Prin fire de iubire, nevăzute!

Ne-am întâlnit pe drumul către cruce
Veneai pe el prea trist și ostenit
Doream la Tine ca să pot ajunge
Isus al meu, Mântuitor iubit

Prin legături de nimenea știute
Noi doi suntem pe veci de veci uniți
Prin fire de iubire, nevăzute
La Ceruri moșteni-vom fericiți

O dragoste ai pus Hristos în mine
Un gând cum că aș fii nemuritor
Pe valuri de iubire calde, line
Pornesc spre Cerul Tău, izbăvitor

Ești plin de strălucire și blândețe
Tu ești al meu cu Tine-n veci voi fii
Sătul doresc să fiu de frumusețe
Pe car de biruință-n veșnicii

Aripi de slavă, Doamne să îmi dai
Să pot zbura spre Cerul Tău senin
Alăturea de mine Tu să stai
Să simt în veci parfumul Tău divin

Cu Duhul Tău cel sfânt mă înconjoară
Să am putere ca să biruiesc
Cu a Ta iubire blândă mă împresoară
Ești Domnul meu cel scump și Te iubesc!

Prezența Ta, e totul pentru mine
Eu fără Tine nu mai pot trăi,
Mă du înspre limanul Tău cu bine
Și al meu Domn să fii în veșnicii

Pe nori de măreție și iubire
Să zbor doresc, când Tu vei reveni,
Să gust din minunata-Ți fericire
Stăpânul vieții mele-n veci să fii!

Florența Sărmășan 

În stropii de lumină…

În stropii de lumină ce coboară,
Te vad, Te simt și Te respir;
Te văd în dimineți și-n orice seară
Mai Mare și frumos. Si-atunci mă mir…

În unduirea apei iar Te regăsesc
Spălând ce-n rugi smerite îți înșir;
Te simt în pacea ce mi-o dai in toate
Și-ți mulțumesc de harul ce-l inspir.

Te vad în curcubeiele ce-apar
Statornic legământului și Te admir
C-așa cum pui pe ceruri curcubeie
Ne-ai pus în inimi cerul suvenir…

Tăcerile-noptării spun de Tine
Și valea plină cu parfum de trandafir.
Mi-e tot mai drag de dragul Tau de mine
Și te iubesc, Părinte, până la delir…

Și cred Cuvântul revelat de sus
Așa cum l-a crezut orice martir,
C-aici trudim, luptăm si-apoi murim
Dar mâine, ne ridici din cimitir… !

Ionel Nica 

Grădină de flori

O casa umpluta de dragoste sfantă
E ca o frumoasa grădină de flori
Udata mereu din fantana adanca
Cu apele-i limpezi din sfantul izvor.
Un Soare etern peste ea straluceste
Cu razele-i calde in dulci mangaieri
Si-n floarea frumoasa si pura ce creste
Îi vezi Creatorul,pe Tatal etern.
Frumoasa gradina mereu se deschide
Sa intre pe poarta al ei gradinar
Iar dupa ce intra,la loc se inchide
Sa nu-i treaca nimeni sfintitul hotar.
Căci numai Isus,gradinarul iubirii
E cel care poate sa intre in ea
Doar El se-ngrijeste de viața grădinii
Și nimeni,nicicând,nu i-o poate lua!
Sub mâna-i divină cresc crini și pansele
Narcise,bujori și-nfocați trandafiri
Zambile,garoafe,gladiole,lalele
Și flori în cascade ce lin se deschid.
Parfumul iubirii inundă gradina
Curată,udată-ngrijită de El
Și-n zeci de culori se rasfrange lumina
Adusa de raze in micul Eden!
Așa e o casă cu dragoste sfanta
Grădină de flori,cu parfum de etern
Acolo e Domnul cu mâna Lui blândă
Când intră-n gradină te simți ca in cer!
Vă fie dar casa de dragoste plină
Precum o frumoasă gradină de flori
Udată mereu din fântâna divină
Cu apele-i limpezi din sfântul izvor.
Un Soare etern peste ea stralucească
Iar florile scumpe sa crească spre cer
Și El,Gradinarul,cu drag sa-ngrijească
De-ntreaga grădină,colț mic de etern.

Emanuel Hasan 

Ce mare Har!

Ce mare Har, să fii copil al Cerului,
Ce mare Har să fii iubit de Acel,
Ce zi și noapte se-ngrijește cu iubire,
Purtând în ocrotirea-I, Credincios, Fidel!

În Adevăr umblând, să știi, e mare Har,
A răspândi iubire-i o virtute,
E mare Har, și o viață-n trai pe altar,
E mare Har, să ți se spună: du-te,

De fii o stea prin milioane-stele,
Ce luminează-n întunericul cel dens,
Iubirea lui Isus, fiind printre ele –
Redau valori vieții și bun sens.

Ce mare Har, ce mare Har să știi,
Ca-n tine, Cel crucificat traiește,
Și printre zecile și miile de mii,
Măritul se adoră, se slăvește!

Căci n-ar fi Viața și Lumina fără El,
Și nici Iubirea în parfumul ei frumos,
Un abur trecător am fi făr’ Miel,
Cu pas înspre abis, vertijinos!

