16 Decembrie

„Veniţi la Mine.” Matei 11:28

Strigătul religiei creştine este cuvântul blând „veniţi”. Legea iudaică spune aspru: „du-te, şi ia aminte la paşii tăi şi la cărarea pe care mergi. Calcă poruncile, şi vei pieri; păzeşte-le, şi vei trăi”. Legea era un sistem al terorii, care călăuzea omul ca un bici. Evanghelia îl trage cu funii de iubire. Isus este Păstorul cel Bun care păşeşte înaintea oilor, invitându-le să-L urmeze, şi conducându-le întotdeauna cu blândeţe: „veniţi”. Legea respinge; Evanghelia atrage. Legea arata distanţa dintre Dumnezeu şi om; Evanghelia construieşte un pod peste această prăpastie şi îi ajută pe credincioşi să-1 treacă.

Din prima clipă a vieţii spirituale, până în momentul în care vei ajunge în slavă, îndemnul lui Isus va fi „vino la Mine”. Isus ne îndeamnă ca o mamă, care îşi ajută copilul să facă primii paşi întinzându-şi braţele şi chemându-1. El va fi întotdeauna în faţa noastră, rugându-ne să-L urmăm aşa cum soldaţii îşi urmează căpitanul. El va păşi întotdeauna înaintea ta ca să-ţi pregătească cărarea, şi tu vei auzi toată viaţa vocea Sa blândă care te cheamă.

In clipa solemnă a morţii, cuvintele care te vor duce în cer vor fi „veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu” (Matei 25:34). Mai mult, aceasta nu este doar chemarea lui Christos pentru tine, ci şi strigătul tău către Christos: „Vino! Vino!” Vei aştepta cu dor a doua Sa venire. Vei spune: „vino repede. ,Amin! Vino, Doamne Isusé (Apocalipsa 22:20)”. Vei dori o părtăşie mai apropiată şi mai strânsă cu El. Când vocea Lui îţi va spune „vino”, vei răspunde „vino, Doamne, şi rămâi cu mine. Vino, şi ocupă tronul inimii mele. Domneşte în ea fără rivali, şi consacră-mă deplin în slujba Ta”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

12 Octombrie

„Mă gândesc adânc la poruncile Tale.” Psalmi 119:15

Există momente în care singurătatea este mai bună decât societatea, şi tăcerea mai bună decât cuvintele. Am fi creştini, mai buni dacă am petrece mai mult timp singuri, aşteptându-L pe Dumnezeu şi adunând, prin meditaţie asupra Cuvântului Său, putere spirituală pentru a lucra în slujba Sa. Trebuie să medităm la lucrurile lui Dumnezeu, fiindcă în ele aflăm hrană adevărată. Adevărul este uneori ca un ciorchine de struguri. Dacă vrem să facem vin din el, trebuie să îl zdrobim; trebuie să îl tescuim şi să îl strecurăm de multe ori. Picioarele vierului trebuie să zdrobească cu veselie boabele; altfel, mustul nu curge. Trebuie să stoarcă bine strugurii, ca să nu risipească preţiosul lichid.

Şi noi trebuie să zdrobim ciorchinii adevărului prin meditaţie, dacă vrem să scoatem din ei mustul mângâierii, Trupurile noastre nu sunt păstrate în viaţă numai prin introducerea mâncării în gură. Procesul care susţine muşchii, încheieturile, nervii şi oasele este procesul digestiei. Prin intermediul digestiei, mâncarea exterioară este asimilată vieţii interioare. Sufletele noastre nu se hrănesc numai ascultând asta, şi cealaltă, şi apoi o altă parte a adevărului divin. Ascultarea, citirea, însemnarea şi învăţarea cer digestie internă pentru utilitate completă, şi digestia internă a adevărului rezidă în meditaţie asupra lui.

De ce oare unii creştini avansează cu încetinitorul în viaţa divină, deşi ascultă multe predici? Fiindcă neglijează timpul de rugăciune şi nu meditează la Cuvântul lui Dumnezeu. Le place făina, dar nu o macină. Vor porumb, dar nu merg pe câmp să-l adune. Fructele atârnă în pom, dar ei nu le culeg; apa curge la picioarele lor, dar ei nu se apleacă să bea. Doamne, scapă-ne de o asemenea nebunie, şi fie ca hotărârea noastră din dimineaţa aceasta să fie: „Mă gândesc adânc la poruncile Tale”.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Drumul spre intelepciune

14 decembrie

Text: Eclesiastul 11:5-8; 12:13, 14

„Temete de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui Aceasta este datoria oricarui om.(Eclesiastul 12:13)

Cineva a spus: „Un pesimist vede tunelul ; un optimist vede lumina de la capatului tunelului; dar un realist vede tunelul, lumina de la capatul tunelului si tunelul urmator”. Scriitorul cartii Eclesiastul a fos un realist care a vrut ca si noi sa vedem viata asa cum este ea in realitate si s-o traim conform intelepciunii divine .

