Întrebarea

Și toate astea, pentru ce?
Pentru-o brumă de avere?
Pentru-o mână de putere?
Pentru-o vreme de plăcere?
Și restul vieții, unde-ți e?

Pe ce ascunsă etajeră
În ce cotlon, sub ce cortină,
Ai pus restul vieții tale,
Scurtă, goală, trecătoare,
Searbădă și efemeră,
Fără vis, fără lumină?

Pentru ce te zbați atât?
Rătăcitor în vremea vieții,
Pierzând anii tinereții,
Îmbătrânind uscat, urât?

Și toate astea, pentru ce?
Ce vei răspunde la-ntrebarea
Care-ți cântăre valoarea,
”Sufletul tău, unde e”?

Ai privit vreodată zarea,
Te-ai pierdut în depărtarea
Te-ai scăldat în desfătarea
Unei lacrime de dor?

Ai întrebat vreun curcubeu,
Scăldat în razele de soare,
Unde este Dumnezeu?
Ai învățat să-ți ceri iertare?

Ai dat unui înfometat,
Atât măcar, un colț de pâine,
Să-i vezi chipul luminat
Luminat atunci de tine?

Ți s-a dat calea cea dreaptă,
De ce n-ai pășit pe ea?
Ce vei răspunde la-ntrebarea
Care-ți cântăre valoarea,
”Ce-ai făcut cu viața ta”?

Anonim  

De ce suntem fericiți?

Suntem atât de fericiți
Că ne-a chemat Mântuitorul
Suntem, oricând, de El iubiți
În El suntem adăpostiți
Când dă atac ispititorul.

În urma noastră am lăsat
Valul de deșertăciune
Cuvântul vieții ne-a schimbat
Un trai plenar din trai uscat
A fost, desigur, o minune.

Privind în urmă la ce-a fost
(Un trai lipsit de împlinire)
Azi știm că s-a plătit un cost
S-avem un țel, s-avem un rost
Și-acces deplin la moștenire.

Suntem atât de mulțumiți
De tot ce ne trimite Cerul
Pe cale suntem însoțiți,
În luptă suntem întăriți,
Stăpân e Tatăl, nu misterul.

Călătorind spre o Cetate
Cu un statornic fundament
Ne bucurăm că-n Trinitate
Găsim și har și demnitate
Și Adăpostul permanent.

Trăim atâta bucurie
Cu-al nostru Mire pe traseu
El nu stă la periferie
Ci e în noi, așa cum scrie
Cu vorbe de la Dumnezeu.

Nu ne doboară vreo durere
Știm că răsplata e în Rai
Să ne rugăm e o plăcere
Căci vine-o dulce adiere
Să îndulceasc-al nostru trai.

Nu în reclame-s satisfacții
Nici în avutul monetar
Ci în divine revelații
Și-n părtășiile cu frații
Pe drum spre veșnicul Hotar.

George Cornici

Harul Tau imi este de ajuns

Doamne, Te-am rugat sa-mi iei tepusul;
Tu, cu voce blanda mi-ai raspuns
Ca oricat de greu ar fi urcusul,
Harul Tau imi este de ajuns.

Ca puterea Ta in slabiciune
E desavarsita, si prin ea
Pot rabda orice opresiune
Ar fi indreptata asupra mea.

Doamne, ajuta-ma sa simt placere
Chiar in slabiciuni si-n defaimari,
Sa suport cu Tine in tacere
Prigoniri, nevoi si stramtorari.

Cand sunt slab, de fapt atunci sunt tare,
Pentru ca in slabiciunea mea
E desfasurata cea mai mare
Forta-n univers: puterea Ta.

Linistit vreau sa raman in Tine,
In causul palmei Tale ascuns,
Caci m-a mantuit si ma sustine
Harul Tau, si-mi este de ajuns.

„Harul Meu iti este de ajuns; caci puterea Mea in slabiciune este facuta desavarsita.” 2Corinteni 12:9.

Anca Winter  

Haina sufletului

Toți cei care cred că fericirea
Stă ascunsă în avere și în faimă,
Merg pe-o cale de durere,
Care las-o clipă de plăcere,
Dar răpește-a sufletului haină.

Mulți pe lume-au fost și-au căutat
Să tot strângă cum strânge furnica.
Dar apoi, în ziua despărțirii
Au simțit un gust amar al neîmplinirii
Și-au plecat simțind în suflet frica.

