De ce te zbați atât de mult?

De ce te zbați atât de mult
În lumea-aceasta, fire?
Doar ştii că în al ei tumult
Nu afli fericire.

De ce te lupți si te trudeşti
Din zori şi până seară?
Căci tot neîmplinită eşti,
Purtând o grea povară.

De ce alergi la oameni, dar,
Cerşind a lor iubire?
Când vezi că te trădează iar;
Din nou dezamăgire…

De ce tot vrei să demonstrezi
Ce poți, ce ai? Nu-i bine.
Oricât te străduieşti, nu vezi?
Nu le pasă de tine.

Opreşte-te din goana ta,
Ridică-ți sus privirea,
Isus ți-întinde mâna Sa
Şi îți dă fericirea.

La Domnul linişte găseşti
Şi-o pace minunată,
Nimic din tot ce îți doreşti
Nu-ți va lipsi vreodată.

Putere, sănătate, har,
Curaj şi mângâiere,
O dragoste fără hotar,
Sens şi apreciere.

Lipeşte-ți inima de cer
Şi viața ta pustie
Va căpăta un alt aer:
Parfum de veşnicie.

Paula D 

Reclame

Buticul de flori

Vai… !
Zâmbete roze
Cu aripi egale…
Ce leagăn ciudat v-a născut?
Ce mâini de iubire,
Ce farmec de zare
Din tainicul dor v-a făcut?

Atâta lumină
Pătrunde în suflet,
Atâta elogiu se-nvârte în nări,
Parfum de speranţă
Cu ultimul sunet
Deschizi elocvenţa în văi!

Minune-a minunii…
Extaz şi candoare!
Pestriţe culori îndeajuns-
Sunt gânduri eterne
În flori arzătoare
Şi-o parte-a luminii de sus,

Inspiră, transformă,
Renaşte… îmbie,
Te leagă cu totul de dor-
O floare în mână,
Un gest, o privire
Sunt toate tablouri de viu Creator.

Ciudate extreme,
Explozii în vogă,
Te fac să gândeşti solidar-
Buchete de flori,
De parfum şi-auroră
Cu zâmbete roz-unitar!

Îl văd cum mă-mbie…
Cum tace-ntro floare,
Cum cântă, cum joacă măreţ
El Geniul sfânt,
El Geniul mare
Mă-mbie de dor să-I urmez…

Mihai Ghidora

Ce mare har

De-ai învăţat s-admiri corola vieţii,
Să-i simţi în nări parfumu-i prea frumos,
Să-ţi faci o punte-n anii tinereţii
Spre cerul larg, spre Steaua dimineţii-
Ce mare har ţi-a dăruit Christos!

De-ai învăţat să urci cu crucea-n spate,
Să nu cârteşti pe drumul cel spinos,
Iar celui asuprit să-i faci dreptate
‘Ntorcând măcar vreun suflet de la moarte-
Ce mare har ţi-a dăruit Christos!

Ce mare har să vezi ce nu se vede,
Să-nveţi din tot ce alţii au uitat
Şi să păstrezi în suflet ce se pierde
Din taina-n care altul nu mai crede-
E harul lui Christos, nemeritat!

E-un har s-aduni fărâmituri de pâine
‘Nvăţând mereu din tot ce e frumos,
Să faci pe ape-un pod ce va rămâne,
Ca legătură între Dumnezeu şi tine,
Un har născut din harul lui Christos.

Mihai Ghidora 

Aş vrea să-mi fie dragostea

Aș vrea să-mi fie dragostea o floare:
O roză cu parfumul ei ceresc,
Prinsă-n mănunchi cu-o sărutare,
Și azi și mâine să ţi-o dăruiesc.

Aș vrea să-mi fie dragostea o mână,
Ce știe mângâia obrazul tău lovit,
Dar și să știe cum să-ţi lege-o rană
Mereu, mereu la timpul potrivit.

Aș vrea să-mi fie dragostea un cântec,
Un imn ce să-L slăvească pe Hristos,
Pe care să ţi-l cânt când fără zâmbet,
Îţi este ziua sub un cer noros.

Aș vrea să-mi fie dragostea lumină,
Când este întunericul prea greu.
Și-n nopţi de chin, cu raza mea senină
Să-ţi fiu indicator spre Dumnezeu.

Aș vrea să-mi fie dragostea o mare,
Sau poate-un munte cu izvorul lin,
Numai să-ţi fiu o binecuvântare
Din Mâna Creatorului Divin!

Lidia Maria Senași 

Când razele de soare

Când razele de soare ușor îmi bat în geam,
Privesc cu drag spre ceruri și fericit exclam:
O, Doamne, slavă Ție a toate Creator,
Mă-nchin îți dau onoare, ești Domnul domnilor.

