O viata plina de laude

18 octombrie Text: Psalmul 146

Voi lauda pe Domnul cat voi trai, voi lauda pe Domnul
meu cat voi fi
.”

Psalmul 146:2

Cel care a scris Psalmul 146 a avut cu siguranta motive foarte
temeinice sa-L laude pe Dumnezeu! Cei mai multi comen-
tatori, demni de incredere, cred ca psalmistul a trecut prin
dezamagiri cutremuratoare inainte de-a fi scris acest poem. Din
moment ce ne sfatuieste sa nu ne punem increderea intr-o fiinta
umana, fie el chiar un om de rang, se poate sa fi fost tradat chiar
de catre cineva sus pus, dintre nobili. Dar cand s-a intors spre
Dumnezeu, a primit ajutorul. Drept rezultat, el spune ca-si va
dedica viata intreaga laudelor lui Dumnezeu.

Prin contrast, o persoana care are tot ceea ce este mai bun din
ceea ce poate oferi viata, poate fi goala pe dinauntru. Romancierul
rus Lev Tolstoi, care pe la mijlocul vietii era sanatos, bogat, faimos,
cu o casnicie fericita, marturiseste ca toate aceste placeri nu-i dau,
nici motive ca sa-L laude pe Dumnezeu, nici o implinire durabila.
El a scris: „O ciudata apatie psihica crestea mereu in mine….
Aceleasi intrebari imi reveneau mereu *De ce? Si Ce va fi dupa toate
acestea?… Viata mea se apropia de un sfarsit imediat. Puteam
respira, manca, bea, dormi – totusi toate acestea nu ma ajutau cu
nimic. Dar in mine nu era o viata reala… Viata, nu avea nici un
rost pentru mine”.

Oamenii care sunt sanatosi, bogati si faimosi pot sa gaseasca unele
placeri fara Dumnezeu, dar nu vor experimenta niciodata o satis-
factie durabila. Cunoasterea lui Dumnezeu prin Cristos este mo-
tivatia cea mai convingatoare pentru a trai o viata plina de laude
la adresa lui Dumnezeu.- H.V.L.

Prin tot decorul vietii schimbator,

Prin necaz si bucurii, mereu

Sa-L slavesc pe Domnul sunt dator

Din toata vlaga sufletului meu.”- D.J.D

Lauda este ceea ce-I datoram lui Dumnezeu,

In bucurii sau in dureri, laude lui Dumnezeu

Si cant din rasputeri.

 Psalmul 119:10

Painea zilnica

Ai strigat… și Ți-a răspuns

Ai strigat în toiul nopții
Când inima-ți era plină
De adânca beznă-a morții
Și-ai primit pe loc lumină;
Domnul ți-a îndreptat iar sorții
Pe cărarea Sa divină…

De vrăjmaș întemnițat
Și legat în întuneric,
Ai văzut când ai strigat
La Domnul Atotputernic,
Cum ți-a fost iluminat
Iar sufletul cadaveric…

Ai fost groaznic înrobit,
Prins în cursă, la răscruce,
Cu tot sufletul zdrobit…
Dar când te-ai plecat la cruce
Dumnezeu te-a izbăvit
Și ți-a dat o pace dulce…

Ai strigat în viața ta
De nenumărate ori
La Domnul cu inima,
Strâns de-ale vieții vâltori
Și-ai văzut tăria Sa
Chiar cu ochii-ți muritori!

Ai strigat la Cel ce-aude
Șoapta din inima ta
Și suspinul ce se-ascunde
De atâtea ori în ea
Și-ai văzut cum îți răspunde
Domnul în dragostea Sa…

Ai strigat din strâmtorare
Și întorsuri fără ieșire
Către Cel plin de îndurare,
Bunătate și iubire
Și-ai văzut ce Mână tare
Ți-a dat grabnic izbăvire!

Ai strigat când lupta vieții
Era așa de înverșunată
Încât „Zorii Dimineții”
Nu părea să-i vezi vreo dată,
Dar lumina libertății
Ți-a fost grabnic arătată!

Ai strigat învins de lipsuri
Către Cel ce totul poate
Și-ai văzut frumoase visuri
Împlinindu-ți-se toate
Căci din orișice abisuri
Domnul pe ai Lui îi scoate!

Ai strigat când Mărturia
Se izbea de ziduri reci
Și tu nu găseai tăria
Peste-acestea să mai treci,
Dar Domnul ți-a dat bucuria
Să-aduci roadă pentru veci!

