Nu vă temeți

Nu vă temeți de acei
Care pot ucide trupul,
Ei răcnesc ca niște lei,
Vor să înspăimânte lutul.

Dar nu au nici o putere
Peste suflet, peste trup,
Se învârt ca niște hiene,
Că-s conduși de belzebut.

Dacă asculți urletul lor
Ți se clatină piciorul,
Te-ngrozești de viitor,
Uiți că Isus ți-e Păstorul.

„Nu te teme, nu te teme!”
Așa scrie în Cuvânt!
Ești păzit în orice vreme
De puterea Acelui Sfânt.

Nu te-atinge niciun rău
Cât ești cu Hristos de mână,
Ei sunt praf, El, Dumnezeu,
Ceru-ntreg I se închină.

Scaldă-ți, frate drag, privirea,
Zi și noapte în Cuvânt.
Doar la Domnu-i izbăvirea
Să ai pace orișicând.

Omul astăzi amenință,
Mâine-i coborât sub glie.
Așa-s toți, un nor de ceață,
Sortiți la chin pentru vecie.

Domnul nostru sfânt rămâne,
Credincios pân’ la sfârșit.
Nu-i ca omul care spune
Da, apoi… s-a răzgândit.

Nu vă temeți niciodată
De acei cari’ pot ucide
Trupu-acesta, ce odată
Țărâna îl va înghite.

Teme-te numai de Domnul
Și de tot ce e păcat,
Singurul ce-are putere
Peste viață, rai și iad.

Dumnezeu în veci rămâne!
Domnitorii vin și pleacă
Pentru sufletul din tine
Se dă lupta-nverșunată.

Nu lăsa ca duhul fricii
Să te scoată din cadență,
Stai în părtășii cu sfinții
Să ai pace în permanență.

Căci afară sunt fricoșii
Ce-au dat dosul bătăliei,
Ei rămân cu păcătoșii
Ca să bea cupa mâniei.

Nu vă temeți de acei
Care pot ucide trupul,
Sus drapelul frații mei,
Curând vom sfredeli văzduhul!

Iany Laurenciuc 

Respectul

Domnul Isus Hristos Păstorul nostru cel iubit
Prin Sfintele Scripturi astăzi cu drag ne-a vorbit
Ne-a învățat cum să trăim frumos un trai corect
Cum să ne smerim în har să avem în trai respect.

De acum să respectăm pe cei mai înziliți ca noi
Pe cei ce lucrează și se ostenesc în Domnul, apoi
Pe cei ce-s în fruntea turmei o conduc și o păzesc
Prin cuvântul Domnului ne îndrumă și ne călăuzesc.

Să-i respectăm cu drag pe tinerii noștri și pe cei mici
Pe tații noștri ce ne cresc în Domnul și pe mămici
Pe bătrânii noștri trecuți prin timp și pe bunici
Să avem respect mare față de ei și mai puține critici.

Să-i respectăm iubind pe cei bolnavi și handicapați
Pe cei ce de la moarte prin har au fost scăpați
Căci în dragostea de sus este și mult respect
Ca omul lui Dumnezeu să facă totul bine și perfect.

Respectul se învață fiule ca să fii fără de vină
Dumnezeu din ceruri îți va da har și Energie Divină.
Să poți să ajuți pe fiecare când trebuie și este necesar
Căci și tu prin îndurare Domnului ai avut parte de har.

 Constantin Sferciuc 

Ce te costa?

Text: Evrei 12:1-11

Căci eraţi ca nişte oi rătăcite. Dar v-aţi întors la Păstorul… sufletelor voastre.„1 Petru 2:25

