Soției subsemnatului și…subsemnatului

Împreună ne-mplinim
Al nostru etern destin
La același Domn slujim
De plouă sau de-i senin.

Bucurii sau încercări
Prin har toate le-am trecut
C-am primit încredințări
Chiar și-atunci când ne-a durut.

Părăsit-am locuri dragi
Ajungând în depărtare
Cu puținul în desagi
Ne-a dat Tatăl bunăstare.

Nu o vilă ne-am dorit
Ci s-avem pâine pe masă
Și-am avut și de-mpărțit
Căci Stăpânului îi pasă.

Nu-n belșug am vrut să stăm
Dar Cerul ne-a dat de toate
Ce frumos ne adunăm
Cu nepoți și cu nepoate.

Soț, soție într-un gând
Depășit-am încercarea
Am stat cu Păstorul Blând
Și i-am onorat chemarea.

Plâns și zbucium? Am gustat
Și se poate să mai vină
Dar ființa s-a calmat
Pătrunși de-o rază divină.

Cu cei dragi ne delectăm
Câte zile mai există
În rugi zilnic îi purtăm
Să n-aibă viață tristă.

Anii trec, rapid se duc
Dar zidim pe Temelie
Ce sublim e când produc
Doruri desprinse de glie.

Împreună ne-mplinim
Al nostru etern destin
La același Domn slujim
De plouă sau de-i senin.

George Cornici

Cantari in noapte

Text: Psalmul 42

…noaptea cantam laudele Lui, şi înălţăm o rugăciune Dumnezeului vieţii mele.” Psalmul 42:8

Un pastor şi compozitor german din secolul al 17-lea, Paul Gerhardt, a fost confruntat cu multe încercări în timpul vieţii sale. În timpul unui incident din Războiul de Treizeci de ani, a fost silit ca, împreună cu familia, să fugă de acasă. Era îngrijorat de soarta familiei şi a celor ce se putea petrece cu soţia şi copiii. Într-o noapte, în timp ce stăteau la un han dintr-un sătuleţ, fără casă şi tremurînd de frică, soţia a izbucnit într-un plîns nestăpanit. Pentru a o mangaia, Gerhardt i-a amintit versete din Scriptură, cu promisiunile lui Dumnezeu de-a le purta de grijă. Apoi a mers în grădină unde şi el a izbucnit în plans. Nu mult după aceea, a simţit din nou prezenţa Domnului. A luat pana de scris şi a început să scrie un imn, care în ultimele versuri spune aşa: „Alungă-ţi frica în vant şi nu te lăsa înşelat; Dumnezeu îti aude suspinul şi-ţi adună lacrimile – El iarăşi te va ridica”. Gerhardt ne-a dat un cantec născut în noaptea prin care trecea. La scurtă vreme, Dumnezeu l-a scăpat împreună cu toată familia de orice pericol şi i-a dat tanărului pastor o nouă biserică, în care să-I servească.


Adeseori, în cele mai întunecate perioade ale vieţii, Dumnezeu îşi face cel mai bine simţită prezenţa. De fapt, El foloseşte adeseori suferinţele şi greutăţile pe care le îndurăm, ca să ne arate din nou că El este singura noastră sursă a puterii. Cand, în încercările noastre, vedem acest adevăr revelandu-ni-se, ne întoarcem spre El cu rugăciuni şi laude reannoite.
Prietene, eşti confruntat cu frămantârile vieţii chiar acum? îmbărbăteză-ţi inima. în mijlocul suferinţelor, pune-ţi viaţa în mana lui Dumnezeu. El încă mai dă şi azi cantări în noapte.            – P.R.V.

El ştie durerea cînd e mai adancă:
Lacrimi ce curg ziua şi noaptea
Şoptindu-ne dulce: Te iubesc! Nu uita!
Ne-a şterge lacrima ce-n ochi vom avea. ”  – Anonim

Cand te caută necazurile, caută-L pe Dumnezeu

Painea zilnica

Într-o zi

Într-o zi, eu știu precis,
Voi călca tărâm ceresc!
M-am născut să am un vis:
Chiar de mor, tot să trăiesc.

Într-o zi, ce n-am putut,
Cred că-n El voi reuși,
Iar ce-am plâns și m-a durut,
Se va șterge pe vecii.

Într-o zi, cum n-a mai fost,
Voi primi un nume nou,
Voi trăi cu veșnic rost
Într-un loc fără ecou.

Într-o zi, cu ochi deschiși,
Voi vedea ce n-am văzut,
Voi cânta cu toți cei scriși,
Voi avea ce n-am avut.

Într-o zi, voi derula
O poveste fără ceas!
Pân’ atunci, tot voi spera
Și trăiesc ce mi-a rămas.

Lucian Cazacu 

Atâtea vaiete-s în lume

Atâtea vaiete-s în lume,
Atâția oameni o duc greu,
Căci egoismul e la culme
Și bunătatea în mulți apune…
Dar cine vrea zile mai bune,
Să vină azi la Dumnezeu!

