E primăvară-n calendar…

Acolo nu va mai fi noapte. Și nu vor mai avea trebuință nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. (Apocalipsa 22:5)

E primăvară-n calendar,
Domol zefiru-adie
Și-un soare-aprins de chihlimbar
Pândeşte la chindie.

Tresaltă firea-n ciripit
De triluri îndrăznețe,
Dar gheața-n noi nu s-a topit
Și-n suflete-i tristețe…

Narcise galbene-şi deschid
Petale graţioase,
În noi mai stăruie perfid
Firide-ntunecoase… .

Răzbate soarele din nori,
Surâde cu blândețe,
Dar nu mai trec prin noi fiori
De dor … să ne dezghețe.

Mai bâzâie câte-un bondar
Prin luncă, pe răzoare,
E primăvară-n calendar,
În noi când va fi oare?

Tânjim după un alt Senin,
Ni-e sete de lumină,
Scrutăm văzduhul opalin
Și-L aşteptăm să vină.

Olivia Pocol 

Altarul lacrimilor

Altarul lacrimilor tale
E o dovadă c-ai trecut
Prin grele încercări pe cale
Când toată ființa te-a durut.

Când ai văzut o nedreptate
Ai plâns… ai plâns și te-ai rugat
Și-Acel ce dă și-Acel ce poate
Înc-un necaz a vindecat.

Te-ai întristat văzând credința
Sfidată de un grup nebun
Dar azi înalți recunoștința
Că lucruri minunate spun.

Ți-a fost răpită bucuria
Și-atunci credeai că ești învins
Dar, iată, plină-i visteria
Și optimismul te-a cuprins.

Ai spus la mulți despre-o lucrare
Ce-aduce-n om pe Dumnezeu
Dar nu ți-au dat o sărbătoare
Și, iar, ascuns-ai plânsul greu.

Altarul lacrimilor tale
Îți amintește că spre Cer
Nu-s daor miresme și petale
Ci și dezastre, scrum și ger.

Ce s-a format în lupta vieții
(Și crezul și purtarea ta)
E semn etern al frumuseții
Pe care-n veci o vei cânta.

George Cornici

Ca o floare trecătoare

Ca o floare trecătoare,
Ca un fir de păpădie,
Așa este viața noastră
O zi pleacă, alta vine.

Și petalele se scutur
Far’ putere de- a le ține,
Iar culoarea încet paleste
De ți-e rau sau de ți-e bine.

Tu privește sus la Tata,
Ce te ține-n brațul Lui
Și mireasmă răspândește
Ca un crin, spre slava Lui!

daniela 

Primăveri de suflet

Din Tine, spre noi, cu surâsuri cerești
De soare, de verde, de flori, de petale
Reverși primăverile Tale.
În suflet, în vise aripi dăruiești
Spre Tine, spre bine, spre tot ce iubești.

Re-nvie din ghețuri, din pietre, din noi
Doruri de pace și zâmbet de viață.
Pălesc, se topesc sub călduțele ploi
Pornirile toate ce mersul ne-ngheata.
Ființele noastre de Ceruri se agață.

De-acum, în privire și-n suflete cresc
Splendori, bucurii, închinări înspre Tine.
Se vede în inimi Iubirea ce vine
O lume-întreagă s-ascundă în Sine.
Din nou veșniciile-n oameni rodesc.

Gabriela L. 

Aud despre Tine (sonet)

Îmi fac din petale arcuș peste vreme
Și-ascult despre Tine salcâmii vorbind,
Își leapădă mirul o stea și o prind
Pe struna ce cântă și geme.

Am pace pe umeri și versuri în poale
Și-mi spun despre Tine toți munții vuind;
Cu ochii spre munte, urechea-mi întind
La cântul ce vine din vale.

Aud despre Tine în focuri de arme,
În lerui de gloanțe, în aspru colind;
Cad capete mute la porți de cazarme,

Spre cerul de-Acasă zâmbind.
O trâmbiță sună! Iubirea nu doarme:
Golgota se-nalță primind.

Viorica Mariniuc

Altarul lacrimilor

Altarul lacrimilor tale
E o dovadă c-ai trecut
Prin grele încercări pe cale
Când toată ființa te-a durut.

Când ai văzut o nedreptate
Ai plâns… ai plâns și te-ai rugat
Și-Acel ce dă și-Acel ce poate
Înc-un necaz a vindecat.