Cand era tanăr căsătorit, Arthur Schirmer, şi-a petrecut mult timp frecventand barurile, pariind Ia cursele de cai, angajan-du-se în multe alte activităţi în care îşi căuta plăcerea. Deşi ştia o mulţime de lucruri despre Biblie, nu-L cunoştea pe Isus ca Mantuitor. Simţea că a fi creştin însemna o piedică în calea de-a căuta bogăţiile şi plăcerile. Într-o zi, Jean, singurul lui copil, mandria vieţii sale, a devenit creştină. Cu multă credincioşie, depunea mărturie înaintea părinţilor ei şi, după caţiva ani, au fost de acord ca într-o zi să meargă la un program de evanghelizare. Acolo, Arthur şi soţia lui, Audrey, l-au primit amandoi pe Isus ca Mantuitorul lor.
Timpul trecea şi nu se vedea nici un semn de creştere spirituală în vieţile lor. Tristă din cauză că părinţii ei nu se mai maturizau în Cristos, fiica lor, Jean, acum de 21 de ani, a cerut unui grup de tinere femei să i se alăture în rugăciune pentru părinţii ei. Ea a spus: „Doamne, ascultă-mi rugăciunea, nu are importanţă cat m-ar costa şi ce sarcrificiu personal trebuie să fac!” La două zile după aceea, Domnul a răspuns la rugăciunea ei, a fost luată de un vartej în timp ce înota şi s-a înecat.


Privind în urmă, tatăl ei scrie: „Mi-am revizuit viaţa stearpă şi am strigat la Domnul cu lacrimi de pocăinţă: „O, Doamne, în toţi aceşti ani mi-am condus singur viaţa şi am făcut o ruină din ea. Acum vreau ca Tu să preiei conducerea!” Pană atunci, Arthur şi soţia lui nu şi-au schimbat vieţile. Au fost apoi folosiţi în mod minunat de Dumnezeu – dar, vai, cu ce preţl Cat te va costa, omule ce te pretinzi a fi creştin şi trăieşti o viaţă lumească, ca să te predai cu totul lui Isus?  -H.G.B.

Predă-ţi viaţa lui Cristos acum,
Dăruieşte-l totul fără amanare.
Vei cunoaşte bucuria cea mai mare
Spunand: „Cristos singurul meu drum!”  ”   – Branon

Consacrare înseamnă să ne luăm mâinile de pe ceea ce deja aparţine lui Dumnezeu

Painea zilnica

Va fi bine!

Nu v-am spus că n-o să doară
Dacă vreți să fiți cu Mine,
Sau că trupul n-o să moară,
Ci v-am spus că „Va fi bine!”

Când v-am smuls din întuneric
Și din locuri de ruine,
Când Satan urla isteric
V-am promis că va fi bine.

Nu v-am dat nădejdi deșarte
De belșug și conturi pline,
Sau că drumul nu se-mparte,
Dar v-am spus că va fi bine. ,

Când talazuri de mânie
Vor să-nghită, să domine,
Stăpânind cu viclenie,
Fiți pe pace, va fi bine!

Nu vor vrea creștini în viață,
Promovând valori creștine,
Ci creștini de suprafață.
Nu vă temeți, va fi bine!

Dacă gândul vă trădează,
Alergând pe căi străine,
Mi-l aduceți, căci contează,
Când domnesc Eu, va fi bine!

Eu Păstorul, iar voi turma,
Vom umbla printre coline,
Iar de-Mi țineți zilnic urma,
Vă asigur, va fi bine!

Și când timpu-și pierde graiul
Înghițit de zări divine,
Veți intra cu Mine-n raiul
Unde totul va fi bine!

Lucian Cazacu 

Ioan 16,33 „V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea.”

Din slava cerului senin

Ev. Ioan cap 1.1-14 și Ioan 10:7-11
Ev. Luca 2:8-14

Din slava cerului senin,
S-a coborât Mântuitorul…
Blândul Păstor, smerit, divin,
Să scape oile,  (oamenii) de chin…
Mesia, Salvatorul!

Din dragoste Doamne-ai venit,
Să cauți oile pierdute…
Oi care mult Te-au necăjit,
Ce prin păcat s-au risipit,
Prin văi, pe deal, sau munte.

Din milă Doamne-ai coborât,
Să cauți oile rănite…
Oi care sfatul Ți-au urât,
Ce se-ndreptau înspre mormânt,
De cel viclean înfrânte.

Din dor adânc Te-ai întrupat,
Să cauți oile zdrobite…
Oi care de mult Te-au uitat,
Care păcatului s-au dat
Și au ajuns robite.