Au fost pe lumea asta mari cuceritori
Ce vrut-au lumea-n a lor stăpânire
Dar când ajuns-au la final de viață,
Au fost așa slăbiți, fără speranță
Și au plecat de pe pământ plini de mâhnire.

Și sunt și-acum și sigur vor mai fi,
Oameni cu visuri și gânduri nebune
Dar ei nu știu și nu au înțeles,
Căci în viața-aceasta totul are-un sens
Doar de trăiești după Cuvânt, nu după lume.

Aș vrea să te întreb acum ceva:
Tu pentru ce trăiești această viață?
De o trăiești cu gândul la Hristos
Și pentru cei din jur ești de folos,
Există pentru lume o speranță.

Dar de-o trăiești doar să aduni avere
Și cauți să-ți strângi multă faimă,
Atunci degeaba ai trăit pe lume
Și orice-ar fi și faimă, bani sau nume,
Te vor lăsa fără a sufletului haină.

Căci haina sufletului e toată esența,
De nu o ai, poți declara că ești pierdut.
Aceasta haină e-o mare bogăție
Și fără ea, n-ajungi în veșnicie,
Oricât ai fi de bun și priceput.

Deci, îmbracă-ți sufletul cu haina
Care oferă dreapta siguranță.
Și-atunci când vei pleca în veșnicie,
Această haină s-o ai mărturie,
Că pentru lume tu ai oferit speranță.

Nichifor Nicu

7 Februarie

Sculaţi-vă, şi plecaţi.” Mica 2:10

Se apropie ora când mesajul acesta ne va fi trimis şi nouă aşa cum le este trimis tuturor — „Scoală-te, şi lasă-ţi casa. Părăseşte oraşul în care ţi-ai făcut afacerile. Părăseşte-ţi familia şi prietenii. Scoală-te, şi pleacă în ultima călătorie”. Şi ce Ştim despre călătoria aceasta? Ce ştim despre ţara în care vom fi duşi? Am citit câte ceva, şi ne-a mai descoperit şi Duhul câteva lucruri, dar cât de puţin ştim despre împărăţia ce va să vie! Ştim că există un râu negru şi vijelios numit Moarte. Dumnezeu ne îndeamnă să-l trecem, făgăduindu-ne să fie cu noi. Şi apoi ce se întâmplă?

Ce minuni se vor arăta în faţa ochilor noştri uimiţi? Ce scene de glorie vor avea loc? Nici un călător nu s-a întors să Spună. Dar ştim destule despre patria cerească încât să fim siguri că vom fi întâmpinaţi cu bucurie şi plăcere. Călătoria în moarte poate să fie întunecată, dar mergem mai departe fără teamă, ştiind că Dumnezeu este cu noi în timp ce trecem valea umbrei morţii; de aceea nu trebuie să ne temem de nici un rău. S-ar putea să ne despărţim cu greu de toţi cei pe care îi cunoaştem şi Iubim aici, dar mergem în casa Tatălui — în căminul nostru, unde ne aşteaptă Isus — în „cetatea care are temelii tari, a cărei meşter fi ziditor este Dumnezeu” (Evrei 11:10).

Aceasta va fi ultima mutare, și vom locui pentru totdeauna cu Cel pe care II iubim, în mijlocul poporului Său, în prezenţa lui Dumnezeu. Creştine, meditează mai mult la cer. Te va ajuta să te grăbeşti şi să uiţi truda drumului. Această vale a plângerii nu este decât o cale spre o ţară mai bună. Această lume de dureri nu este decât o trecătoare spre o lume de binecuvântări.

„Pregăteşte-ne, Doamne, prin har divin,
Pentru împărăţia care ne aşteaptă;
Apoi condu-ne în cerescul Tău cămin,
Şi gându-n veci spre Tine ni-l îndreaptă.”

Meditaţii C. H. Spurgeon

Pacea care nu dureaza

Text Psalmul 49

Ei îşi închipuie că veşnice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui în veac…” Psalmul 49:11

Un editor de materiale pornografice arăta fericit şi senin cand i s-a luat un interviu la televiziune. Nu am fost surprins. Psalmistul ne spune în repetate randuri despre pacea şi prosperitatea celor răi. Acelaşi lucru l-a spus Isus cand a vorbit despre un bogat nechibzuit, care se bucura de bogăţiile sale şi care îşi planifica viitorul (Luca 12:16-21).
Da, răii care prosperă pot găsi plăcere şi un anumit grad de pace în viaţa aceasta. Dar ei nu sunt de invidiat. Scriitorul Psalmului 49 subliniază că nici unul, nici măcar cel mai bogat om, nu poate să răscumpere pe un altul sau pe sine însuşi de la moarte (v. 7-9). Bogatul şi săracul merg deopotrivă de goi în mormant. La moarte, ceea ce este fizic din noi se va descompune. Acestea sunt ganduri depresive pentru o persoană care a trăit numai pentru plăcerile fizice ale vieţii. Dar noi în calitate de creştini, putem contempla moartea fără frică, deoarece putem spune împreună cu psalmistul: „Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua sub ocrotirea Lui” (v. 15).

