Oricâte piedici

Oricâte piedici se ridică
Din mers spre Rai nu ne oprim
Chiar dacă vremea se complică.

Un val de frică-l cucerim
Și ridicăm spre sori privirea
Cu har ceresc ne-acoperim.

Oricât ne-ar ataca slujirea
Agenți cu sediul în infern
Nu aruncăm neprihănirea.

Divine simțuri se aștern
Chiar când e lupta-nverșunată,
Când ploile tristețe cern.

Cărarea, știm, e-ntortocheată
Și crucea-i grea, apasă greu
Dar biruința-i câștigată.

Din nou apare-un curcubeu
La orizontul existenței
Și-urcăm, urcăm spre apogeu.

Primim avântul ascendenței
Din revelații prin Cuvânt
Și din puterea reverenței.

Oricât de neprielnic vânt
Nu poate rupe legătura
Stăm credincioși în Legământ.

C-așa înseninăm făptura.

George Cornici

Fa primul pas!

Text: Iosua 1:1-11

întăreşte-te şi îmbărbătează-te.. Josua a dat căpeteniilor oştirii poporului următoarea poruncă…” Iosua 1:6, 10

Este foarte uşor să credem că ceea ce vrem să facem este cel mai inteligent lucru posibil. Poate că ştim că este corect şi cerem ajutorul Domnului, dar din pricină că vedem greutăţile, ezităm să facem primul pas. Îmi aduc aminte de istoria hazlie a unuia care, sculandu-se dimineaţa, a văzut că era o zi friguroasă, mizerabilă şi ploioasă. Asa că I-a cerut Domnului să-i dea putere să se trezească, să se îmbrace şi să parcurgă cei 15 kilometri pană la lucru ca de obicei. Apoi s-a întors pe partea cealaltă şi s-a culcat din nou, spunand: „Domnul, în schimb mi-a dat înţelepciune”. Obstacolele care stăteau în faţa poporului lui Israel în timp ce se pregătea să cucerească ţara promisă, necesitau mai multă putere decat poseda acest popor.

Nu ştim cat s-a rugat Iosua, dar citim cum, de repetate ori, Dumnezeu l-a atenţionat să fie tare şi plin de curaj (Iosua 1:6, 9). Sigur de prezenţa lui Dumnezeu şi de succesul misiunii sale, Iosua a poruncit imediat căpeteniilor oştirii să se pregătească pentru trecerea Iordanului şi să înceapă cucerirea. El nici nu a ezitat, nici nu s-a tocmit. A ştiut că tot ce-i lipsea va fi aprovizionat de Domnul în timp ce vor înainta prin credinţă şi ascultare.
Toţi dintre noi trecem prin situaţii în care ştim că drumul pe care mergem este corect, chiar dacă există obstacole. Ne rugăm pentru a avea putere, ori auzim vocea Domnului care ne spune să fim curajoşi. Atunci un singur lucru avem de făcut – să facem primul pas! Poate vom înainta prin slăbiciuni şi cu teamă, dar a te da înapoi, în timp ce Dumnezeu ne-a comandat să mergem înainte, aceasta nu este înţelepciune. Dumnezeu nu ne dă ceea ce avem nevoie înainte , ci atunci cand se cere să le folosim. – D.J.D.

îmi dai mereu puteri să-nfăptuiesc

Ce-i bun, frumos şi-adevărat.
Şi cand în cale piedici întalnesc,
Deschizi drum nou şi minunat. ”     – D.J.D.

Dumnezeu ne dă putere în funcţie de efortul nostru

Painea zilnica