Din bunătate Doamne Te-ai născut,
Să cauți oile înstrăinate…
Oi care încă nu Te-au cunoscut,
Cuvântul Tău nu l-au crezut,
Și-au rătăcit în noapte.

Din îndurare ai ales să vii,
Să cauți oile bolnave, disperate…
Oi prinse în a răului stihii,
Oi parcă hăituite prin pustii,
Slăbite mult și însetate.

Din miile de voci ce zilnic te îndeamnă,
Dacă te știi și tu o oaie rătăcită…
Să știi că azi Păstorul cel bun și blând te cheamă,
Mărturisește-i lui a vieții tale dramă,
Să poți să ai de-acum o viață fericită!

Din veșnicie Doamne Ți-ai hotorât venirea,
Să dai oilor Tale viața din belșug…
Iertarea prin credință, căința, mântuirea,
Puterea de sfințire, lumina, ocrotirea
Și harul de a trage cu Tine-acum la jug.

de Teodor Groza

Domnul Este Pastorul Meu

Ai încredere in Mine! Ca doar eu îți sunt Pastorul,
Neîncetat voi fi cu tine, orsicand și-n orice loc
De s-ar întâmpla pe cale sa-ți alunece piciorul,
Te voi izbăvit îndată, și din apa și din foc.

Cu toiagul arăta-ți-voi, cărările cele sfinte,
Iar Nuiaua! – e mustrarea-Mi, s-o Primești nu ezita,
Ca sa nu cazi de pe culmea, ce o urci cu dor fierbinte,
Ia aminte deci la sfatu-Mi! El va fi salvarea ta!

Fiindcă m-ai ales pe Mine, de Pastor in a ta viata,
Te voi copleși cu daruri, in oricare dimineața,
Cu ocrotitoare aripi te-oi umbri in al tău drum,
Și spre cortul tău urgia n-o sa vina nicidecum.

Pot sa zboare mii și sute, săgeți ziua-n jurul tău,
Ele vor cădea alături, neputând sa-ți facă rău.
Și pe brațe te-oi conduce, chiar prin încercări de treci,
Ai încredere in Mine și vei fi salvat in veci!

Eugen Costea 

Viață duplicitară: iad!

Duminică.O zi frumoasă.
Locașul de-nchinare-i plin.
Se predică despre „acasă”
Unde cu toții vrem să fim.
-Oo,frați iubiți.. (zice păstorul)
Îl mai iubiți voi pe Isus
Mielul ceresc, Mântuitorul
Ce ne va lua în ceruri sus?…
Mai ziceți voi: vino Isuse!
Ne ia cu Tin să moștenim,
În slăvile nicicând apuse?
Mai zice cineva: Amin?
-Amiin! (Răsună adunarea)
-Mărire Lui! (ca un ecou
Pe-alocuri mai auzi spre zarea
Ce-așteaptă Marele Erou.
*****
Luni. Zi de muncă și de școală
Duminică, astăzi e ieri.
Se reîncepe ca-ntr-o goană
O nouă zi, cu noi puteri.
Ca orice om in cursul zilei
Cu lumea intri în contact
Vezi cum e omul sau vezi cine-i
Așa cum este el de fapt.
Și întâlnești pe-acela care
Iubește să vorbească mult
Nu prea frumos despre persoane
Le zugrăvește îndelung.
Mai întâlnești pe la amiază
Pe cel ce crede că-i mai sus
Care se poartă mai cu vază
De parcă alții ca el nu-s.
Iar seara-l vezi pe muncitorul
Ce nu se mai poate opri
Căci el e rob, iar zeul banul
Îl vrea mereu în slujbă-ai fi.
Iar celelalte zile-n grabă
Vin ca și norii rând pe rând
Se scurg ca-ntr-o clepsidră largă
A timpului pe-acest pământ.
Și întâlnești atâția-n umblet
Total străini de Dumnezeu
Pătați în cuget și în suflet
Dar ancorați în propriul eu.
Mai întâlnești și oameni lacomi
Ce tot ți-ar lua de ar putea
Ei îți invocă proprii factori
Să-și motiveze-acțiunea rea.
***
Și poate spui: ei sunt din lume!
Eu îți voi spune: da și nu;
Ei sunt creștini (doar după nume)
Dar cum fac ei să nu faci tu.
Creștin numai la adunare
Cu masca pusă, ca un sfânt
Însă făcând fapte murdare
E pură  goană spre mormânt.
Eu simt și văd c-am datoria
Să-i readuc pe drumul bun
Ca să nu-și piardă veșnicia
Dator voi fi mereu să spun:
Nu poți sluji Dumnezeirea
Dacă slujești și pe cel rău
Făcând așa doar pierzi Răpirea
Bisericii la Dumnezeu.
Leapădă-ți masca dragă frate
Și părăsește-al lumii vad
Căci scris e în a Sa dreptate
Viață duplicitară: iad!
Domnul nu vrea numai o parte
El vrea toată inima ta
El vrea ca și tu să ai parte
Cu El acolo-n gloria Sa.
El nu te vrea să fii o umbră
Doar de Duminică creștin
Căci îți așterni o soartă sumbră
Care te poate duce-n chin.
Fii dar exemplu pentru lume
Prin fapte nu te lepăda
De cel mai mare și scump Nume
Căci poți amarnic regreta.
Chemat ai fost să fii Lumină
Nu ipocrit să fii numit
Ridică-te de azi din tină
Și fii creștin și pocăit!
Când spui: Amin în adunare
Așa să fie cum și spui
Dacă dorești ca-n ziua mare
Să fii chemat cu toți ai Lui!

