„Stii ce ma doare?”

Text: Luca 10:25-37                              

Dar un Samaritean… i-a legat rănile,…şi a îngrijit de el.” Luca 10:33, 34

Biblia spune să-l iubim pe aproapele nostru. Isus a portretizat adevărata natură a iubirii în pilda atat de familiară a samariteanului milostiv. El ne-a învăţat că dragostea vede nevoia sau durerea şi răspunde la ea. Madeleine L’Engle relatează o povestire în cartea sa „Walking on water”(Umblarea pe ape), întamplare care subliniază acest adevăr. Un rabin,cunoscut pentru pietatea sa a fost confruntat pe neaşteptate într-o zi de către unul dintre tinerii lui învăţăcei. Într-o izbucnire sentimentală, tanărul ucenic i-a spus: „învătătorule, te iubesc!” Rabinul şi-a ridicat capul cu tristeţe dintre cărţile lui şi l-a întrebat: „Ştii tu ce mă doare, fiul meu?” întrebarea l-a descumpănit pe tanărul ucenic. Revenindu-şi, a spus balbaindu-se: „Rabi, nu înţeleg întrebarea dumnevoastră. Am încercat să vă spun cat de mult însemnaţi pentru mine, şi m-aţi încurcat cu o întrebare care nu are nici o legătură cu aceasta”. „Întrebarea mea nu este nici confuză nici lipsită de sens, a spus rabinul. Pentru că dacă tu nu ştii ce mă doare, cum poţi să mă iubeşti cu adevărat?”


Exemplul creştinului este însuşi Domnul Isus. El a văzut nevoile celor necăjiţi şi a răspuns. El a făcut mult mai mult decat să arunce o monedă sau o bancnotă în farfuria colectei. Ca un samaritean milostiv, Domnul Isus a avut milă de ei şi i-a ajutat. Putem învăţa de la Domnul Isus să arătăm dragostea pentru alţii mergand dincolo de sentimente şi cuvinte. Cand ne vom da seama că cineva suferă, să facem tot ce putem pentru a-l ajuta.– D.C.E.

De-aş fi ştiut că un cuvant era destul,
Aş fi rostit cuvantu-acela ne-ntrerupt,
Uşurand poveri, mangaindu-i sufletul
Căzut rănit pe-al vieţii povarniş abrupt.” – Ryberg

Compasiunea investeşte tot ce este necesar pentru a vindeca rănile altora

Painea zilnica

Ai Tăi copii am devenit…

Ai Tăi copii am devenit
Din clipa cănd noi ne-am predat
Spre altă țintă am pornit,
Spre luminosul infinit
Și Tu ne-ai binecuvântat.

Ai îngropat negrul trecut
Și ne-ai vorbit de-un viitor
În care Tu ne vei fi scut
Ce bine-i că Te-am cunoscut
Isuse, Bun și Blând Păstor!

Sfinte dorințe ai plantat
Demni de Paradis să fim
Cum să trăim ne-ai învățat,
Cum să iertăm ne-ai arătat,
Cum pe dușmani să îi iubim.

Am devenit ai Tăi urmași
Oriunde mergi mergem și noi
Să rătăcim Tu nu ne lași
Orientezi ai noștrii pași
Spre dulcea viață de apoi.

Cu noi la jugul greu Tu tragi,
Ne ușurezi grele poveri
Spre-a Ta iubire ne atragi
Când vin furtuni nu Te retragi
Trimiți din Slavă adieri.

Ce transformare și ce har!
Ce revelații am primit!
Comori culegem în hambar
Al nostru obiectiv e clar:
E trai de patimi dezrobit.

Copii de Rege azi suntem
Și-n veci așa va fi, o știm
Suntem sub har, nu sub blestem
Splendori în sfântul Plai vedem
Pe scara Cerului suim.

Ai Tăi copii am devenit
Din clipa când ai apărut
Și cu iubire ne-ai privit
Și-atât de dulce ne-ai vorbit
Și-ai vindecat ce ne-a durut.

George Cornici

Dumnezeul nostru care ne pazeste

Text: Psalmul 121

Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi pînă in veac. „Psalmul 121:8

Iată un psalm plin de promisiuni, pe care ne putem bizui cînd greutăţile vieţii devin greu de purtat şi cărările ei greu de urcat. Cînd greutatea poverilor ne clatină, avem nevoie de siguranţa că Dumnezeu nu ne va da mai mult decît putem purta şi că ne va păzi de cădere. Există o ilustraţie deosebit de frumoasă, dată de un calendar creştin, care ne îmbărbătează să începem orice zi cu deplină încredere în Tatăl nostru cel ceresc. Se spune: „Cămila îşi începe şi sfîrşeşte ziua în genunchi. La sfîrşitul zilei îngenunchează în faţa stăpînului ei şi i se ridică povara. Răsăritul soarelui o găseşte din nou îngenuncheată şi stăpînul ei îi aşează şi potriveşte povara de purtat în ziua aceea, pentru drumurile deşertului sau prin cîmpiile roditoare”.