Te-ai întristat văzând credința
Sfidată de un grup nebun
Dar azi înalți recunoștința
Că lucruri minunate spun.

Ți-a fost răpită bucuria
Și-atunci credeai că ești învins
Dar, iată, plină-i visteria
Și optimismul te-a cuprins.

Ai spus la mulți despre-o lucrare
Ce-aduce-n om pe Dumnezeu
Dar nu ți-au dat o sărbătoare
Și, iar, ascuns-ai plânsul greu.

Altarul lacrimilor tale
Îți amintește că spre Cer
Nu-s daor miresme și petale
Ci și dezastre, scrum și ger.

Ce s-a format în lupta vieții
(Și crezul și purtarea ta)
E semn etern al frumuseții
Pe care-n veci o vei cânta.

George Cornici

Cântecul Porumbelului de Pace

Porţile de smarald, în sunete de liră,
Salută Porumbelul Sfânt de Lumină,
Aripile Sale, între cer şi pământ,
Ciocul, plin cu apă, de la Izvorul cel Sfânt.

Porumbelul Sfânt are pene de Pace,
Ca şi nuferii albi, cereşti, de pe ape,
Şi începe să cănte cu glas îngeresc;
Aşa vorbeşte Domnul şi Tatăl ceresc!

”Din cer îţi trimit albe flori de glicină,
Chiar  Eu, Domnul, le-am  încărcat cu lumină,
Eu am scris pe ale florilor petale;
-Lasă Lumina să lumineze în Vale!

Îţi trimit şi un strop de ploaie târzie,
Pentru pământ uscat şi frunza de vie,
Căci via ta nu are încă un rod mănos,
În curând vine Stăpânul, Isus Cristos!

Când paşii tăi rătăcesc prin pustiu mereu,
Priveşte la cer şi  la al tău Dumnezeu!
Stai în genunchi, în cortul tău din Vale,
Stâlpul de foc te va conduce pe Cale!

Îţi trimit un boboc alb, de floare de crin,
Haină de înger şi sunet de nai divin,
Răspândeşte în jur parfum de iubire!
Cântă despre Cristos şi a lui venire! ”

Porumbel de Lumină, cu glasul duios,
Ce seamănă cu vocea lui Isus Cristos,
Voi răspândi în jur parfum de iubire,
Voi cânta despre Cristos şi a Lui venire!

Arancutean Eliza 

Bobocul de floare

Un boboc de trandafir, un ghem de petale,
Gingaş şi firav şi moale,
Dac-aş vrea să-l desfac
Să-l forţez să-mi facă pe plac,
Să-i întind cu degetele mele
Petalele în şiruri paralele,
I-aş distruge ireparabil potirul,
Aş strica trandafirul.
Căci petalele sale gingaşe
S-ar strânge toate nărăvaşe,
Ar muri strivite şi rupte, bătute,
În mâinile mele nepricepute.
Dar Dumnezeu deschide bobocul de floare
Încet, pe-ndelete, cu multă răbdare.

Dacă nu pot deschide o floare răzleaţă,
Cum aş deschide eu tainele-n viaţă?
Şi dacă petalele cu mătasea lor fină
La vremea lor zâmbesc în lumină,
De ce să nu cred că Domnul va face
Şi-n mine la fel atunci când Îi place?
Mai bine să-aştept să-nţeleg viitorul,
Când vine chiar Domnul să-mi dea ajutorul.
Isus are-n mână puterea divină,
Să dea-nţelepciune, să facă lumină;
Eu doar rămân cu faţa la soare
Şi-n El să aştept, ca bobocul de floare.

Valentin Popovici

Dorita primăvară

Apare soarele, timid,
Iar florile ce-i duceau dorul,
Petale vesele deschid
Și onorează Creatorul!

Iar primăvara ce-a venit,
Se infiltrează prin unghere,
Topind steluțele de-argint
Ce rămăseseră stinghere!

Sub cerul azuriu se strâng
Cocorii în procesiune,
Copacii umbre își rasfrâng
În ascendentă formațiune…

Se-adună în pârâuri apă
Zăpezi topite explorând,
Și-un strop de rouă mic, pe pleoapă
Redă iluzia că plâng…

Aș plânge dar, nu de tristețe,
Ci pentru că… a câta oară?
Admir atâta frumusețe,
Trăind o nouă primăvară!

