În așteptarea zilei glorioase

În așteptarea zilei glorioase
Când față-n față, Mire, Te-om vedea
Vrem să fim, oricând, curate vase
Să putem acces la har avea.

Suntem convinși de dragostea-Ți fierbinte
Ce zilnic se revarsă pentru noi
Tu ne-ai chemat cu dulcile-Ți cuvinte
Cu Tine să petrecem viața de apoi.

În așteptarea zilei minunate
Când din Slavă vei zice: “ Bun venit!”
Din Calea Ta nu ne vom abate
Păstrând ce de la Tine am primit.

Fiecare pas pe calea vieții
Ne-apropie de ceasul stabilit
Când vom sosi în Țara Frumuseții
Atât de fericiți c-am biruit.

Călătorim cu-ncredere deplină
De Duhul vieții noi călăuziți
Rămâne-vom în veșnica Lumină
C-așa vom fi, de Cer, nedespărțiți.

În așteptarea zilei glorioase
Când să ne duci la Tine vei veni
Ne vom hrăni cu vorbe prețioase
Căci sfânta-Ți voie o vom împlini.

George Cornici

Când ultimul pas

Când ultimul pas, facem jos,
Când ne-a cheama, la El, Hristos,
Să fim pregătiți de plecare,
Spre glorioasa splendoare.

Când viața aici se încheie,
Să fim plini de bucurie,
Și atenți, până la ultimul pas,
Ca în credință, să fii rămas.

Când vine clipa, ca să murim,
Să fim bucuroși, să nu ne’ngrozim,
Că totul ne este iertat,
Și știm, pentru cine am lucrat.

O viață întreagă am dorit,
Să fim cu Hristosul Slăvit,
Iar știm, că, după moarte,
Cu El, o să avem parte.

Nu știm cât timp, a rămas,
Până la ultimul pas,
Să fim deci gata mereu,
Să ne întâlnim, cu Dumnezeu.

Să umblăm ca Enoh, mereu,
Împreună cu Dumnezeu,
Și când e cerească răpire,
Să fim cu Hristos la-ntâlnire.

Și apoi după ultimul pas,
Tot greul, în urmă va fi rămas,
Și în al Lui Isus împărăție,
Ne vom bucura o veșnicie.

Bujorean Victor.

La un pas de moarte

15 octombrie

Text: Luca 23:33-43

15 octombrie

Text: Luca 23:33-43

Adevarat iti spun ca astazi vei fi cu Mine tn rai

luca 23:43

Atat timp cat traieste cineva exista speranta pentru convertirea
sa la Cristos. Una din ultimele fapte ale Domnului nostru Isus
de pe cruce a fost sa-i daruiasca mantuire unui muribund.

Un capitan de vapor, pe nume Bjorn Kristiansen, zacea pe patul
mortii intr-un spital. Aproape ca inima nu-i mai batea si nu mai
respira. O sora medicala norvegiana i-a vorbit: ‘Capitane Kristian-
sen, esti pe moarte. II cunosti pe Isus Cristos? Ma voi ruga pentru
dumnevoastra”. Kristiansen i-a auzit vocea, Si mai tarziu si-a amin-
tit ca s-a agatat de acele cuvinte ca de firul vietii. Spre uimirea
doctorilor, Bjorn a revenit la viata. El s-a increzut in Cristos si a
stiut ca a fost salvat.

Poate ca nu vom sti niciodata ca suntem in prezenta unei persoane
pe moarte, a carei stare spirituala ne este necunoscuta. Marturia
noastra poate constitui diferenta dintre rai si iad pentru viata
aceea in clipele ei finale. Trebuie sa stim si sa fim gata sa im-
partasim esentialul Evangheliei: Dumnezeu ne iubeste, dar pacatul
ne-a despartit de El. Isus Cristos, Fiul desavarsit al lui Dumnezeu,
a murit pe cruce pentru a plati pedeapsa pacatelor noastre si
pentru a ne da viata vesnica. Trebuie sa ne rugam cu persoana
aceea si s-o invitam sa se roage cu noi.

Ceea ce trebuie spus unei persoane aflate pe moarte, nu este
diferit de ceea ce trebuie sa le spunem tuturor. Problema este
aceeasi pentru toti. Sa fim gata sa le spunem celor vii si celor in
pragul mortii despre Isus. Nu putem sa stim cine este la un pas de
moarte. – D.J.D.