E atâta jale, plâns și chin,
În veacul lumii nemilos,
E plin pământul de venin,
Multă durere, mult suspin…
Dar cine vrea leac și alin,
Să se întoarcă la Hristos!

S-au ridicat mulți anticriști,
Plini de batjocuri, răzvrătiți,
Nemulțumiți și anarhiști,
Se cred corecți și progresiști,
Dar sunt fățarnici extremiști,
De necredință stăpâniți!

E mult prea multă răutate,
Se-ndreaptă lumea spre apus,
Trăiesc prea mulți în nedreptate,
Se dușmănesc până la moarte…
Dar cine vrea în Ceruri parte,
Să se închine lui Isus!

Sunt oameni reci și dezbinați,
Lipsiți de dragoste firească,
Confuzi și dezorientați,
Cu lanțuri de păcat legați…
Dar câți se vor eliberați,
În grabă să se pocăiască!

Teodor Groza

Samanta buna

Motto:””Fiul omului va trimite pe îngerii Săi și ei vor smulge toate lucrurile care sunt
pricină de păcătuire și pe cei ce săvârșesc fărădelegea și-i vor arunca în cuptorul
aprins; acolo vor fi plânsul și scrâșnirea dinților. Atunci, cei neprihăniți vor străluci
ca soarele în Împărăția Tatălui lor. Cine are urechi de auzit să audă.”” Amin!
Matei 13:41-43.
Pe cînd îi îndruma Isus
Cu sfaturi și povețe sfinte,
Ucenicilor le-a pus
Altă pildă înainte.

În pilda Sa avea să spună
Că un om a semănat
În țarină-i sămânță bună
Să rodească grâu curat.

Dar pe când dormeau cu toții
Vrăjmașul avea să vină
Și nevăzut, în toiul nopții,
A semănat în grâu neghină.

Iar când grâu’ a răsărit
Și-a crescut bobul în spice,
Și neghina s-a ivit
Ca toată holda să o strice.

Stăpânului, robii i-au spus
Despre grâul cu pricina:
„Doamne, nu sămânță bun-ai pus?
De unde-a răsărit neghina?”

„Am semănat – îi lămurește –
O sămânță roditoare;
Iar dacă neghina crește,
E a vrăjmașului lucrare.

Dacă a prins rădăcină
S-o smulgeți nu veți putea;
Nu cumva smulgând neghină
Să smulgeți și grâu cu ea.

Ci lăsați holdele să crească
Cu neghina printre spice;
Și când grâu-o să se coacă,
Secerătorilor le-oi zice

Ca să smulgă întâi neghina
Și legată-n snopi, s-o ardă;
Iar grâul în grânar să-l pună,
Nici un bob să nu se piardă. ”

Apoi, ca pilda s-o-nțeleagă,
Ucenicilor le-a spus
Că țarina e lumea-ntreagă,
Iar Cel ce seamănă-i Isus.

Sămânța bună și curată
Sunt copiii lui Dumnezeu,
Iar în neghina semănată
Vedem fiii celui rău.

„Grânar” Domnul a numit
Veșnica Sa Împărăție,
Iar al veacului sfârșit
E „Secerișul” ce-o să fie.

Atunci, pe întreg pământul
Vor veni secerătorii,
Îngerii Celui Preasfânt
Să smulgă răufăcătorii.

Toate lucrurile dovedite
Ca lucruri de păcătuire,
Vor fi smulse și-azvârlite
În focul veșnic spre-osândire.

Și toți acei neprihăniți
– Sfinții, pilde-n curăție –
Străluci-vor fericiți
În cereasca Împărăție.

Doamne,grăbește-Ți venirea
Ca să-nceapă secerișul!
Nu lăsa nelegiuirea
Ca să stea de-a curmezișul.

Că răii au umplut grădina
Cu sadul lui Belzebut
Și în holda Ta, neghina,
Tot mai mare a crescut.

Au intrat răii pe-ogoare
Cu sămânță de minciună
Semănând vânt de pierzare,
Dar vor secera furtună.

Cum rodul lor e rătăcirea
Ca lucrare a urâciunii,
Vor secera nelegiuirea
Și-or mânca rodul minciunii.

Doamne!
În nesfârșita-Ți îndurare,
Fă-ne Tu să fim lumină!
Iar în holda Ta cea mare
Să fim grâu și nu neghină.

Ioan Vasiu

Toamna refugiaților

Nicicând n-au plâns atâtea frunze triste
Sub cerul unui singur anotimp,
Nicicând scenarii sumbre, alarmiste,
N-au dat atâtea drame-n contratimp.

Au explodat și Sirii și Irakuri
În sutele de mii de umbre vii,
În viețile pitite în rucsacuri,
În filele fierbinți de tragedii.

