28 Februarie

„Şi păstorii s-au întors, slăvind si lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce văzuseră şi auziseră, si care erau întocmai cum li se spusese.” Luca 2:20

Care era subiectul laudei păstorilor? II lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „auziseră”, pentru „marea bucurie” (Luca 2:10) că li se născuse un Mântuitor. Să le urmăm exemplul. Să înălţăm şi noi o cântare de mulţumire pentru ceea ce am auzit despre Isus şi mântuirea Sa. Mai mult, îl lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „văzuseră”. Aceasta este cea mai dulce muzică — ce am experimentat, ce am simţit, ce am făcut noi înşine: „lucrarea mea de laudă este pentru împăratul” (Psalmi 45:1). Nu este destul să auzi despre Christos; auzirea poate să acordeze harpa, dar degetele credinţei creează muzica. Dacă L-ai văzut pe Isus prin credinţă, nu mai lenevi lângă harpă. Trezeşte-te şi laudă-I harul prin cântare.

Un motiv pentru care II lăudau pe Dumnezeu era acordul între ceea ce auziseră şi ceea ce văzuseră. Observă ultima parte a frazei „şi care era întocmai cum li se spusese”. Nu ai simţit în viaţa ta că Evanghelia este dreaptă şi adevărată? Isus a spus că îţi va da odihnă — nu ai aflat cea mai dulce pace în El? El a spus că vei avea bucurie, mângâiere şi viaţă prin credinţa în El — nu ai primit toate acestea? Nu sunt căile Sale „căi plăcute” (Proverbe 3:17) şi nu sunt cărările Sale „cărări ale păcii”? Cu siguranţă, poţi să zici alături de regina din Seba „nici pe jumătate nu mi s-a spus” (1 împăraţi 10:7).

Am descoperit că Christos este mai bun decât mi se spusese. Am privit portretul pe care mi l-au zugrăvit slujitorii Săi, dar nu era nimic în comparaţie cu El; fiindcă Regele, în toată frumuseţea Lui, depăşeşte orice imaginaţie. Cu siguranţă, ceea ce am auzit nu numai că egalează, ci depăşeşte tot ce am auzit. Să-L slăvim atunci şi să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru un Mântuitor atât de minunat.

C.H. Spurgeon

28 Ianuarie

„Şi păstorii s-au întors, slăvind si lăudând pe Dumnezeu pentru toate cele ce văzuseră şi auziseră, si care erau întocmai cum li se spusese.” Luca 2:20

Care era subiectul laudei păstorilor? II lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „auziseră”, pentru „marea bucurie” (Luca 2:10) că li se născuse un Mântuitor. Să le urmăm exemplul. Să înălţăm şi noi o cântare de mulţumire pentru ceea ce am auzit despre Isus şi mântuirea Sa. Mai mult, îl lăudau pe Dumnezeu pentru ceea ce „văzuseră”. Aceasta este cea mai dulce muzică — ce am experimentat, ce am simţit, ce am făcut noi înşine: „lucrarea mea de laudă este pentru împăratul” (Psalmi 45:1). Nu este destul să auzi despre Christos; auzirea poate să acordeze harpa, dar degetele credinţei creează muzica.

Dacă L-ai văzut pe Isus prin credinţă, nu mai lenevi lângă harpă. Trezeşte-te şi laudă-I harul prin cântare. Un motiv pentru care II lăudau pe Dumnezeu era acordul între ceea ce auziseră şi ceea ce văzuseră. Observă ultima parte a frazei „şi care era întocmai cum li se spusese”. Nu ai simţit în viaţa ta că Evanghelia este dreaptă şi adevărată? Isus a spus că îţi va da odihnă — nu ai aflat cea mai dulce pace în El? El a spus că vei avea bucurie, mângâiere şi viaţă prin credinţa în El — nu ai primit toate acestea? Nu sunt căile Sale „căi plăcute” (Proverbe 3:17) şi nu sunt cărările Sale „cărări ale păcii”?

Cu siguranţă, poţi să zici alături de regina din Seba „nici pe jumătate nu mi s-a spus” (1 împăraţi 10:7). Am descoperit că Christos este mai bun decât mi se spusese. Am privit portretul pe care mi l-au zugrăvit slujitorii Săi, dar nu era nimic în comparaţie cu El; fiindcă Regele, în toată frumuseţea Lui, depăşeşte orice imaginaţie. Cu siguranţă, ceea ce am auzit nu numai că egalează, ci depăşeşte tot ce am auzit. Să-L slăvim atunci şi să-L lăudăm pe Dumnezeu pentru un Mântuitor atât de minunat.