„Condu-ma spre un suflet apasat,

Sa spun cuvantul ce alina;

Prietenii pierduti sunt in pacat

Si nu stiu drumul spre lumina.” – Houghton

„Noi, care stim nevoia*
trebuie sa fim gata sa semanam, samanta.„

Painea zilnica

Am auzit cândva un glas

Am auzit cândva un glas…
Știam că Dumnezeu mă-ndrumă
Eu m-am oprit din al meu pas
Și-am ascultat în acel ceas
Tot ce voia să-mi spună:

“A câta oară Mă refuzi;
Și te bazezi pe tine. . ?
Când EU privesc cum te ascunzi
În taină, ochii tăi sunt uzi
Dar tot nu strigi spre Mine

Când știu și văd durerea ta
Mereu privesc cu milă…
De M-ai chema, te-aș ajuta
Căci tu ai preț în fața Mea
Dar mă alungi cu silă

Te văd cum suferi încercat
Lipsit de orice speranța
Îngreunat de-al tău păcat,
Pe Mine M-ai abandonat
Și treci grăbit prin viața

Dar Eu te chem, zi după zi
Îți pot da biruința
Căci te iubesc cum nici nu știi
Vreau sa Mă chemi, șj Voi veni
Când treci prin suferință.

Și dacă adânc ești vinovat
Iar azi te simți nevrednic
Copilul meu, nu te-am uitat
Căci încă-n viață te-am lăsat
Te chem, din întuneric.

Eu te primesc așa cum ești
Eu îți pot da salvare
Înconjurat de vorbe seci
Lovit de-ale lumii valuri reci;
Pot scrie-n dreptul tău: IERTARE

Vreau astăzi fruntea să-ți ridici
Căci Eu stau lângă tine!
De acum să poți mereu să zici
Că Eu îți birui orice frici
Și să te ții de Mine.

Să lași de o parte ce-i stricat
Ce-i rău în a ta viață;
Și să devii un om schimbat
Cu haină albă, alb curat
Să primești iar speranță.”

Am înțeles atunci chemarea.
Căci El știa durerea mea!
Și am ales apoi și calea
Căci doar la El ai rezolvarea
Dacă-l accepți în viața ta.

Deci vino și nu amâna
Căci poate-i ultima strigare.
Curând, ceasul va suna;
Cui ai slujit, cu-acel vei sta
Vino, cât încă ai suflare.

Nu te opri la orice glas
Nu te opri-n zadar pe drum,
Tu nu știi timpul ce-a rămas
Sau când va fi un ultim pas
Deci, vino! Vino acum.

Viviana Muha  

Iniţiativa cu privire la munca de rând

Scoală-te, luminează.

Isaia 40:1

Noi trebuie să facem primul pas, ca şi cum Dumnezeu n-ar exista. Nu ne este de nici un folos să aşteptăm ca Dumnezeu să ne ajute; El n-o va face; dar imediat ce ne ridicăm, descoperim că El este acolo. De fiecare dată când suntem inspiraţi de Dumnezeu, iniţiativa este una morală. Trebuie să facem acel lucru, nu să stăm fără să facem nimic. Dacă ne vom ridica şi vom lumina, munca de rând va fi înfrumuseţată într-un mod divin.

Munca de rând este una dintre cele mai ascuţite pietre de încercare ale unui caracter. Ea este foarte departe de ceea ce noi considerăm a fi munca ideală – lucruri cu totul umile, murdare; când venim în contact cu ele, aflăm imediat dacă suntem sau nu cu adevărat spirituali. Citeşte Ioan 13. In acest capitol Îl vedem pe Dumnezeul întrupat făcând cea mai neplăcută muncă de rând – aceea de a spăla picioarele pescarilor. Apoi, El le spune „Dacă Eu, Domnul şi învăţătorul vostru v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora”.

Este nevoie de inspiraţia lui Dumnezeu pentru a face ca o muncă de rând să strălucească de lumina lui Dumnezeu aflată asupra ei. Unii oameni fac un lucru anume într-un mod care sfinţeşte lucrul respectiv pentru totdeauna. Poate că este lucrul cel mai comun, dar după ce îl vedem făcut de ei, el devine diferit. Când Domnul face un lucru prin noi, El întotdeauna îl transformă. Domnul nostru a luat asupra Lui carnea noastră umană şi a transformat-o, iar acum ea este, în cazul fiecărui sfânt, templul Duhului Sfânt.

Oswald Chambers

Harul

Harul e un dar mare,
Care la fiecare pas apare,
Atunci când pe Hristos Îl urmăm,
Când în părtășie cu El stăm.

Har mare tu ai,
Că pe calea Domnului stai.
Dar mai prețios harul e,
Când învingi ispita ce vine.

Ai har mare,
Când fugi de tot ce rău ți se pare.
Dar harul tău s-a mărit,
Când gândurile ai osândit.

Ce mare har să poți vedea,
Să auzi, să poți cânta.
Dar harul e mai prețios,
Când le faci în folosul lui Hristos.

Mare har să vezi firea ta,
Cum se-nalță deasupra oricui altcuiva.
Dar harul tău s-a mărit,
Când firea deplin ai osândit.

