…adăpostul divin!

Faur octombrie în liniştea toamnei,
Amprenta ruginei în galben împlântă,
Şi-un sâmbur de jale-n ecoul poemei,
Suspină atins de o frunza uscată…

În liniştea toamnei triumfă mişcarea,
Cu cerul se leagă în tainice puncte,
Natura smerită îşi schimbă culoarea,
Din galben de miere în rani ruginite,

Cu frunza mai rară ce vântul o bate,
Din visul de-o vară, pădurea trezită,
Dezbracă veşmântul din ramuri boltite
Şi-aşteaptă să poarte cununa albită…

E lecţia vieţii de ceruri trimisă,
Parfum de sfârşit cu ultimă boare,
Căderea mai lină e parcă surprinsă
De somnul cel dulce numit resemnare.

Mi-e dragă şi iarna şi vara şi toamna,
Mi-au fost deseori adăpostul de dor,
În ele mi-e caldul şi dulcea fântână,
Ce apa tot vie o ţine în tainic izvor!

Din toate mi-adun bucuria-n secunde,
În sufletul plin condeiul iubirii alege,
Mă-nvaţă şi-n tabla scăderii a crede,
O pagina scrie când alta-i premerge.

Prin toamne şi ierni, în vară trecând,
De când am păşit pe pământ umil peregrin,
În toate cuvânt ziditor m-am găsit căutând
Şi-aşa am aflat la Acel ce întâi m-a iubit,
…adăpostul divin!

A. Urma

Sunt peregrin fara de tara

Sunt peregrin fara de tara,
Calatorind prin lume jos.
Dar nu va fi necaz, nici boala,
In tara mea langa Hristos..
Ma duc acas’ sa-l vad pe tata,
Un peregrin nu voi mai fi,
Curand voi trece eu Iordanul
Spre casa mea din vesnicii.

Nori negri, grei ma vor cuprinde
Si calea va fi tot mai grea,
Dar eu privesc doar inainte,
Caci lacrimile vor seca.
Ma duc acas’ s-o vad pe mama,
M-asteapta sus, cum mi-a promis,
Curand voi trece eu Iordanul
Spre casa mea din Paradis.

As vrea sa cant Cantarea Noua
In cor cu cei rascumparati,
As vrea coroana cea de slava
In ceruri sus lang-ai mei frati.
Voi reintalnii colegi si prieteni
Plecati si ei la randul lor
Curand voi trece eu Iordanul
Spre casa mea dincol’ de nor’.

Eliberat voi fi-n curand,
De Eul meu de Firea rea
Si-atunci usor de pe pamant,
Spre Dumnezeu eu voi zbura.
Ma duc acas’ sa-L vad pe Domnul,
Cu sange Sfant El m-a spalat!
Curand voi trece eu Iordanul,
Spre casa mea, spre-al meu Palat!

Alexandru Marius

Cu Tine mână-n mână

Dacă aş pierde speranţa, m-aş pierde şi eu,
Un biet peregrin, căzut în declin,
Aş rătăci pe cărări neştiute,
Urmărind idealuri pierdute…
În neguri de timp, aş mai găsi un răstimp,
Aş căuta în zadar un ceva
Şi poate, mi-aş da întâietate,
M-aş învârti într-un cerc invizibil,
Sperând că într-o zi,
Limanul să fie tangibil,
Aş întreba iar şi iar, la margini de hotar,
Într-un abstract monolog:
De ce? De ce sunt doar un epilog?
Iar pasul meu obosit, s-ar opri în sfârşit,
Undeva între lumi, aşteptând…
Dacă aş pierde speranţa,
M-aş pierde chiar eu, şi-ntr-un zvâcnet absurd,
În ecou mut şi surd,
Mi-aş ascunde fiinţa de tină,
Într-o lume ostilă, străină
Şi ca o glumă, s-ar mai stinge un vis,
Ţintuit, condamnat şi proscris…
Dar eu, cu credinţă în suflet mereu,
Continui să lupt, nu mă las, nu abdic
Şi-atunci când cad, mă ridic,
Pentru că am un Dumnezeu
Şi-un Duh Preasfânt,
Ce mă ghidează pe pământ
Şi-apoi, Domnul Isus,
Îmi spune, să privesc mereu în sus,
Căci doar aşa, voi primi biruinţă,
Prin speranţă, credinţă.
Doamne! Îţi spun cu tărie,
Că nu am să mă las,
Ma agăţ de cer, de veşnicie,
Cu tot ce sunt, un pumn de tină
Şi văd şi simt, cum mă înalţ,
Cu Tine mână-n mână,
Păşind în spaţii de Lumină!

 Barcelona-Lucica Boltasu

Sunt doar un om

Sunt doar un om , ființă pieritoare,
O flacără ce-i gata să apună,
Bulgăr de lut ales spre frământare,
Un peregrin ce-şi caută loc sub soare,
Un cântec zbuciumat, pe-a vieții strună.
Sunt doar un om, dar ce valoare mare,
Dumnezeire, ai sădit în mine!
Sculptat de mâna-Ți sfântă, creatoare,
Primit-am eu și duh şi-nfățișare,
Cu-n singur scop, să Te slăvesc pe Tine.

Sunt doar un om, dar când privesc zenitul,
Văd timpul care nu are hotare,
Ating prin crezul meu chiar infinitul,
Căci Tatăl Sfânt, Yehova-Preaiubitul,
Mi-a pus în suflet dorul de-nălțare.
Sunt doar un om, ce binecuvântare!
Sunt limitat în spațiu-timp o vreme,
Dar conștient de-o viață viitoare,
De-o veșnicie plină de grandoare,
Pot să zâmbesc, chiar dacă trupul geme.

Şi doar ca om pot să-nțeleg lucrarea,
Ce a făcut Isus prin dăruire,
El, Fiu de Rege, binecuvântarea
Dă omenirii și deschide zarea,
Făcându-ne drumeag spre nemurire.
Ce merit ai tu, mână de țărână,
Să moară-n locul tău Isus Mesia?
Din puțuri fisurate faci fântână,
Trăirea-i idolatră și păgână,
Dar vrei cu-ardoare raiul, veșnicia.

Întoarce-te la starea ta smerită,
Tu, omule, căci viața-i trecătoare,
Îți schimbă haina ruptă, peticită,
Cu una albă, nouă, curățită,
Prin sânge sfânt, să ai eliberare.
Sunt doar un om, un vis purtat de astre,
Gândind incandescent la nemurire,
Mai poposesc prin spațiile vaste,
Dar la final, în locurile caste,
Vreau să m-așez preaplin de fericire.

Puțin mai e! Mai plâng, dar nu mi-e frică,
Mai doare rana, dar nu sunt înfrânt,
Căci Dumnezeu pe Stâncă mă ridică,
În existența-mi, zilnic se implică
Și îmi îndrumă pașii, prin Cuvânt.
Ești doar un om, poate nu-ți știi menirea,
Dar porți în suflet un divin model,
Te-ncrede-n El, ridică-ţi azi privirea,
Doar Dumnezeu dă pacea, fericirea,
Slăvit să fie-n veci Emanuel!

Luci Boltasu