A înflorit liliacul

A înflorit liliacul, natura-şi schimbă haina,
Sub ştreşini rândunele-şi fac cuibul, an de an,
Duios îşi cântă bobul, sub brazda rece taina,
Murind spre nemurire, dezvăluie un plan.
În lujerul ce urcă mai sus, înspre lumină,
Stă o nădejde vie, parfum de primăveri,
Prin seva vieţii curge o pronie divină,
Splendorile iubirii, născute din dureri.

Ce doină şi ce stihuri pot oare să descrie,
Un plai mai mioritic ca plaiul românesc?
Descopăr în izvoare o caldă melodie,
E plânsetul planetei, fior nepământesc.
Îmbrăţişează zarea, pământul cu ardoare
Şi din sărutul tandru se naşte-o nouă stea,
Luceafărul ce-aduce lumină şi culoare,
Un curcubeu ce leagă pe om, de Golgota.

A înflorit liliacul, natura-şi schimbă haina,
Sub ştreşini rândunele-şi fac cuibul, an de an,
Duios îşi cântă bobul, sub brazda rece taina,
Murind spre nemurire, dezvăluie un plan.
În strânsă simbioză, ambrozia şi nectarul,
Hrănesc ca în vechime, adapă ca-n trecut,
Binecuvântă Doamne şi înmulţeşte harul,
Desăvârşeşte omul şi fă-l ca la-nceput!

Să fie comuniune, să fie părtăşie,
Să nu cunoască starea de vină şi păcat,
Pune un Duh statornic şi-n trup natură vie,
Să laude creaţia pe Cel ce a creat.
Iar clipele rămase, să fie spre sfinţire,
Continuă şlefuire, o jertfă pe altar,
Din inimă curată dorim o revenire,
Primeşte-ne Părinte, în dragoste şi har!

Lucica Boltaşu

Colecție de comori

Am strâns în visterie atâtea perle rare
Urmându-L pe Mesia oriunde m-a condus
În tot ce îmi aduce există o valoare
Și tot ce-nfăptuiește e fără de apus.

Din Cartea vieții strâns-am sfinte mărgăritare
Și-am fost umplut cu tihna ce prinde rădăcini
Să pot gusta frum’sețea ascunsă într-o floare,
Să spun despre salvare la prieteni și vecini.

M-a cucerit Lumina cea tainică și blândă
Să pot să deslușesc povețe și minuni
Mi-e dragă-nseninarea, mi-e dragă o izbândă
Îmi dau imbold în munca sublimei misiuni.

A fost un timp nerodnic când am cules himere
Când spre tenebre-adânci țărâna m-atrăgea,
Când am respins chemarea ascunsă-n Înviere
Și când splendori cerești nu le puteam vedea…

Dar Dragostea supremă m-a scos din letargie
Și-a insuflat în mine un dor de Paradis
Și-am început să strâng comori din veșnicie
Și spre albastra zare fereastră am deschis.

O, câte satisfacții produce-ncredințarea
Ce-n toată ființa, duios, s-a așezat!
Nu mă doboară valul ce naște frământarea
Căci Sfântul Duh tărie, să-nving, a furnizat.

Deschis sunt ca să intre divine revelații
C-așa pot încercarea, mereu, s-o cuceresc
Nu mai doresc descrieri cu iz de imitații
Ci numai meditații de soi dumnezeiesc.

Am strâns în visterie atâtea perle rare
Și le păstrez să-mi fie merinde pentru drum
M-a învățat Iubitul ce-nseamnă renunțare
Și care e ofranda ornată cu parfum.

Comori nepieritoare trimise sunt în Slavă
Le vom găsi acolo, vom fi moștenitori
Căci vom lăsa pământul cu zgură și cu pleavă
Să stăm cu sfinți în Plaiul eternelor splendori.

George Cornici

Mântuitorul meu iubit

Mântuitorul meu iubit
Spre Tine-înalț privirea
Când sufletul îmi e mâhnit
Știind că Tu ai biruit
Te rog dă-mi Harul potrivit
Să pot rămâne neclintit
Să nu mă pierd cu firea.

Să pot purta, Stăpân Ceresc,
Sămânța Ta în mine
Când buruieni mă năpădesc
Și-atâția spini mă necăjesc
Ajută-mă mereu să cresc
Și dă-mi putere să rodesc
Așa cum se cuvine.