J.I.Packer spune ca baza reala a intelepciunii e in primul rand recunoasterea faptului ca o mare parte din ceea ce se intampla in lume este lipsita de sens. Atunci cand ne scoatem ochelarii care ne fac sa vedem totul in roz, vedem lipsa de finalitate , moartea care secera totul, raul care infloreste- pe scurt, pare ca si cum Dumnezeu ar fi pierdut controlul.

De indata ce ne oprim si punem intrebari cu privire la caile lui Dumnezeu, spune Packer, suntem gata sa invatam intelepciunea Lui, care inseamna a sti ce trebuie sa facem atunci cand suntem completamente incurcati de tunelurile vietii, care par sa nu se mai termine Si ce inseamna lucru acesta?

Teme-te de Dumnezeu si pazeste poruncile Lui(Eclesiastul 12:13) Sa ne inchinam Lui cu reverenta si sa nu-i spunem in rugaciune mai mult decat avem de gand sa infaptuim (Eclesiastul 5:1-7) Sa facem binele(3:12)
Sa traim raspunzatori pentru faptele noastre!2:14 Sa ne bucuram de viata cand Dumnezeu ne da prosperitate(7:14) Sa muncum din greu (9:10) si sa ne bucuram de agonisirea noastra(2:24)

Drumul spre intelepciune este o atitudine realista cu privire la viata si aceeptarea ca exista intrebari fara raspuns Drumul spre intelepciune nu inseamna sa primim o explicatie , sa-l intrebam pe Dumnezeu ce vrea sa facem-apoi sa facem prin credinta.~D.J.D.~

„Multe lucruri vad in viata
Care nu-s la locul lor;
Ajuta-ma ca voia Ta s-o fac.”

„Cel mai nobil gand care se poate salaslui

in mintea omului este responsabilitatea

pe care o are fata de Dumnezeu. – Daniel Webster

Painea zilnica

Autoritate şi independenţă

“Dacă Mă iubiţi veţi păzi poruncile Mele.” Ioan 14:15

Domnul nostru nu insistă niciodată să-L ascultăm. El ne spune foarte clar ce ar trebui să facem, dar nu ia niciodată măsuri ca să ne oblige să-L ascultăm. Ascultarea noastră trebuie să pornească din unitatea în duh cu El. De aceea, când Domnul a vorbit despre ucenicie a început cu un “dacă” – nu trebuie să fii ucenic dacă nu vrei. “Dacă vrea cineva să fie ucenicul Meu să se lepede de sine”; să renunţe la drepturile lui, pentru Mine. Domnul nu vorbeşte despre poziţia noastră în veşnicie, ci despre a fi de preţ pentru El în această lume. De aceea a vorbit El atât de categoric (conform textului din Luca 14:26). Nu încerca niciodată să interpretezi cuvintele acestea separându-le de Cel care le-a spus.

Domnul nu-mi dă reguli, dar îmi arată foarte clar standardul Său şi dacă legătura mea cu El este cea a dragostei voi face ce-mi spune, fără nici o ezitare. Dacă ezit aceasta înseamnă că iubesc pe altcineva care îi face concurenţă, adică pe mine însumi. Isus Cristos nu mă va ajuta să-L ascult, eu trebuie să o fac; când Îl ascult, îmi împlinesc destinul spiritual. Viaţa mea personală poate fi plină de tot felul de mici incidente lipsite de importanţă, dar dacă-L ascult pe Isus Cristos în orice împrejurări, acestea devin ferestre prin care văd faţa lui Dumnezeu. Iar când voi sta faţă în faţă cu Dumnezeu, voi descoperi că mii de oameni au fost binecuvântaţi prin ascultarea mea.

Când Răscumpărarea lui Dumnezeu ajunge în punctul ascultării în sufletul unui om, ea aduce roade. Dacă-L ascult pe Isus Cristos. Răscumpărarea lui Dumnezeu va curge prin mine spre alte vieţi, deoarece în spatele actului ascultării se află realitatea unui Dumnezeu Atotputernic.