Ce har să-naintezi pe cale,
Să fi mereu plin de răbdare.
Dar harul e mult mai prețios,
Atunci când în odihnă Îl aștepți pe Hristos.

Muntean Olivia 

Umblarea în pas cu Dumnezeu

„Enoh a umblat cu Dumnezeu.” Genesa 5:24

Testul vieţii creştine şi al caracterului unui om nu este ceea ce face el în momentele excepţionale din viaţă, ci ceea ce face în momentele obişnuite, atunci când nu există nimic extraordinar sau palpitant. Valoarea unui om se vede în atitudinea pe care o are faţă de lucrurile obişnuite, atunci când nu este în faţa reflectoarelor (vezi Ioan 1:35-36). Este greu să înveţi să umbli în pas cu Dumnezeu, aceasta înseamnă să experimentezi o nouă energie pe plan spiritual. Atunci când înveţi să mergi cu Dumnezeu e întotdeauna dificil să intri în ritmul Său; dar când ai intrat în ritmul Lui, singura caracteristică ce se manifestă în tine este viaţa lui Dumnezeu. Omul iese din vedere, fiind unit cu Dumnezeu, şi nu se mai văd decât ritmul şi puterea lui Dumnezeu.

E dificil să mergem în pas cu Dumnezeu, pentru că. atunci când începem să umblăm cu El, descoperim că El este în faţa noastră înainte ca noi să fi făcut măcar trei paşi. El are un mod diferit de a acţiona şi trebuie să fim instruiţi şi disciplinaţi în căile Lui. S-a spus despre Isus că nu va obosi, nici nu Se va descuraja” (Isaia 42:4, Bucureşti 2001), deoarece El n-a lucrat niciodată de pe poziţia Lui, ci numai de Depoziţia Tatălui Său; şi noi trebuie să învăţăm să facem la fel.

Adevărurile spirituale se învaţă în atmosfera prezenţei lui Dumnezeu, nu prin raţionamente intelectuale. Duhul lui Dumnezeu schimbă modul în care privim lucrurile; lucruri care n-au fost niciodată posibile devin deodată posibile. A umbla în pas cu Dumnezeu nu înseamnă altceva decât a fi una cu El. E nevoie de mult timp ca să ajungi la aceasta, dar perseverează! Nu renunţa din cauză că acum îţi este foarte greu -continuă şi, în scurt timp, vei descoperi că ai o viziune nouă şi un scop nou.

Oswald CHAMBERS

Cunoasterea cailor Lui

“După ce a isprăvit de dat porunci la cei doisprezece ucenici ai Săi, Isus a plecat de acolo ca să înveţe pe oameni si să propovăduiască în cetăţile lor” Matei 11:1

El vine acolo de unde ne spune să plecăm. Dacă, atunci când Dumnezeu ţi-a spus “Pleacă!” tu ai rămas pe loc, deoarece erai foarte îngrijorat din cauza celor de acasă, prin aceasta i-ai lipsit pe ei de învăţărura şi de predicarea Lui Isus Cristos Însuşi. Când ai ascultat şi ai lăsat toate consecinţele în seama Lui Dumnezeu, Domnul a intrat in oraşul tău să-i înveţe pe oameni; cât timp nu ai vrut să asculţi, ai fost o piedică în calea Lui. Fii atent când începi să comentezi şi să pui ceea ce numeşti datoria ta în locul poruncii Domnului tău. “Ştiu că Dumnezeu mi-a spus să plec, dar datoria mea este aici”, înseamnă că nu crezi că Isus spune cu adevărat ceea ce spune.

El vorbeşte acolo unde ne spune să nu vorbim noi.

“Doamne…. să facem trei colibe...” (Luca 9:33).

Jucăm noi rolul de providenţă spirituală amatoare în viaţa altora Suntem noi aşa de gălăgioşi când îi învăţăm pe alţii, încât Dumnezeu nu se poate apropia de ei? Trebuie să învăţăm să ne ţinem gura închisă şi duhul treaz. Dumnezeu vrea să ne înveţe despre Fiul Său, El vrea să transforme timpul nostru de rugăciune în “munţi ai Transfigurării”, dar noi nu vrem să-L lăsăm. Când suntem siguri că Dumnezeu va lucra într-un anumit mod, El nu va mai lucra niciodată în acel mod.

El lucrează acolo unde nouă ne spune să aşteptăm.

Rămâneţi… până când .” (Luca 24:29).

Nădăjduieşte în Domnul şi El va lucra, dar nu aştepta cu o atitudine de îmbufnare spirituală pentru că nu vezi nici la un pas în faţa ta!

