Nu ne-ndoim nici o secundă

Nu ne-ndoim nici o secundă
Că vom ajunge la Liman
Lăsăm Cuvântul să pătrundă
Să genereze sfânt elan.

Convingerea nu e știrbită
De valuri ce, mereu, izbesc
Mergem pe calea stabilită
Chiar când necazuri ne lovesc.

Știind în Slavă ce ne-așteaptă
Nu deviem de la traseu
Suim constant din treaptă-n treaptă
Pân’ vom ajunge-n Apogeu.

Venit-au mulți să ne convingă
Că la mormânt e un final
Dar n-au putut, nicicând, să stingă
Acel statornic ideal.

În nopți de zbucium și durere
Lucrarea sfântă n-o trădăm
Cel ce-a trecut prin Înviere
Ne cercetează… și cântăm.

Spre țel ne ațintim privirea,
Pe drumu-ngust nu șovăim
Știm că ne-așteaptă moștenirea,
Orice necaz îl depășim.

Nu ne-ndoim că se-mplinește
Tot ce în profeții e zis
Că Fiul Slavei ne privește
Și ne așteaptă-n Paradis.

George Cornici

Numai în prezența Ta

Numai în prezența Ta
Sunt fericiri de nedescris
Și crucea o putem purta
Pe calea către Paradis.

Părinte, ești cu noi oricând
Să ne conduci, să ne păzești
S-alini când Tu ne vezi plângând,
Să dai simțiri dumnezeiești.

Pe drum prezența Ta e far
Să nu ne pierdem prin deșert,
S-adgucem roade în hambar
(Să fie plin și nu un sfert).

Ne însoțești oriunde-am fi
Prin arșițe și grele ploi
Trimiți minuni nu utopii
Căldură faci din ce e sloi.

Cu Tine fericiți suntem
Nicicând nu ne vei părăsi
C-așa să biruim putem
Când grele valuri vor sosi.

Nu suntem singuri niciodat’
Lumină e prezența Ta
Mereu vei fi glorificat,
Mereu ‘naintea Ta vom sta.

George Cornici

Minunea petrecută pe Muntele Tabor …

Minunea petrecută pe Muntele Tabor,
Ne-arată iar Hristosu-ntr-a Sa Dumnezeire,
Schimbând înfăţişarea de simplu muritor
Cu cea de Domn al Vieţii, visat de omenire,

Prea Strălucind feeric, ca Soarele-n amiază,
Ȋntr-un veşmânt angelic, pe-un nor imaculat!
Din Ceruri se aude, preacoborând pe-o rază,
Cuvântul Celui care din vremuri ne-a creat,

Spunând: “-Acesta-I Fiul pe care Ȋl iubesc!”
“Pe-Acesta ascultaţi-L în tot şi-n toate cele,”
“Căci doar în El, cu Milă, Eu azi binevoiesc”
“Și El vă va da Haruri şi Mântuiri de rele!”

De-atunci şi până astăzi, Taboru-n Zi de-Odihnă
Ȋmbracă iar Creştinii în irizări de vis!
Oricine I se-nchină Hristosului de Tihnă,
Se va simţi ferice, precum în Paradis,

Și va dori şi dânsul, “coliba” de popas
Propusă-atunci de Petru, în marea-I reverie,
Când mistuit de “focul” Iubirii puse-n glas,
Dorit-a de-a rămâne cu Domnul, pe vecie!

Horia Costina

Putere lăuntrică

Nu-n brațe de-oțel e puterea
De-a-nvinge un val furios
Nu ne înalță averea,
Himera n-aduce folos.

Cerescul Cuvânt ne-ntărește
Să putem birui uriași
Numai când credința crește
Facem cutezătorii pași.

Cine e-n stare să ridice
Pe cel în necaz căzut?
Cei ce au pe Cel ce zice:
“Mult v-am iubit de la-nceput.”

Cine e-n stare să lupte
Cu forțe ce vin din infern?
Cei ce vor să se-nfrupte
Din meniul divin și etern.

Pe genunchi se naște tăria
De-a înfrunta acerbul atac
Plină va fi visteria
Când facem Mirelui pe plac.

Cum se formează răbdarea
De care-i nevoie oricând?
E-n noi când e sfântă purtarea,
Când mergem spre Slavă cântând.

Putem înfrunta dușmanii
Trăind cum Fiul ne-a spus
Făcând din case betanii,
Iubind Paradisul, nespus.