Oswald CHAMBERS

Cheia poruncilor Stăpânului

„..Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.”

Matei 9:38

Cheia la problemele lucrării misionare este în mâna lui Dumnezeu: această cheie este rugăciunea, nu lucrarea, adică nu lucrarea aşa cum este în general înţeleasă astăzi, pentru că ea poate însemna evitarea concentrării asupra lui Dumnezeu. Cheia la problemele lucrării misionare nu este nici raţiunea, nici medicina, nici civilizaţia sau educaţia, nici chiar evanghelizarea. Cheia este rugăciunea. “Rugaţi dar pe Domnul secerişului.” Privită prin prisma naturii umane, rugăciunea nu este ceva practic, ci absurd; trebuie să înţelegem că rugăciunea e ceva stupid, dacă este privită din punctul de vedere al înţelepciunii pământeşti.

Din perspectiva lui Isus Cristos nu există naţiuni, ci lumea întreagă. Câţi dintre noi se roagă fără a fi părtinitori cu privire la oameni, ţinând cont doar de părerea unui singur Om, lsus Cristos? El este Stăpânul secerişului produs de suferinţă şi de recunoaşterea păcatului; acesta este secerişul pentru care trebuie să ne rugăm ca să fie trimişi lucrători. Noi suntem ocupaţi cu lucrul, în timp ce oamenii din jurul nostru sunt copţi pentru seceriş, iar noi nu “culegem” nici unul, ci irosim timpul Domnului nostru în activităţi care ne consumă toată energia. Dacă apare o criză în viaţa tatălui sau a fratelui tău, eşti tu acolo ca un lucrător gata să secere recolta pentru lsus Cristos? “O, dar am o lucrare specială de făcut!” Nici un creştin n-are nici o lucrare specială de făcut.

Creştinul este chemat să-I aparţină lui lsus Cristos, să fie un rob care “nu este mai mare decât Domnul său”, care nu-I spune lui lsus Cristos ce intenţionează el să facă. Domnul nostru nu ne cheamă la nici o lucrare specială, ci ne cheamă la Sine. “Rugați dar pe Domnul secerişului” şi El va pregăti împrejurările şi vă va trimite ca lucrători ai Săi.

Oswald CHAMBERS

Părtaşi ai suferinţelor Lui

“Bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Cristos.” 1 Petru 4:13

Dacă urmează să fii folosit de Dumnezeu, El te va trece printr-o mulţime de experienţe care nu sunt menite pentru tine personal, ci pentru a te face folositor în mâinile Sale şi pentru a te ajuta să înţelegi ce se petrece în alte suflete, astfel ca niciodată să nu fii surprins de ceea ce-ţi iese în cale. “O, nu pot să ies la capăt cu persoana aceea.” De ce nu? Dumnezeu ţi-a dat din plin ocazii să te îmbibi de prezenţa Lui, dar tu te-ai dai in lături, pentru că ai crezut că este un lucru nesemnificant să-ţi petreci timpul în felul acesta.

Suferinţele lui Cristos nu au fost suferinţele oamenilor obişnuiţi. El a suferit “potrivit voii lui Dumnezeu”, perspectiva Lui asupra suferinţei fiind diferită de a noastră. Numai prin relaţia cu Isus Cristos putem înţelege ce urmăreşte Dumnezeu prin tratamentele pe care ni le aplică. Ţine de natura creştinismului să ştii care este scopul lui Dumnezeu. In istoria Bisericii creştine a existat tendinţa de a evita identificarea cu suferinţele lui Isus Cristos. Oamenii au căutat să împlinească poruncile lui Dumnezeu mergând pe o “scurtătură” făcută de ei. Calea lui Dumnezeu este întotdeauna calea suferinţei, acea “cărare lungă, lungă”.

Suntem noi părtaşi ai suferinţelor lui Cristos? Suntem gata să-L lăsăm pe Dumnezeu să frângă ambiţiile noastre? Suntem gata să-L lăsăm pe Dumnezeu să distrugă hotărârile noastre personale, transformându-le în mod supranatural? Nu înseamnă că vom şti exact de ce Dumnezeu ne duce pe o anumită cale, pentru că dacă am şti, am deveni nişte îngâmfaţi spirituali. Niciodată nu înţelegem prin ce ne trece Dumnezeu în acel moment; trecem prin acele lucruri înţelegându-le mai mult sau mai puţin. Apoi ajungem la un moment dat să ne dăm seama şi spunem: “O, Dumnezeu mi-a dat putere, iar eu nici n-am ştiut!”

