Este scris !

Din ceruri Sfântul Tată glăsuise
” Acesta-mi este Fiul preaiubit!”
Iar Sfântul Duh ca porumbel venise
Treimea la Iordan se întâlnise
Inedit.

De la Iordan, din Sfânta părtășie…
De Tatăl și de Duhul dovedit,
Același Duh Îl duse în pustie
Unde Isus Hristos avea să fie
Ispitit.

Acolo a trăit fără mâncare
Și patruzeci de zile a postit
Răbdând ca om această încercare
Nu s-a ferit de prețul foarte mare
De plătit.

Chiar după părtășia minunată
După un timp de Har de nedescris
Isus avea să-nfrunte dintr-o dată
Pe Diavolul, pezent cu neagra-i gloată
Din abis.

Și chiar atunci, când Domnul flămânzise
Ispititorul sa și arătat:
”De ce nu-ți faci din pietre pâini? . . îi zise
S-ajungi flămând? . . Nu ți se cuvenise
Îți dau sfat”.

”Nu doar cu pâine orice om trăiește”
Mântuitorul i-a răspuns precis
”Ci cu orice cuvânt ce îl rostește
Chiar Dumnezeu, iar omul îl primește
Este scris!”

Ispititorul L-a suit deodată
Pe-un munte ‘nalt să-i poată arăta. .
” De mi te-închini și te supui îndată
Împărăția, slava lumii, toată
Ți-o voi da!”

” ‘Napoia mea Satano blestemată!
Tu știi că ce îmi ceri nu ți-e permis
Slujirea și-nchinarea-adevărată
E doar lui Dumnezeu! , și-i neschimbată
Este scris!”

Apoi chiar sus pe templu cu iuțime
Pe Domnul nostru, Diavolu-L sui. .
”Aruncă-Te de-aici din inălțime!
Nu-i scris că. . îngerii cu repezime
Te-or păzi?”

Iar Domnul i-a răspuns ultima dată
Cu autoritate și concis:
” S-asculți și tu porunca ce-i lăsată
Nu ispiti pe Domnul niciodată!
Este scris!”

Și-a biruit întreaga încercare
Mântuitorul nostru minunat,
În El avem exemplu fiecare
Modelul de credință și răbdare
De urmat.

Cărarea Lui e-ngustă dar e dreaptă
Și doar mergând pe ea ajungem sus
Ispita-i grea și lupta e nedreaptă
Însă Acel ce-n Ceruri ne așteaptă
E Isus.

Ispite multe-au fost și-or să mai fie
În drumul nostru înspre Paradis
Dar Domnul ne-a promis că o să fie
Cu noi și-atunci când suntem în pustie
Este scris!

Daniel Hozan

Nu stingeți Duhul!

„Nu stingeţi Duhul!… ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun!”
Tesaloniceni 5

S-au adunat norii, îmi par soldați pe cer,
Biciul luminos îi mână spre Israel,
Se leagănă măslinii, îngână un cânt:
-„Aceasta-i ploaia caldă a Duhului Sfânt!”

Dar  eu  le răspund cu glasul rece, tăios:
– Ești un biet măslin, ai auzit de Cristos?
Nu -mi place ploaia, nu-mi place nici vântul,
N-ascult turturica, nu-mi place nici cântul.

– Vântul îți vorbește, ploaia îți cântă în geam:
„Ai în cer un Tată, tu ești din al Său neam,
Eu port pe aripi focul sfânt al  iubirii,
Ți-am adus din cer fiorul nemuririi.

Sunt   ploaia ce leagă și rănile ce dor,
Te mângâi, îți șoptesc  ”Vin de la Creator!”
Eu îți cânt mai frumos ca o ciocârlie,
Înveselesc florile de pe câmpie!

Nu  urî fulgerul, e lumină din cer,
Cheamă ploaia sfântă”Vino în Israel!”
Nu urî Porumbelul cu glasul duios,
E Mângâietorul, Cel promis de Cristos!”

Se leagănă măslinii, îngână un cânt:
” Aceasta-i ploaia caldă a Duhului Sfânt!
Nu stinge Duhul  cu glasul rece, tăios,
Candelă să-ți fie Cuvântul lui Cristos!