Laura Minciună 

Floarea şi vântul

Din miile de primăveri
Ce umplu lumea cu petale,
Prin multe dimineţi şi seri
Vine şi timpul zilei tale.

Cu o minune neştiută
Petala a primit culoare,
Din curcubeu e dăruită
Pusă albastră într-o floare.

Şi ai crescut floare frumoasă
Sorbind a soarelui lumină,
Într-o mişcare aşa gingaşă
S-a înălţat a ta tulpină.

Câmpul întreg s-a bucurat
Petala-n rouă să ţi-o ude,
Iar iarba te-a îmbrăţişat
În unduiri line şi blânde.

Parfumul tău s-a risipit
Umplând pădure şi zăvoaie,
Şi-atât de mult este iubit
După a verii pură ploaie.

Din locuri ce sunt neştiute
A trezit vântul lin al serii,
Care dorind să te sărute
A trimis solul adierii.

Lăsându-şi locul lui ascuns
Grabnic a vrut să te cunoască,
De-al tău parfum tainic pătruns,
Culoarea ta să-l cucerească.

Când te-a văzut s-a-nfierbântat
Şi coborând din înălţime,
Petalele le-a-mbrăţişat
Cu adierea-i de iubire.

Le-a răsfirat şi mângâiat
Ducând parfumul pân-la soare,
Să fie apoi şi el chemat
La aşa mare sărbătoare.

C-o sărutare de zefir
Te-a întrebat ce să-ţi ofere:
„De vrei un cer mereu senin
Eu ţi-l voi da cu-a mea putere.

Împrăştii norii-n depărtare
Ca să te văd mereu voioasă,
Din razele calde de soare
Îţi fac cea mai frumoasă casă.

Şi spinii câmpului uscaţi
Am să îi duc până-n pustiu,
Peste albastrul tău, curaţi
Picuri de rouă să îi ştiu.

De vrei mă pun în cale iernii
Să nu simţi frigul şi urgia,
Frumosul tău şi-al primăverii
S-aducă-n suflet veşnicia.

Privindu-te îmi eşti regină
Şi mult doresc să te răpesc,
Dar dacă rup a ta tulpină
Petalele se ofilesc.

Puterea mea este legată
De efemera gingăşie,
Aş vrea acum să-mi fie luată
Şi ţie să îţi dea tărie.

Ca amândoi să fim uniţi
În pământească rădăcină,
Aşa de strâns, ca doi iubiţi,
Eu adiere, tu regină”.

Din strălucirea ei albastră
Peste-ale ierbii unduiri,
A ta petală, atât de castă
Răspunse marii lui iubiri:

„Tu ai venit să mă iubeşti
Părăsind locuri neştiute,
Şi mângîieri să-mi dăruieşti
Cu adierei atât de blânde.

Când am simţit al tău sărut
Peste petalele albastre,
Cu tine atât de mult am vrut
Să merg în lumile înalte.

Dar sunt făcută pentr-o clipă,
Acum e timpul zilei mele,
Parfumul îl dau în risipă
Din mici petale efemere.

Tu eşti făcut să-mprăştii norii
Sau să-i aduni în grea furtună,
Pe drumul lor să duci cocorii
Când toamna galbenul şi-adună.

S-aduci răcoare-n zile calde
Şi marea s-o ridici în valuri,
Iar peste crestele-nspumate
Să porţi corăbii către maluri.

Te rog în marea Ta iubire
Să-mi iei parfumul şi să-l duci,
Pe drumul tău prin marea lume
În suflete să îl arunci.

S-aducă-n ele bucurie
Cu adieri de primăvară,
Şi din a noastră dăruire
Să-şi pună dragostea coroană”.

Simţind a vântului iubire
Şi gingăşia florii albastre,
Gândesc cu multă bucurie:
Acum e timpul zilei noastre.

În dimineţi ce dau răcoare
Pe-ntinsul verdelui din câmp,
Tu să îmi fii albastră floare
Eu aripă de gingaş vânt.

În serile de primăvară
Să fiu petalele de floare,
Iar adierea ta uşoară
Să-mi dea dorita sărutare.

Şi-n împletirea de parfum
Cu adieri şi cu tăceri,
Să prindem nevăzutul drum
Al nesfârşitei primăveri.

Stănulescu M.