Suntem chemați…

Am fost chemați să fim Lumină
Și sare cu bun gust să fim
La cei săraci să le dăm cină
Iar pe acei care suspină
Cu sfat ceresc să-i lecuim.

Am fost chemați la revelații
Ce-n altă parte nu aflăm,
Să-nvingem grele situații
Să n-avem două destinații
Ci doar pe Mire să-L urmăm.

Am fost chemați la pocăință,
La tot ce dă eternul Domn
Să exprimăm recunoștință
Și când ne-atinge-o suferință
Și când nu-i dulce-al nostru somn.

Am fost chemați să dăm dulceață
(Nu ce e acru sau amar)
Iar când vedem lacrimi pe față
Să dăm a cerului povață
C-aceasta e mărgăritar.

Am fost chemați să dăm de știre
Ce din Cuvânt s-a revelat
Că mai presus de lut și fire
E o eternă fericire
Cu Cel ce-a fost crucificat.

Am fost chemați la biruințe
Doar cu al nostru Blând Păstor
Să împlinim cerești cerințe
Slujind cu sfinte străduințe
Mergând spre veșnicul Decor.

Chemați la sfânta Lui lucrare
Suntem datori s-o-nfăptuim
Iar rezultatu-i
transformare
Și-or merge mulți nu spre pierzare
Ci spre-un Meleag etern, sublim.

George Cornici

Oglindească-se Hristos

Oamenii-și dau cu părerea despre roadele-altora,
Despre pocăința lor n-au de spus nici un cuvânt.
Ei se văd mereu perfecți, n-au nimic a-și reproșa
Sparg destine, sfarmă vise folosind cuvântul Sfânt.

Sunt categorii de oameni care nu se văd pe ei,
Dar atenția lor se-ndreaptă către cei ce se-ostenesc.
Dacă văd că faci ceva, ești ca prada între lei,
Și-apoi caută să te-atace, din lovit nu se opresc.

Propășirea lor nu-i harul, este doar în falsitate,
Scopul lor e unul singur, să dărâme ce-i frumos.
Reguli sumbre și doctrine și versete-ntortochiate,
Dar trăirea lor e rece și e fără de Hristos.

Ce crezi tu, ce ai văzut, ce-ai trăit doar prin credință,
Pentru ei, n-are valoare, și-i lipsit de Dumnezeu.
Dacă nu faci cum spun ei, ești un om în neputință,
Și te zbați în întuneric și-n păcatul cel mai greu.

De nu faci dup-al lor plac, ești catalogat pierdut,
Ești un om ce-aleargă-n viață doar în pofte și-n plăceri.
Ești firesc, nelegiuit, păcătos, ești un rebut,
Care n-are destinație, se-ndreaptă spre nicăieri.

Pentru ei, firma contează, dacă nu-i urmezi pe ei,
Clar ești împotriva lor și ești om periculos.
Au privirea sfidătoare și-atitudine de zei,
Și îi simți că-s reci și goi și străini de El, Hristos.

Vorba ta nu-i necesară, însă vorba lor e cheia
Care-oferă-nțelepciune și te poartă spre liman.
După asta se ghidează și trăiesc oamenii-aceia,
Care n-au nimic ceresc, uneori nici chiar uman.

Însă ce să vezi, surpriză, biblia spune altceva,
Că acei ce cred în Domnul și în Sfânt Numele Lui,
Dacă L-au primit în inimi și credința vor urma,
Vor primi drept să se facă toți, copii ai Domnului.

Nu prin voia firii lor, nici din sânge omenesc,
Nici prin voia vreunui om, ci născuți din Dumnezeu.
Astfel, toți aceia care în Hristos se-adăpostesc,
Au o siguranță-n suflet și-s purtați pe brațul Său.

Garanția oferită de Hristos și de scriptură,
Este cea mai importantă, nu se poate anula!
Toți acei ce-s plini de bârfă, de invidie și de ură,
Partea lor e doar osânda, cerul nu îl vor vedea.

Ce a spus Hristos în biblie, clar, e mult mai important
Ce spun oamenii din jur, treaba lor, mie nu-mi pasă!
Știu, invidia și cu bârfa sunt un cancer galopant
Care macină în suflet și tristețe-n urmă lasă.

Mă încred deplin în Domnul și așa să faci și tu,
Dacă împlinești aceasta, ferice va fi de tine.
Oamenii-și dau cu părerea dar tu spune-le un „Nu”
Și trăiește prin credință nu prin ura care vine.