Cuvântul Domnului este o lumină,
Strălucește și  ploaia sfântă și fină,
Porumbelul cântă cu glas dulce, duios,
Așa cum e Cuvântul lui Isus Cristos!”

Arancutean Eliza  

Frunze aurii

Câtă splendoare e-n voi, frunze aurii !
Răbdând căldura verii și a toamnei ceață,
Ați supraviețuit prin furtuni, așteptând
Soarele Dreptății în sfânta dimineață.

Câtă frumusețe e-n voi, frunze aurii !
Vibrând în lumină, în sunet de lire,
Cântecul Mielului l-ați învățat,
În Duh împliniți pentru Marea Întâlnire.

Cândva erați verzi, agățate pe pomi,
Pregăteați hrana ca floarea să crească,
Roada bogată și dulce să fie.

Acum, iată, în deplină frumusețe,
Așteptând vântul răpirii spre cer,
Pe aripi de porumbel spre veșnicie.

Nostalgia toamnei ne apropie de Domnul.

Vino, Porumbel de Pace !

Psalmi  94/22

„Dar Domnul este turnul meu de scăpare,
Dumnezeul meu este stânca mea de adăpost”.

În portul lumii, se leagănă o barcă;
Soare pe cer, ușa-i deschisă la Arcă.
Scrisul cel  vechi, pe ușă, a dăinuit:
„-Întoarce-te la Mine, vei fi mântuit!”

Se leagănă barca pe a vieții mare,
Pe cer, norii plâng, lacrimi fără hotare,
Vântul este  vioara ce nu mai tace:
-Zboară spre mine, Tu, Porumbel de Pace!

Sunt în barcă ca și Noe cu ai săi fii,
Aștept vânt de Îndurare din veșnicii;
-Vino, Porumbel, zborul  Tău să fie lin,
Întinde Curcubeul Tatălui divin!

Mă uit în sus, norul cenușiu mai plânge,
Razele timide de soare le frânge;
-Porumbel alb și Sfânt Mângâietor  duios,
Adu-mi lumină din Făclia lui Cristos!

Un porumbel alb vine din depărtare,
L-a trimis Isus, ca sol de alinare,
El aduce ramură verde de măslin;
-„Pentru  voi, cei din Arca Fiului divin!”

Un punct de lumină tot crește în zare,
Aripile albe se întind pe mare,
Aud din cer glasul Păstorului duios:
-„Oprește-te barcă, pe Stânca lui Cristos!”

Corabia se oprește pe  o Stâncă,
Nu mai e nici val, și nici mare adâncă,
Doar un Porumbel alb și glasul său duios:
-„Turn de scăpare, al tău Domn Isus Cristos!”

Îmi voi zidi o casă pe Stânca lui Cristos,
Aici nu ajunge nici  valul furios;
În pomul din grădină, fac un cuib frumos;
„-Nu goniți Porumbelul alb al lui Cristos!”

În ochii minții se leagănă o barcă,
Ușa-i închisă, Mireasa e  în Arcă,
Duhul și Mireasa cheamă cu glas duios:
-Vino, Mire iubit și sfânt, al meu Cristos!

Arancutean Eliza 

Iubire

Iubire,
Tu ești pentru mine
Primul cuvânt înțeles.
Căci în țara durerii,
Cu migală obrajii de lacrimi
Mi-ai șters.

Iubire,
Pe meleagul acesta,
Unde eram neînsemnat, străin,
Ai certat zarea;
Dându-mi sub aripa Ta
Un cer senin.

Iubire,
Mi-a rămas gândul meu
Tot la dragostea Ta.
Și număr zile veștejite
Cu-același sacru dor,
De-a Te vedea.

Iubire,
Pe malul visului de ieri,
Aștept arca lui Noe salvatoare.
Aș vrea să fiu un porumbel,
S-aduc o ramură; însă de-această dată
Din pomul vieții Tale.

Iubire,
Din toate zilele vieții
Aș dori să mai trăiesc doar una:
Aceea când găsindu-mă plângând,
Tu Te-ai plecat cu drag,
Mi-ai șters lacrima.

Iubire,
Nu va putea de-acum să-mi despartă
Nimeni viața de dragostea Ta.
Și prins de făgăduința
Că vei veni curând:
Cu drag voi aștepta.