Să pot aduce rod bogat
Te rog dă-mi ajutorul
Pământul e așa uscat
Iar fără Tine-s diperat
Gândindu-mă la secerat
Din nou doresc să fiu udat
Trimite Doamne norul.

Să pot ca să devin prin Har
Un spic umil ce crește
Un lut în mâna-Ți de Olar
O jertfă pusă pe altar
O candelă cu Sfâtul jar
Un păcătos salvat prin Har
Ce-ntruna Te iubește.

Să nu dau aurul pe-un scrum
Știind a lui valoare
Nici încercări când vin duium
Și nici al lumii fals parfum
Să nu m-abată nicidecum
De pe-al Împărăției drum
Spre veșnica pierzare.

O licărire-n infinit
E viața mea întregă
Când Doamne Tu m-Ai plăsmuit
M-ai cunoscut și m-ai iubit
Și-un dor în mine-ai plămădit
Care crescând necontenit
De Tine mă tot leagă.

Prin lumea care zi de zi
Se-ndreptă spre ruine
Oricâte mă vor încolți
Din drum eu nu mă voi opri
Căci îmi doresc să pot păzi
Isuse-n în fiecare zi
Cuvântul de la Tine.

Curând, când Vei veni pe nori
Cu Slava Ta cea mare
În clipa când Ai să cobori
Umplând văzduhul de splendori
Doresc să pot zbura spre nori
Cu-ai Tăi iubiți învingători
Spre marea Sărbătoare.

Și-apoi în Raiul fericit
Vor fi splendori divine
Necazul va avea sfârșit
Cînd vom uita ce-am suferit
Și vom trăi în infinit
Iar eu voi fi pe veci uimit
Când fi-voi lângă Tine.

Daniel Hozan

Obiceiuri – bune si rele

25 noiembrie

Text: 2 Petru 1:5-15

De aceea dati-va si voi toate silintele
sa uniti cu credinta voastra, fapta…

 2 Petru 1:5

Am citit ca este nevoie de 40.000 de flori de trandafiri pentru a
produce o cantitate de aproximativ 30 de grame de ulei de
trandafiri. Construirea unui caracter crestin poate fi comparata cu
producerea acestui parfum exotic foarte scump. Mii de ganduri
bune si fapte nobile sunt necesare sa creeze un model pretios de
comportament. Pentru a fi placuti Domnului si a deveni puternici
in credinta, trebuie sa ne concentram in dezvoltarea unor obiceiuri
sfinte.

Pe de alta parte, ori de cate ori ne complacem in ceva ce stim ca
este rau, ne slabim puterile de a rezista raului. Ca ai aluatul
mentionat in Galateni 5:9, atitudinile pacatoase si actiunile pot fi
inceputuri nesemnificative, dar care treptat pot sa creasca pana ce
intreaga fiinta a persoanei sa fie corupta de influenta lor.

In faimoasa nuvela a lui Washington Irving, betivul Rip Van
Winkle, ii scuza orice nou faliment, spunand: „N-am s-o tin in
socoteala de data aceasta!” In timp ce el poate reusea in felul
acesta sa scape de fapta rea facuta, celulele creierului sau inre-
gistrau totul ca sa le foloseasca impotriva sa la viitoarea ispita. Da,
fie ca ne place, sau nu, suntem produsul a ceea ce am gandit si facut
in intreaga noastra viata umana.

Fiti atenti la gandurile, cuvintele si faptele pacatoase, pentru ca
ele sunt semintele care produc obiceiuri rele. Concentrati-va intot-
deauna sa cultivati acele trasaturi care va fac viata o mireasma
incantatoare si minunata. – H.G.B.

Efortul bun este o floare. Acum
Culege trandafirii 
– fa parfum;
Samanta raului e moarte, sa inveti.
Semanand doar bine – vei culege vieti.” – H.G.B.

Intai noi ne facem obiceiuri,
apoi obiceiurile ne fac pe noi.

Painea zilnica

Prin fire de iubire, nevăzute!