Căci de ură-i plină lumea, însă dragostea lipsește,
Dac-o ai, păstreaz-o în suflet, răspândește-o-n jurul tău,
Căci așa face un om care zilnic se-ostenește
Să trăiască pentru cer, pentru Sfântul Dumnezeu!

Un creștin adevărat, nu dărâmă, ci zidește,
Nu aruncă vorbe goale, ci-l ridică pe-un căzut
Astfel, în credința lui, zilnic, zilnic propășește,
Și lucrează cu Hristos, pentru omul cel pierdut.

Să ne-ajute Dumnezeu să fim sare și lumină,
Să dăm gust, să dăm valoare, oferind tot ce-i frumos,
Să fim grâu la seceriș, nu cumva să fim neghină,
Și în noi în orice vreme, oglindească-se Hristos!

Nichifor Nicu 

13 Octombrie

„Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă.” 2 Corinteni 7:10

Calea adâncă şi spirituală pentru păcat este lucrarea Duhului lui Dumnezeu. Pocăinţa este o floare rară, şi nu creşte în grădina lumii. Perlele cresc natural în scoici, dar pocăinţa nu se arată niciodată în sufletul păcătosului dacă Duhul Sfânt nu lucrează în el. Dacă ai o părticică de ură adevărată faţă de păcat, o ai fiindcă ţi-a dat-o Dumnezeu, fiindcă spinii naturii umane nu produc nici o singură smochină. „Ce este născut din carne, este came” (loan 3:6). Adevărata pocăinţă se referă direct la Mântuitor. Când ne pocăim de păcate, trebuie să avem un ochi îndreptat la ele şi unul la cruce. Ar fi încă şi mai bine dacă ne-am aţinti amândoi ochii la Christos şi am vedea fărădelegile noastre în lumina iubirii Lui. Adevărata durere pentru păcat este mai ales practică. Nici un om nu poate spune că urăşte păcatul dacă trăieşte în el.

Căinţa ne face în stare să vedem răul păcatului, nu doar în teorie, ci practic – aşa cum un copil care se frige se teme de foc. Vai de el ca un om care a fost jefuit de curând şi acum tremură de frica hoţilor. II vom ocoli – îl vom ocoli în toate – nu numai în lucrurile mari, ci şi în cele mici, aşa cum oamenii ocolesc viperele, care nu sunt şerpi atât de mari. Adevărata durere pentru păcat ne va face să ne stăpânim cu mare atenţie limba, ca să nu spunem un cuvânt greşit Vom fi foarte atenţi la acţiunile noastre zilnice, ca să nu păcătuim cu ceva.

Vom încheia fiecare zi cu dureroasa mărturisire a rieîmplinirilor noastre, şi ne vom trezi în fiecare dimineaţă cu rugăciuni fierbinţi, pentru ca Domnul să ne păzească şi să nu păcătuim împotriva Lui. Pocăinţa sinceră este continuă. Credincioşii se pocăiesc până în ultima lor zi. Durerea lor pentru păcat nu este intermitentă. Orice altă durere încetează cu timpul, dar această durere creşte odată cu noi, şi este atât de dulce şi de amară încât îi mulţumim lui Dumnezeu fiindcă ne îngăduie să suferim până vom intra în odihna veşnică.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Avem nevoie de Isus

Avem nevoie de Isus în viata noastră întreaga
Și sa lăsăm aici jos tot cea ce ne mai leagă.
Avem nevoie de Isus în ceasul pribegiei
Ca să putem pleca cu toți în ziua veșniciei.

Avem nevoie de Isus în boli și suferințe,
În deznădejdi ce ades avem când viața ni se stinge.
Avem nevoie de Isus în focul încercări,
Când vasul este fisurat și e vremea plecării.

Avem nevoie de Isus când sufletul suspina
Și ne dorim și-l așteptăm pe Cel ce va sa vină.
Avem nevoie de Isus El medicul Cel mare
Și noi acum cu toți strigam coboară-n adunare.

Coboară Isus între noi ridica neputințe
Nu ne lasă ca să cădem o dă-ne biruințe.
Privim în jur și parca noi suntem cuprinși de frică
Dar noi privim la tin Isus, o Doamne ne ridica.

