La nevoie se cunoaște

La nevoie se cunoaște
Care-ți este prieten bun
Și în nevoie nu te lasă.
Până nu ajungi în lipsă,
Mulți de prietenie-ți spun,
Dar de-ajutor ei nu dispun.

Prietenul ce-a stat cu tine
În necazul cel mai mare
Ți-a fost frate, să-i fii frate,
Să vă ajutați în toate
În vremurile de-ncercare
Până la ultima suflare.

Omul fără nici un prieten
E ca stânga fără dreaptă,
Când e la mai grea-ncercare
Nici un ajutor nu are,
Strigă și-n zadar așteaptă
Ajutor chiar și pe plată.

Prieten bun ți-e-acela
Care mustră greșurile tale
Și de rele te ferește,
Nu acel ce te lingușește
Lăudându-ți orice cale
Cu-a lui discursuri formale.

Vrăjmașul când va veni
Poate nimici cu al urii foc
Ce nu poți reface asemeni,
Nici cu o mie de prieteni,
Nu mai poți clădi la loc.
Și nu poți să te bucuri deloc.

Prietenii nu totdeauna
Pot fi sinceri, sau nu vor,
Dar dușmanii-s totdeauna
Furioși ca și furtuna,
Sinceri în pornirea lor,
Să facă rău: ei asta vor.

Om fără dușmani pe lume,
Nicicând nu poate să fie
Nici de-aproape, nici de departe.
Numai să n-aibă dreptate
Cel ce-i poartă dușmănie.
El cinstit și drept să fie.

Augustin Tecar 

Ești Prietenul meu

Ești prietenul meu, Isuse
Nicicând nu m-ai părăsit
Cerințele-mi nu sunt excluse
În necaz la mine-ai venit.

M-ajuți în orice-mprejurare
Din încinsul cuptor mă scoți
Răspunzi la orice-ntrebare
Mă ocrotești când vin hoți.

Mi-ești alături când urgii vin
Mă conduci în cortu-ți ceresc
De Tine-i legat al meu destin
Să doresc tot ce-i dumnezeiesc.

Slab fiind mi- aduci tărie
Să nu fiu atras în coșmar
Schimbi tristețea-n bucurie
Și faci miere din amar.

Pe drum melodii ne-nsoțesc
Progresul spre Țel e constant
Bucuriile nu lipsesc
Evităm ce este riscant.

Sunt prietenul Tău-o știu
Trăiesc supremă-mplinire
Prin câmpie sau prin pustiu
Ne ducem spre moștenire.

Nimeni și nimic în lume
Să ne despartă nu va putea
Nu vreau aur, nici renume
Vreau ce-al meu Prieten vrea.

La jug tragem împreună
C-așa-i prietenia la noi
Îmi vei pune pe cap cunună
Când voi intra în viața de – apoi.

George Cornici

Cea mai delicată misiune de pe pământ

“… prietenul Mirelui” Ioan 3:29

Bunătatea şi puritatea nu trebuie niciodată să fie trăsături care să atragă atenţia spre ele însele, ci trebuie să fie doar nişte magneţi care să atragă la lsus Cristos. Dacă sfinţenia mea nu-i atrage pe oameni la El, ea nu este genul bun de sfinţenie, ci o influenţă care va trezi afecţiuni necumpătate şi va duce sufletele în rătăcire. Un sfânt minunat poate fi o piedică dacă nu-L prezintă pe lsus Cristos, ci numai ceea ce a făcut Cristos pentru el; acel om va lăsa impresia că are un caracter foarte frumos – dar aceasta nu înseamnă a fi un adevărat prieten al Mirelui; eu sunt cel care cresc tot timpul, nu El.

Pentru a menţine această prietenie şi credincioşie faţă de Mire, trebuie să fim mai atenţi la relaţia noastră morală şi vitală cu El decât la orice altceva, mai atenţi chiar decât la ascultare. Uneori nu avem nimic de ascultat şi singurul lucru pe care trebuie să-l facem este să menţinem o legătură vitală cu lsus Cristos, având grijă ca nimic să nu intervină pentru a o rupe.

