Oprește-te s-asculți …

N-auzi cum povestește vântul
Cu susur alintând pământul?
Când freamătă și-aleanu-și varsă
Prin lanul de secară arsă?
Când sprinten fluieră și cântă
Frunzișu-n frasini îl frământă?
Șoptește tainic cu-a lui boare:
Nimic nu este nou sub soare!

S-asculți și picurii de ploaie,
Când vin mărunți, ori cad șiroaie,
În fascinantul ritm, în ropot,
Sau suspinat ca într-un șopot,
Cum se preling pe ramuri ude,
Ar spune celui care-aude
Că nu-i urcuș fără cădere,
Nici viață nu-i fără durere!

Auzi cum murmură izvorul
Când prin prundiș îl mână dorul?
Îl mângâie grăbit, dar trece,
Nu-și lasă albia să sece,
Un clipocit și se desparte
Că-l mână dorul mai departe…
Șoptește: nu-i timp de visare,
De-un loc să nu te legi prea tare!

Olivia Pocol  

Nu stingeți Duhul!

„Nu stingeţi Duhul!… ci cercetaţi toate lucrurile şi păstraţi ce este bun!”
Tesaloniceni 5

S-au adunat norii, îmi par soldați pe cer,
Biciul luminos îi mână spre Israel,
Se leagănă măslinii, îngână un cânt:
-„Aceasta-i ploaia caldă a Duhului Sfânt!”

Dar  eu  le răspund cu glasul rece, tăios:
– Ești un biet măslin, ai auzit de Cristos?
Nu -mi place ploaia, nu-mi place nici vântul,
N-ascult turturica, nu-mi place nici cântul.

– Vântul îți vorbește, ploaia îți cântă în geam:
„Ai în cer un Tată, tu ești din al Său neam,
Eu port pe aripi focul sfânt al  iubirii,
Ți-am adus din cer fiorul nemuririi.

Sunt   ploaia ce leagă și rănile ce dor,
Te mângâi, îți șoptesc  ”Vin de la Creator!”
Eu îți cânt mai frumos ca o ciocârlie,
Înveselesc florile de pe câmpie!

Nu  urî fulgerul, e lumină din cer,
Cheamă ploaia sfântă”Vino în Israel!”
Nu urî Porumbelul cu glasul duios,
E Mângâietorul, Cel promis de Cristos!”

Se leagănă măslinii, îngână un cânt:
” Aceasta-i ploaia caldă a Duhului Sfânt!
Nu stinge Duhul  cu glasul rece, tăios,
Candelă să-ți fie Cuvântul lui Cristos!

Cuvântul Domnului este o lumină,
Strălucește și  ploaia sfântă și fină,
Porumbelul cântă cu glas dulce, duios,
Așa cum e Cuvântul lui Isus Cristos!”

Arancutean Eliza  

Ploaia de primăvară

Ploaia de primăvară

”Cereţi de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară! Domnul scoate fulgerele și vă trimite o ploaie îmbelșugată pentru toată verdeaţa de pe câmp.
Zaharia 10:1

Urcă zâmbitoare raza dimineții,
Cocorii plâng căutând izvorul vieții,
Căprioara caută prin arbuști hrană,
Pământul e uscat, parcă e o  rană.

De-aș fi ciocârlie, aș căuta izvor,
De-aș fi o  căpriță, stânca  mi-ar fi zăvor,
Dar eu sunt o floare, locuiesc aici, jos,
Știu doar să suspin, să-L strig tare pe Cristos:

-„Sunt floare uscată, iar  strig spre Dumnezeu,
Îți cer ploaie de primăvară, Domnul meu!
Mai înviorează-mă cu ploaie din cer,
Îndură-te, Dumnezeul lui Israel!

Păsările zboară și găsesc izvoare,
Eu nu zbor, strig către Domnul „Îndurare!”
Am buzele crăpate, și părul uscat,
Hrănește – mă cu ploaie, al meu Împărat!”

Iar Domnul ascultă al florilor suspin,
Și plânsul cocorului, cel atât de sublim,
Cerul adună și lacrimi de pe pământ,
Și le întoarce în ploaia Duhului Sfânt,

Săgeata fulgerului alb se aruncă,
Tunetul strigă tare, norul de ploaie urcă:
-„Nu te teme, să nu ai îngrijorare,
Eu te sprijin cu Dreapta biruitoare!”

Nori de ploaie urcă, zorii dimineții,
Stropi calzi de ploaie, din  izvorul vieții,
Pământul e uscat, ceru-i trimite hrană,
Duhul Sfânt leagă a pământului rană!

Arancutean Eliza 

“Iubire la cântar”

Împarţi din plin iubirea prietenilor tăi,
‎Dar n-ai da o fărâmă celui ce ţi-a greşit,
Uiţi, Domnul lasă ploaia şi peste buni şi răi …
Vei vrea să I te-asemeni, să fii desăvârşit?

