4 Octombrie

Spre seară se va arăta lumina.” Zaharia 14:7

Adesea privim cu teamă spre bătrâneţe, uitând că va fi lumină până seara. Pentru mulţi sfinţi din vechime, bătrâneţea a fost cel mai bun timp. Un aer mai blând răcoreşte faţa marinarului pe măsură ce se apropie de ţărmul nemuririi. Valurile înfuriate părăsesc marea lui, şi domneşte tăcerea, adâncă, liniştită şi solemnă. De pe altarul bătrâneţii au plecat scânteile focului tinereţii, dar flacăra sentimentelor zeloase rămâne. Pelerinii au ajuns în ţara Beula, acel tărâm fericit, ale cărui zile sunt precum cerul pe pământ. Îngerii îl vizitează, vânturile cereşti adie deasupra lui, florile paradisului cresc pe el, şi aerul este plin de muzica serafimilor.

Unii locuiesc ani întregi aici, iar alţii zăbovesc doar câteva ore înainte de plecare, dar este Edenul pe pământ. Putem să tânjim după timpul când vom ajunge în dumbrăvile lui umbroase, şi să ne mulţumim cu Speranţa până va veni timpul roadelor. Soarele care apune pare mai mare decât cel de amiază, şi splendoarea gloriei aureşte toţi norii care îi înconjoară coborâşul. Durerea nu întrerupe calmul înserării bătrâneţii, fiindcă „puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârşită” (2 Corinteni 12:9) şi suportă totul cu răbdare. Fructele coapte ale experienţei alese se adună în seara vieţii, când sufletul se pregăteşte pentru odihnă. Poporul Domnului se va bucura de lumină şi în ceasul morţii.

Necredinţa se vaită când vede apropierea umbrelor, venirea nopţii şi sfârşitul existenţei. „Ah, nu”, strigă credinţa. „Noaptea a trecut; se apropie ziua adevărată”. Lumina vine, lumina nemuririi, lumina feţei Tatălui. Strânge-ţi picioarele în pat; priveşte sufletele care aşteaptă! Îngerii te duc departe. Rămas bun, prea iubitule. Îţi fluturi mâna; te-ai dus. Ah, acum este lumină. Porţile de diamant se deschid. Străzile de aur strălucesc în lumina de iaspis. Ne acoperim ochii, dar privim nevăzutul. Rămas bun, frate; ai văzut lumina înserării, pe care noi nu am văzut-o încă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Stă mărturie ce-ai făcut…

Stau mărturie scaunele
Pe care tu ai stat
Stau mărturie băncile
Bisericii din sat
Sau din oras, pe unde-ai fost
Sau unde-ai locuit..
Ți-au fost oare de sfânt folos
Sau chiar te-au osândit?
Stau mărturie treptele
Pe care ai urcat
Stau mărturie porțile
Pe care ai intrat
Perdelele, ferestrele
Spre ceru-ndepărtat
Mai stau chiar și podelele
Unde-ai îngenunchiat..
Stau mărturie harfele
Din care ai cântat
Și chiar și instrumentele
În care ai suflat…
Stau mărturie clapele
Pe care-ai digitat
Și chiar și microfoanele
La care ai cântat
Stau mărturie cărțile
Din care-ai învățat
Adesea poeziile
Care le-ai recitat.
Stă mărturie-amvonul chiar
Din care-ai predicat
Despre nemeritatul Har
Și cum poți fi salvat.
Stă mărturie azima
Care-n bucăți s-a frânt
Stă și paharul lângă ea
Ca sacrificiu  Sfânt!
Stau mărturie strofele
În care ți s-a spus
Să lași degrab păcatele
Primindu-L pe Isus
Stă mărturie ceasu-n zbor
C-un tainic ticăit
Ce te apropia ușor
Ușor, de infinit.
Stă mărturie tot ce-a fost
Parte din locul sfânt
Unde se cobora Hristos
Cu Har, prin Duhul Sfânt!
Dacă la noapte ceasul sfânt
Nu va mai ticăi
Cum vei pleca de pe pământ?
Te-ntrebi unde vei fi?
Ți-a fost oare de sfânt folos
Sau te va osândi
Locul cel sfânt unde ai fost
De tin’ cum va vorbi?
Stă mărturie ce-ai făcut
Și dacă-n Duh bogat
Zilele tale ce-au trecut
Bine le-ai numărat!

Emanuel Hasan

Urare cu flori

Fulgii de nea ce cad pe voi
Să se topească-n suflet cald,
Trecănd în liniştite ploi
Să ude flori de gând curat.

În viscol dacă-ngenunchiaţi
Să-l potoliţi c-o sărutare,
Numai iubirea ce-o purtaţi
Poate să facă gheaţa floare.

De-aveţi în voi ramuri uscate
Să le tăiaţi cu bun Cuvânt,
Ca cele ce mai sunt rămase
Să vadă flori albe crescând.

Frigul cel greu de vă-nfăşoară
Daţi-i în dar raza de soare,
Din el să vină să răsară
Când nu gândiţi frumoasă floare.

De-aveţi în viaţă zăpezi mari
Cu viscol,frig,ramuri uscate,
Iar mintea roabă-n gheţuri tari
Se tot frământă şi se zbate,

Deschideţi porţile iubirii
Ale speranţei şi credinţei,
Să faceţi loc în voi grădinii
Cu floarea albă a biruinţei.

Stănulescu M.

E sarbatoarea noastra, dragi copii

Ne apropiem cu repezi pasi de sarbatori
Mamicile pun cozonacii la cuptor,
Ninge pe strazi cu fulgi atat de mari si jucausi
Cate-o pisica miauna afara pe la usi;
Iar oamenii ce-i intalnesc pe drum zambesc
Iar altii multi prin case braduletul pregatesc
Cu globulete si cu luminite ce se vad din drum
Ce ne vesteste sarbatoarea de Craciun;
Albastre rosii galbene si chiar portocalii
Se-aprind, se sting si iar se-aprind pentru copii.
Inca putin iar noi copiii vom pleca sa colindam
Si-n casele cu portile deschise sa intram
Cu vestea buna ca Mesia s-a nascut
Unicul Fiu al Tatalui etern far de-nceput.
Ce poate fi mai minunat decat sa fii copil
Cu obrajii-mbujorati, cu suflet fara pata, chip senin?
Aceasta este sarbatoarea noastra, dragi copii
Rasune dar colindul nostru, plin de bucurii
Si dupa cum al ingerilor cor in noapte a cantat
Cantam si noi Pruncului sfant in iesle infasat
Si tot la fel cum daruri de la magi el a primit
Chiar si pe noi daruri frumoase ne asteapta negresit.
Caci pentru noi aceasta sarbatoare de Craciun
Nu-i mosul dupa cum adesea multi ne spun
Ci-i bucuria de a sti ca un micut copil
Nascut in iesle ne va duce-n tara cu lumini!

Emanuel Hasan