Privește Tu la slăbiciuni și multele păcate
Prin sângele Tău sfânt curat o iartăle pe toate
Mai iartă Doamne clevetiri ce adesea ies din gura
Și noi acum sa ne îndreptăm la Sfânta Scriptură.

Este nevoie de Isus pe tot cuprinsul zări
Și îl rugam ca să coboare în mijlocu adunări.
Ca să ne învețe din Scripturi tainele pocăinței
Și când veni a după noi s-avem bobul credinței.

Avem nevoie de Isus în fiecare ceas din zi
Și sa strigam acum cu toți, VINO, VINO
SI NU MAI ZĂBOVI.

Herman Ezechel 

De Ziua Mulțumirii

Referințe

2 Corinteni 9:11-15 | Proverbele 15:15 | 1 Tesaloniceni 5:18

Cu mulțumiri, Părinte bun din slavă
Azi, la altar, poporu-i adunat
Să ne vorbești cu vocea Ta suavă
Atâtea bunătăți ne-ai pus pe tavă
În frigider, cămară, în postavă…
Deși, niciunul nu am meritat.

Tu, pâinea, apa și îmbrăcămintea
Ca unor fii, statornic, ni le-ai dat
Precum evreilor încălțămintea
Dar nu ți-am dat, Stăpâne, toată cinstea
Adesea idolatră ne-a fost mintea
Nimic, o, Doamne! n-am fi meritat.

Puteri ai pus în trupul nost’ de tină
Să alergăm vestind harul bogat
Noi, însă, n-am fost sare nici lumină
Mai adânciți în grijuri… și-n ruină
Privind la masa-n rodul toamnei plină
Știm Doamne că… nimic n-am meritat.

Trecutu-ne-ai prin boli, prin încercare
Să revenim la drumul de-altă dat,
Unii-au ajuns, chiar prin a morții vale
Dar le-ai deschis spre Paradis o cale
Unde-i primești cu brațe iubitoare
Deși… ei știu, că nu au meritat.

Avem confort în case-avem de toate…
Atâția idoli noi, am adoptat
Dar Tu ne-arați iubire, bunătate…
Ni-s mesele mereu îmbelșugate
Vrem în garaje doar „o noutate”
Când alți-s goi… oare am meritat?

Nu, n-avem merit, dar pe-o cruce-amară
Părinte bun, pe Fiul Tău L-ai dat
Prin jertfa Sa, ne scapi de-orice povară
Vorbim cu Tine-n Duhul pentru-ntâia oară
Primind în dar, a cerului comoară
Al Tău Duh Sfânt, măreț, nemeritat.

Ne dai… ne dai cu mâna Ta iubită
O vreme, încă, rodul e bogat
Dar duhu-i gol, candela ni-e sleită
A mântuirii haină-i murdărită,
Cărarea dreaptă, parcă, mai lărgită
Și… vom primi, doar ce am meritat.

Se nalță-n zare vremi de-apocalipsă
Când pribegi-vei poate-nfometat
Nu vor fi roade, vom trăi în lipsă
Când ușă după ușă va fi-nchisă
Tânjind după o rugăciune-aprinsă
O, Doamne! nu ne da ce-am meritat!

Că-n vremi de har, când ne-așteptai la masă
Vrând să vorbești prin Duh, ca altă-dat’
Noi stam, nepăsători, pe o terasă
Pe vârf de munți, la marea zgomotoasă
Părăsind prea ușor această casă
Și… vom avea, doar ce am meritat.

Dar iată că, acum la sărbătoare
O zi de pocăință ne-ai mai dat
Ca toți cei adunați, cu mic, cu mare
S-avem o inimă mulțumitoare
Revenind iar la vechea Ta cărare
Să ne dai Duhul Sfânt, nemeritat.

Întorși la dragostea dintâi, uitată
La focul care-ardea în noi odat
Să te-adorăm pe Tine, scumpe Tată
Viața în Hristos ni-e ancorată
De ne vei trece prin cuptor, prin apă
Mulțumitori vom zice: Da! S-a meritat!

Cornelia Sărac 

Apele harului și a tămăduirii

Apele harului de sus și a tămăduirii
Se nasc și cresc din izvoarele iubirii
Ele curg lin și curate în orișice ființă
Prin dragostea Tatălui și prin credință.