‎De ce-ţi împarţi tu pâinea numai cu fraţii tăi?
‎Doar Domnul în pustie pe toţi i-a săturat,
El i-a hrănit cu mană pe buni, dar şi pe răi,
Tu n-ai fost niciodată străin şi-nfometat?

De ce ţi-opreşti tu mila în dreptul alor tăi?
‎El te-a ales din lume pe când I-ai fost vrăjmaş,
Tu faci deosebire, alegi pe buni de răi …
‎Înveţi tu de la Domnul? Vei vrea să-i fii urmaş?

‎Te-aştepţi la răsplătire iubindu-i doar pe-ai tăi
Şi ocolind pe-acela ce-odată te-a rănit …
Domnul ierta la cruce chiar şi pe-ai Săi călăi
‎Şi i-a iubit cu toate că ei L-au răstignit!

Vinzi la tejghea iubirea, ai pus-o la cântar …
“Tu-mi dai, îţi dau ‘napoi” şi totul iese bine …
Domnul n-a pus iubirii măsură, nici hotar,
Ce-o să răspunzi când Domnul S-a socoti cu tine? !

 Olivia Pocol 

Venim ca ploaia

Venim ca ploaia și plecăm ca vântul
Un lat de palmă-i viața pe pământ
Ne ‘ntreb-acum din nou pe toți Cuvântul:
Chiar dac-am câstiga întreg pământul
La ce ne folosește în mormânt?

Muncim din zori cu trudă și sudoare
Dar înțeleptul Solomon ne spune
Făcând de fapt tranșanta constatare
Că tot ce-agonisim aici sub soare
Sunt toate în final deșertăciune.

Atunci de ce să ne hrănim cu vise
Când viața-i doar un abur ce se duce?
Valorile ce nu sunt compromise
Le vom găsi-n Cuvântul Vieții scrise
Și Calea ce spre Viață ne conduce.

Pentru că după viața trecătoare
Care ne-aruncă iute în sicrie
Există o viață viitoare
O veșnicie plină de splendoare
Sau una de amar și de urgie.

De asta într-o noapte friguroasă
Din Slava Lui veni-ntre noi Mesia
Dar oamenii nu L-au primit în casă
Și sa născut în ieslea-ntunecoasă
Deși El aducea Împărăția.

Apoi a trebuit ca El să moară
Să fie răstignit de-un braț călău
Purtând pe umeri cea mai grea povară
A omeniri-ntreg păcat și-ocară
Murind în locul meu și-n locul tău.

Pe El mormântul n-a putut să-L țină
A înviat a treia zi în zori
Rabuni, ai purtat a noastră vină
Și ne-ai adus lumină din Lumină
Chiar de la Tatăl dincolo de nori.

Apoi cu bucurie și mirare
Toți ucenicii cu privirea-n sus
Aveau să vadă sfânta decolare
Cum Te ‘nălțai spre Slăvi nemuritoare
Ce stări de Har, ce dor ceresc nespus!

Isus Tu ne-ai promis că-i cu putință
Prin nașterea din nou să fim cu Tine
Și-aceasta este numai prin credință
Și fapte vrednice de pocăință
Prin Harul care vine de la Tine.

Trăim acum în vremea de pe urmă
Vei reveni! Cu siguranță știm
Chiar dacă viața asta ni se curmă
Vom fi pe veci doar un Păstor și-o turmă
În preajma Slavei Tale când sosim.

În Cer vom fi pe veci moștenitori
Pe cei aleși i-asigură Cuvântul
Aici suntem doar simpli muritori
Și parcă-atât de iute trecători
Venim ca ploaia și plecăm ca vântul.

Daniel Hozan

Ploaia dragostei

Mai adă Doamne, ploaia dragostei pe pământ,
Îndură-Te de noi Doamne, toarnă prin Duhul Sfânt,
Umple-ne de putere Sfântă, credința ne-o crește,
Înaintarea Evangheliei Sfinte, în ogorul Tău, sporește.

Doamne, întărește pe cei ce aduc, vești de pace
Ocrotește-i Doamne, pe Cale, în tot, ce vor face,
Să lase lumină în beznă, la cei pierduți în vale,
Deschide-le porți tari, descuie grele, zăvoare.

Scriptura Sfântă, să fie vestită, la orice făptură,
Îmbracă-ne Doamne, cu Sfânta Ta, armură,
Dă-ne din pacea Ta Cerească, o liniște dulce,
Să ne amintim, de suferința Ta, la fioroasa, cruce.