Și florile din glastră cu-a lor parfum sublim,
Te laudă Doamne mare, căci meriți pe deplin.
Totul e plin de viață, frumos, viu colorat,
Slăvit să fii o Doamne, e așa de minunat.

Privesc departe-n zare și văd cerul senin,
Culoarea lui mă face, doar Ție să mă-nchin.
Și asta fac, o, Doamne, doar Ție-Ți mulțumesc,
Mă-nchin și-Ți dau onoare și sincer Te slăvesc.

Văd fluturii cum zboară, și-n valsul lor ușor,
Te laudă Doamne mare, măreț, sfânt Creator.
Covor de iarbă verde cu firul mătăsos,
Pe el flori colorate, Doamne… cât de frumos!

Frumoasă e natura, sublim tot ce-ai creat,
Și pentru toate Doamne, fii binecuvântat.
Ești unic în lucrare, măreț ești Dumnezeu,
Te laud, îți dau onoare, slăvesc Numele Tău.

Ica Drăgoi

Parfum de fericire

1. Parfum de crin, parfum curat,
Parfum de fericire
Din floarea care te-a lăsat
Să-mparţi parfumul minunat
Tu ai adus iubire.
2. Eşti dulce-n răsărit de zi
Şi dulce-n umbra serii
Nicicând nu te vei ofili
Că-n tine se va oglindi
Culoarea primăverii.
3. Te-nalţi mereu cu dor de cer
Săltând de bucurie
Aroma ta e un mister
C-o simt şi-n ploaie şi prin ger
E-un dar din veşnicie.
4. Eşti însuşi floarea ce-a lăsat
Parfum pe trepti de aur
Eşti vrednică de-apreciat
Căci porţi în chipu’ţi minunat
Cel mai frumos tezaur.
5. Tu eşti un dar cu tot ce ai
O, floare minunată
Parfumul ce cu drag îl dai
Îţi face viata un colţ de rai
Şi inima curată.
6. Tu ai miros venit de sus
Din ţara veşniciei
Să dai parfum pentru Isus
Căci El în lume ţi-a adus
Parfumul bucuriei.
7. Parfum curat, parfum de crin,
Parfum plin de iubire
Rămâi se malul cel mai lin
Unde izvorul cristalin
Te scaldă-n fericire.

Samuel Ghiran 

O vorbă de la Mine

O vorbă dulce de iubire
Prin Sfântul Duh v-am mai trimis
Să nu existe despărțire
De cei ce merg spre Paradis.

O vorbă de la Tatăl, clară
Primiți-o azi! N-o refuzați!
C-așa puteți o primăvară
Chiar în dureri să o gustați.

O vorbă blândă să adie
O frământare, un pârjol
Mă știți din vers, din melodie
Iar vă vorbesc cu glas domol.

Iar vă vorbesc cu duioșie
Știind că m-acceptați cu drag
Când vin vrăjmași să vă sfâșie
În adăopst Eu vă atrag.

Aceeași vorbă vă unește
În bătălii să fiți mai tari
C-atunci încredințarea crește
Să-nvingeți mii de adversari.

O vorbă; să vă amintească
Oriunde-ați fi ai cui sunteți
Cu-o dragoste nepământească
Să-nfăptuiți minuni puteți.

De-o veți primi cu bucurie
(O vorbă cu parfum ceresc)
Trăirea voastră o să fie
Un peisaj dumnezeiesc.

George Cornici

Mireasma cerului

În adevăr, noi suntem înaintea lui Dumnezeu
o mireasmă a lui Hristos…2 Cor. 2:5.

Mireasma Cerului în noi, fie parfum ales!
Mireasma Cerului în noi Să spună:am fost cules

Din lumea plină de păcate, ca să fiu vas de cinste
În haine alb-curate – o inimă fierbinte

Adevăr vestească – în faptă, trai, cuvânt
Cuvânt Celest păzească, crească în ce-i sfânt!

Mireasma Cerului în noi, parfum sfânt, prețios
Să-mbie inimi noi, s-aducă la Hristos,

Să spună făr’ cuvinte:am fost răscumpărat
Să port sfinte veșminte în alb-imaculat,

Din inimă, din suflet dorind a fi cucernic
Prin orice-n al meu umblet de slavă, cinste vrednic

Să fie Domnul, Sfântul, să fie Creatorul –
Atotstăpân! – Pământul, e-n viată prin Izvorul

Cel Preasfânt și veșnic, Făuritor și Tată
Ce cheamă a fi sfeșnic prin Marea Jertfă dată,

Mireasmă ce îmbie, parfum sfânt, prețios
Să bem din Apă Vie, mergând după Hristos!

