Ești fericit și nici nu bănuiești!

O frunză, o furnică, un câine dând din coadă.
Pe ram o păsărică, un copilaș pe stradă.
Un fulg de nea tăcut, cerul într-o băltoacă,
Un fluturaș zburând, un ied care se joacă,

O albinuță mică, un strop și o umbrelă,
Mai pui o păpădie – plăpândă, efemeră,
Un ghiocel, o stea, un cal pe o pășune:
Atâtea frumuseți le întâlnești pe lume!

Dar, ce privești în schimb? … „Loc gol pentru mașină!
Tapeta nu-i așa! Nici pomii din grădină! …
De aș avea o casă… ! Și bani… Dar cât mai mulți:
Să fie de valută! Și nicidecum mărunți!

Și să mai am și slujnici, să facă tot ce-oi vrea…
Și să mai am benzină… . că s-a scumpit și ea!
Mai multă sănătate și… Stai să mă gândesc! . .”
Trezește-te odată! Pentru ce mai trăiești?

Poate nu te-ai gândit, dar vreau sa te gândești
Că ești preafericit și nici nu bănuiești!
Cu toate te-ai deprins, nimic nu e destul:
„Mai mult! Mai mult! Mai mult!”… și tot nu ești sătul…

Oare ce-ai fi cerut, să fi văzut o bombă?
Să fi fost accident, să fi avut o trombă?
Dacă era război, sau pe un pat erai?
Ai fi cerut și-acum ceea ce îți doreai?

Te ajuta mașina? Sau casa? Sau tapeta?
Trezește-te acum și schimbă-ți eticheta!
Începe de la gând, valori, priorități
Și nu mai neglija în jur atâtea vieți!

Îți trece viața ta, rămâi nemulțumit:
Atâtea ți-ai dorit și nu ești fericit,
Dar mai privește-n jur, mai urmărește-o stea,
Și vei simți în suflet – adâncă – fericirea.

Adelina Malancea

Valea plangerii

Tu esti cu mine, Blandul meu Pastor
Si ma calauzesti in umbrele intunecate
Chiar daca trec aici acest fior
Eu nu ma tem, in mana Ta sunt toate.

M-ai coborât in locul lacrimilor de durere
In valea aceasta înspăimântătoare
Aici, unde… simt oasele cum mi se frang
O, de-as fi singur… eu n-as avea salvare.

Sunt oaia credincioasa, ce cu Tine am umblat
Isus al meu sunt dependent de Tine
Doar glasul Tău mereu am ascultat
Si-am sa-l ascult si-n vale, si-n pasune

Strigă-mă Pastorul meu, sa vin
Eu stiu ca ești aicea langa mine
Sa ma conduci la verzile pasuni
Si la izvorul, ce pune viata-n mine

Sa-mi saturi sufletul acesta râvnitor
La ale Tale ape liniștite
De-al Tau cuvant de viata dătător
Sa nu ma tem atunci cand vin ispite.

Desăvârșită-mi este bucuria
Caci capul meu l-ai uns cu untdelemn
Indiferenta-mi este adâncirea
Eu stiu acesta este planul Tau.

In valea suferinței e o mare taina
Sunt bucurii ce-atingi de nedescris
In revelații sfinte, tu vezi a Sa lumina
Ce te conduce spre culmi, spre Paradis.

Eu nu ma uit cat de adâncă-i valea
Si nici nu vreau sa poposesc in ea
In fața îmi stă dealul biruintei
Eu merg încrezător, putere imi va da.

Si din putere in putere, eu voi merge
Caci slava Ta atunci se va vedea,
Si ori-ce om atunci va intelege
Cât de măreață e lucrarea Sa!

Esty Petre

Un păstor le dă odihnă

“… ci vor paşte şi se vor odihni şi nimeni nu-i va tulbura.” (Ţefania 3.13)

Vorbeam ieri despre un popor mic şi smerit pe care Domnul îl păstrează ca pe o sămânţă în această lume moartă. Prorocul spune că el nu va săvârşi nelegiuirea şi nu va spune minciuni. Deşi n-are nici o vază, nici bogăţie, totuşi acest popor nu e în stare să recurgă la armele minciunii pe care cei răi le întrebuinţează fără nici o jenă.