Oswald CHAMBERS

Trebuie să ascult?

Ei au zis lui Moise: „ Vorbeşte tu însuţi şi te vom asculta; dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim”.

 Exod 20:19

Noi nu suntem în mod deliberat şi conştient neascultători de Dumnezeu, ci pur şi simplu nu-i dăm atenţie. Dumnezeu ne-a dat poruncile Lui, dar noi nu le dăm nici o atenţie, nu datorită unei neascultări voite, ci deoarece nu-L iubim şi nu-L respectăm pe El. „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele.” Când realizăm că am dovedit tot timpul „lipsă de respect” faţă de Dumnezeu, ne simţim copleşiţi de ruşine şi umilinţă pentru că nu L-am băgat în seamă.

„Vorbeşte-ne tu… dar să nu ne mai vorbească Dumnezeu“. Noi arătăm cât de puţin Îl iubim pe Dumnezeu prin faptul că preferăm să-i ascultăm pe slujitorii Lui şi nu pe El. Ne place să ascultăm mărturii personale, dar nu dorim ca Dumnezeu Însuşi să ne vorbească. De ce ne este atât de frică să ne vorbească Dumnezeu? Deoarece ştim că dacă vorbeşte Dumnezeu, ori trebuie să facem acel lucru, ori trebuie să-I spunem lui Dumnezeu că nu vom asculta de El.

Dacă, însă, auzim numai vocea slujitorului său, simţim că ascultarea nu este o chemare imperativă şi putem spune: „Bine, asta este doar ideea ta, deşi nu neg că e probabil adevărul lui Dumnezeu”. Îl pun eu mereu pe Dumnezeu în poziţia umilitoare de a fi ignorat, în vreme ce El m-a tratat tot timpul ca pe un copil al Lui? Când Îl aud cu adevărat, umilinţa la care L-am supus se întoarce asupra mea: „Doamne, de ce am fost atât de greu de cap şi de îndărătnic?” Acesta este întotdeauna rezultatul atunci când Il auzim pe Dumnezeu. Plăcerea reală de a-L auzi pe El este atenuată de ruşinea de a nu-L fi auzit atâta timp.

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

OSWALD CHAMBERS

Reguli pentru înaintare

“Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face.” (Iosua 1.7)

Da, Domnul va fi cu noi în războiul nostru sfânt, dar El cere ca noi să urmăm întocmai învăţăturile Sale. Vom birui sigur dacă îl vom asculta din toată inima pe Dumnezeul nostru şi dacă vom pune tărie şi îndrăzneală în toate faptele noastre de credinţă. Dacă suntem cu inima împărţită, nu putem să ne aşteptăm decât la jumătăţi de binecuvântări. Să ascultăm cu grijă şi atenţie “luând seama să facem întocmai după porunca pe care El ne-a dat-o”. Această poruncă este un lucru de căpetenie şi ne obligă să cunoaştem voia lui Dumnezeu în toate amănuntele. Trebuie să ne supunem îndată şi să fim gata mereu “să facem după toată legea Lui”. Noi n-avem să scoatem şi să alegem ce ne place nouă, ci să împlinim poruncile lui Dumnezeu, aşa cum sunt date ele, pe toate şi fără excepţie. Să facem acest lucru cu scumpătate şi răbdare. Să alergăm drept înainte, fără să ne abatem la stânga sau la dreapta. Să nu fim mai aspri decât legea Sa; dar nici s-o luăm în chip uşuratic, aşa cum ne-ar conveni nouă. Dacă vom asculta cum trebuie, câştigul nostru va fi înaintarea duhovnicească. O, Doamne, ajută-mă să văd dacă eu lucrez bine, ca să nu pierd împlinirea făgăduinţei Tale fată de mine.

Charles Spurgeon

Bucură-te cât ești tânăr, dar…

Motto:””Să ascultăm dar încheierea tuturor învățăturilor: Teme-te de Dumnezeu și
păzește poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om. Căci Dumnezeu va aduce
orice faptă la judecată, și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este
ascuns, fie bine, fie rău.””Amin! Eclesiastul 12:13-14.

Ce frumoasă este viața
când ești tânăr și-n putere!
Bucură-te, dar, de ea!
Dă-i inimii tot ce-ți cere!
Lasă-te purtat pe calea
plăcută ochilor tăi;
Veselia te-nsoțească
când umbli pe-a tale căi.