Putem spune împreună cu Iov: „Chiar dacă mi se va nimici pielea, şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu” (Iov 19:26). Putem afirma la fel ca apostolul Pavel: „Chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi” (2 Cor. 4:16).
Creştinul are o pace care rămane dincolo de moarte, în eternitate. Necazul cu pacea celor răi este simplu; ea nu durează.   – H.V.L.

O, ce pace am găsit în Isus,
Pace ce nimic n-o poate tulbura.
Pace divină primită de sus,
O pace ce nimeni n-o poate lua.” – Beck

Dacă nu-L ai pe Dumnezeu, n-ai pace; îl ai pe El, ai pacea Sa

Painea zilnica

Beneficiile darniciei

Text: 2 Corinteni 8:1-15   

„..sâ vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis: „Este mai ferice să dai decat să primeşti”. Fapte 20:35

Dumnezeu este mulţumit cînd copiii Săi împărtăşesc din binecuvântările lor materiale altora, dar El vrea ca ei s-o facă dintr-o inimă plină de recunoştinţă şi din motive curate. Nu trebuie să fie generoşi numai pentru a cîştiga atenţia altora sau pentru a-şi satisface eul. Dărnicia nu trebuie să fie făcută „cu părere de rău, sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7).
D.L. Moody, în cartea sa: „Nestemate de fiecare zi”, a spus că în urma marelui incendiu din Chicag Ojdin 1871, s-a dus la New York pentru a solicita fonduri pentru victimele focului. Cînd a sosit, a fost prezentat unui om bogat, despre care i s-a spus că este deosebit de generos. Impresionat de marile nevoi din Chicago, i-a dat lui Moody un cec cu o sumă importantă de bani. După aceea, i-a dat lui Moody adresele altor oameni bogaţi din acea zonă, care au dat şi ei sume importante de bani. Cînd Moody voia să plece, i-a strîns mîna omului şi a făcut următorul comentariu: „Dacă veţi trece într-o zi prin Chicago, vă rog să mă căutaţi. Am să fac totul să vă reîntorc binefacerea”. Omul a răspuns: „Domnule Moody, nu mă aştepta. Fă ceea ce ţi-ai propus primului om cu care te vei întîlni”.
Comentînd experienţa, Moody a spus: „N-am să uit niciodată remarca aceea. Avea aureola Samariteanului milostiv”. Omul acela era dătătorul pe care-1 iubeşte Dumnezeu. Mişcat de nevoile altora, el dă cu bucurie pentru a le alina suferinţele. Putem fi siguri că el a beneficiat cel mai mult, deoarece Domnul Isus a spus: „Este mai bine să dai decît să primeşti”. El a primit cea mai mare binecuvântare!                                    – R.W.D.

Nu în a primi, sau a avea
Ci în a da e fericire.
Cînd plăcere alta n-ai, de ea
Te-i bucura în nemurire.”     -Anonim

Mîna care dă, adună.

Painea zilnica

El a știut

ReferințeIoan 18:1-9

Pentru c-a știut să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A avut din plin în Sine puterea lui Dumnezeu,
Împreună cu lumina și dragostea de a face
Tot ce-I poruncește Tatăl, tot ce Tatălui Îi place.

Armatei care venise cu săbii și cu ciomege,
Cu cătușe și cu funii ca să-L ia prins și să-L lege,
I-a spus doar „Eu sunt” și-ndată, au căzut toți ca trăsniți
Zăcând jos ca bolovanii fără viață-nțepeniți.

Și, din nou, când a zis Tatăl, Fiule, Mi-ar place-acum
Să Te lași legat de-aceștia care i-ai culcat în drum,
Pentru c-a știut să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A putut și-acum să facă ce-I plăcea lui Dumnezeu.
Deci tot El îi scoală-acuma, și le dă puterea Lui
Ca să-L lege după voia și plăcerea Tatălui,
Să Îl ducă-apoi să fie bătut, scuipat, schingiuit
Iar la urmă să sfârșească sus pe cruce răstignit.
Și repet: știind să-Și zică „NU” voinței Lui mereu,
A putut și-acum să facă, ce-I plăcea lui Dumnezeu.