C.H. Spurgeon

Pace pe pământ

Luca 2
14„Slavă* lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace** pe pământ între oamenii plăcuţi† Lui.”

Pe câmpul păstorilor, noaptea se lasă,
Pace aduce -n  suflet, și a sa casă,
Porumbei albi, cerești, coboară pe pământ,
Răsună puternic glasul Duhului Sfânt.

Focul păstorilor, cu flăcări rubinii,
Suspinul izvorului, înspre vesnicii,
-„Tăcere sa fie”, zic către  inima mea,
Să  aud pe Domnul, Sfânta-i chemarea Sa!

Mare-i  templul ceresc, un flaut suspină,
Deschide portalul de pace, lumină,
O oaste a cerului zboară spre pământ:
„-Noi Il vestim pe Mesia, Pruncul cel Sfânt!

Pace pe pământ între oameni sa fie,
Ne – a trimis Tatăl ceresc din veșnicie,
Slavă lui Dumnezeu, ce domnește în cer!
Bucurați-vă, păstorilor din Israel!

Noaptea cea Sfântă  peste lume  coboară,
Aprinde focul credinței, pe câmp, afară,
Caută pacea, și aleargă după ea,
S – a născut Mesia, strigă „Aleluia!”

Noaptea  Sfântă  peste lume  s-a lăsat,
Tu ai lacrimi în ochi, dar nu mai fi posac,
Ferice de tine, de plângi, vei fi mângâiat,
S – a născut Mesia, al tău Împărat!”

Fluierul vântului  începe să cânte,
Izvorul cel vesel, drumeți să încânte,
Iar Eu strig vesel către inima mea:
-S – a născut Mesia, strigă „Aleluia!”

Arancutean Eliza  

Nu-i un mit, nu-i o poveste

A fost atunci o sărbătoare, întregul cer s-a luminat
Și steaua călăuzitoare către Minune a-ndrumat.
Căci îngerul atunci venise la păstorii de pe câmp
Și cu pace le vorbise despre Isus, iubitul prunc.

%Nu vă temeți căci v-aduc
Veste bună tuturor
Astăzi S-a născut un fiu PreaSfânt,
Împăratul Salvator%

Atunci, cu toți, plini de iubire spre Betleem ei au pornit
Să vadă marea împlinire, să vadă pruncul profețit.
Ajunși acolo, fiecare, s-a închinat cu bucurie
Mărire, cinste și onoare se auzi cu mulțumire.

%Slavă astăzi Domnului,
Pace aici pe pământ
Între cei ce sunt ai Cerului
Pentru minunatul prunc%

Și azi, Acel născut în iesle mai caută loc de găzduire
Nu-i doar un mit, nu-i o poveste, e calea către mântuire.
Primește-L cu recunoștință pe Cel născut în staul, jos
De-ai să-L primești, ai biruință și-n suflet vei fi bucuros.

%Bucuria cerului
Să-ți înunde viața ta
Și tot harul Sfânt al Domnului
Să-ți îmbrace inima%

Nichifor Nicu 

Azi este mare bucurie

Azi este mare bucurie
Păstori și îngeri cântă în cor
Pe a Betleemului câmpie
Se naște al lumii salvator.

Magi venind din depărtare
Daruri scumpe i-au adus
Celui venit in lumea noastră
Fiul Tatălui Sfânt, Isus.

Căci atât de mult tu ne-ai iubit
Si ales-ai să te naști în lume
În ieslea rece întunecoasă
Slăvit să fie Sfântu-Ți nume.

Mă închin si eu ca și păstorii
La ieslea Ta în umilință
Și î-ți aduc Copil din ceruri
Multumire și recunoștință.

Căci ai lăsat gloria și slava
Ca să salvezi de la pierzare
O lume-ntreagă ce nu avea
Nici o speranță de salvare. .

Iar de la iesle pân’ la cruce
În drumul Tău pe acest pământ
Ne-ai învățat ce e iubirea
Ne-ai împăcat cu Tatăl Sfânt.