Apele harului de sus și a tămăduirii
Le-a adus Isus Domnul Mântuirii
Pe Golgota a plătit prețul cel mare
Urmând prin credință a Sa chemare

Aceste ape curate aduc o viață sfântă
Și prospețime multă ce ne încântă
Vindecă pe oricine vine prin credință
Și aduc harul sfânt prin pocăință

Solul cel credincios plin de iubire
Aduce prin Cuvânt viață și tămăduire
Credința în Domnul Isus pe toți să ne țină
El ne-a dat mereu o tămăduire deplină.

Doamne Dumnezeule acum îți mulțumim
De apele ce curg de sus și noi le folosim
Le-ai dat drumul peste noi să nu obosim
Și prin credință ca să ne tămăduim.

Constantin Sferciuc  

Pentru mine

De ce-ai venit, Isuse, in lumea de durere
Traind in umilinta si fara mangaiere?
De ce-ai lasat Tu Cerul si zarile albastre
Si-ai coborat in lumea nenorocirii noastre?

N-ai fost primit de oameni, sau inteles vreodata,
Si n-au putut pricepe ca Dumnezeu Ti-e Tata,
Nu Ti-au adus nici cinste, si nici recunostinta,
Ci-au pregatit o cruce, si-au dat o grea sentinta.

Am fost si eu in juriu, Ti-am iscalit sentinta,
Te-am condamnat la moarte, nebanuind cainta,
Ce-avea sa copleseasca gandirea mea netoata,
Cand am aflat pe urma ca eu sunt vinovata.

Dar Tu-ai lasat marirea si zarile senine,
Si ai venit specific, gandindu-Te la mine,
Ti-ai parasit locasul de dincolo de stele
Ca sa rezolvi problema nenorocirii mele.

Nu voi putea pricepe de ce din gloata mare
Ti-ai indreptat privirea spre mine-o tradatoare,
Si ochii Tai, seninii, mi-au cucerit fiinta,
Starnind in mine plansul amar, si pocainta.

Ai acceptat Tu moartea sa nu fiu condamnata,
Mi-ai ispasit prin cruce nelegiuirea toata,
Din zdrentele murdare m-ai imbracat in haina
Mai alba ca zapada, ce minunata taina!

Cu inima smerita Iti cant azi o cantare,
Si-ntreaga mea fiinta se pleaca-n inchinare,
Caci Te-ai gandit la mine; iubirea ce ne leaga
N-as da-o, scump Isuse, nici pentru lumea-ntreaga.

Anca Winter 

Cresterea

11 octombrie

Text: Efeseni 4:7-16

„…ca niste prunci nascuti de curand, sa doriti laptele duhov-
nicesc si curat, pentru ca prin el sa cresteti spre mantuire.„

 1 Petru 2:2

O persoana poate fi crestina de multi ani, si cu toate acestea,
sa ramana nematurizata din punct de vedere spiritual. De
aceea, este posibil ca un nou credincios sa fie mult mai crescut in
Domnul decat cineva care este de 40 de ani la pocainta.

Un bun exemplu in acest sens il gasim in incidentul descris de
Ethel Barrett in cartea ei „Rasul imi aduce numai durere”. Ea spune
ca atunci cand D.L. Moody a devenit crestin, a capatat o asa foame
dupa Cuvantul lui Dumnezu, a petrecut atat de mult timp in citirea
Lui, si a fost atat de pregatit sa asculte acest Cuvant, incat a devenit
un fel de „primejdie” pentru unii credinciosi. Cresterea sa spi-
rituala rapida a devenit deranjatoare pentru anumiti oameni care,
desi erau mantuiti de multi ani, nu au crescut niciodata in Cristos.
Saptamana de saptamana, in biserica pe care o frecventa Moody, el
marturisea o noua experienta pe care a avut-o cu Domnul. In final,
unii dintre batranii sfinti care nu mai puteau suporta sa fie umiliti
de aceasta viata exemplara, s-au dus la unchiul lui Moody si l-au
rugat sa-si reduca nepotul la tacere.

Ethel Barrett a tras aceasta concluzie despre Moody: „Sanatatea
sa spirituala robusta si energia sa izbitoare le-a tulburat motaiala;
era prea de tot. Asa ca, in timp ce ei isi sugeau degetele, el crestea
lasandu-i in urma; el crescu in cativa ani mai mult decat crescusera
ei in treizeci”.

Care este situatia noastra? Cat de mult ne-am maturizat? Avem
noi o foame reala dupa Cuvantul lui Dumnezeu? Suntem gata sa-L
ascultam? Suntem noi in crestere? R.W.D.

