Daca n-ai fi cu noi

N-am fi biruitori in ceasul incercarii
Daca n-ar fi puterea Ta cu noi,
Ne-ar cobori-n adancuri valurile marii,
Ne-am pierde tinta in furtuni si ploi.

De nu ne-ai alina cu mana Ta suspinul,
Ni s-ar preface sufletu-n pustiu,
Si ochii nostri n-ar intrezari seninul
Ce e ascuns de norul cenusiu.

Ne-am prabusi fara nadejde in durere
De soarta ne-ar depinde de hazard,
De nu ne-ai picura balsam de mangaiere
In inimile noastre-atunci cand ard.

Noi nu strabatem singuri prin aceasta lume,
Te-avem pe Tine, bunule Pastor,
Pe fiecare dintre noi ne stii pe nume,
Si stii cand ranile adanc ne dor.

Nu-i incercare grea, nu-i lacrima fierbinte,
Sa n-o aline mangaierea Ta,
Fiindca ne-ai sapat pe-a Tale palme sfinte,
Si niciodata nu ne vei uita.

Suntem purtati in carul Tau de biruinta
Cand trecem prin intunecoase vai;
Tu nu ne lasi sa fim zdrobiti de suferinta,
Caci mare pret avem in ochii Tai.

„Nu te teme, caci Eu sunt cu tine; nu te uita cu ingrijorare, caci Eu sunt Dumnezeul tau; Eu te intaresc, tot Eu iti vin in ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta mea biruitoare.” Isaia 41:10.

Anca Winter

Numai în prezența Ta

Numai în prezența Ta
Sunt fericiri de nedescris
Și crucea o putem purta
Pe calea către Paradis.

Părinte, ești cu noi oricând
Să ne conduci, să ne păzești
S-alini când Tu ne vezi plângând,
Să dai simțiri dumnezeiești.

Pe drum prezența Ta e far
Să nu ne pierdem prin deșert,
S-adgucem roade în hambar
(Să fie plin și nu un sfert).

Ne însoțești oriunde-am fi
Prin arșițe și grele ploi
Trimiți minuni nu utopii
Căldură faci din ce e sloi.

Cu Tine fericiți suntem
Nicicând nu ne vei părăsi
C-așa să biruim putem
Când grele valuri vor sosi.

Nu suntem singuri niciodat’
Lumină e prezența Ta
Mereu vei fi glorificat,
Mereu ‘naintea Ta vom sta.

George Cornici

Mai lasă, Doamne, ploi!

Referințe

Iov 37:1-6 Iov 5:10 Iov 38:28

E vară, Doamne și e cald,
De-atâta vreme ploi n-avem,
Pământu-n secetă-i uscat,
Ogrezile-n arșiță gem…

Udăm noi, Doamne, puțintel
Dar totu-i parcă în zadar
Când Tu reverși de sus, din cer,
Le-nviorezi pe toate iar.

Lângă fereastră-un trandafir
Mi-agață pasul ca să stau,
Petalele-i căzând în șir
Șoptesc: Stăpâne… apă vreau! …

Pe-un ram, la poala mărului
Orăcăie un brotăcel,
Cred că-nțeleg durerea lui,
El strigă: Doamne… apă-ți cer! …… . .

E vară, Doamne, e cuptor,
Natura geme dureros,
Te strigă toate-n ajutor
Doar omul, spatele Ți-a-ntors.

Cu sacul de păcate-n brâu
Se-ascunde-n pasu-i apăsat
Dar se răsfrâng precum un râu
Și tot ce calcă-i blestemat.
… . .
E vară, Doamne… dar cândva…
Pe-o cruce-amară, la dispreț
Strigai prin arșița cea grea:
-Mi-e sete! … Și-ai primit… oțet.

Ce-i omul, Doamne, ploi să-i dai
Și soare la timp potrivit?
E-un răzvrătit, da-l vrei în rai,
Pentru-al său suflet ai murit.

Tu Cel ce mării-ai pus hotar,
Izvoarele-ai creat și nori
Mai iartă-ne prin al Tău har,
Revarsă roditoare ploi!

Și duhul astăzi ni-e secat,
De roadă suntem tare goi,
Dorim însă, precum odat,
Să lași ale Duhului Sfânt ploi!

Cornelia Sărac 

Dincoace de nori

Norii doldora de ploi
Cern mărunt peste zăvoi,
Se foiesc în vânt castanii,
Înălțând spre cer litanii.

Fremătând își varsă-amarul
Că i-a despuiat Brumarul,
Vântul ploii-i cântă-n strună,
Norii pământii se-adună.