Suntem suficient de detaşaţi de istericalele noastre spirituale, încât să Îl aşteptăm pe Dumnezeu? A aştepta nu înseamnă a
sta cu braţele încrucişate, ci a învăţa să facem ceea ce ni se spune. Acestea sunt câteva aspecte ale căilor Lui pe care rareori le recunoaştem.

Oswald CHAMBERS

Fă un pas înainte in privinţa muncii de rând

“Şi pe lângă aceasta adăugaţi” 2 Petru 1:5, KJV

Voi aţi moştenit natura divină, spune Petru în acest pasaj (v. 4), acum concentraţi-vă atenţia şi formaţi-vă obiceiuri, daţi-vă silinţa, folosiţi-vă mintea. “A adăuga” implică tot ce înseamnă caracter. Nici un om nu se naşte, fie în mod natural, fie în mod supranatural, cu caracter: el trebuie să-şi formeze caracterul. Nu ne naştem nici cu obiceiuri; trebuie să ne formăm obiceiuri pe baza noii vieţi pe care Dumnezeu a pus-o în noi. Nu suntem meniţi a fi nişte exemplare luminate, ci oameni obişnuiţi din viaţa obişnuită, care arată minunea harului lui Dumnezeu în ei.

Munca de rând este piatra de încercare a caracterului. Marea piedică din viaţa noastră spirituală este aceea că noi căutăm să facem lucruri mari. Însă “Isus a luat un ştergar… şi a început să spele picioarele ucenicilor” Sunt perioade când nu există nici iluminare şi nici un entuziasm deosebit, ci doar rutina zilnică, obligaţiile obişnuite. Rutina este modul lui Dumnezeu de a lucra în viaţa noastră între momentele noastre de mare inspiraţie. Nu aştepta ca Dumnezeu să-ţi facă întotdeauna parte de momente palpitante, ci învaţă să trăieşti în domeniul muncii de rând prin puterea lui Dumnezeu.

“A adăuga” este dificil. Noi spunem că nu ne aşteptăm ca Dumnezeu să ne ducă în cer pe petale de flori, şi totuşi acţionăm ca şi cum aceasta am aştepta! Cel mai mic detaliu în care ascult de El are în spatele lui toată puterea harului lui Dumnezeu. Dacă-mi fac datoria nu de dragul datoriei, ci deoarece cred că Dumnezeu e Cel care îmi rânduieşte împrejurările vieţii, atunci, chiar în momentul ascultării mele, am parte, prin Ispăşirea lui Cristos pe cruce, de întregul har minunat al lui Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Fă un pas înainte!

“Rămâneţi în Mine.” loan 15:4

Duhul lui lsus este pus în mine prin ispăşirea lui Cristos, apoi eu trebuie să-mi formez cu răbdare un mod de gândire care să fie întru totul în armonie cu Domnul meu. Dumnezeu nu mă va face să gândesc ca lsus. eu însumi trebuie să fac aceasta; trebuie să fac orice gând ,rob ascultării de Cristos”. “Rămâneţi în Mine” – în problemele intelectuale, în problemele financiare, în fiecare dintre lucrurile care fac ca viaţa umană să fie ceea ce este. Ea nu este o viaţă ca scoasă din cutie. Il opresc eu pe Dumnezeu să facă anumite lucruri in situaţia mea, deoarece spun că ele vor împiedica părtăşia mea cu El? Aceasta este impertinenţă.

Nu contează care sunt împrejurările, eu pot fi la fel de sigur că rămân în lsus în mijlocul lor ca şi într-o adunare de rugăciune. Nu este necesar ca eu să-mi schimb şi să-mi aranjez singur situaţia. Rămânerea Domnului nostru în Dumnezeu a fost neumbrită: El Se simţea ca acasă cu Dumnezeu, indiferent unde se afla trupul Său. El nu Şi-a ales niciodată singur situaţiile, ci a fost umil şi S-a supus hotărârilor Tatălui Său cu privire la El.

Gândeşte-te la liniştea uimitoare din viaţa Domnului nostru! Noi trăim într-o stare de febrilitate înaintea lui Dumnezeu, nu este nimic în noi din seninătatea vieţii “ascunse cu Cristos în Dumnezeu”. Gândeşte-te la lucrurile care te fac să nu rămâi în Cristos – “Da Doamne, aşteaptă un minut, trebuie să mai fac şi asta; da, voi rămâne în Tine când voi termina asta; după ce trece săptămâna asta, totul va fi bine, voi rămâne atunci în Tine”. Fă un pas înainte!
Începe să rămâi în El acum!
La început vei depune un efort susţinut, până când această rămânere va deveni atât de mult o lege a vieţii, încât vei rămâne în El fără să-ţi dai seama. Hotărăşte-te să rămâi în lsus oriunde te-ai afla.

Oswald CHAMBERS