă, fină;
„Dă-mi inima, și voi șterge a ta vină!”

Din  ochi, picură rouă de  Mântuire,
Iar Inima   țese  raze de iubire,
Lauri de lumină primesc și eu, de sus,
Coroană de Rege, pentru Domnul Isus!

Arancutean Eliza 

Se lasă așteptată primăvara…

Un rece vânt de iarnă se-ntețește
În întunericul stăpân peste oraș
În față și în suflet mă lovește,
Să îmi întoarcă șovăielnicii mei pași…

Unde e luna, unde e în astă noapte?
Oh, după norii gri iar s-a ascuns…
Și de acolo parcă-mi spune-n șoapte
Că stelele sunt triste și au plâns…

Merg înainte, să-nțeleg misterul
Ce pân’ acuma nu l-am deslușit
Dar, parcă zăvorât tace și cerul…
Pământul de mult timp a amuțit…

De ce mai zăbovesc? Mă-ntorc acasă!
Nu e chiar beznă, câmpu-i alb, totuși pustiu…
Ce frig e… însă-n casa mea frumoasă
E cald și bine, iar afară e târziu! …

Se lasă așteptată primăvara…
Zăpada albă-mi scârțâie sub pași,
Doar ea mi-arată unde e cărarea
În întuneric, înapoi către oraș…

Emanuel Hasan

Dorita primăvară

Apare soarele, timid,
Iar florile ce-i duceau dorul,
Petale vesele deschid
Și onorează Creatorul!

Iar primăvara ce-a venit,
Se infiltrează prin unghere,
Topind steluțele de-argint
Ce rămăseseră stinghere!

Sub cerul azuriu se strâng
Cocorii în procesiune,
Copacii umbre își rasfrâng
În ascendentă formațiune…

Se-adună în pârâuri apă
Zăpezi topite explorând,
Și-un strop de rouă mic, pe pleoapă
Redă iluzia că plâng…

Aș plânge dar, nu de tristețe,
Ci pentru că… a câta oară?
Admir atâta frumusețe,
Trăind o nouă primăvară!

Laura Minciună 

Mărțișorul Mântuirii

E  o iarnă rece, e un ger cumplit
E plin de  flori de gheață, de omăt troienit,
Dar plină de speranță privesc mereu afară
Căci Domnul după iarnă, aduce PRIMĂVARĂ!

Tresar de bucurie, ce minunat tablou
Va fi când Dumnezeu face totul nou,
Dar în această seară te întreb ceva:
N-ai vrea PRIMĂVARĂ să faci în viața ta?

După iarnă-i primăvară, nici-un dubiu nu există
Și atunci prieten drag, fața ta de ce e tristă?
Nu cumva vreo neiertare în iarnă te ține-închis?
SAU pierduta-i prin troiene, cheia către paradis?

Poate că-n această seară sufletul ți-e înghețat
Și-l cutreeră stingher  gerul vreunui păcat,
Poate de  multă durere, inima acum ți-e gheață
Dar Isus Hristos din ceruri, poate azi să îi dea viață!

Cât timp lacrimile tale curg și nu sunt înghețate
Vino astăzi la Isus, fiindcă numai Domnul poate
Mărăcinii să-i transforme în copaci ce-s înfloriți,
Iar din oamenii de gheață, poate face mântuiți.

Ești obosit, parcă simți c-așa frig nu ți-a mai fost
Dar te cheamă azi Isus să intri la adăpost!
Te așteaptă, ce vei face? În iarnă te întorci iară?
S-au accepți să mergi cu  El unde-i veșnic primăvară?

La fel cum un ghiocel poate lumina s-o vadă
Și iese biruitor de sub  tone de zăpadă,
Știu că în această seara oricine poate să vină
Din al iernii întuneric spre o veșnică lumină!

Primăvară sufletească lasă Doamne-n adunare
Topește orice durere sub al mântuirii soare,
Fă în inimi să avem  o ninsoare a iubirii
Și fă să purtăm în piept mărțișorul mântuirii!

Mirela Olteanu 

Primăvara

O, Doamne, cine oare se-aseamănă cu Tine,
Când pui în stropi de rouă sclipiri diamantine,
Și când trezești la viață din scorburi cenușii
Atâția muguri veseli în codru și câmpii?O, Doamne, cine altul ar mai putea să ceară
Naturii să se-mbrace în strai de primăvară?
Ce arhitect de faimă s-ar duce în zăvoi
Să facă lăcrămioare din salbe de noroi?

Și cine altul, Doamne, ar pune în câmpie
Covor de viorele trezite de sub glie?
Brândușele frumoase să treacă prin polei,
Și prin zăpada rece să treacă ghiocei?

Doar Tu,Tu ai, Isuse, puterea învierii,
S-aduci în locul iernii fiorul primăverii
Iubirea să răsară ca florile de crini,
Din cioturile negre, din inimi de creștini!

Trezește azi poporul cu vânt de primăvară
Iubirea și cântarea, nădejdea să răsară!
Adu mireasma păcii, slăvite Creator
În inimile noastre cu har nemuritor!

Valentin Popovici