Primăvară

Peste-a lumii vreri aride
Și greoi mirositoare,
Primăvara își deschide
Minunatele-i petale.

Lumina-și scaldă demersul
În parfumul ei magnific
Ce-și așterne înțelesul
De-armonie și pacific,

Și, îmbibată de venin
Lumea dacă-ar fi să fie,
Primăvara, un destin
De lumină nouă-i scrie,

Oferind un adăpost
Sentimentelor de bine
Ce se nasc țintind cu rost
Către vara care vine

Cu avizul timpuriu
Că regina se deșteaptă
Îmbrăcată-n auriu
Și la al ei ospăț ne-așteaptă,

La o masă încărcată
Cu recoltele câmpiei
Și o binecuvântată
Prospețime a veșniciei.

Ioan Hapca 

În fiecare suflet

În fiecare suflet creşte-un spin
Ce-nsângeră-ale rozelor petale,
Toţi tăinuim un dor, ori un suspin‎
În spatele-nfloririi triumfale.

Adânc e-nfipt în suflet un ţepuş
Şi nu ni-i luat, oricât am implora,
Fără sudoare nu-i niciun urcuş‎,
Nici nu primim făr-a ne-ndatora.

‎În cel mai larg surâs vezi câte-o umbră,
În tot seninul vine câte-un nor,
Chiar dimineaţa uneori e sumbră,
Ceru-n amiază-i plumb apăsător.

‎Purtăm cu toţi în suflet o povară,
Tot adunăm, uităm să dăruim,
Chiar clipa cea mai dulce ni-i amară,
Şi visul cel mai ‘nalt îl năruim.

Chiar cel mai hotărât are-o-ndoială,
Înfrângerea ne face temători,
Dar nu e umilinţă, nu-i sfială,
Ne-ascundem dupa măşti, bănuitori.

Şi-n cel mai nobil suflet este vină,
Pâna şi-n crini e albul pângărit,
Nici sub obroc nu mai avem lumină,
Prea fără griji aici ne-am cuibărit.

E un Adam în noi, în fiecare
Şi-al Evei gând în toţi a încolţit …
O, Doamne, dă-ne-n suflet vindecare,
Iar harul Tău ne fie înmulţit!

“Căci toţi au păcătuit și sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” Romani 3:23

Olivia Pocol

E primăvară-n calendar…

Acolo nu va mai fi noapte. Și nu vor mai avea trebuință nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. (Apocalipsa 22:5)

E primăvară-n calendar,
Domol zefiru-adie
Și-un soare-aprins de chihlimbar
Pândeşte la chindie.

Tresaltă firea-n ciripit
De triluri îndrăznețe,
Dar gheața-n noi nu s-a topit
Și-n suflete-i tristețe…

Narcise galbene-şi deschid
Petale graţioase,
În noi mai stăruie perfid
Firide-ntunecoase… .

Răzbate soarele din nori,
Surâde cu blândețe,
Dar nu mai trec prin noi fiori
De dor … să ne dezghețe.

Mai bâzâie câte-un bondar
Prin luncă, pe răzoare,
E primăvară-n calendar,
În noi când va fi oare?

Tânjim după un alt Senin,
Ni-e sete de lumină,
Scrutăm văzduhul opalin
Și-L aşteptăm să vină.

Olivia Pocol 

Altarul lacrimilor

Altarul lacrimilor tale
E o dovadă c-ai trecut
Prin grele încercări pe cale
Când toată ființa te-a durut.

Când ai văzut o nedreptate
Ai plâns… ai plâns și te-ai rugat
Și-Acel ce dă și-Acel ce poate
Înc-un necaz a vindecat.

Te-ai întristat văzând credința
Sfidată de un grup nebun
Dar azi înalți recunoștința
Că lucruri minunate spun.

Ți-a fost răpită bucuria
Și-atunci credeai că ești învins
Dar, iată, plină-i visteria
Și optimismul te-a cuprins.

Ai spus la mulți despre-o lucrare
Ce-aduce-n om pe Dumnezeu
Dar nu ți-au dat o sărbătoare
Și, iar, ascuns-ai plânsul greu.

Altarul lacrimilor tale
Îți amintește că spre Cer
Nu-s daor miresme și petale
Ci și dezastre, scrum și ger.

Ce s-a format în lupta vieții
(Și crezul și purtarea ta)
E semn etern al frumuseții
Pe care-n veci o vei cânta.

George Cornici

Ca o floare trecătoare

Ca o floare trecătoare,
Ca un fir de păpădie,
Așa este viața noastră
O zi pleacă, alta vine.

Și petalele se scutur
Far’ putere de- a le ține,
Iar culoarea încet paleste
De ți-e rau sau de ți-e bine.

Tu privește sus la Tata,
Ce te ține-n brațul Lui
Și mireasmă răspândește
Ca un crin, spre slava Lui!

daniela 

Primăveri de suflet

Din Tine, spre noi, cu surâsuri cerești
De soare, de verde, de flori, de petale
Reverși primăverile Tale.
În suflet, în vise aripi dăruiești
Spre Tine, spre bine, spre tot ce iubești.