Volburile îndârjite
Smulg frunzele-ngălbenite,
Dar n-apucă mult să zboare –
Biete stele căzătoare!

Norii de cenușă arsă
Par c-ar face cale-ntoarsă,
Dar cu sârg zorile-nhață
Și țes dimineți în ceață.

Norii vremii, grei de vină,
Sting a cerului lumină
Și-al tristeților puhoi
Umple lumea de nevoi.

Dar negura-i trecătoare…
Dincolo de nori e soare;
Doamne, -asupră-ne veghează,
Cerul iar ni-l luminează!


Mulţi zic: „Cine ne va arăta fericirea?” Eu însă zic: „Fă să răsară peste noi lumina Feţei Tale, Doamne!” (Psalmul 4:6)

Olivia Pocol  

Ce se întâmplă azi cu multe țări de-a rândul???

Ce se întâmplă azi cu multe țări de-a rândul? ? ?
Ev. Matei cap. 11:20-30

Ce se întâmplă azi cu multe țări de-a rândul? ? ?
Prin ploi sunt măturate și-urgii devastatoare,
Că prea mulți împietriți batjocoresc Cuvântul,
Fug de Hristos cu ură, rup jugul, legământul,
Cuprinși de întuneric își sapă ei mormântul,
Prin hotărâri nedrepte și legi prea imorale.

Cum să mai rabde oare Preasfântul Dumnezeu,
O lume întinată și-atât de răzvrătită?
Omul pierdut se crede, ceva, un fel de zeu,
Credința-n mulți e-apusă, doar piesă de muzeu,
Copiii mulți suspină, bătrânii o duc greu,
Dreptatea e cerută și trebuie-mplinită!

Mai marii lumii zilnic vorbesc de o schimbare,
Dar nu, nici pe departe în chipul lui Hristos.
Zidesc iar Babilonul cu falsă închinare,
Prin viclenii și teamă impun o resetare,
De toate cele sfinte deplină lepădare…
Vai neam necredincios, stricat și păcătos!

Azi strigă cu putere o lume apostată,
Că nu mai vrea sfințire, că-i place în păcat!
Biserica smerită? Să fie condamnată…
Familia creștină? Din dreptul ei picată…
Proprietatea? Poate, mai bine desfințată…
Globalizare vrea și-un mândru împărat.

Au încercat și alții mereu planuri, , mărețe, ,
Ce au adus în lume doar moarte și durere,
Dar fericiți au fost cei care-au vrut să învețe,
Credința, pocăința, a Domnului povețe…
Ei au adus lumina în negre fortărețe,
Ei au schimbat o lume, prin cruce și-nviere!

Tu omule să știi că încă poți alege,
În cine te încrezi, pe cine să slujești…
Dar nu uita e dată de Dumnezeu o lege,
Că tot ce semeni azi aceea vei culege,
Răsplata pentru bine și pentru fărdelege…
Alege-l pe Isus ca veșnic să trăiești!

Se-adună peste lume iar norii judecății,
Peste un leat de oameni profund necredincios…
Dar iată prin iubire încă mai răsar zorii,
Prin suflete-nrobite mai trec plăpând fiorii,
La glasul plin de har și dulce al chemării,
Păstorului milos și sfânt Isus Hristos!

Teodor Groza

Cu Tine prin toamne…

Ne bate toamna-n geam cu ploi și soare,
Cu vânturi și cu frunze în convoi,
Cu cifre de bilanț și constatare
La tot ce mâna Ta preaiubitoare,
Ne-a dat din Cer ca binecuvântare
Și ne-a purtat pe brațe la nevoi.

Îți mulțumim cu-adâncă reverență
Nu doar de rodul ce-a crescut în glie,
Dar și de-a Ta răbdare, indulgență,
Mustrare, mângâiere, insistență,
Cu care ne-ai ținut în existență
Pe drumul care duce-n Veșnicie!

S-or așeza și alte toamne iară
În calendarele cu pagini noi,
Dar numărul de toamne nu măsoară
Doar pâinea care-am strâns-o în cămară
Sau în rezerva cea financiară,
Cât roadele și dragostea din noi…

Se-aude clar a timpului cadență —
E toamnă iar, preabunule Părinte
Și toate semnele prin convergență
Indică a Răpirii iminență.
Cu fiecare an în ascendență,
Ne-apropiem de poarta Țării Sfinte.

Ne bate toamna-n geam cu vigilență…
Pământu-i înfricat de viitor,
Dar noi, simțind a Ta omniprezență,
Știind că Cerul NU-i o aparență,
Trăim aici prin sfânta-Ți providență,
Pășind ca printr-un terminal de zbor.