Slăvit să fii in veci de-a pururi
Tu sfânt Copil de Dumnezeu
Născut în ieslea umilinței
Că drept la viață să am și eu.

Dinu Ciolte

Când ai luat, Isuse, chip uman

Prin fecioara Maria ai luat chip uman
Părăsind glorii, părăsind pitorescul Liman
Ai luat decizia fără vreo ezitare
Dorind să scoți planeta din nepăsare.

A găsit de trebuință divina Trinitate
S-arate pământenilor ce-nseamnă puritate
Și-un plan s-a conceput cum altul n-a mai fost
Să beneficieze Terra fără nici un cost.

Și-ai acceptat, Isuse, să Te cobori din Slavă
La o planetă foarte, foarte bolnavă
Și-ai venit la noi cu cerescu-Ți tratament
Să vindeci orice ignoranță și-orice faliment.

Nicicând în Univers așa ceva nu s-a-ntâmplat
Dumnezeirea să vină în iesle, din Palat
Din pitoresc meleag să vină la paie și la lut?
Așa ceva pământul, nicicând, n-a mai văzut.

Știai ce Te așteaptă în lumea de himere
Cum unii-Ți vor da ură, nu dragoste și miere
Și cum te vor respinge fruntașii națiunii
Și cum vor neglija efectele minunii.

Pe toate le știai dar dragostea-Ți divină
A vrut să răspândească mirabila Lumină
Să scoată omenirea din vidul neputinței
S-o-nvețe să îmbrace veșmântul umilinței.

Ai acceptat să vii în lumea cu țărână
Să aibă cetățenii o Lege la-ndemână
Să știe să trăiască nu sub imboldul firii
Ci în conformitate cu starea Nemuririi.

La cei ce Te-au primit le-ai transformat gândirea
Să-și poat-aduce la altar iubirea
Și ai plantat în ei nu pământești tendințe
Ci sfinte aspirații și sfinte preferințe.

Și azi irozii ar vrea să Te ucidă
Poarta spre Tine ar vrea să o închidă
Dar astăzi ești la dreapta Părintelui, în slavă
Iar ei călătoresc spre veșnica epavă.

Ne duce gândul, iar, la ieslea săracă
Și ființa noastră recunoștință-mbracă
Și ‘nălțăm, supuși, melodia adorării
Îmbrățișând Iubirea și faptul Întrupării.

George Cornici

O minune de Crăciun !

S-a-ntunecat pe-afară în linişte şi pace!
Doar câinii-ncet mai latră prin curţi pe apucat’!
O stea pe cer se-arată printre sclipiri stângace,
Spre-a lumina cărarea pe timp de înnoptat!

În Grota cea umilă se-aprinde-un foc agale!
Sunt doi Drumeţi de vază, pierduţi şi obosiţi
Ce-şi caută sălaşul prin staul de-animale
Născând pe Pruncul Vieţii, ca oamenii smeriţi,

Doar încropind în pripă un loc de adăstare
Întru odihna Celei ce-A fost ursită-n vis
Să fie Maica Lumii şi sfântă alinare
Spre omul de credinţă şi sufletul deschis!

Se-aude lin un zgomot, visarea ca s-o strice
Şi uşa grea din lemne se-mpinge nevăzut!
În Peşteră se-arată vreo Trei Păstori ferice
Cerând încuviinţare să vadă-un Nou Născut,

Intrând cu grea ferire şi-ngenunchiind cu milă
În faţa unui leagăn ce poartă-n sânul lui
Pe Salvatorul Lumii şi Fiinţa cea Umilă
Ce azi e-o călăuză prin drumul orişicui!

Îşi scot păstorii cuşma şi-n sfântă bucurie
Cel mai bătrân întinde cununa din suman,
Rostind cu voce gravă ca toţi din jur să ştie:
„-Ni s-a vestit de-un Înger pe când eram în lan”

„Că-n seara asta, iată, ni s-A născut în pace”
„Acela ce din Ceruri de mult ne-a fost ursit”!
„Venit-am toţi cu gândul, din flori şi ram a face”
„Coroană minunată spre Cel ce ni-e Menit”,

„Înlocuind doar vorba ce-o ştim de altădată”
„Că oile-s o turmă, iar noi păstorii lor”,
„Cu gândul şi credinţa în Pruncul fără pată”,
„Aflând că-I suntem turma, iar El ne e păstor”!