Numai ocazional ni se cere o ascultare concretă. Când apare o criză, trebuie să descoperim care este voia lui Dumnezeu, dar cea mai mare parte a vieţii nu ne-o petrecem într-o ascultare conştientă, ci în menţinerea acestei relaţii de prieten al Mirelui. Lucrarea creştină poate fi un mijloc prin care sufletul încetează de a mai fi preocupat cu lsus Cristos. In loc să fim prieteni ai Mirelui, devenim nişte providenţe amatoare şi putem lucra împotriva Lui, deşi folosim armele Lui.

Oswald CHAMBERS

Plăcerea sacrificiului

Voi cheltui prea bucuros din ale mele şi mă voi cheltui în totul şi pe mine. 2 Corinteni 12:15

După ce Duhul lui Dumnezeu a turnat dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre, începem să ne identificăm deliberat cu interesul lui Isus Cristos faţă de alţi oameni; iar Isus Cristos manifestă interes faţă de orice om. În lucrarea creştină nu avem nici un drept să ne ghidăm după afinităţile noastre; de fapt, acesta este unul dintre cele mai mari teste ale relaţiei noastre cu Isus Cristos. Plăcerea sacrificiului este că-mi dau viaţa pentru Prietenul meu.

Nu o azvârl, ci-mi dau viaţa în mod deliberat pentru El şi pentru interesul Lui faţă de alţi oameni, nu pentru o cauză. Pavel şi-a consumat viaţa pentru un singur scop: să poată câştiga oameni pentru Isus Cristos. Întotdeauna i-a atras pe oameni la Isus, nu la el însuşi. „M-am făcut tuturor totul ca, oricum, să mântuiesc pe unii dintre ei.” Când un om spune că trebuie să-şi dezvolte o viaţă de sfinţenie singur, Dumnezeu nu mai este de nici un folos pentru semenii lui: el se aşază pe un piedestal, izolându-se de restul societăţii. Pavel a fost un om sfânt; oriunde mergea, Isus Cristos S-a putut folosi de viaţa lui. Mulţi dintre noi trăim pentru noi înşine şi Isus Cristos nu se poate folosi de viaţa noastră. Dar dacă ne-am predat cu totul lui Isus, nu mai slujim scopurilor noastre personale.

Pavel a spus că ştie cum să fie „o ştergătoare de picioare” fără să-i fie silă de asta,deoarece izvorul principal al vieţii lui era devotamentul pentru Isus. Noi avem tendinţa să fim devotaţi nu lui Isus Cristos, ci lucrurilor care ne eliberează din punct de vedere spiritual. Nu aceasta a fost motivaţia lui Pavel: „Căci aproape să doresc să fiu însumi anatema, despărţit de Cristos, pentru fraţii mei” – o afirmaţie nerealistă, extravagantă? Când un om este îndrăgostit, astfel de vorbe nu sunt o exagerare, iar Pavel a fost îndrăgostit de Isus Cristos.

Oswald CHAMBERS

 

L-am văzut eu pe El?

„După aceea, S-a arătat într-un alt chip la doi dintre ei.”

Marcu 16:12

A fi mântuit şi a-L vedea pe Isus nu este acelaşi lucru. Mulţi sunt părtaşi ai harului lui Dumnezeu, dar nu L-au văzut niciodată pe Isus. O dată ce L-ai văzut pe Isus, nu mai poţi fi niciodată acelaşi, lucrurile nu te mai atrag aşa cum te atrăgeau înainte.

Trebuie să faci întotdeauna distincţie între ceea ce vezi tu că este Isus şi ceea ce a făcut El pentru tine. Dacă ştii doar ce a făcut El pentru tine, nu ai un Dumnezeu destul de mare; dar dacă L-ai văzut pe Isus aşa cum este El, experienţele pot veni şi trece, dar tu vei rămâne neclintit, întrucât L-ai văzut „pe Cel care este nevăzut“.

Orbul din naştere n-a ştiut cine era Isus până când n-a apărut El şi i S-a arătat. Isus Se arată celor pentru care EI a făcut ceva, dar noi nu-I putem dicta când să vină. El poate veni deodată, în orice moment..„Acum îl văd!”

Isus trebuie să se arate personal atât prietenilor tăi, cât şi ţie; nimeni nu-L poate vedea pe Isus prin ochii tăi. Când unul L-a văzut pe Isus şi celălalt nu, se produce o despărţire. Tu nu-l poţi aduce pe prietenul tău la Isus dacă Dumnezeu nu-l atrage la El. L-ai văzut pe Isus? Atunci vei vrea ca şi alţii să-L vadă. .Atunci s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.” Trebuie să le spui şi altora, chiar dacă nu te vor crede.