Emanuel Hasan

Lupul răzvrătirii

Cât de blând îmi pari și tandru
Și-nțelept. Ești lup bătrân…
N-ai toiag și nici nuiele
Să mă pedepsești cu ele.
Mi-ai făcut staul de leandru;
N-ai vrea tu să-mi fii stăpân?

Uite-au început să-mi iasă
Dinți de câine-nfometat
Și-mi vine să mușc din turmă
Ca să nu-mi mai dea de urmă;
Și să port sub lâna deasă
Blana ta de lup turbat.

Nu mai vreau s-aud mustrarea.
Nu-L mai sufăr pe Păstor!
Vreau s-alerg prin văi de gheață
Să cunosc ce-i aia viață
De hoinar. Să uit cărarea
Spre-adăpostul oilor.

Ce ciudat… Așa, deodată,
Parcă simt o sete rea
Și-mi vine să sfâșii-n noapte
Mielușeii albi de lapte
Și să sorb, ca niciodată,
Sânge cald din turma mea!

Vai ce hău și ce meandru
Să mă știu lup între oi…
Plânge-n rugăciuni Păstorul;
Vrea s-aprindă-n mine dorul
După dealul cu trifoi!
Dar ia să mănânc din leandru…

…………….

Și-adormise sub un pom;
Lupul cel bătrân ca moartea
Își ceruse însă partea
Omorându-și prada-n somn…!

Tot așa, ca lupii-n turmă
Îmbrăcați în piei de oi,
Răzvrătiți, ne pierdem frații…
Chiar de știm că vinovații
Ce-or plăti până la urmă
Suntem, Doamne, numai noi!

Mănescu Mihaela 

Mă plec înaintea Ta

Doamne, ma plec inaintea Ta cu deplina sfiala,
Caci esti totusi Tatal meu, Pastorul meu…
Cand vin la Tine sunt cuprins de respect si de teama…
Caci esti Dumnezeu peste universul intreg!

Cine sunt eu? Ce-s pasii mei prin lumea-aceasta?
Sunt Doamne marunt ca un fir de nisip,
Credinta, puterea mi-e slaba…
Si totusi, cine sunt eu de m-ai iubit?

Prin veacuri au fost titani ai credintei
Apostoli, martiri ce pe deplin Ti-au slujit,
Avem atatea marturii si-atatea exemple,
Dar eu? Te slujesc eu, pe cat m-ai iubit?

Cand ma asez in Fata Ta la rugaciune,
Te vad Suveran peste Universul intreg.
Ma cutremur Doamne, caci totusi, cine sunt eu?
Ce-i glasul meu sa-ndrazneasca sa-Ti cer?

