Planul voiei Tale!

Eu îmi găsesc plăcerea în planul voiei Tale
Așa, Isus, am pace și bucurii pe cale
Căci doar așa, o, Doamne, eu pot sta liniștită
Căci știu că ești la cârmă, deci viața mi-e păzită!

Tu vrei să nu mă tulbur în încercarea mea,
De aceea, scumpe Tată, facă-se voia Ta!
Tu vrei să nu mă tulbur de ziua cea de mâine
De aceea, scump Isuse, Te las să-mi dai Tu pâine

Ai zis că Tu porți grija pe umerii Tăi blânzi
Că-i strângi la Tine-n brațe pe orbi și pe flămânzi
Ai zis să nu mă tulbur de zvonuri ce-or să vină
De-aceea am credință în mâna-Ți, să mă țină!

Ai zis că suferința și greul de aici
Față de-a Ta răsplată, o, Tată, sunt prea mici,
De aceea vreau, Isuse, să trec cu bucurie
Prin orice suferință, s-o duc chiar cu mândrie!

Căci toată suferința în mine va lucra
O greutate sfântă veșnic din slava Ta
Ai zis ca să am pace în greu și în furtuni
Căci Tu la piept de Tată ne strângi și ne aduni

Ai zis că e ferice dacă în Tin’ mă-ncred
De aceea înspre Tine m-avânt și mă reped!
Când totul stă-mpotrivă mi-ai zis să biruiesc
De aceea, scump Isuse, voia Ta-nfăptuiesc! … .

Camelia Stîngaciu 

De-i viu Isus în viața ta…

De-i viu în viața ta
Mereu Îl vei cinsti
El te va ajuta
Și-n paza Lui vei fi.

De-i viu se va vedea
Pe față și-n priviri
Să rabzi tu vei putea
Și palme și jigniri.

Lăuntru-ți va fi plin
De sfântă bucurie
În loc de-adânc suspin
Va fi speranță vie.

De L-ai primit cândva
Și-a fost vreo nepăsare
Pe gânduri nu mai sta
Deschide-i o intrare.

El stă la ușă blând
Mai bate înc-odată
Să intre cu un gând
Să-ți schimbe viața toată.

Va reveni cu har,
Cu revelații noi
Și îți va spune iar
De viața de apoi.

De-i viu Isus acum
În traiu-ți de pribeag
Cu El vei fi pe drum
Și-Ți va fi foarte drag.

Păstrează-L ne-ncetat
În calea spre Cetate
Căci El ți-a-ncredințat
Un trai cu demnitate.

De-i viu în viața ta
Vei răspândi ce-i scris
Pe Mire-L vei urma
Va fi real, nu vis.

George Cornici

O nouă zi

Dumnezeu din Cer veghează
Îndelungul nopților
Înțelept El dirijează
Revărsatul zorilor.

Chiar de-i noaptea furtunoasă
Și pe boltă-s fulgere
Domnu-i bun și nu mă lasă
Pradă la distrugere.

Nu medicamentu-i baza
Unui somn odihnitor
Eu mă culc și-adorm în paza
Îngerului păzitor.

Doamne, Tu veghezi în noapte
Astfel odihnindu-mă
Mâna Ta ce milă-mparte
Iar din somn trezindu-mă.

Dimineața simt tandrețea
Razelor puternice
Înc-o zi ‘mi-arăți blândețea
Bunătății veșnice.

Tu rejuvenezi natura
Dai mirosul florilor
Lauda Ta răsună-n gura
Mică-a păsărelelor.

Al Tău Har înviorează
Codrii și izvoarele
Duhul Tău îmi cercetează
Toate mădularele.

Sufletul meu Ți se-nchină
Plin de satisfacere
Inima din nou mi-e plină
De-a Ta binefacere.

La Cuvântul Tău Părinte
Îmi îndrept reflecțiile
Ca umblării mele sfinte
Să-i aplic corecțiile.