Dar să știi că pentru toate
va veni vremea odată
Când Dumnezeul tău cel viu
te cheamă la judecată;
Deci, gonește-orice necaz,
fapte rele și murdare,
Că tinerețea nu-i eternă,
tinerețea-i trecătoare.

Așadar, adu-ți aminte
chiar din anii tinereții,
De Cel care te-a făcut
și ți-a dat un duh al vieții.
Până nu s-apropie anii,
până nu vin zile rele
Când vei zice:”Nu-mi găsesc
nicidecum plăcerea-n ele.”

Când paznicii căsuței tale
tremură peste măsură;
Cele tari se încovoaie
de atâta umblătură;
Privitorii la ferestre
se uită tot mai placid,
Iar ușile dinspre uliță
amândouă se închid.

Cei ce macină se-opresc
fiindcă s-au împuținat,
Uruitul tare al morii
este tot mai scăpătat.
Ciripitul unei păsări
poate somnul să ți-l strice
Și te temi de înălțime,
drumul lung o să te-nfrice.

Iar migdalul înflorește,
perii albi îl încunună;
Poftele rămase-n urmă
au trecut ca o furtună.
Și omul ca și lăcusta
când vin vremurile reci,
Se târăște implacabil
spre căsuța lui de veci.

Tânăr frate! Nu-i târziu
pentru a alege bine,
Până funia de argint
nu se rupe și mai ține;
Până când vasul de aur
nu se sfarmă în frânturi
Și găleata de la șipot
Încă nu are spărturi.

Până când roata fântânii
încă-i bună, nu s-a frânt;
Până când trupul, țărâna,
Nu se-ntoarce în pământ;
Până nu vin zile rele,
până nu simți că ți-i greu,
Până când nu se întoarce
duhul tău la Dumnezeu.

Că atunci DAC-AI PUTEA
ai da timpul înapoi;
Ai dori să ștergi trecutul,
toate să se facă noi:
Alte fapte, alte căi,
și ținta ta va fi mereu
Să te porți încă de tânăr
cu teamă de Dumnezeu.

Să păzești și să iubești
ale Domnului porunci,
Că vine ziua judecății
și Biblia spune că atunci
Domnu-aduce-n judecată
tot ce-i scris în dreptul tău,
Tot ce-ai făptuit în viață,
ori de bine, ori de rău.

Deci, bucură-te cât ești tânăr
că nu vei fi așa mereu,
Dar să fii clipă de clipă
cu teamă de Dumnezeu;
Depărtează-te de rele,
de ispită, de păcat;
Fii o pildă-n curăție,
fii creștin adevărat! Amin!

Scrisă după Eclesiastul, capitolul 12.

Ioan Vasiu

Reguli pentru înaintare

“Întăreşte-te numai şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta, nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face.” (Iosua 1.7)

Da, Domnul va fi cu noi în războiul nostru sfânt, dar El cere ca noi să urmăm întocmai învăţăturile Sale. Vom birui sigur dacă îl vom asculta din toată inima pe Dumnezeul nostru şi dacă vom pune tărie şi îndrăzneală în toate faptele noastre de credinţă. Dacă suntem cu inima împărţită, nu putem să ne aşteptăm decât la jumătăţi de binecuvântări. Să ascultăm cu grijă şi atenţie “luând seama să facem întocmai după porunca pe care El ne-a dat-o”. Această poruncă este un lucru de căpetenie şi ne obligă să cunoaştem voia lui Dumnezeu în toate amănuntele. Trebuie să ne supunem îndată şi să fim gata mereu “să facem după toată legea Lui”. Noi n-avem să scoatem şi să alegem ce ne place nouă, ci să împlinim poruncile lui Dumnezeu, aşa cum sunt date ele, pe toate şi fără excepţie. Să facem acest lucru cu scumpătate şi răbdare. Să alergăm drept înainte, fără să ne abatem la stânga sau la dreapta. Să nu fim mai aspri decât legea Sa; dar nici s-o luăm în chip uşuratic, aşa cum ne-ar conveni nouă. Dacă vom asculta cum trebuie, câştigul nostru va fi înaintarea duhovnicească. O, Doamne, ajută-mă să văd dacă eu lucrez bine, ca să nu pierd împlinirea făgăduinţei Tale fată de mine.

Charles Spurgeon