Ultimul bilanț

Ce repede se duce viața,
De-odată m-am trezit bătrân,
Ca un somn cu vise, bun
Și o trezire, dimineața!

Apoi, mă-ntreb, chiar am trăit?
Asta-i tot, numai atât?
O, ce iute m-am trezit,
Păcat de visul mult prea scurt!

Și iar mă-ntreb, unde-s acum?
De nicăieri, aud un glas:
Ai întrebat, îți voi răspunde,
Să nu te sperii, ești niciunde,
Aici, e doar un mic popas
Și-apoi, vei porni la drum!

Unde mă duc? Întreb din nou.
Te duci pe-același drum al tău,
Pe care-ai pornit cândva.
Asta-i existența ta!

Vei adormi și vei visa,
Apoi din nou te vei trezi,
Vei adormi și vei visa
Și visul va fi viața ta
Și tot așa și tot așa,
Până te vei deștepta!

Și de murit, când voi muri?
Să mori? Păi nu există moarte,
Viața, este ca un lanț,
Vei adormi, te vei trezi,
Iar drumul, duce mai departe!
Până unde? întreb eu
Până la ultimul bilanț,
Până lângă Dumnezeu!

Nicu Hăloiu 

Al rugăciunii ceas sublim

Al rugăciunii ceas sublim
Cu tine viața-i cer senin,
Nu-i timp mai dulce, mai frumos,
Ca în prezența Lui Hristos.

Nu-s ceasuri mai înălțătoare
Din anii ce-i petreci sub soare,
Ca al rugăciunii sfânt popas,
Când se preling lacrimi pe-obraz.

Simți tot cerul lângă tine
Trecând prin valea de suspine,
Și-n loc de lacrimi, de-ntristări
Pe buze-ți izvorăsc cântări.

În odăița ta, cu ușa încuiată,
Coboară cerul deodată,
Se odihnește-n vas de lut,
Prin Duhul, Acel făr’ de-nceput.

Ce minunat e acest popas…
O, Doamne. . în vremea ce a rămas
Mai pune-n noi dorință, zel,
Trimite foc ca pe Carmel.

Altarele la mulți s-au stins
Căci nepăsarea ne-a învins,
Și ceasul scump al rugăciunii
L-am dat pe roșcovele lumii. .

Trezește-n noi din nou dorința
Ce-o aveam la dragostea dintâi,
Când rugăciunea era torța
Și lucrul cel de căpătâi.

Vrem să zidim din nou altarul
Și jertfele să ardă-ntruna,
Aprinde, Doamne, -n noi, Tu jarul,
Căci vrem să dobândim cununa.

Iany Laurenciuc 

La un popas aniversar

Cum zboară anii, cine îi zorește?
O clipă-mi pare doar c-am aţipit;
Cu perii albi migdalul înfloreşte
Şi ne trezeşte-n zori un ciripit.

Mai ieri copii, de-acum îmbătrânim,
Numai privirea ne-a rămas vioaie,
Prea multe anotimpuri cumpănim,
Prea multe-nvăluiri de nori şi ploaie.

În valuri anii se zdrobesc de coastă,
Mai des se strică roata la fântână,
Ne sperie orice urcuş spre creastă,
Ziua cu noaptea molcom se îngână.

Vin anii-n care nu găsim plăcere,
Se subţiază “funia de-argint”,
Se-nchid spre uliți uşile-n tăcere,
Nu mai simţim parfumul de iacint.

Cum zboară anii, cine îi zorește?
O clipă-mi pare doar c-am aţipit,
Dar setea de lumină-n suflet creşte
Şi ştiu de ce mi-e pasul mai grăbit.

Visăm mai des la lumile celeste
Unde lumina n-are stăvilar,
Însă, pe drum, toţi scriem o poveste
Mânați de vraja unui cânt stelar.

Olivia Pocol

Hai să ne oprim din drum

Hai să ne oprim din drum
La un popas de cercetare
Căci nevoia de acum
Cere, impune consacrare!

Totul e „frumos și bine”
Și „frumosul” ia amploare,
Numai, dacă Domnul vine,
Câți mai au ceva-n „ulcioare”? !

O, ce predici, ce cântare!
Totul pare-așa frumos,
Dar nu-i binecuvântare,
Căci nu-i „Focul” lui Hristos!

Mă îngrozesc parcă de-acele
Multe „activități frumoase”
Și programe căldicele
Cu lucrări religioase,

Ce-ți adorm așa ușor
Cugetul în mreaja firii
De rămâi nepăsător
La cerința Mântuirii!

Afară-i prăpăd și lacrimi
Și durere câtă vrei
Înăuntru-i foc de patimi
Căci creștinii-s „căldicei”…

Ce-ai să faci Doamne cu acei
Ce nu-și pot birui firea
Nici chiar dacă pentru ei
Îți încetinești venirea? !

Doamne, ne întristează starea
În care-am ajuns și vrem
Să ținem mai ferm „cărarea”
Numai, Doamne, nu putem!

Ne oprim aici, pe loc
Și-Ți cerem într-o suflare,
Să reverși divinu-Ți Foc
Peste orice Adunare,

Peste „mic” și peste „mare”
Pân` la margini de pământ;
Botezând pe fiecare
Cu foc și cu Duhul Sfânt”!

Ioan Hapca