„‘Isuse, ia-mi inima si mana

Si Te rog ocupa-Te de mine,

Ca in iubirea Ta sa cresc mereu

Si sa fiu din zi in zi ca Tine.” – Garrison

„Cand inceteaza cresterea,
incepe decaderea.„

Painea zilnica

Suntem chemați…

Suntem chemați să răspândim
Mireasma Sfintei pocăințe
Și din Cuvânt să ne hrănim
Și în Eden să investim
Conform cereștilor cerințe.

Suntem chemați să transformăm
Tristețile în sărbătoare
Și melodii să intonăm
Și crucea vieții s-o purtăm
Prin orice val de încercare.

Suntem chemați să biruim
Ispitele ce ne-nconjoară
Iar pe cei slabi să-i sprijinim
Uniri cu sfinții să dorim,
S-avem o viziune clară.

Suntem chemați să dăm onor
Stăpânului în orice vreme
Iar munca s-o ornăm cu spor
Alături de Blândul Păstor
C-a vrut la Dânsul să ne cheme.

Suntem chemați să Îl urmăm
Pe-al nostru Mire cu ardoare
Avântul să-l înflăcărăm,
În spațiul sec să nu intrăm
Și nici în starea de-ntristare.

Apelul este foarte clar
Să fim Lumină pe cărare
Să stăm în starea cea de har,
Să fie lupta nu-n zadar
Ci-ornată cu încredințare.

Suntem chemați de-ntregul Cer
S-asimilăm divinitatea
Să dovedim un caracter
Care rezistă și la ger
Și când apare greutatea.

Suntem chemați, suntem chemați
La tot ce scrie-n Testamente
C-atunci nu vom fi derutați,
Ne vom uni cu-ai noștri frați
Primind din Slavă tratamente.

George Cornici

Ingredientul lipsa

Text: 2 Corinteni 7:1-12                   

„în adevăr, cand întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mantuire…” 2 Corinteni 7:10

Un băieţel a chemat telefonista de serviciu şi i-a cerut un număr. Nu vorbea bine şi aceasta n-a putut să-l înţeleagă. După ce a repetat de cateva ori numărul, el a răbufnit: „Voi, telefonistele sunteţi nişte proaste”, şi a trantit receptorul. Auzind conversaţia aceasta, mama a fost şocată. Ea a chemat telefonista şi I-a obligat pe băieţel să-şi ceară scuze. Mai tarziu, mama a plecat de acasă, iar băiatul a luat din nou receptorul. „Sunteţi aceeaşi telefonistă cu care am vorbit mai înainte?” „Da”, a spus ea. „Ei bine, a replicat băieţelul, încă mai cred că sunteţi o proastă!”

Scuza băiatului îmi aduce aminte de unul din elementele lipsă din vieţile multor creştini – pocăinţa adevărată. Recunoaşterea păcatului este făcută în urma prinderii lor asupra faptului sau în circumstanţe deranjatoare. Dar mintea nu se schimbă cu nimic, nu există fapte noi şi nici motivaţii noi. Pocăinţa biblică restabileşte credibilitatea în faţa lumii şi în faţa Domnului. In 2 Corinteni 7:11, există şapte exclamaţii, care sunt şapte semne ale unei pocăinţe adevărate: (1) Frămantarea de-a face binele. (2) Dorinţa de a cere scuze. (3) Indignarea împotriva păcatului. (4) Frica de Dumnezeu. (5) Dorinţa intensă să vadă binele săvarşit. (6) Zelul de-a corecta răul săvarşit. (7) Gata să vadă fărădelegea pedepsită.
Pentru creştini, pocăinţa este o atitudine de viaţă. Zilnic îi cerem Duhului Sfant să ne arate păcatele. Apoi lucrăm pentru biruirea lor. Fie ca ingredientul „întristării după voia lui Dumnezeu” să nu lipsească din vieţile noastre!  – D.J.D.

„Cand a fost ultima dată cand ţi-a părut rău pentru
cuvintele ce le-ai spus, ceva ce ai făcut, sau pentru o
atitudine greşită faţă de fratele tău? Te-ai pocăit, sau
trebuie să faci unele mărturisiri chiar acum?„

„A te pocăi înseamnă a-ti părea rău de păcatul tău si a fi gata să renunţi la el„

Painea zilnica