George Cornici

22 Iunie

„El va zidi templul Domnului, va purta podoabă împărătească.” Zaharia 6:13

Christos însuşi este ziditorul templului Său spiritual, şi El l-a clădit pe stânca iubirii Sale neschimbătoare, a harului Său atotputernic, a adevărului Său infailibil. Dar aşa cum a fost cu templul lui Solomon, la fel se întâmplă şi cu acesta; materialele au nevoie să fie pregătite. Sunt destui cedri în liban, dar nu sunt pregătiţi pentru zidire. Nu sunt tăiaţi, făţuiţi şi transformaţi în scândurile a căror mireasmă va „înveseli” (Psalmi 46:4) curţile casei Domnului în paradis. Sunt destule pietre colţuroase în carieră; ele trebuie luate de acolo şi cioplite.

Aceasta este munca lui Christos. Fiecare credincios trebuie pregătit, finisat şi făcut gata să-şi ocupe locul în templu; numai mâna lui Christos poate îndeplini munca de pregătire. Nenorocirile nu ne pot sfinţi, cu excepţia celor care sunt destinate acestui scop. Rugăciunile şi eforturile noastre nu ne pot face gata pentru cer, dar mâna lui Isus ne finisează inimile. Ca şi la clădirea templului lui Solomon „nici ciocan, nici secure, nici unealtă de fier nu s-au auzit în casă în timpul clădirii” (1 Regi 6:7), fiindcă totul se potrivea exact în locul pe care trebuia să-l ocupe.

La fel se întâmplă şi cu templul pe care îl construieşte Isus; pregătirea se face pe pământ. Când ajungem în ceruri, nu vom mai avea nevoie de sfinţire, nici de cioplire prin încercări, nici de netezire prin suferinţă. Nu, trebuie să fim pregătiţi aici. Christos va face totul dinainte. Şi după ce va termina, vom fi trecuţi de mâna iubirii peste cascada morţii şi aduşi în Ierusalimul ceresc, ca să rămânem veşnic stâlpi în templul Domnului nostru. Sub ochiul Lui şi paza Sa Clădirea se va înălţa Măreaţă, neclintită şi slăvită Cu toată strălucirea cerului împodobită.

Meditatii zilnice

C.H. Spurgeon

Liniște, frumusețe și Creator

Referințe

Geneza 1:1

În susurul de apă curgătoare,
În vântul cald, al zilelor de mai,
Te laud Tată: mâna -Ți creatoare,
A făurit în jur, un colț de rai…

E liniște… natura mă-nconjoară…
O rază, jucăușă, ca-n povești
Spre mine printre ramuri se strecoară…
Uimită, spun: o, Doamne, mare ești!

E-atâta frumusețe-n jurul meu…
Privirea, nu mi-o satur, pare-un vis…
Extaziată spun: o, Domnul meu,
Cum va fi oare sus în Paradis? ! …

Prin lac, grămezi de pești, se zbenguiesc,
Un copilaș le-aruncă fărâmituri,
El râde… ei se-ndoapă… eu șoptesc:
Mare ești Doamne… și de pești te-nduri! …

De undeva, de sus, un strop de apă,
Căzând, se-oprește brusc, pe ciorna mea,
Tresar din contemplare și… de-odată,
Îmi spun: – Va trebui să plec… of! … va ploua! …

Un clic, doar, imortalizez natura,
Vreau s-o păstrez în sufletu-mi mereu.
Respir adânc, dar când deschid iar gura,
Strig: ce frumos! Ce mare-I Dumnezeu!

Cornelia Sărac

Găsește poteca speranței/gps

Găseşte poteca speranţei
Şi du-te pe ea-ncrezător
Vei da aripi cutezanţei,
Vei sta lângă blândul Păstor.

Găseşte-o şi stai fără teamă,
Pe ea, prin credinţă, smerit
Să ştii că Stăpânul te cheamă
În Plaiul, pe veci, însorit.

Cărările lumii înşeală
De mergi pe ele găseşti
Dispreţul lumii şi fală
Şi sfat de la oameni fireşti.

Acum eşti pierdut în hăţişul
Format de sistemul ateu
Pretutindeni se vede afişul
Ce spune că-i mort Dumnezeu.

La umbra grelei confuzii
Nu poţi afla optimism
Prietenii iar fac aluzii
Cu-atâta tupeu şi cinism.

Te-ndrepţi spre neant şi ruină
Urmând indicatoare groteşti
Fiinţa de nu se închină
Paradisul, nicicând, nu-l doreşti

Opreşte-te! Vezi-ţi umblarea!
Procură-ţi acum GI PI ES!
Să poţi dobândi împăcarea,
Să ai în Hristos interes.

Găseşte poteca speranţei
Acum, cât se poate găsi
Vei da aripi cutezanței
Şi Codul ceresc îl vei ştii.