Dar se îndură de noi, El, Adevărul,
Venind în lume, lăsând tron Regesc,
Și-n El, ce-I Har, și-I Răscumpărătorul,
Iubirea, viața, fericirea se odihnesc!

Ce mare Har, ce mare Har să știi,
Iubit ești de Acel, ce totul știe
Și zi de zi, în zbor spre veșnicii,
Îți este Călăuză, Apă Vie!

Lidia Cojocaru

Ca iarba

Ca iarba de pe câmp ne este viața,
O floare cu mirosu-i parfumat
Răsare și-nflorește dimineața
De-i ruptă, până seara s-a uscat.

Putem ca să trăim o zi sau două
Sau chiar și peste noăzeci de ani
Lungimea vieții nu ni-i dată nouă
Și nu se poate cumpăra cu bani.

Venim fără să vrem în astă lume
Și-n timp ne construim un ideal
Dar viața-i un ocean cu valu-n spume
Și n-ajung toți precum doresc la mal.

Căci viața noastră-i doar un fir de ață
Mai lung, sau scurt, dar stă înfășurat
Pe degetul Acelui ce dă viață
Care pe om din tină l-a creat.

Căci Dumnezeu, a toate Creatorul
Ne dăruiește viața pe pământ
Ne personalizează viitorul
Și ni se revelează prin Cuvânt.

De la-nceput cerut-a ascultare
Dar primul cuplu care-a fost creat
Nesocotind porunca salvatoare
La toți adus-au moartea prin păcat.

Așa se face-acum că fiecare
Păcatul lui Adam îl moștenim
Din prima clipă ce-o trăim sub soare
Un singur lucru-i sigur: că murim!

Da, viața noastră-i scurtă, efemeră
Prin lume suntem numai călători
Oricâte viața-aceasta îți oferă
Și-oricine-ai fi odată ai să mori.

Viața pe pământ e-o pregătire
Cu lupte, pierderi și câștig puțin
Ce vor rămâne doar o amintire
Acelora ce-n urma noastră vin.

Dar viața nicidecum nu se termină
Într-un mormânt, sub niște lespezi reci
Ci dincolo de humă și de tină
Transcede-n existență pentru veci.

Căci Sfântul Fiu veni din cer să moară
Plătind pe cruce vina lumii-ntregi
Ca orișicine crede să nu piară
Ci să primească viața pentru veci.

Plătind tot prețul de răscumpărare
Păcatul lui Adam l-a achitat
Iar moartea-n fața Lui putere n-are
C-a biruit, Hristos a înviat!

Deci moartea nu mai e pe veci stăpână
Chiar dacă pentr-un timp ne va lua
Și trupul se întoarce în țărână
Dar într-o zi și noi vom învia.

Căci Dumnezeu în marea Lui iubire
Pe sigurul Său Fiu ni l-a trimis
Prin El să ne aducă mântuire
Și viața în etern în Paradis.

Suntem un vas de lut, luat din tină
În care duh de viață El a pus
Amestecat cu Har și cu Lumină
De-un meșter ziditor, numit Isus.

De-aceea să luăm cu toți aminte
Și s-ascultăm de sfântul Lui Cuvânt
Să punem preț pe lucrurile sfinte
În pribegia noastră pe pământ.

Oricât ne-om bucura și-oricât vom plânge
Viața pe pământ se va sfârși
Dar fiind răscumpărați prin Sfântul Sânge
Trăi-vom cu Isus în veșnicii.

Daniel Hozan

Dumnezeul cel veșnic

Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost.
Deuteronomul 33

Noaptea împrăștie un parfum de mister,
Stelele sclipesc cu voioșie pe cer,
Se leagănă în vânt ramuri verzi de finic,
Eu caut adăpost la Domnul cel veșnic.

Fiind păstor bătrân, mai zăbovesc prin pustiu,
Lângă foc, cu nomazii, stau până târziu,
Când hiene și lupi se ascund după ram,
Noi alergăm toți la Domnul, din neam în neam!

Doi străini rătăciți căutau o oază,
Tolănit lângă foc, eu stăteam de pază,
Ei se închinau la soare, dar și la râu,
Dar le-am povestit de Dumnezeul cel viu.

„-Eu stiu o Oază unde-s ramuri de finic,
Se vede cerul și Dumnezeul cel veșnic,
Un izvor răcoros cu apa vieții
Oglindește frumos Steaua dimineții!

Eu stiu o Oază, locul meu de adăpost,
Inima, aici, își găsește al său rost,
Nu vă mai închinați la soare, nici la râu,
Închinați- vă azi Dumnezeului viu!”

Așezați lângă foc, împărțim o pâine,
La Oază cea Sfântă, îi conduc eu mâine,
Îi duc la Betleem, la Dumnezeul viu,
Să-L cunoască pe Mesia, nu e târziu.

Eu mă pun în genunchi înspre dimineață,
Vorbesc cu Cel ce conduce a mea viață:
-„La locul de adăpost de ieri, de acum,
Primește, Doamne, și străinii de pe drum!”