Ne-am întâlnit pe drumul către cruce
Veneai pe el prea trist și ostenit
Doream la Tine ca să pot ajunge
Isus al meu, Mântuitor iubit

Prin legături de nimenea știute
Noi doi suntem pe veci de veci uniți
Prin fire de iubire, nevăzute
La Ceruri moșteni-vom fericiți

O dragoste ai pus Hristos în mine
Un gând cum că aș fii nemuritor
Pe valuri de iubire calde, line
Pornesc spre Cerul Tău, izbăvitor

Ești plin de strălucire și blândețe
Tu ești al meu cu Tine-n veci voi fii
Sătul doresc să fiu de frumusețe
Pe car de biruință-n veșnicii

Aripi de slavă, Doamne să îmi dai
Să pot zbura spre Cerul Tău senin
Alăturea de mine Tu să stai
Să simt în veci parfumul Tău divin

Cu Duhul Tău cel sfânt mă înconjoară
Să am putere ca să biruiesc
Cu a Ta iubire blândă mă împresoară
Ești Domnul meu cel scump și Te iubesc!

Prezența Ta, e totul pentru mine
Eu fără Tine nu mai pot trăi,
Mă du înspre limanul Tău cu bine
Și al meu Domn să fii în veșnicii

Pe nori de măreție și iubire
Să zbor doresc, când Tu vei reveni,
Să gust din minunata-Ți fericire
Stăpânul vieții mele-n veci să fii!

Florența Sărmășan 

În stropii de lumină…

În stropii de lumină ce coboară,
Te vad, Te simt și Te respir;
Te văd în dimineți și-n orice seară
Mai Mare și frumos. Si-atunci mă mir…

În unduirea apei iar Te regăsesc
Spălând ce-n rugi smerite îți înșir;
Te simt în pacea ce mi-o dai in toate
Și-ți mulțumesc de harul ce-l inspir.

Te vad în curcubeiele ce-apar
Statornic legământului și Te admir
C-așa cum pui pe ceruri curcubeie
Ne-ai pus în inimi cerul suvenir…

Tăcerile-noptării spun de Tine
Și valea plină cu parfum de trandafir.
Mi-e tot mai drag de dragul Tau de mine
Și te iubesc, Părinte, până la delir…

Și cred Cuvântul revelat de sus
Așa cum l-a crezut orice martir,
C-aici trudim, luptăm si-apoi murim
Dar mâine, ne ridici din cimitir… !

Ionel Nica 

Grădină de flori

O casa umpluta de dragoste sfantă
E ca o frumoasa grădină de flori
Udata mereu din fantana adanca
Cu apele-i limpezi din sfantul izvor.
Un Soare etern peste ea straluceste
Cu razele-i calde in dulci mangaieri
Si-n floarea frumoasa si pura ce creste
Îi vezi Creatorul,pe Tatal etern.
Frumoasa gradina mereu se deschide
Sa intre pe poarta al ei gradinar
Iar dupa ce intra,la loc se inchide
Sa nu-i treaca nimeni sfintitul hotar.
Căci numai Isus,gradinarul iubirii
E cel care poate sa intre in ea
Doar El se-ngrijeste de viața grădinii
Și nimeni,nicicând,nu i-o poate lua!
Sub mâna-i divină cresc crini și pansele
Narcise,bujori și-nfocați trandafiri
Zambile,garoafe,gladiole,lalele
Și flori în cascade ce lin se deschid.
Parfumul iubirii inundă gradina
Curată,udată-ngrijită de El
Și-n zeci de culori se rasfrange lumina
Adusa de raze in micul Eden!
Așa e o casă cu dragoste sfanta
Grădină de flori,cu parfum de etern
Acolo e Domnul cu mâna Lui blândă
Când intră-n gradină te simți ca in cer!
Vă fie dar casa de dragoste plină
Precum o frumoasă gradină de flori
Udată mereu din fântâna divină
Cu apele-i limpezi din sfântul izvor.
Un Soare etern peste ea stralucească
Iar florile scumpe sa crească spre cer
Și El,Gradinarul,cu drag sa-ngrijească
De-ntreaga grădină,colț mic de etern.

Emanuel Hasan 

Ce mare Har!

Ce mare Har, să fii copil al Cerului,
Ce mare Har să fii iubit de Acel,
Ce zi și noapte se-ngrijește cu iubire,
Purtând în ocrotirea-I, Credincios, Fidel!