Căci în curând din 4 zări străbune,
În zbor măreț, spre-a Cerului Lumină,
Strigarea Ta-ntr-o clipă o s-adune
Toți sfinții Tăi din orice națiune —
Răscumpărați cu-al Jertfei preț, din lume…
Și vei desparte “grâul” de “neghină”!

O, vrem s-avem cu spice brațe pline
În clipa glorioasei Reveniri!
Și să primim urarea Ta de bine
Și dreptul de-a trai în veci cu Tine
În Cerurile Tale preasenine —
În Raiul Nesfârșitei Fericiri!

Irina M 

Ploi de cuvinte divine

E rece ploaia și cristalină
Ușor ne coboară pe față.
Desene ce par din mulțime
Se unesc în șiroaie divine.

În soare par foc de diamante
Iar noaptea devin mii de stele.
Frumoase izvoare ce dau viață
Hrănind pe pământ orice plantă.

Așa-i ploaia de sfinte cuvinte
Ușor ne coboară prin minte.
Slove ce sunt din altă lume
Vin în inimă s-o transforme.

În stropul de ploaie e Viață
Primește-o azi cu credință.
Lumina ce pătrunde în minte
Scriptura ce face inimile sfinte.

Izvor de viață, comoară divină
În noapte devine far de lumină.
Cuvântul din Cer ce dă viață
Hrănind pe oameni prin credință.

Simion Ioanăș

Prezenta Ta

Cand apele-nspumate in rauri de-ncercare,
Imi tulburau credinta si ma tineau pe mal,
In boli, in suferinta si in furtuni pe mare,
Mi-ai coplesit fiinta, cu pace si-ndurare,
Erai prezent, acolo, in fiecare val.

Cand umbre reci si negre, prin vaile de plangeri,
Ma urmareau adesea, zi dupa zi, ceas dupa ceas,
Tu ai trimis indata sa imi slujeasca…ingeri,
Si am simtit in suflet Dumnezeiesti atingeri,
Erai prezent, acolo, la fiecare pas.

Cand munti cu piscuri ‘nalte au fost in drumul meu,
Si imi soptea ‘ndoiala; “Nicicand nu o sa-i treci!”
Cand eram trist si singur, impovorat de greu,
Tu imi zambeai in taina prin flori si curcubeu,
Erai prezent, acolo, cu mine pe poteci.

Cand ploi cu lacrimi multe obrazul mi-l uda,
Si navalea in viata-mi potop dupa potop,
Cand deznadejdea, frica-n suvoi ma inunda,
Tu imi dadeai putere, simteam Iubirea Ta,
Erai prezent, acolo, in fiecare strop.

Cand noaptea-n bezna crunta, ma urmarea iar vina,
Si cand cei dragi din juru-mi simteam ca ma tradeaza,
Cand spinii de pacate imi napadeau gradina,
M-ai imbracat in Haru-Ti, mi-ai aratat Lumina,
Erai prezent, acolo, in fiecare raza.

Tu esti la fel si astazi, Acelasi, Vesnic, Neschimbat,
Cuprins de doruri sfinte, ma-nchin si Te astept,
Se-apropie Sarbatoarea si clopotele bat,
E iarasi Dimineata, Hristos a inviat!
Tu esti prezent de-a-pururi, esti Viu la mine-n piept!

Alexandru Marius 

De-i toamnă

De-i toamnă târzie, cu vânturi şi ploi,
Ni-e viaţa ca ziua cu soare.
Isus locuieşte în inimi la noi,
Ne dă fericita iertare.

Când norii se-nvăluie negri pe cer,
Ni-e viaţa atât de senină.
El dăruie celor ce-n negură pier,
Din ceruri, o rază divină.

Când vâjâie vântul, copaci scuturând,
Şi frunza se-aşterne, bogată,
Ni-e viaţa ferice, căci ştim că oricând,
De Domnul ne este păstrată.

Când stoluri de păsări se-ndreaptă spre sud,
Căci ţările calde le cheamă,
Mulţime de coruri de îngeri aud,
Şi nu bag tristeţea în seamă.

Dispară dar totul! Rămâne Isus,
Să facă în cuget lumină.
Cuvintele Sale ce-s dragi, de nespus,
Durere şi rana alină.

Chiar dacă se scutură frunza, de-s ploi
Şi vântul mai aspru se face,
Isus locuieşte în inimi la noi…
El dăruie-odihnă şi pace.

Valentin Popovici