Toarnă ploaia dragostei, peste cei, ce nu au iubire,
S-au răcit, nu mai iubesc Cuvântul, spre a lor peire,
Doamne, lasă o picătură de iubire, peste inimi goale,
Cel rău, se luptă, urâlând, să-i subjuge, să-i omoare!

Udă cu ploaia Ta de dragoste, peste poporul Tău,
Să crească, iubirea de frați, iubirea de Dumnezeu,
Lăsând, picătura de iubire, să spele ura și răzbunarea,
Pacea Ta, să dăinuiască mereu, în toată adunarea.

Picătura de iubire, să atingă inimi, ce se îndoaie,
Ploaia târzie, să ude ogorul însetat, de a Ta, ploaie
Rodul lui, să înflorească, să înmulțească, în Sfântul ogor,
Udat la vreme, să rodască dragoste, peste al Său, popor.

 Stelian Ciobanu

Fiori de toamnă

A plecat în grabă vara
Cu al crinilor parfum,
‎Luna-i palidă ca ceara,
Frunze moarte zac pe drum‎.

Plânge ploaia printre ramuri
Ce se leagănă-n mirare
Şi îmi bat discret în geamuri
‎Ca-ntr-o tainică chemare.

Suflă vântu-n ramuri ude
‎Incantând prelungi litanii,
Plec urechea, slab se-aude
Susurul cu şoapte stranii:

„Vin nori negri peste lume
Vânturi reci nori grei adună,
‎Picurii de azi” îmi spune:
“În curând vor fi furtună! ‎”

Ropotul se înteţeşte,
Ploaia curge în pâraie,
Spaima-n suflet încolțeşte,
Simt a inimii bătaie.

‎Doamne, teama mi-o alungă,
Mai dă-ne puţin răgaz,
Furtuna să nu ne-ajungă,
Pune răului zăgaz!

Olivia Pocol 

Convalescență

Se pare că-mi revin încet-încet
Din starea mea mereu îndurerată,
Sunt ca un pământ uscat și sterp
Ce-așteaptă ploaia binecuvântată.

Atâta vreme a trecut de când
Cântarea încetase să se nască,
Iarba pârjolită, pământul crăpat,
Ochii-ncearcă-n zare să privească.

Iată, se pare, ceva s-a mișcat,
Un nor minuscul, ca pe vremea lui Ilie,
Încet se-nalță, iată norii vin,
Norii grei cu ploaia cea târzie.

Încerc să mă ridic, dar oasele mă dor,
Privesc la cer, doar s-o-ndura de mine,
Aș vrea s-alerg prin ploaie, dar nu pot,
Genunchii mei incep să se încline.

Rămân așa în ploaie-ngenuncheat,
Și strig cât pot, s-audă universul:
Nu mai sunt bolnav, sunt vindecat…
Și-așa-ncepu să curgă liber versul,

Acuma, știu că nu mai am prea mult,
Cănd timpul meu se va uni cu veșnicia,
Acolo, din a lacrimei tumult,
Voi ști cu-adevărat ce-seamnă bucuria.

Culda Stefan 

Ploaia

Doamne,
Vreau să ploaie peste mine
Untdelemn de bucurie
Har mai mult si mai bogat
Sa vina strat dupa strat

Toarna azi din Duhul Tau
Pace multa, bucurii
Untdelemnuri si miresme
Peste mine, sa se așeze.

Peste capul meu sa curgă
Si pe fața să mă ungă,
Peste haine, păn la brău
Sa devina un părău.

Nu mă satur sa tot văd,
Căt de minunat lucrezi,
Cum le așezi, Doamne, pe toate
Si ne dai pe saturate

Daruri multe, minunate.
Roade bune si bogate
Seceris, belsug din toate
Peste noi sunt revarsate.

Sorina Pasc 

 

Duhul Sfânt al Iubirii

Arhanghelul pune rugăciuni pe Altar,
Iar Duhul Domnului  pornește spre Hotar,
În limbi strălucitoare s-a și  împărțit;
Dar Bunătatea Domnului nu s-a sfârșit!

Domnul a urnit norii cei grei de ploaie,
Ploaia timpurie pământul înmoaie,
Ploaia târzie a udat deja câmpii;
Rămâne Dragostea Celui din Veșnicii!

Cât timp, în duh și adevăr, ai un altar,
Duhul Domnului va coborî din Hotar,
Va coborî și  sub formă de limbi de foc;
Dragostea Domnului, Stâncă, ea stă pe loc.

Floare însetată, mai strigă către cer!
Doar Domnul mângâie când plânge Israel,
A fost turnată deja ploaia târzie;
Domnul este Izvorul de apă vie!

Floare din Răsărit și Floare din Apus,
Mai știi cuvântul ce Domnul ți l-a spus?
Dacă cerul și pământul se vor schimba,
Dar Duhul Sfânt al Iubirii se va păstra!

Arancutean Eliza