Re-nvie din ghețuri, din pietre, din noi
Doruri de pace și zâmbet de viață.
Pălesc, se topesc sub călduțele ploi
Pornirile toate ce mersul ne-ngheata.
Ființele noastre de Ceruri se agață.

De-acum, în privire și-n suflete cresc
Splendori, bucurii, închinări înspre Tine.
Se vede în inimi Iubirea ce vine
O lume-întreagă s-ascundă în Sine.
Din nou veșniciile-n oameni rodesc.

Gabriela L. 

Aud despre Tine (sonet)

Îmi fac din petale arcuș peste vreme
Și-ascult despre Tine salcâmii vorbind,
Își leapădă mirul o stea și o prind
Pe struna ce cântă și geme.

Am pace pe umeri și versuri în poale
Și-mi spun despre Tine toți munții vuind;
Cu ochii spre munte, urechea-mi întind
La cântul ce vine din vale.

Aud despre Tine în focuri de arme,
În lerui de gloanțe, în aspru colind;
Cad capete mute la porți de cazarme,

Spre cerul de-Acasă zâmbind.
O trâmbiță sună! Iubirea nu doarme:
Golgota se-nalță primind.

Viorica Mariniuc

Altarul lacrimilor

Altarul lacrimilor tale
E o dovadă c-ai trecut
Prin grele încercări pe cale
Când toată ființa te-a durut.

Când ai văzut o nedreptate
Ai plâns… ai plâns și te-ai rugat
Și-Acel ce dă și-Acel ce poate
Înc-un necaz a vindecat.

Te-ai întristat văzând credința
Sfidată de un grup nebun
Dar azi înalți recunoștința
Că lucruri minunate spun.

Ți-a fost răpită bucuria
Și-atunci credeai că ești învins
Dar, iată, plină-i visteria
Și optimismul te-a cuprins.

Ai spus la mulți despre-o lucrare
Ce-aduce-n om pe Dumnezeu
Dar nu ți-au dat o sărbătoare
Și, iar, ascuns-ai plânsul greu.

Altarul lacrimilor tale
Îți amintește că spre Cer
Nu-s daor miresme și petale
Ci și dezastre, scrum și ger.

Ce s-a format în lupta vieții
(Și crezul și purtarea ta)
E semn etern al frumuseții
Pe care-n veci o vei cânta.

George Cornici

Cântecul Porumbelului de Pace

Porţile de smarald, în sunete de liră,
Salută Porumbelul Sfânt de Lumină,
Aripile Sale, între cer şi pământ,
Ciocul, plin cu apă, de la Izvorul cel Sfânt.

Porumbelul Sfânt are pene de Pace,
Ca şi nuferii albi, cereşti, de pe ape,
Şi începe să cănte cu glas îngeresc;
Aşa vorbeşte Domnul şi Tatăl ceresc!

”Din cer îţi trimit albe flori de glicină,
Chiar  Eu, Domnul, le-am  încărcat cu lumină,
Eu am scris pe ale florilor petale;
-Lasă Lumina să lumineze în Vale!

Îţi trimit şi un strop de ploaie târzie,
Pentru pământ uscat şi frunza de vie,
Căci via ta nu are încă un rod mănos,
În curând vine Stăpânul, Isus Cristos!

Când paşii tăi rătăcesc prin pustiu mereu,
Priveşte la cer şi  la al tău Dumnezeu!
Stai în genunchi, în cortul tău din Vale,
Stâlpul de foc te va conduce pe Cale!

Îţi trimit un boboc alb, de floare de crin,
Haină de înger şi sunet de nai divin,
Răspândeşte în jur parfum de iubire!
Cântă despre Cristos şi a lui venire! ”

Porumbel de Lumină, cu glasul duios,
Ce seamănă cu vocea lui Isus Cristos,
Voi răspândi în jur parfum de iubire,
Voi cânta despre Cristos şi a Lui venire!

Arancutean Eliza 

Bobocul de floare

Un boboc de trandafir, un ghem de petale,
Gingaş şi firav şi moale,
Dac-aş vrea să-l desfac
Să-l forţez să-mi facă pe plac,
Să-i întind cu degetele mele
Petalele în şiruri paralele,
I-aş distruge ireparabil potirul,
Aş strica trandafirul.
Căci petalele sale gingaşe
S-ar strânge toate nărăvaşe,
Ar muri strivite şi rupte, bătute,
În mâinile mele nepricepute.
Dar Dumnezeu deschide bobocul de floare
Încet, pe-ndelete, cu multă răbdare.

Dacă nu pot deschide o floare răzleaţă,
Cum aş deschide eu tainele-n viaţă?
Şi dacă petalele cu mătasea lor fină
La vremea lor zâmbesc în lumină,
De ce să nu cred că Domnul va face
Şi-n mine la fel atunci când Îi place?
Mai bine să-aştept să-nţeleg viitorul,
Când vine chiar Domnul să-mi dea ajutorul.
Isus are-n mână puterea divină,
Să dea-nţelepciune, să facă lumină;
Eu doar rămân cu faţa la soare
Şi-n El să aştept, ca bobocul de floare.

Valentin Popovici