„O, dac-aş putea să-ţi spun, cu siguranţă ai crede!

O, dac-aş putea doar să-ţi spun ce am văzut!

Cum să-ţi spun şi cum ai putea să primeşti,

Cum. până când El nu te aduce acolo unde sunt eu?”

Oswald CHAMBERS

Descrescând după planul Lui

Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.

 Ioan 3:30

Daca ajungi să fii indispensabil in viaţa cuiva, ai ieşit din rânduiala lui Dumnezeu. Ca slujitor, marea ta responsabilitate este să fii un prieten al Mirelui. Când vezi că un suflet începe să recunoască cerinţele lui Isus Cristos, ştii că influenţa ta a fost folosită aşa cum trebuie: atunci, în loc să întinzi mâna pentru a-i preveni durerile, roagă-te ca ele să crească de zece ori mai mult până când nu mai există nici o putere pe pământ sau în iad care să poată ţine acel suflet departe de lsus Cristos.

Mereu şi mereu noi devenim providențe amatoare în viaţa altora; intervenim şi-L oprim pe Dumnezeu spunând: „Cutare şi cutare lucru nu trebuie să se întâmple”. In loc să ne dovedim prieteni ai Mirelui, noi punem în calea Lui compasiunea noastră, iar sufletul acela va spune într-o zi: „Eşti un hoţ, mi-ai furat dragostea pentru lsus şi am pierdut viziunea cu privire la El”. Fereşte-te să te bucuri împreună cu cineva de un lucru rău, dar ai grijă să te bucuri de lucrurile bune. „Prietenul Mirelui… se bucură când aude vocea Mirelui; şi această bucurie, care este a mea, este deplină. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”. Aceste cuvinte sunt spuse cu bucurie, nu cu tristeţe: în sfârşit, ei Îl vor vedea pe Mire! Şi loan spune că aceasta este bucuria lui.

Este punerea absolută in umbră a lucrătorului, ca nimeni să nu se mai gândească la el. Veghează cu întreaga ta fiinţă până când vei auzi vocea Mirelui în viaţa altuia. Să nu te îngrijoreze ce prăpăd aduce ea, ce tulburări, ce ruinare a sănătăţii; bucurăte cu o bucurie divină când auzi vocea Lui. Adesea poţi vedea cum lsus Cristos dărâmă o viaţă înainte de a o mântui (Matei 10:34).

Oswald CHAMBERS

 

Îngrijirea săracului

“Domnul îl sprijineşte, când este pe patul de suferinţă, îi uşurează durerile.” (Psalmul 41.3)

Adu-ţi aminte ca această făgăduinţa este pentru cei ce au grija de săraci. Eşti tu unul dintre ei? Dacă este aşa, atunci o poţi lua şi pentru tine.

Vezi numai cum, la vreme de boală, Dumnezeul celor săraci ştie să binecuvânteze pe cei ce au grija de ei; braţele Celui Atotputernic îi sprijinesc sufletul şi trupul suferind îl odihneşte pe perne moi. Ce imagine duioasă şi plină de dragoste este folosită aici, şi cum ni-L arată pe Dumnezeu ca fiind lângă noi în infirmităţile şi bolile noastre! cine ar fi gândit în vechime un lucru asemănător despre Jupiter sau despre zeii indienilor sau ai chinezilor? Acesta e limbajul deosebit al lui Dumnezeu, care se apleacă până la noi ca să fie Infirmierul şi îngrijitorul oamenilor de bine. Când El loveşte cu o mână, sprijineşte cu cealaltă. Oh, ce suferinţă binecuvântată este aceea care ne face să ne sprijinim la sânul lui Dumnezeu! Harul Său este cel mai bun întăritor şi dragostea Sa este cel mai sigur medicament. Şi când vom fi bolnavi aşa încât să rămânem numai piele şi oase, El va da sufletului nostru o putere de uriaş. Nu există medic mai îndemânatic ca Dumnezeu, tonic mai puternic ca făgăduinţa Sa, vin mai întăritor ca dragostea Sa.

Dacă nu ne împlinim îndatoririle faţă de săraci, sa luăm seama la ceea ce pierdem şi de îndată să devenim prietenul şi ajutorul lor.

Charles Spurgeon