Un fâlfâit de aripi, susur de izvor,
Cascade și harfe se unesc în cor,
Cuprinde pustiul, străinii rătăciți,
Cu salutul de pace, cel mult îndrăgit:

„-Pace sfântă între oameni mereu fie,
Slavă Celui ce este în veșnicie!
Fii și fiice, și străini din depărtare,
Vă primește pe toți Păstorul cel Mare!

Ai făcut pe alții să privească în sus,
I-ai condus la Iesle, la Mesia Isus,
Ca stelele vei străluci pe vecie,
Să împarți razele tale pe câmpie!

Continuă-ți drumul, luminează de sus,
Învață străinii s- ajungă la Isus!
Este noapte adâncă, cerul e voios,
În Iesle, vă așteaptă Mesia Cristos!”

Arancutean Eliza

Fiori de toamnă

A plecat în grabă vara
Cu al crinilor parfum,
‎Luna-i palidă ca ceara,
Frunze moarte zac pe drum‎.

Plânge ploaia printre ramuri
Ce se leagănă-n mirare
Şi îmi bat discret în geamuri
‎Ca-ntr-o tainică chemare.

Suflă vântu-n ramuri ude
‎Incantând prelungi litanii,
Plec urechea, slab se-aude
Susurul cu şoapte stranii:

„Vin nori negri peste lume
Vânturi reci nori grei adună,
‎Picurii de azi” îmi spune:
“În curând vor fi furtună! ‎”

Ropotul se înteţeşte,
Ploaia curge în pâraie,
Spaima-n suflet încolțeşte,
Simt a inimii bătaie.

‎Doamne, teama mi-o alungă,
Mai dă-ne puţin răgaz,
Furtuna să nu ne-ajungă,
Pune răului zăgaz!

Olivia Pocol 

De ce te zbați atât de mult?

De ce te zbați atât de mult
În lumea-aceasta, fire?
Doar ştii că în al ei tumult
Nu afli fericire.

De ce te lupți si te trudeşti
Din zori şi până seară?
Căci tot neîmplinită eşti,
Purtând o grea povară.

De ce alergi la oameni, dar,
Cerşind a lor iubire?
Când vezi că te trădează iar;
Din nou dezamăgire…

De ce tot vrei să demonstrezi
Ce poți, ce ai? Nu-i bine.
Oricât te străduieşti, nu vezi?
Nu le pasă de tine.

Opreşte-te din goana ta,
Ridică-ți sus privirea,
Isus ți-întinde mâna Sa
Şi îți dă fericirea.

La Domnul linişte găseşti
Şi-o pace minunată,
Nimic din tot ce îți doreşti
Nu-ți va lipsi vreodată.

Putere, sănătate, har,
Curaj şi mângâiere,
O dragoste fără hotar,
Sens şi apreciere.

Lipeşte-ți inima de cer
Şi viața ta pustie
Va căpăta un alt aer:
Parfum de veşnicie.

Paula D 

Buticul de flori

Vai… !
Zâmbete roze
Cu aripi egale…
Ce leagăn ciudat v-a născut?
Ce mâini de iubire,
Ce farmec de zare
Din tainicul dor v-a făcut?

Atâta lumină
Pătrunde în suflet,
Atâta elogiu se-nvârte în nări,
Parfum de speranţă
Cu ultimul sunet
Deschizi elocvenţa în văi!

Minune-a minunii…
Extaz şi candoare!
Pestriţe culori îndeajuns-
Sunt gânduri eterne
În flori arzătoare
Şi-o parte-a luminii de sus,

Inspiră, transformă,
Renaşte… îmbie,
Te leagă cu totul de dor-
O floare în mână,
Un gest, o privire
Sunt toate tablouri de viu Creator.

Ciudate extreme,
Explozii în vogă,
Te fac să gândeşti solidar-
Buchete de flori,
De parfum şi-auroră
Cu zâmbete roz-unitar!

Îl văd cum mă-mbie…
Cum tace-ntro floare,
Cum cântă, cum joacă măreţ
El Geniul sfânt,
El Geniul mare
Mă-mbie de dor să-I urmez…

Mihai Ghidora

Ce mare har

De-ai învăţat s-admiri corola vieţii,
Să-i simţi în nări parfumu-i prea frumos,
Să-ţi faci o punte-n anii tinereţii
Spre cerul larg, spre Steaua dimineţii-
Ce mare har ţi-a dăruit Christos!

De-ai învăţat să urci cu crucea-n spate,
Să nu cârteşti pe drumul cel spinos,
Iar celui asuprit să-i faci dreptate
‘Ntorcând măcar vreun suflet de la moarte-
Ce mare har ţi-a dăruit Christos!

Ce mare har să vezi ce nu se vede,
Să-nveţi din tot ce alţii au uitat
Şi să păstrezi în suflet ce se pierde
Din taina-n care altul nu mai crede-
E harul lui Christos, nemeritat!

E-un har s-aduni fărâmituri de pâine
‘Nvăţând mereu din tot ce e frumos,
Să faci pe ape-un pod ce va rămâne,
Ca legătură între Dumnezeu şi tine,
Un har născut din harul lui Christos.

Mihai Ghidora