George Cornici

Taina evlaviei

Evlavie-cuvant frumos,
Venit din Paradis,
Desprins din nimbul lui Cristos,
Margaritar de vis…

« Eusebeia » i s-a zis-
-Parca mai mult sa placa,
Asa-l citim in manuscris,
In limba veche, greaca.

Cu ce ramanem in suflet
Din vorba asta faina?
Pavel ne spune, intelept:
Evlavia e-o taina.

Despre Cel in slavi Inaltat,
In trup vazut, Isus pe Nume,
In Duh- de ingeri contemplat,
Domn Viu, crezut in lume. .

Evlavia e iubire,
Si-ntelepciune de sus,
Perfecta calauzire
Pe urmele lui Isus.

E teama de Domnul Sfant,
Inceput de desteptare,
Respect fata de Cuvant:
Evlavia… e-nchinare.

Miezul trairii crestine,
Cu centrul-Isus Cristos,
Parfumul Vietii divine,
Pentru vii, de bun miros.

Cum se poate testa omul
Ca are credinta vie?
Prin roade se-arata pomul,
Crestinul-prin evlavie!

1 Timotei 3:16 – „Şi, fără îndoială, mare este taina evlaviei… „Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălţat în slavă.””.Ideea mi-a venit dupa un studiu biblic tematic.

Marinau Daniela 

19 Aprilie

Şi îndată perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus până jos.” Matei 27:51

Sfâşierea unei perdele atât de groase nu a fost un lucru neînsemnat. Nu a fost intenţionat ca o demonstraţie a puterii, ci ca o lecţie pentru noi. Vechea lege ceremonială a fost luată, sfâşiată ca o haină veche şi pusă deoparte. Odată cu moartea lui Isus au luat sfârşit toate jertfele, fiindcă toate s-au împlinit prin El; de aceea, locul prezentării lor a fost marcat cu un semn evident al destrămării. Perdeaua sfâşiată dezvăluia toate lucrurile ascunse ale vechii rânduieli: chivotul legământului putea fi văzut acum, şi slava lui Dumnezeu nu mai locuia acolo.

Prin moartea Domnului Isus, Dumnezeu ne este descoperit clar, fiindcă El nu a fost „ca Moise, care îşi punea o mahramă peste faţă” (2 Corinteni 3:13). Viaţa şi nemurirea sunt aduse acum la lumină, şi lucrurile care au fost ţinute ascunse de la întemeierea lumii sunt descoperite acum în El. Ceremonia anuală a ispăşirii a fost desfiinţată. Sângele ispăşitor, care stropea în fiecare an perdeaua, era oferita cum o dată pentru totdeauna de Marele Preot şi, de aceea, locul ritualului simbolic era desfiinţat. Nu mai era nevoie de sângele taurilor şi berbecilor, fiindcă Isus stropise perdeaua cu propriul sânge. De acum înainte, accesul la Dumnezeu era îngăduit ca un privilegiu pentru orice credincios.

Nu mai este o deschizătură îngustă prin care să putem privi spre tronul milei, fiindcă perdeaua este sfâşiată de sus până jos. Putem să ne înfăţişăm cu îndrăzneală în faţa tronului harului (Evrei 4:16). Ar fi o greşeală să spunem că deschiderea aceasta minunată a Sfintei Sfintelor a fost o umbră a deschiderii porţilor spre Paradis pentru toţi sfinţii prin virtutea patimilor? Domnul nostru muribund are cheia cerului; El o deschide şi nimeni nu o poate închide. Să intrăm cu El în locurile cereşti şi să ne aşezăm lîngă El până când duşmanul nostru va fi înfrânt.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Îmi pare bine….

Îmi pare bine c-am răspuns
Chemării plină de iubire
Când Duhul Vieții m-a pătruns
Și m-a-ndrumat spre Nemurire.

Ce bine-mi pare c-am deschis
Ființa la chemarea sfântă
Acum cunosc ce-n Carte-i scris
Și spun la toți că mă încântă.

Sunt fericit c-am fost scăpat
Din negura necunoștinței
Și-n altă viață am intrat
Să-nving efectul neputinței.

Îmi pare bine c-am un rost
Să pot să mă desprind de glie
S-alerg spre-un sigur Adăpost
Când vine ger și vijelie.

Mă bucur mult că am decis
Să merg cu Fiul pe cărare
Cu El sfârșesc în Paradis,
În spațiul fără frământare.

Ce bine-mi pare bine c-am ieșit
Din întuneric la Lumină
Am fost odată prăbușit
Dar astăzi stau cu El la Cină.

Cuvântul vieții mi-este far
Și ce dulceață îmi produce!
Îmi pare bine că din har
Primesc puteri să port o cruce.

Rămân pe cale credincios
Călătorind spre o Cetate
Unde domnește glorios
Cel ce ne-a dat o demnitate.

George Cornici