Pentru c-ai vegheat în noapte
Dându-mi somn odihnitor
Pentr-a Tale sfinte șoapte
Doamne-Ți sunt mulțumitor.

Pentru apă, pentru pâine
Pentru tot ce Tu mi-ai dat
Pentru ce-ai în plan pe mâine
Mulțumesc! anticipat!

Ca să port slăvita-Ți cruce
Poate fi umilitor
Dar eu știu că vei aduce
Ziua răsplătirilor.

Harul Tău iubit Părinte
Este supraomenesc
Pe cărarea Vieții Sfinte
Doar prin Har călătoresc.

Daniel Hozan 

Rugăciune pentru copii

Ne-ai dat comori, Părinte sfânt
Chiar de n-am meritat
Şi sus în cer şi pe pământ
Ne-ai binecuvântat!
Sus în mărire-ai pregătit
Locaşuri pentru-ai Tăi,
Parte în raiul mult dorit
S-avem cu Tin’ şi noi!
Iar jos, aici ne-ai dăruit
Iubiții copilaşi
Cari în căminul fericit
Cresc tot mai drăgălaşi!
Şi cum de n-ar creşte aşa
Alături de părinți,
Când Tu îi Ții în mâna Ta
Prin sfinte biruinți?
Că-n mâna Ta sunt ei mereu
Şi sub Numele Tău,
Sub paza ta de Dumnezeu
Departe de-orice rău!
*
Părinte sfânt, îngenunchem
În fața Ta smeriți
Căci este tot ce noi putem
Să facem ca părinți! . .
(Sau ca bunici); pentru micuți
Cu toții ne plecăm
În fața Ta, ca să ne-asculți
Ruga ce Ți-o ‘nălțăm:
Părinte scump, mult Te rugăm
Ca paza Ta s-o laşi…
Să ne-ocroteşti Te implorăm
Iubiții copilaşi!
La grădinițe sau la şcoli
Oriunde s-ar găsi,
Îi ocroteşte din splendori
Mereu pe-ai noşti copii!
Şi-n acest an ce-a început
Fierbinte Te-am ruga
Ca să le dai Părinte bun
Înțelepciunea Ta.
Iar Duhul Tău fie mereu,
Mereu, deasupra lor
Pentru copii de Dumnezeu
Fiind Călăuzitor.
Să-i vadă toți că sunt lumini,
Smeriți şi înțelepți,
Să ştie toți că sunt creştini,
Că ei sunt blânzi şi drepți!
Pune mereu asupra lor
Protecția din Calvar,
Sângele răscumpărător
Ce ni s-a dat în dar! . .
În Numele Fiului Tău
Părinte, ne-am rugat
Că şi noi suntem rodul Său
Din Trupul minunat! . .
Ne-ncredem în Cuvântul Sfânt,
Că îl vei împlini,
Că Tu cu noi, pe-acest pământ
Pân’ la sfârşit vei fi!
De-aceea Tată-n fața Ta
Plecați, Îți mulțumim
Că-n mâna Ta ne vei purta
Biruitori; Amin!

Emanuel Hasan 

Este oare prea puţin probabil?

Ioab… luase partea lui Adonia, măcar că nu luase partea lui Absalom.

2 Împăraţi 2:28

Ioab a trecut examenul cel mare: a rămas absolut loial şi sincer faţa de David şi nu s-a dus după Absalom cel ambiţios şi fascinant; totuşi, către sfârşitul vieţii sale l-a urmat pe laşul Adonia.

Fii întotdeauna conştient de faptul că acolo unde a căzut un om, poate cădea oricare altul (vezi 1 Corinteni 10:13). Ai trecut învingător prin criza cea mare, acum fii atent şi la lucrurile mici; ia în calcul „sfera ascunsă a lucrurilor neînsemnate”.