Fiecare dintre noi purtăm o anumită povară (Galateni 6:5). Poate fi o legătură de griji ale datoriilor noastre zilnice, dar pentru unii cu o sensibilitate mai mare, ele pot constitui o sarcină insuportabilă de dus. Unii au povara sufletelor nemîntuite ale celor dragi sau ale celor ce nu trăiesc pentru Cristos. Apoi sînt acei ce se zbat sub poverile bolilor, a infirmităţilor, a slăbiciunilor sau a vreunui handicap. Asemenea poveri pot transforma simplele datorii gospodăreşti în sarcini grele şi în anumite zile i se pot prezenta ca un urcuş greu şi prăpăstios.
Oh, ce mîngîiere şi încurajare să ştim că Domnul ne „va păzi atît la plecare cît şi la venire” – toţi paşii de la răsăritul pînă la apusul soarelui. Ne va păzi piciorul de alunecare şi ne va proteja de-a lungul cărării vieţii.D.J.D.

Dumnezeu susţine pasul şovăielnic.
Pe slab îl face să stea neclătinat.
Ca să-i ridice sarcini şi durere,
întinde mîna celui împovărat.”- Psalter

Cu Dumnezeu alături si sprijinindu-te
pe braţul Lui, poţi înfrunta orice îţi stă în cale.

Painea zilnica

Doar creştini de suprafață…

Şi ne numim creştini. Chiar suntem? …
Sau doar creştini de suprafață
Iar în acuns, nutrind în cuget
Firea, purtăm mască pe față? …
Fățarnicii spălau paharul
Pe dinafară doar, să-i vadă
Admiratorii şi de-ndată
Jos la picioare să le cadă.
Piesa de teatru se  repetă
Şi-n timpurile noastre. Cum?
Dar nimenea nu mai regretă
Fapte ce pot duce spre scrum? . .
Tot mai puțini, căci el, duşmanul,
Le-a pus căpăstru de la sine
Ca să le fure Canaanul,
Splendorile sale divine!
Şi-n reguli mult exagerate
Actorii joacă piesa  lui,
Uitând cuvintele sărate
Prin Sfântul Duh al Domnului:
„Să nu vă credeți niciodată

Prea sfinți voi înşivă, n-aveți
Părere despre  voi prea ‘naltă
Cum că voi cineva sunteți!
Căci doar prin harul jertfei sfinte
Sunteți în cer moştenitori
Cu Dumnezeu, sfântul Părinte
Şi cu-al Său Fiu, sus în splendori!”
Însă mândria când apare
(Mândria  celui pocăit)
Naşte chiar gânduri: cine oare
Mai e ca mine-aşa smerit?
Eu nu port nici măcar cravată
Că-i o săgeată înspre iad!
Cu untdelemn? nu, niciodatã
Nu mă pot unge, cum să cad?
Eh, dincolo de-aşa smerenie
Se-ascunde multă răutate,
Nici vorbă de gram de sfințenie:
Mai bine treizeci de cravate,
Dar cu blândețe, cu iubire
Şi cu răbdarea lui Isus!
Credeți că lista-i spre sfârşite? …
Câte exemple-ar fi de spus:
Sau: cu batic legat în față
Şi-n spate îndeajuns de lung,
Că-i noapte-amiaz sau dimineață
Mult prea smerit mereu mi-l strâng.
Ei, frații mei, baticul mare
Poate sub el ascunde multe:
Mândrie, ură, clevetire,
Şi lucruri care par mărunte.
Însă chiar vulpile micuțe
Pot păgubi viile mari,
În pofta lor cum să le cruțe?
Rup tot ce prind pe-ntreg hotar!
Nu totu-i aur ce luceşte… .
Nici un veşmânt până-n pământ,
Nu-nseamnă că adăposteşte
Un suflet cald, nobil şi sfânt.
Ci dimpotrivă poate-ascunde
O viclenie din cel rău
O fire care să-şi  răzbune
Ce nu-i place în jurul său.
E bine doar ca-n toate cele
Să fii umil şi cumpătat
Ştiind că ai dincol’ de stele
Pe Cel ce merită ‘nălțat.
O mască nu-i pentru vecie
Căci întro zi jos va cădea
Iar sus acasă-n veşnicie
Doar cei din Domnul vor intra!
*
Ne-am construit poveri prea grele,
Ni le-am legat peste picioare
Să nu putem zbura cu ele
Spre țara ce apus nu are.
La ce folos de-acestea toate?
Mă-ntreb ades: la ce folos?
Să fii-nțesat de răutate
Pe sub o mască de frumos?
Cu-adevărat, spune Cuvântul
Că cine nu va fi umil
Nu-l va vedea-n cer pe Preasfântul
De nu va fi ca un copil.

Emanuel Hasan 

Te-aştept şi azi în cămăruţă…

Te-aştept şi azi în cămăruţă…
E uşa-nchisă…eu aştept
Îngenunchiat la poala crucii
Te-aştept Părinte bun şi drept…

Am fost plecat în lumea mare
În lupta dusă zi de zi
Acum m-am reîntors acasă
Şi Te aştept…mi-e dor să vii…

Am strâns poveri….şi-am strâns ispite
Şi-atâta ură m-a atins
Că parcă mi-e ruşine Tată
Şi parcă iar mă simt învins…

Dar am venit la întâlnire
Şi ştiu că vei veni şi Tu…
Eu Te-am chemat de multe ori
Şi niciodată n-ai zis -„nu”

Te-aştept şi azi…s-a înserat
Te simt prin blândă adiere
Cum Te cobori în cămăruţă
Şi-mi dai credinţă şi putere!

Maria Luca