S-au ghemuit supuse frontiere
În calea uriașului puhoi,
Și două lumi privindu-se-n tăcere
Stau încă rezemate-n „voi” și „noi”.

Confuzia e mare, este ceață,
Și, licărind în beznă, ne-ntrebăm:
Să îi primim cum dragostea ne-nvață
Sau creștinismul să ni-l apărăm?

E mult prea mare semnul de-ntrebare
Și întunericul mult prea vârtos:
Este pericol de islamizare,
Sau șansa de-a-L primi ei pe Christos?

Dă-ne lumina Ta din ceruri, Doamne,
Asupra vieții-acestor desțărați,
Care-au încins cuptoru-acestei toamne:
Ne sunt dușmani sau, totuși, suntem frați?

Noi știm că loc e pentru toți în lume
Și am putea conviețui cu ei,
Dar am dori ca sfântului Tău Nume
Să I se-aducă slavă și-n moschei.

Simion Felix Martian

Nădejdea ologului

Ologul, viața își târășțe
Cu greu s-ajungă la lumină,
De starea-n care se găsește,
Ar vrea să scape și suspină.

Îi este greu la mers, urcuș…
Picioarele nu îl ascultă,
E întristat și amărât, îi este  greu
De tot ce vede-n jurul său;
A adunat tristețe multă, multă…

Și-a adunat în pieptu-i plâns,
Atâta suferință… multă;
Se culcă-n „off”, iar la trezire,
Nefericit, suspinul și-l ascultă.

Ar vrea să zboare ca albina,
S-adune – dulce-n ființa sa;
Ar vrea să-nnoate-n bucurie;
Un gând frumos îi dă târcoale:
– Ce-aș mai zbura…!

…să simtă dulce-n cerul gurii…
Să nu mai vadă-n omenire,
Dezlănțuită fapta-urii și
Sabia, fapta securii.

Atât de plâns în duhul său
Și ologit de tot ce vede,
‘Și trăiește-n greu suspin viața,
‘N treziri din noapte, până dimineața.

Ar vrea s-atingă-n Duhul Sfânt,
Să prindă stele – lunei în cosiță,
Să mângâie raze de soare,
S-atingă Locu-n care, fericiri există.

Ar vrea s-ajungă-n coru-n care,
E înălțat Păstorul cel Iubit,
Să cânte-n ceata îngerimii,
Cum Duhul Sfânt a profețit.

E amintirea-aniversară,
Ce-n Duhul Sfânt sărbătorit-a…
Mulțimi de lacrimi-i se preling,
Pentru ai săi și omenire-a câta oară?

Se-așează trist adesea la izvor,
‘Și-așteaptă izbăvirea,
Să fie înverzit, udat,
Să-i fie -nviorată și udată: moștenirea.

Doar S-o-ndura Păstorul Sfânt și Bun,
Să Se oprească-n dreptu-i,
Ca altă dat’ în fața-ologului adus,
Cu-atâtea doruri-n pieptu-i.

Poate Se-ndură Sfântul Împărat,
S-aducă izăvirea,
Să îl atingă-n Duh curat,
Să își primească mersul, fericirea.

Sanda Tulics

Noapte a plânsului; zi plină de veselie

“Căci mânia Lui ţine numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viaţa; seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia.” (Psalmul 30.5)

O clipă sub mânia Tatălui nostru ceresc ni se pare că sunt ani îndelungaţi şi totuşi nu este decât un moment. Când noi Îl întristăm pe Duhul Său, nu putem să ne aşteptăm ca El să Se bucure; dar El este un Dumnezeu iertător şi aruncă imediat greşelile noastre în marea uitării. Când noi cădem în leşin şi suntem gata să murim la vederea feţei Sale mânioase, îndurarea Lui ne dă viaţă.

Dar acest verset cuprinde şi o parte plină de bucurie. Noaptea noastră de plânsete este urmată imediat de o zi veselă. Clipa cât ţine pedeapsa arată lămurit cât de mare este mila lui Dumnezeu pentru cel credincios. Domnului nu-I place să folosească nuiaua pentru aleşii Lui. El dă una sau două lovituri şi totul se termină aici; apoi viaţa şi bucuria care vin după dureri şi lacrimi fac mult mai mult decât întristarea izbăvitoare, după voia lui Dumnezeu.

Mângâie-te suflete al meu şi cântă aleluia! Nu plânge toată noaptea, ci şterge-ţi lacrimile în aşteptarea dimineţii. Aceste lacrimi sunt o rouă care ne face atât de bine, ca razele soarelui de dimineaţă. Lacrimile curăţă ochii noştri ca să ne facă să vedem trecerea pe care o avem înaintea Lui. Atunci, tristeţea noastră este ca umbrele care se disting pe un tablou, ca să facă să iasă şi mai clar lucrurile în lumină. Aşadar, toate sunt bune.

Charles Spurgeon