Crăciun fericit!

Horia Costina 

Al cui nume vrei sa-l porti?

Meditând la noaptea sfântă
În Scriptură relatată,
Întrebări de cercetare
M-au cuprins ca niciodată! … . .

Ești tu oare ca păstorii
Ce-au primit glorioasa veste:
“S-a născut Mântuitorul
Jos în paie, într-o iesle”! ?

Ești tu oare ca păstorii
Care mult s-au bucurat,
Au lăsat în urmă turma
Și spre iesle au plecat?

Iar când au ajuns la iesle
Cu inimi înflăcărate,
Și-au găsit Mântuitorul,
Au dus vestea mai departe!

Ca și ei sunt oameni astăzi
Care, fără ezitare,
Când primesc Vestea cea Bună
O împart fără-ncetare!

Ei nu mai privesc în urmă
Spre-ale lor turme pieritoare.
Îl urmează pe Mesia,
Și-a Lui turmă ce nu moare!

Sau ești oare ca și magii?
Ei au străbătut hotare,
Pruncului să-aducă daruri
Și o sfântă închinare.

Steaua le-a fost călăuză
Dorul i-a împins mereu,
Să vină să I se-închine
Fiului Lui Dumnezeu!

După-a lor călătorie
În genunchi s-au odihnit,
Adorându-L pe-al lor Rege
Și în inimi L-au primit!

Ca și ei sunt astăzi oameni
Ce cutreieră pământul,
Să împartă pretutindeni
Cel mai mare DAR, Cuvântul!

Duhul le e călăuză,
Dorul după El, mereu
Îi împinge să-L vestească
Pe Fiul Lui Dumnezeu!

Vor primi-ntr-o zi odihnă
Și o mare răsplătire,
Stând la masă-n veșnicie
Lângă iubitul lor Mire!

Poate ești ca și hangiul
Care-în casă n-a aflat
Nici cea mai mică odaie
Pentru marele Împărat?

El n-a vrut să piardă-arginți
Sau să supere cumva,
Pe acei clienți de treabă
Pe care îi găzduia.

L-a trimis pe Prunc în iesle
Să Se nască fără straie,
Nu I-a dat un loc de cinste
Doar pătuț făcut din paie.

Da, ca el sunt oameni astăzi
Care în viața lor,
Nu Îl pun în loc de cinste
Pe Mărețul Salvator.

Ei se compromit adesea
Căci nu vor să-și piardă traiul,
Și așa pe nesimțite
Pierd mai mult de-atât, pierd Raiul!

Se înșeala omul care
Crede căci va fi salvat,
Dacă nu-și predă în totul
Inima pentru Împărat!

Poate ești Irod acela
Ce află de la preoți,
Că în Betleemul vremii
Se va naște Isus Hristos.

În trufia lui nebună
Prin decrete a vărsat,
Provocând dureri și țipăt,
Mult sânge nevinovat!

Nu a vrut ca să domnească
Nimeni altul, numai el.
N-a vrut să cedeze tronul,
Fiului Lui Dumnezeu!

Ca și el, atâția astăzi
În trufia lor nebună,
Provocând dureri și țipăt
Își iau viața-n propria mână!

Ei nu vor ca să domnească
Nimeni în viața lor,
Respingând pe Salvatorul
Se îndreaptă spre cuptor!

Dar acest cuptor e veșnic:
Flacăra nu se oprește,
Viermele nicicând nu moare
Trupul nu se mistuiește!

Oh, oricine-ai fi ascultă;
Caci avem toți de-nvățat.
De la magi, păstori, hangiul
Sau Irod cel îngâmfat.

În viață sunt doar două,
Două căi ce poți urma.
Una e Isus, Mesia
Iar cealaltă, calea ta!

Eu te sfătuiesc, ca magii,
Ca păstorii să asculți.
Și să-alergi spre calea vieții
Înspre care nu merg mulți!

Plină însă este calea
Care duce la pierzare,
Pe ea merge și hangiul
Și Irod cu îngâmfare.

Dar sfârșitul ei e tragic,
Fără șansă să te-ntorci.
Azi răspunde la întrebarea:
AL CUI NUME VREI SĂ-L PORȚI?

Vlad Bucur