Noi suntem în stare să spunem: „Este prea puţin probabil ca, după ce am trecut prin cea mai mare criză din viaţa mea, să mă mai întorc acum la lucrurile lumeşti”. Nu încerca să prevezi de unde va veni ispita; pericol vine din partea lucrului cel mai puţin probabil. In perioada de după un mare eveniment spiritual începe să acţioneze „sfera ascunsă a lucrurilor neînsemnate”. Ele nu sunt dominante, dar nu uita că sunt acolo şi, dacă nu eşti avertizat, te vor lua prin surprindere.

Ai rămas credincios Lui Dumnezeu în încercări mari şi grele; acum fereşte-te de curentul „subteran”. Nu manifesta o instrospecţie morbidă, privind înainte cu frică, dar fii treaz; păstrează-ţi memoria clară înaintea Lui Dumnezeu. Puterea nepăzită este o slăbi­ciune dublă, deoarece acolo acţionează „sfera ascunsă a lucrurilor neînsemnate”.

Eroii Bibliei au eşuat acolo unde erau cei mai tari, niciodată unde erau cei mai slabi.„Păziţi de puterea Lui Dumnezeu”, aceasta este unica siguranţă.

Oswald Chambers

El binecuvintează şi păzeşte

“Domnul să te binecuvânteze şi să te păzească.” (Numeri 6.24)

Această binecuvântare a Marelui Preot este ea însăşi o făgăduinţă. Binecuvântarea pe care Marele nostru Preot o pronunţă pentru noi trebuie să aibă sigur o urmare, căci El vorbeşte gândurile lui Dumnezeu.

Ce bucurie să ai parte de binecuvântarea Iui Dumnezeu! Aceasta dă o mireasmă plăcută la toate lucrurile. Dacă noi suntem binecuvântaţi, toate bunurile noastre şi toate bucuriile noastre sunt binecuvântate; pierderile noastre şi necazurile noastre şi chiar dezamăgirile noastre vor fi şi ele binecuvântate. Binecuvântarea lui Dumnezeu este adâncă, reală şi are urmări bune. Binecuvântarea unui om poate să fie numai vorbe; dar binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi sfinţeşte. Urarea cea mai de dorit pe care noi am putea-o face celui mai bun prieten al nostru nu este “Fericire şi noroc”, ci “Domnul să te binecuvânteze”.

Ce mare lucru este de asemenea să fii sub paza lui Dumnezeu; păzit de El, păzit lângă El, păzit în El. Cei pe care-i păzeşte Dumnezeu, sunt bine păziţi; ei sunt scutiţi de rău şi păstraţi pentru o fericire veşnică. Paza lui Dumnezeu însoţeşte binecuvântarea, pentru a o statornici şi a o întări. Urarea celui ce a scris această mică carte este ca toţi aceia care vor citi aceste rânduri să aibă parte de această bogată binecuvântare şi să fie aşezaţi sub această pază sigură.

Charles Spurgeon

Dumnezeu se ocupă de via sa

“Eu, Domnul, sunt păzitorul ei, Eu o ud în fiecare clipă; Eu o păzesc zi şi noapte ca să n-o vatăme nimeni.” (Isaia 27.3)

Când Domnul vorbeşte personal fără să Se folosească de vocea unui proroc, Cuvântul Său are o însemnătate deosebită pentru sufletele credincioşilor. El ne spune aici că însuşi El, Dumnezeu este păzitorul viei Sale; El n-o încredinţează la nimeni altul, ci Se ocupă personal de ea. Să nu fie păziţi bine aceia care sunt păziţi chiar de Dumnezeu?

El nu ne va uda cu binecuvântarea Sa numai în fiecare zi şi în fiecare oră, ci în fiecare clipă. Cât de repede ar trebui să creştem noi; ce înviorată şi roditoare ar trebui să se prezinte fiecare viţă! Cu ce ciorchini superbi ar trebui să fie încărcaţi toţi butucii!

Dacă se ivesc duşmani, păsări sau viespi lacomi ca să atace roadele sale, iată că Domnul însuşi e păzitorul ei, şi o păzeşte în tot timpul, noaptea şi ziua. Cine ar putea să ne facă rău şi de cine să ne temem? Domnul veghează asupra viţei, o udă şi o apără. Ce să dorim mai mult?