În Adevăr umblând, să știi, e mare Har,
A răspândi iubire-i o virtute,
E mare Har, și o viață-n trai pe altar,
E mare Har, să ți se spună: du-te,

De fii o stea prin milioane-stele,
Ce luminează-n întunericul cel dens,
Iubirea lui Isus, fiind printre ele –
Redau valori vieții și bun sens.

Ce mare Har, ce mare Har să știi,
Ca-n tine, Cel crucificat traiește,
Și printre zecile și miile de mii,
Măritul se adoră, se slăvește!

Căci n-ar fi Viața și Lumina fără El,
Și nici Iubirea în parfumul ei frumos,
Un abur trecător am fi făr’ Miel,
Cu pas înspre abis, vertijinos!

Dar se îndură de noi, El, Adevărul,
Venind în lume, lăsând tron Regesc,
Și-n El, ce-I Har, și-I Răscumpărătorul,
Iubirea, viața, fericirea se odihnesc!

Ce mare Har, ce mare Har să știi,
Iubit ești de Acel, ce totul știe
Și zi de zi, în zbor spre veșnicii,
Îți este Călăuză, Apă Vie!

Lidia Cojocaru

Ca iarba

Ca iarba de pe câmp ne este viața,
O floare cu mirosu-i parfumat
Răsare și-nflorește dimineața
De-i ruptă, până seara s-a uscat.

Putem ca să trăim o zi sau două
Sau chiar și peste noăzeci de ani
Lungimea vieții nu ni-i dată nouă
Și nu se poate cumpăra cu bani.

Venim fără să vrem în astă lume
Și-n timp ne construim un ideal
Dar viața-i un ocean cu valu-n spume
Și n-ajung toți precum doresc la mal.

Căci viața noastră-i doar un fir de ață
Mai lung, sau scurt, dar stă înfășurat
Pe degetul Acelui ce dă viață
Care pe om din tină l-a creat.

Căci Dumnezeu, a toate Creatorul
Ne dăruiește viața pe pământ
Ne personalizează viitorul
Și ni se revelează prin Cuvânt.

De la-nceput cerut-a ascultare
Dar primul cuplu care-a fost creat
Nesocotind porunca salvatoare
La toți adus-au moartea prin păcat.

Așa se face-acum că fiecare
Păcatul lui Adam îl moștenim
Din prima clipă ce-o trăim sub soare
Un singur lucru-i sigur: că murim!

Da, viața noastră-i scurtă, efemeră
Prin lume suntem numai călători
Oricâte viața-aceasta îți oferă
Și-oricine-ai fi odată ai să mori.

Viața pe pământ e-o pregătire
Cu lupte, pierderi și câștig puțin
Ce vor rămâne doar o amintire
Acelora ce-n urma noastră vin.

Dar viața nicidecum nu se termină
Într-un mormânt, sub niște lespezi reci
Ci dincolo de humă și de tină
Transcede-n existență pentru veci.

Căci Sfântul Fiu veni din cer să moară
Plătind pe cruce vina lumii-ntregi
Ca orișicine crede să nu piară
Ci să primească viața pentru veci.

Plătind tot prețul de răscumpărare
Păcatul lui Adam l-a achitat
Iar moartea-n fața Lui putere n-are
C-a biruit, Hristos a înviat!

Deci moartea nu mai e pe veci stăpână
Chiar dacă pentr-un timp ne va lua
Și trupul se întoarce în țărână
Dar într-o zi și noi vom învia.

Căci Dumnezeu în marea Lui iubire
Pe sigurul Său Fiu ni l-a trimis
Prin El să ne aducă mântuire
Și viața în etern în Paradis.

Suntem un vas de lut, luat din tină
În care duh de viață El a pus
Amestecat cu Har și cu Lumină
De-un meșter ziditor, numit Isus.

De-aceea să luăm cu toți aminte
Și s-ascultăm de sfântul Lui Cuvânt
Să punem preț pe lucrurile sfinte
În pribegia noastră pe pământ.

Oricât ne-om bucura și-oricât vom plânge
Viața pe pământ se va sfârși
Dar fiind răscumpărați prin Sfântul Sânge
Trăi-vom cu Isus în veșnicii.

Daniel Hozan