Am lucrat putin pentru Tine,
Din timpul meu putin Ti-am jertfit,
De aceea, m-apropii cu sfiala de Tine,
Nu merit nimic din tot ce mi-ai dat,
Si ca in har m-ai iubit!

Rugaciunea mea sa fie un dar al credintei,
Omagiu pentru trupu-Ti de cuie brazdat,
Ofrandele  laudelor, laurii bucuriei
Caci sangele-Ti cald de pacat m-a spalat.

M-apropii de Tine cu adanca sfiala,
Cum se-apropie cerbul de izvorul curat,
Cum se-atinge albina de polenul cu nard,
Cum se-atinge-un lepros de vesmantu-Ti curat.

M-apropii de Tine odata cu brazii,
Cu muntii, cu stelele, cu izvorul curat
Caci stralucesti Stapane zambind minunat!
In toate Te vad cum respiri tot mai alb!

De aceea, Ti-aduc inainte viata-mi,
Atat de marunta, cat un bob de nisip,
Sunt nevrednic Parinte de Tine,
Dar Te laud, Te-ador de pe ale mele inaltimi.

Lauda mea sa fie mereu pentru Tine!
Tot mai mult sa Te iubesc, sa Iti cant;
Caci prin Tine exist pe pamant,
Iar eu? Pentru Tine traiesc, Te iubesc, Te ador si Iti cant.

Anca Barbu

Păstorul cel adevărat

Plină de frunze și spini,
Mieluța ce a mers din turmă
Rătăcea prin mărăcini…
Au pierdut toți a ei urmă.

Era tristă-nfricoșată,
Se mira de-al ei curaj,
Ce-a gândit așa deodată,
Să se avânte în necaz?

Păstorul era departe
Pentru turmă-ngrijorat…
Se gândea cum de se poate
Pe ea, să o fi scăpat?

Unde ar putea să fie
Mielușica lui iubită?
Pe vreun câmp să stea pustie,
Sau e moartă, sau rănită?

De dușmanuil cel temut
Care viețile le fură,
De cel care aleargă mult
Și nu mai are măsură.

N-avea liniște Păstorul
Să mai stea cu turma Sa,
Mieluței îi duce dorul
Gând s-aștepte, nu avea.

Toată turma a lăsat-o
Și-a pornit prin mărăcini
Peste tot a căutat-o
Și El era plin de spini…

În prăpăstii a coborât
Și pe creste S-a urcat
S-a tot dus, a obosit,
Dar nu a descurajat.

Peste tot unde credea
C-ar putea să o găsescă
Cu răbdare cerceta
Nu voia s-o părăsească.

Știa că dușmanul rău
De-ar găsi-o, s-ar sfârși
Fără să îi pară rău
Pe loc, o va nimici.

Păstorul a obosit
De atâta căutare
Dar din drum nu S-a oprit
Căci dorea a ei salvare,

Chiar dacă n-a ascultat
De-al Său glas mângâietor
Și de El s-a-ndepărtat
Lui de ea Îi era dor.

De micuță a crescut-o
Și prea bine o știa,
Dar, ce gânduri au păscut-o
De-a plecat din turma Sa?

Oricum, îi va da iertare
Dacă vie o găsește,
Căci e plin de îndurare
E a Lui și o iubește

Viața pentru ea Și-ar da
Dacă ar fi necesar,
O iubește mult și-ar vrea
Să nu fie în zadar

Chiar și turma a lăsat-o
Viața ei să o salveze
Și nu a  sacrificat-o
Chiar de n-a vrut să-L urmeze.

Târziu de tot, înspre seară
El mieluța a găsit-o.
În brațe a vrut să-I sară
Iar El, cu drag a primit-o.

Și deloc nu a mustrat-o
A strâns-o la pieptul Său
De ciulini a curățat-o
Apoi a răsuflat greu…

Bine c-a găsit-o vie
N-a dat dușmanul de ea!
E a Lui si-avea să fie
Cea mai dragă mielușea!

Iar Păstorul cel iubit
S-a-ntors în brațe cu ea
El turma Și-a întregit
Și-o veghează pururea.

Amin

Florența Sărmășan