O viata plina de laude

18 octombrie Text: Psalmul 146

Voi lauda pe Domnul cat voi trai, voi lauda pe Domnul
meu cat voi fi
.”

Psalmul 146:2

Cel care a scris Psalmul 146 a avut cu siguranta motive foarte
temeinice sa-L laude pe Dumnezeu! Cei mai multi comen-
tatori, demni de incredere, cred ca psalmistul a trecut prin
dezamagiri cutremuratoare inainte de-a fi scris acest poem. Din
moment ce ne sfatuieste sa nu ne punem increderea intr-o fiinta
umana, fie el chiar un om de rang, se poate sa fi fost tradat chiar
de catre cineva sus pus, dintre nobili. Dar cand s-a intors spre
Dumnezeu, a primit ajutorul. Drept rezultat, el spune ca-si va
dedica viata intreaga laudelor lui Dumnezeu.

Prin contrast, o persoana care are tot ceea ce este mai bun din
ceea ce poate oferi viata, poate fi goala pe dinauntru. Romancierul
rus Lev Tolstoi, care pe la mijlocul vietii era sanatos, bogat, faimos,
cu o casnicie fericita, marturiseste ca toate aceste placeri nu-i dau,
nici motive ca sa-L laude pe Dumnezeu, nici o implinire durabila.
El a scris: „O ciudata apatie psihica crestea mereu in mine….
Aceleasi intrebari imi reveneau mereu *De ce? Si Ce va fi dupa toate
acestea?… Viata mea se apropia de un sfarsit imediat. Puteam
respira, manca, bea, dormi – totusi toate acestea nu ma ajutau cu
nimic. Dar in mine nu era o viata reala… Viata, nu avea nici un
rost pentru mine”.

Oamenii care sunt sanatosi, bogati si faimosi pot sa gaseasca unele
placeri fara Dumnezeu, dar nu vor experimenta niciodata o satis-
factie durabila. Cunoasterea lui Dumnezeu prin Cristos este mo-
tivatia cea mai convingatoare pentru a trai o viata plina de laude
la adresa lui Dumnezeu.- H.V.L.

Prin tot decorul vietii schimbator,

Prin necaz si bucurii, mereu

Sa-L slavesc pe Domnul sunt dator

Din toata vlaga sufletului meu.”- D.J.D

Lauda este ceea ce-I datoram lui Dumnezeu,

In bucurii sau in dureri, laude lui Dumnezeu

Si cant din rasputeri.

 Psalmul 119:10

Painea zilnica

E-atâta viaţă-n cimitir …

E-atâta viaţă-n cimitir, rămasă netrăită,
‎Atâta dor, visări, iubiri sub glia-nţelenită,
‎Ce-au fost curmate timpuriu, ori după lungi coşmaruri,
Scurtate-au fost şi dulci plăceri şi nesfârşite-amaruri‎.

‎Atâtea ţeluri cu cei duşi pe veci sunt îngropate,
Sub lespezi grele zac virtuţi ce-au fost mult lăudate,
Ambiţii, titluri, vanităţi, însemnele-nălţării,
Pe piatră-nscrise-ar vrea a fi o piedică uitării.

Atâta farmec risipit în clipele sublime
E îngropat şi e-nghiţit în lut în adâncime…
‎S-au stins invidii, neiertări şi fapte necinstite,
Prin praful vremii s-au pierdut blestemele rostite.

‎Ei au păşit-naintea ta în lumea de tăcere
Şi cât de multe ar schimba de le-ar mai sta-n putere!
Dar nu mai pot, s-au adâncit în somnul de sub glie
Şi-aşteaptă-a Judecăţii zi când morţii o să-nvie.

Tu eşti în viaţă, ce-ţi doreşti, la ce-ţi opresti privirea?
Spre ce te-ndrepţi şi unde cauţi să-ţi afli împlinirea?
De eşti un fiu risipitor … te du prin cimitire
Ca să nu uiţi: cândva şi tu vei fi doar amintire!

Olivia Pocol