Ai strigat când disperarea
Sfredelea-n sufletul tău
Și din umbră încercarea
Te îmbrâncea din rău în rău
Și atunci ți-a schimbat starea
Dumnezeu cu brațul Său!

Ai strigat când neputința
Ți-a îngenuncheat din plin
Perspectiva și ființa
Și-ai văzut Harul divin;
Ți-a dat Domnul biruința
Izbăvindu-te deplin!

Amintește-ți și răspunde
Înaintea Celui care
Vede totul și aude,
Și în bunătatea-I mare
Niciodată nu Se-ascunde
Refuzându-ți vreo chemare;

Ai strigat la El mereu
Și-ai primit întotdeauna
Ajutor când ți-a fost greu
Ori te sugruma furtuna…
Dar față de Dumnezeu,
Tu te-ai răzvrătit întruna.

Ai strigat când ți-a fost greu
Și-ai primit răspuns de sus
Însă, ai uitat mereu
Să-I dai slavă lui Isus!
L-ai păstrat cumva pe – eu
Totdeauna mai presus!”

Ai strigat din groapa morții
Și-ai privit la Cel ce aude
Și cu drag îndreaptă sorții
Celor morți pe căi zălude…
Ți-A răspuns și-n miezul nopții
Dar tu tot nu-I vrei răspunde…

Ai strigat din încercare
Surprins de boli fără leac
Și-izbăvirea ți-a fost mare
Căci din veac și până-n veac
Domnu-I plin de îndurare,
Dar tu-L tot respingi buiac…

Ai strigat când te îngrozea
Valul morții, furios
Și-ai putut mereu vedea
Slava lui Isus Hristos,
Dar te complaci în a cădea
Iar în spațiu întunecos…

Dus de marea înfuriată
Ai strigat întotdeauna
Din bărcuța inundată;
Domnu-A potolit furtuna,
Nu te-a lăsat niciodată
Dar Tu L-ai rănit întruna…

Ai strigat… căci deznădejdea
Te-a înfrânt și umilit
Dar când în Hristos nădejdea
Ți-ai pus, ai fost izbăvit,
Dar n-ai fugit de primejdea
De-a fi iarăși înrobit… .

Ai strigat… și Ți-a răspuns
Totdeauna Dumnezeu,
Dar lăsatu-te-ai pătruns
De răspunsul Lui, mereu,
Sau încă nu ți-a ajuns
Bunătatea Lui la – eu? !

O, părăsit și uitat de lume
În necazuri și la greu…
Domnul te-a strigat pe nume
Și te-a căutat mereu,
Să înțelegi un lucru anume:
– Ești iubit de Dumnezeu!

Ești iubit de El și-așteaptă
Să iei azi o hotărâre
De-apuca pe calea dreaptă
Fără nici o șovăire…
Și cu inimă înțeleaptă
Să răspunzi la Mântuire!

Ioan Hapca

Lucrurile sfinte

De multe ori îmi cer să fac
Doar lucrurile care-ți plac
Fiind neștiutor, căci toate
Te duc direct, direct spre moarte

Eu vreau să-ți dau doar lucruri sfinte
Ce-ți fac dorința mai fierbinte
Pentru acei cu viața frântă
Pentru împărăția sfântă

Acele lucruri numai care
Te fac ca să privești în zare
Cu dor s-aștepți a Lui venire
A Sfântului și Iubit Mire

Eu vreau să ți le dau în dar
Căci pline sânt cu al Meu Har
Cu ele-n cer să-ți strângi averi
Să fii cu-ai Mei copii sinceri.

Să nu-mi mai ceri ce-i pământesc
Căci Dumnezeu sânt, te iubesc
Și știu mai bine decât tine
De ce-ai nevoie-n astă lume

Învață din al Meu Cuvânt
Și lasă-n tine Duhul Sfânt
Să cerceteze a ta viață
Cu blânda, sfânta Mea Povață.

Primește lucrurile sfinte
Și nu umbla printre morminte
Ci folosește-le în grabă
Pentru eterna-Mi vie Slavă

Adună roade printre lacrimi
Și nu lăsa acele patimi
Ce te îndreaptă catre Mine
Să-Mi ceri doar lucruri pentru tine

Ci cere-Mi ungere divină
Ca viața să îți fie plină
Cu lucrurile ce-s doar sfinte
De la cerescul tău Părinte.