Nu-i paşte primejdia să fie nimiciţi? Nicidecum. Ei vor avea hrană şi odihnă şi vor fi la adăpost de orice rău. Niciodată ei nu vor folosi nici răul, nici viclenia, ca să se apere. Oile sunt făpturi slabe şi lupii, fioroşii lor vrăjmaşi. Dar acum oile sunt mai numeroase decât lupii şi ele cresc din ce în ce mai mult, pe când lupii scad mereu. Va veni o zi când turmele de oi vor acoperi păşunile şi nici un lup nu va mai fi. Căci ele au un păstor care le dă păşune, ocrotire şi linişte. Nu va fi nimeni, adică nici o fiinţă omenească sau drăcească care să le tulbure. Cine poate să înspăimânte turma Domnului, când este chiar El de faţă? Noi ne odihnim în păşuni verzi, căci Isus însuşi este hrana şi liniştea sufletelor noastre.

Charles Spurgeon

Hrană şi odihnă

“Eu însumi îmi voi paşte oile, Eu le voi duce la odihnă, zice Domnul Dumnezeu.” (Ezechiel 34.15)

Sub cârmuirea Păstorului ceresc sfinţii sunt hrăniţi din belşug. Nu li se dă un pumn sărăcăcios de gânduri omeneşti, goale şi găunoase, ci Domnul îi hrăneşte cu adevărul tare şi miezos al descoperirilor Lui. Scriptura este pentru suflet o adevărată hrană, pe care Duhul Sfânt o duce până la inimă. Domnul Isus însuşi este adevărata hrană dătătoare de viaţă a celor credincioşi. Marele nostru Păstor ne făgăduieşte aici că El însuşi ne va da această hrană sfântă. Şi dacă duminica păstorul nostru pământean vine în faţa noastră cu mâinile goale, nu tot aşa vine Domnul.

Duhul celui ce este plin de adevărul sfânt stă liniştit. Cei pe care îi hrăneşte Domnul, sunt în pace. Nici un câine nu-i îngrijorează, nici un lup nu-i sfâşie, nici o pornire rea nu-i tulbură. Ei se odihnesc, întăriţi prin hrana pe care o primesc, învăţăturile harului îi sprijinesc şi îi mângâie. Ele sunt pentru noi îmbărbătare şi odihnă. Să ne aşteptăm să le găsim la Domnul Isus.

Fie ca şi astăzi El să ne îngăduie să ne hrănim în păşunile Cuvântului Său şi să ne odihnim în ele. Nici o nebunie şi nici o tulburare să nu avem astăzi, ci să fie pentru noi un timp de gândire şi de pace.

Charles Spurgeon

Un păstor le dă odihnă

“… ci vor paşte şi se vor odihni şi nimeni nu-i va tulbura.” (Ţefania 3.13)

Vorbeam ieri despre un popor mic şi smerit pe care Domnul îl păstrează ca pe o sămânţă în această lume moartă. Prorocul spune că el nu va săvârşi nelegiuirea şi nu va spune minciuni. Deşi n-are nici o vază, nici bogăţie, totuşi acest popor nu e în stare să recurgă la armele minciunii pe care cei răi le întrebuinţează fără nici o jenă.

Nu-i paşte primejdia să fie nimiciţi? Nicidecum. Ei vor avea hrană şi odihnă şi vor fi la adăpost de orice rău. Niciodată ei nu vor folosi nici răul, nici viclenia, ca să se apere. Oile sunt făpturi slabe şi lupii, fioroşii lor vrăjmaşi. Dar acum oile sunt mai numeroase decât lupii şi ele cresc din ce în ce mai mult, pe când lupii scad mereu. Va veni o zi când turmele de oi vor acoperi păşunile şi nici un lup nu va mai fi. Căci ele au un păstor care le dă păşune, ocrotire şi linişte. Nu va fi nimeni, adică nici o fiinţă omenească sau drăcească care să le tulbure. Cine poate să înspăimânte turma Domnului, când este chiar El de faţă? Noi ne odihnim în păşuni verzi, căci Isus însuşi este hrana şi liniştea sufletelor noastre.

Charles Spurgeon