Mireasma cea de Cer, de crin Imaculat
Topească orice ger, lucească-n alb curat,

Cheme-ntreg pământul la sacră-nsărcinare,
Vestit fie Cuvântul! ‘Nălțat Domnul Cel Mare! ! !

Lidia Cojocaru 

Regina nopţii

Ai atâtea rochii albe, le îmbraci seară de seară
Cupe fine răsfirate pe tulpina ta înaltă,
Vii la sărbătoarea nopţii pe un vânt de primăvară
Ce-ţi deschide larg spre inimi a iubirii mare poartă.

Adierea răcoroasă te-nfioară, te trezeşte
Îţi mângîie desfăcându-ţi gingaşele tale cupe,
Ca un mire fericit ce cu mâna zăboveşte
Peste albul de mireasă aşteptând să o sărute.

Iar când floarea sidefie se deschide bucuroasă
Tremurând în aşteptare ca mireasa-n noaptea nunţii,
Tu fiind regina nopţii în grădini cea mai frumoasă
Îţi dăruieşti tot parfumul care-ncinge jarul frunţii.

Aprinde în ochi scânteia dorinţei ce este-n miri,
Pune în urechi alinul simfoniilor din stele,
Iară fruntea îmbătată de-nflăcărate iubiri
Vrea să stea pe cupe albe şi să bea ce este-n ele.

Dintre florile grădinii care dorm visând la stele
Aşteptând să îşi îmbrace rochiile minunate,
Doar în tine stă chemarea la a nopţii sărbătoare
Când dai vântului ca dar adieri înmiresmate.

Chiar şi luna îşi doreşte să te-mbrace-n argintiu,
Stelele să-ţi dăruiască străluciri pe-naltul bolţii
Admirându-ţi gingăşia,albul pur şi sidefiu,
Cupele ce răspândesc parfum de regina nopţii.

Tot privindu-ţi frumuseţea eşti stăpâna zilei mele
Când peste cupe închise vin raze de soare calde,
Sau când parfumul mă-mbată stând sub simfonii de stele
Devii frumoasă mireasă, o regină a nopţii albe.

Rămîi pură îmbrăcând, rochii albe sidefii,
Cu tulpina mlădioasă unduind seară de seară,
În atingeri parfumate peste fruntea mea să fii
Mângîierea şi alinul în nopţi reci de primăvară.

Stănulescu M. 

Gradina Lui Dumnezeu

Ce frumoasa esti,
Gradina sfanta!
Cu cine sa te aseaman eu?
Ce frumoase flori ai in Tine,
Sumpa Gradina!
Deschide-ti portile sa intru in tine,
Caci este dimineata,
Si vreau sa-mi spal fata,
Din izvorul care curge din tine!
Ce apa cristalina curge din tine!
Gradina sfanta!
A cui esti tu, Gradina?
Lasa-ma sa intru, sa simt mirosul Tau,
Sa trag in piept parfumul Tau!
Ce frumoase flori! A cui esti Gradina?
Ce izvor curge in mijlocul Tau!
Si ce frumoas esti imbracata!
Gata de nunta!
Eu plang si suspin de dragul Tau.
Esti scumpa ca diamantele si pietrele pretioase!
Nu mai pot… mi-e sleita inima dupa Tine,
Si mi se topeste inima de dorul Tau!
As vrea sa stau in Tine!
Stiu a cui esti Gradina scumpa!
Esti a Dumnezeului si a lui Isus!
Ingerii in tine stau in rocoarea zilei.
Si Domnul te iubeste, caci tu esti Fiica Lui preaiubita!
Sufletul meu te iubeste!
Esti ca un curcubeu!
Tu le intreci pe toate.
Am mai vazut gradini, dar ca Tine, una nu este!
Tu esti sigura la Tatal TAU.
Preafericito!
Deschide-ti portile si lasa-ma sa ma imbat de mirosul Tau!
Esti asa de frumoasa…
Esti ca Mireasa gata pentru nunta!
Atunci iti vei deschide portile,
Cand va veni Mirele la Tine!
Atunci Mireaso vei bea apa vietii!
Ce frumoasa esti,
Gradina a Lui Dumnezeu!
in gradina acea se afla apa vieti!si gardina acea santem noi adica mireasa gata pt nunta.este discrierea podoabelor,si hailor ei.finalul de nunta.santem gata ca o mireasa,noi poporul Domnului,santem gradina.mireasa Lui Isus! HAR SI PACE!
Condrea Gheorghe