Berbec Ion

O viaţă plină de măreţie

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea… Să nu vi se tulbure inima.”

loan 14:27

De fiecare dată când în viaţa noastră personală apare un lucru dificil, suntem în pericol de a-L învinovăţi pe Dumnezeu. De fapt noi suntem cei care greşim, nu Dumnezeu – există undeva în noi un păcat pe care nu vrem să-l părăsim. Imediat ce părăsim păcatul, totul devine limpede ca lumina zilei. Cât timp încercăm să slujim la doi stăpâni, nouă şi lui Dumnezeu, viaţa noastră va fi plină de confuzie. Atitudinea noastră trebuie să fie una de dependenţă totală de Dumnezeu. O dată ce ajungem acolo, nu este nimic mai uşor decât să trăim o viaţă sfântă. Dificultăţile apar atunci când încercăm să uzurpăm autoritatea Duhului Sfânt în vederea împlinirii propriilor noastre scopuri.

Atunci când asculţi de Dumnezeu, El te pecetluieşte cu pacea Sa, cu mărturia unei păci de necuprins, care nu ţine de domeniul naturalului, ci este pacea lui Isus. Ori de câte ori nu apare pacea, aşteapt-o până vine sau caută să afli motivul pentru care nu vine. Dacă acţionezi din propriul tău impuls sau dintr-un sentiment de eroism, nu vei avea mărturia păcii lui Isus; lipseşte simplitatea sau încrederea în Dumnezeu, deoarece spiritul simplităţii este născut din Duhul Sfânt, nu din deciziile tale. De fiecare dată când asculţi, umblarea ta cu Cristos va fi caracterizată de simplitate.

Întrebările apar ori de câte ori încetez să ascult. Atunci când ascult de Dumnezeu, problemele nu se interpun între mine şi El, ci vin ca un mijloc de a-mi ţine mintea trează şi cuprinsă de uimire în faţa revelaţiei lui Dumnezeu. Orice problemă care apare între mine şi Dumnezeu izvorăşte din neascultare. Orice problemă – şi sunt multe – care îmi iese în cale atunei când ascult de Dumnezeu îmi sporeşte bucuria şi plăcerea, pentru că ştiu că Tatăl meu îmi cunoaşte problemele; eu aştept să văd cum le va rezolva.

Oswald CHAMBERS

Viață plină de contraste

Viața-i plină de întrebări,
Și întârziate răspunsuri.
E vers…e culoare,
Totul e în schimbare.
Pământul-i creat, un vis!…
Sus, albastru, – abis –
Zile cu nori, soare,
Nopți cu luna, în schimbare,
Bucurii, ce ne-mplinesc,
Ne-mpliniri, ce fericesc.

În balanță pe tas stă.
Adevăr – minciună.
Contrastul alb-negru-i viața,
În apus s-au dimineața.
O minciună, te ridică,
Un adevăr, te coboară.
Privește la munții, și nații,
Împărății, și împărații,
Din cele mari se fac mici,
Cele mici devin puternici.

Moarte – Viață.
Trecerea ta, e uitată.
Uite!…mii, de palate!
Străluceau, cândva în soare,
Sunt ruine, dărâmate,
De oamneii, abandonate,
În ele, bucuria, fericirea,
N-a adunat, cât coliba.
Oamenii sunt împărțiți,
În culoare, negri-albi.

Întâlnim ce-i albi la fețe,
Negrii la inimă, plini de răutate.
Alții… negre, a lor fețe,
Însă au inimile albe.
Contraste, avem în cuvinte,
Poți spune o vorbă dulce,
S-au pot fi pelin – amare.
În dreptăți, e nedreptate,
La nedreptate, omul zice, dreptate.
Din ură, ajunge la iubire.

Din tristeți, la fericire,
Din bucurie-n durere,
Din iubire, uni ajung la ură,
Toate viața, le adună.
Însă…contrast la a ta, întrebare,
Pentru noi!…E Sfânta Carte!
În tine totul, e culoare,
Când mergi cu Isus, pe cale.
Din viață, și contrastele întâlnite,
Domnul îți dă dreptul, de alegere.

Ce-i mai bun, hai să alegem,
În cunună să împletim.
O legătură de contrast frumos,
Ce ne va duce la Hristos.
Din contrastele vieții,
Creștine, tu să alegi,
Lumina în viața ta,
Pe calea vieții – dreptatea,
Așa vom ajunge  – Sus –
În frumosul contrast al pământului,
– Paradis.
Cu Domnul în  – VEȘNICII.

Toma Coca

Ca un cerb ce-atat doreste

Ca un cerb ce-atât doreşte,
Din izvor ca să se-adape,
Al meu suflet iar tânjeşte
Dup-al Tău izvor de ape.

Ca o rază care-ncearcă
Ziua-n taină ca s-o ţină,
Eu mă ţin de Tine, Doamne,
Căci Tu eşti a mea lumină.