* * *
Haideți să vă spun acuma ce am eu de-aici de luat.
Când mulțime de necazuri peste mine se abat
Să m-arunce-n disperare și să mă paralizeze,
Să mă culce în țărână, să mă imobilizeze,
Dacă-nvăț să-mi zic „NU” mie, pot îndată, cu-n cuvânt,
Să-mi trântesc împotrivirea și zbuciumul la pământ.

Și-apoi, dacă Domnul zice că ar vrea să fiu legat
Prin dureri, pierderi și lucruri, care-s greu de suportat,
Dacă-nvăț să-mi zic „NU” mie, chiar dacă-n afară doare,
În inimă am plină pace, e lumină, viață, soare.

Valdi Herman

În târgul cu deșertăciuni

În târgul cu deșertăciuni,
Ce țin de lumea trecătoare,
Am întâlnit și oameni buni,
Dar și destui lacomi, haini,
Ce cred că-i totul de vânzare.

Pe trei arginți sau pe-o avere,
Îi amăgesc pe mulți sărmani,
Să-și vândă dreptul pe himere,
Conștiința lor pentru-o plăcere,
Virtuților se fac dușmani.

Pentr-un câștig ce-i pieritor,
Fac orișice nelegiuire,
Se vând pe ei și neamul lor,
Vând chiar copii făr de-ajutor…
Vai tristă pustiire.

Mamona este zeul lor,
Cu râvnă mare i se închină,
Mânați de-un duh înșelător,
Duc trai zgârcit, risipitor,
Neîmpliniți cuprinși de vină.

Vai, sunt destui naivi pe lume,
Care se cred emancipați,
Zilnic aleargă spre o culme…
Pentru petreceri, faimă, nume…
Și-ajung să fie subjugați.

Tarabele sunt toate pline,
Găsești de toate la vânzare…
Binele-i rău, și rău-i bine,
Dezmăț total fără rușine,
De cele sfinte lepădare.

Când mă gândesc mă trec fiori…
O, ascultați și mic și mare,
Noi am primit în dar valori,
Virtuți și veșnice comori,
Ce nu au preț, nu-s de vânzare!

Ofertele de pe pământ,
Sunt multe foarte-amăgitoare,
Dar cu Isus în legământ,
Așa cum scrie în Cuvânt,
Comorile-s nepieritoare!

Teodor Groza

În lumea de azi e multă durere

În lumea de azi e multă durere,
Născută adesea din trăiri în păcate,
Sunt prea mulți robiți de bani și putere,
Târâți de ispite pe căi necurate.
Doar jos pe pământ își adună avere,
În slava deșartă găsindu-și plăcere,
Ei fug de lumină, le place în noapte,
Amăgiți de-a lor fire și-a veacului șoapte.

Sunt zilele grele, sunt zile din urmă,
Cu multă mândrie, egoism, necredință,
Cu mulți dezertori din a Domnului turmă,
Cu oameni firești și fără conștiință.
Cu măști ca la teatru și evlavie de formă,
Unde binele-i rău și răul e normă,
Ei urăsc adevărul și buna cuviință,
Nu cred în iubire, nici în pocăință.

Suntem în război de ordin moral,
Se dau lupte grele și înverșunate,
Se luptă azi sfinții cu urmașii lui Baal,
Scriptura pe unii de alți-i desparte.
Dar lumea vrea circ, desfrâu, carnaval,
Mănâncă și beau până ajung în spital,
Au sufletul gol și minți intinate,
De calea sfințirii fug tot mai departe.

Acum e o vreme de cernere mare,
Avem libertate! Ce alegem să fim?
Ori drepți credincioși cu o sfânta-nchinare,
Ori mari păcătoși, dar ne prăpădim.
Suntem responsabili viața-i trecătoare,
Azi încă avem prilej de-ndreptare,
De vrem fericirea, de vrem să trăim,
La Domnul Isus acum să venim.

Se va face odată în lume dreptate,
De Prințul dreptății, Împăratul slăvit,
Popoarele toate vor fi judecate,
Nu-i nimeni uitat, nu-i nimeni scutit…
O dreaptă răsplata la toți după fapte,
Cununa vieții sau chinul de moarte.
Ferice atunci doar de omul smerit,
Ce-a crezut în Hristos și cu drag l-a slujit!

Teodor Groza