Iacob Coman 

Cu ochii sufletului

Deseori, privesc cerul  înalt, în noapte,
Văd stele zâmbind, păsări, aud și șoapte,
Dacă privesc cu ochii sufletului meu,
Văd  Râul de Iubire a lui Dumnezeu!

Privesc  spre miazănoapte, stelele clipesc,
Galaxii minunate, ochii, îmi uimesc,
Dacă privesc cu ochii sufletului meu,
Văd un Porumbel alb venind din empireu.

-„Vino, Porumbel, cu pene  de lumină!
Adu haine albe pentru lut și tină!
Pană albă din aripa Ta de lumini,
Și un dor de zbor, în duhul, spre înălțimi!

Adu și o ramură verde de măslin!
Pecetea de Pace a Tatălui divin,
Scânteie de foc din Făclia Iubirii,
Și un dor nestins de Țărmul Nemuririi!

Toarnă  ulei în candela mea  cerească!
Fereastra sufletului meu să crească,
Să văd   mereu albastrele Tale câmpii,
Să aud corul de îngeri din veșnicii!”

O aripă de lumină mă atinge,
Aprinde mucul ce aproape se stinge,
Deschide  larg fereastra sufletului meu,
Să coboare limbi de foc de la Dumnezeu!

Simt un dor de zbor, în duhul, spre înălțimi,
Poposesc și eu în corul de lumini,
Cântă a mea harfă cu îngerii de sus;
„-Slavă Ție, Doamne, al meu Cristos Isus!”

Arancutean Eliza 

Cântecul Porumbelului de Pace

Porţile de smarald, în sunete de liră,
Salută Porumbelul Sfânt de Lumină,
Aripile Sale, între cer şi pământ,
Ciocul, plin cu apă, de la Izvorul cel Sfânt.

Porumbelul Sfânt are pene de Pace,
Ca şi nuferii albi, cereşti, de pe ape,
Şi începe să cănte cu glas îngeresc;
Aşa vorbeşte Domnul şi Tatăl ceresc!

”Din cer îţi trimit albe flori de glicină,
Chiar  Eu, Domnul, le-am  încărcat cu lumină,
Eu am scris pe ale florilor petale;
-Lasă Lumina să lumineze în Vale!

Îţi trimit şi un strop de ploaie târzie,
Pentru pământ uscat şi frunza de vie,
Căci via ta nu are încă un rod mănos,
În curând vine Stăpânul, Isus Cristos!

Când paşii tăi rătăcesc prin pustiu mereu,
Priveşte la cer şi  la al tău Dumnezeu!
Stai în genunchi, în cortul tău din Vale,
Stâlpul de foc te va conduce pe Cale!

Îţi trimit un boboc alb, de floare de crin,
Haină de înger şi sunet de nai divin,
Răspândeşte în jur parfum de iubire!
Cântă despre Cristos şi a lui venire! ”

Porumbel de Lumină, cu glasul duios,
Ce seamănă cu vocea lui Isus Cristos,
Voi răspândi în jur parfum de iubire,
Voi cânta despre Cristos şi a Lui venire!

Arancutean Eliza 

Ce-am fi fost noi?

Ce-am fi fost noi? O rasuflare…
Un abur spulberat de vant
Caci fara Tine nu e soare
Nici bucurie, nici culoare,
Nici adevar si nici cuvant

Ce-am meritat? Nimic vreodata
Caci pacatosi am fost mereu
Dar Tu in dragostea-Ti de Tata
In ziua-aceea neuitata
Ne-ai dat un Fiu de Dumnezeu.

Unde-am fi mers? Inspre pierzare
De nu ne-ar fi iubit de fel
Dar El in slava si splendoare
Ne-a dat viata si iertare
Isus Cristos Emanuel

Si ce vom fi? O stralucire
Lumina sfanta-n vesnicii
Si Il urmam plini de iubire
Caci El ne-a dat o fericire
Ce lasa-n inimi bogatii

Si ce vom spune? Maranata!
Pe nori de slava va veni,
Prietene, fii si tu gata
Caci vine Isus cu rasplata,
Pe tine cum te va gasi?

Noi vom zbura spre vesnicie
Pe aripi ca de porumbel
Si in eterna bucurie
Ii vom canta o melodie
Ce inca nimeni nu o stie
Si vom fi-n veci de veci cu El.

Samuel Ghiran