Ca o mamă care plânge,
De durere pentr-un fiu,
Al meu suflet tot tânjeşte,
După Duhul Tău cel viu.

Ca un râu ce tot se zbate
Până la vărsare-n mare,
Al meu suflet tot aleargă
Ca s-asculte-a Ta chemare.

De nu Te-aş avea pe Tine,
Doamne, pe acest pământ,
Eu aş fi numai ţărână
Şi doar praf purtat de vânt.

Glasul Tău ‘L-aud mereu,
Şi-n lumină şi în noapte
Căci duios, pe-aripi de vânt
Eu aud a Tale şoapte.

Te privesc, dar eşti departe,
Dincolo de bolta plină,
Totuşi, ştiu că-n mine eşti
Căci Tu eşti, Cel ce m-alină.

Cristian I. Rotaru

A locui în siguranţă deoparte

“Israel este fără frică în locuinţa Iui, izvorul lui Iacov este deoparte într-o ţară plină de grâu şi de must, şi cerul lui picură rouă” (Deuteronom 33.28)

Cu cât vom locui mai deoparte, cu atât vom fi mai în siguranţă. Dumnezeu vrea ca poporul Său să fie despărţit de păcătoşi. Chemarea Lui către ei este: “Ieşiţi din mijlocul lor”. O lume creştină este o monstruozitate pe care Scriptura niciodată n-o îndreptăţeşte. Un creştin lumesc este din punct de vedere duhovnicesc bolnav. Cei ce fac compromisuri cu vrăjmaşii lui Cristos, pot fi socotiţi împreună cu ei.

Siguranţa noastră stă nu în a ajunge la înţelegere cu vrăjmaşul, ci în a locui deoparte cu cel mai bun Prieten al nostru. În acest fel vom locui în siguranţă, în ciuda batjocurilor, zeflemelilor şi dispreţului lumii. Vom fi la adăpost de influenţa nenorocită a mândriei, necredinţei, deşertăciunii şi vicleşugului ei.

Dumnezeu ne va face să locuim singuri şi în siguranţă, în ziua când va cerceta păcatul popoarelor prin războaie şi foamete. Domnul a scos pe Avraam din Ur din Haldea, dar acesta s-a oprit la mijlocul drumului în Haran: el n-a avut binecuvântare decât când s-a hotărât să meargă în ţara Canaan şi a şi mers acolo. Acolo a trăit el în siguranţă singur, chiar în mijlocul vrăjmaşilor, în timp ce Lot nu era în siguranţă în Sodoma, în mijlocul cercului de prieteni pe care şi-i făcuse. Siguranţa noastră este să trăim deoparte cu Dumnezeu.

Charles Spurgeon

A locui în siguranţă deoparte

“Israel este fără frică în locuinţa Iui, izvorul lui Iacov este deoparte într-o ţară plină de grâu şi de must, şi cerul lui picură rouă” (Deuteronom 33.28)

Cu cât vom locui mai deoparte, cu atât vom fi mai în siguranţă. Dumnezeu vrea ca poporul Său să fie despărţit de păcătoşi. Chemarea Lui către ei este: “Ieşiţi din mijlocul lor”. O lume creştină este o monstruozitate pe care Scriptura niciodată n-o îndreptăţeşte. Un creştin lumesc este din punct de vedere duhovnicesc bolnav. Cei ce fac compromisuri cu vrăjmaşii lui Cristos, pot fi socotiţi împreună cu ei.

Siguranţa noastră stă nu în a ajunge la înţelegere cu vrăjmaşul, ci în a locui deoparte cu cel mai bun Prieten al nostru. În acest fel vom locui în siguranţă, în ciuda batjocurilor, zeflemelilor şi dispreţului lumii. Vom fi la adăpost de influenţa nenorocită a mândriei, necredinţei, deşertăciunii şi vicleşugului ei.

Dumnezeu ne va face să locuim singuri şi în siguranţă, în ziua când va cerceta păcatul popoarelor prin războaie şi foamete. Domnul a scos pe Avraam din Ur din Haldea, dar acesta s-a oprit la mijlocul drumului în Haran: el n-a avut binecuvântare decât când s-a hotărât să meargă în ţara Canaan şi a şi mers acolo. Acolo a trăit el în siguranţă singur, chiar în mijlocul vrăjmaşilor, în timp ce Lot nu era în siguranţă în Sodoma, în mijlocul cercului de prieteni pe care şi-i făcuse. Siguranţa noastră este să trăim deoparte cu Dumnezeu.

Charles Spurgeon