Observaţi expresia: “Eu sunt Acela”. Ce adevăr, ce putere, ce dragoste găsim în această declaraţie a lui Dumnezeu! Cine poate rezista în faţa voii Sale? Cine ar putea să se îndoiască şi să se teamă, când El zice: “Eu sunt Cel ce o păzesc”? Doamne, dacă Tu spui: “Eu te voi păzi”, eu îţi voi răspunde: “şi eu Te voi lăuda”.

Charles Spurgeon

Somn odihnitor

“Când te vei culca, vei fi fără teama, şi când vei dormi, somnul îţi va fi dulce.” (Proverbe 3.24)

Drag suflet, eşti tu ameninţat sa fii reţinut pe un pat de boală? Nu te lăsa înspăimântat, ci scrie această făgăduinţă pe tăbliţa inimii tale: “Când te vei culca, vei fi fără teamă”. Noi nu ne putem păzi singuri, în timpul somnului, dar Domnul veghează asupra noastră toată noaptea. Cei ce sunt sub ocrotirea Celui Prea înalt sunt mai în siguranţă decât domnitorii în palatele lor. Dacă în timpul somnului nostru ne putem odihni, nu mai suntem tulburaţi de îngrijorările şi preocupările noastre, vom găsi în culcuşul nostru o odihnă pe care n-o cunosc spiritele îngrijorate sau ambiţioase. Visele supărătoare vor dispare şi, dacă vor veni încă să ne tulbure, vom uita impresia ce ne-o aduc, ştiind că sunt numai vise.

Putem deci dormi liniştiţi, sub paza Dumnezeului nostru. Cât de plin de pace era somnul lui Petru, când a venit îngerul să-l trezească; a trebuit încă să-1 tragă afară pentru a-1 face să se trezească de tot. Totuşi, hotărârea sa de moarte era pentru a doua zi. Aşa au dormit liniştiţi mulţi martiri, înainte de a se urca pe eşafod, “căci El dă odihnă prea iubiţilor Săi”.

Pentru ca somnul să fie liniştit, trebuie să avem o viaţă liniştită, iar dragostea şi gândurile să ne fie pline de pace.

Charles Spurgeon

Paza paşilor noştri

“El va păzi paşii prea iubiţilor Lui.” (1 Samuel 2.9)

Drumul este alunecos şi picioarele sunt slabe, dar Domnul le va întări. Dacă noi prea iubiţii Săi, ne predăm Lui, printr-un act de ascultare şi de credinţă, El însuşi va fi păzitorul nostru. Nu numai că ”El va porunci îngerilor Lui să ne păzească, ca să nu ni se lovească piciorul”, ci El însuşi va păzi paşii noştri. El va păzi paşii noştri de orice cădere, aşa fel ca haina noastră să rămână fără pată şi fără păcat, şi ca sufletul nostru să nu sufere vreo vătămare pentru ca să nu dăm vrăjmaşului prilejul să ne vorbească de rău.

El ne va păzi picioarele să nu rătăcească şi le va păzi să nu apuce pe cărările rătăcirii, căile nebuniei, sau drumul larg al obiceiurilor lumii.

El le va păzi de lovituri şi umflăturile produse de arşiţa sau lungimea drumului.

El va păzi paşii noştri de orice rană: încălţămintele ne vor fi de fier şi alama, încât chiar dacă am călca peste ascuţişul săbiei sau peste capetele şerpilor, nu vom avea de suferit.

În sfârşit, El ne va scoate picioarele din laţ şi nu vom rămâne înlănţuiţi de momelile şi cursele pe care ni le vor întinde puterile înşelătoare şi cele ale vrăjmaşului. Cu o asemenea făgăduinţă, vom putea să înaintăm şi să nu ne lăsăm deloc, să alergăm şi să nu obosim. Cel ce te păzeşte este credincios, El te va păzi de orice rău.

Charles Spurgeon