Ce mare ești, Doamne!

Ai măsurat greutatea vântului
și-ai pus temelii nevăzute pământului!
Îl ții spânzurat pe nimic…
Toate acestea… mă mira un pic!

Ții adunate în nori apele,
când plouă, îți aud prin tunet șoaptele,
ai dat legi norilor
poruncești dimineții și zorilor!

Legi apele-n norii Tăi
și-ntinzi miazănoaptea în golul dintre văi!
Pentru că la-nceput ai zis o dată „Să fie!”,
de atunci toate Te-ascultă fără trufie!

Chemi ziua să vină,
când ai poruncit nopții, cine poate s-o țină?
Ai zis mării până unde să stea
și pământului câtă pâine să dea!

Te-ai gândit ce mănâncă leii
și cum să păzești, Doamne, mieii!
Și fulgerele îți zic „iată-ne!”,
dar toate aceste lucrări le-am văzut doar din margine

La noi au ajuns numai petale,
numai adierea ușoară a căilor Tale
Căci cine-ar putea înțelege
sunetul puternic al lucrărilor Lui de Rege?

Ai arătat zorilor locul lor,
ai sădit în mame o fărâmă de dor
Dai de veste că ești de față prin toate aceste minuni ascunse,
prin lucruri mari și nepătrunse!

Căci cine poate vedea toate minunile Tale?
Până și ochiul are căi occipitale!
Și toată-nțelepciunea vine
atunci când, Doamne, mă tem de Tine!

Cât de mare ești și Atotputernic
Iar eu, cât de ticălos și cât de nemernic
Sunt atunci când cred că mie mi se cuvine
Să-mi dau mie cinstea… Mi-e rușine!

Dacă lucrurile toate îți sunt atât de supuse
Cum am îndrăznit eu să pășesc pe căi opuse?
Te rog, Doamne, pune-n mine o fărâmă de ascultare
Iar căilor mele rele, dă-le uitare…

Camelia Stîngaciu

Ce-i omul…

Cu ochii prin lacrimi, prin veacuri şi stele
Mereu cercetînd lucruri bune sau rele;
Cu vorba prin gînduri, cu gîndul prin vorbe
Strîngînd informaţii şi-o groză de probe,
Cu paşii pe drumuri ce vin din istorii
Ce duc spre înfrîngeri sau duc spre victorii
Se strigă demult întrebarea strigentă
Ce-a fost, e, şi va fi permanentă
În lumea ce astazi se nasc mari probleme
Probleme mai multe, probleme mai grele,
Probleme ce parcă se ceartă-ntre ele,
Ce-i OMUL, voi oameni ce ştiţi toate cele,
Şi care e azi drumul lui?

Şi liniştea parcă uşor se aşterne
În timp ce răspunsul se-aşteaptă, se cerne,
În timp ce cu gîndul deschis vrem să vină
O rază ce astăzi s-aducă lumină.
Şi nu trece mult căci cu strigăte ferme
Ştiinţe exacte, istorii moderne,
Savanţi de renume pe plan mondial
Literaţi şi artişti care fac noul val,
Filozofi şi poeţi, toţi cu minele sus
Cer drepturi precise să dea un răspuns;
Pentru marea problemă ce astăzi s-a pus
CE-I OMUL…
Ce trist e să fii doar o simplă-întîmplare
De acum milioane de ani de uitare,
Ce trist e să fii fără nici o speranţă
Aşa, doar ca frunza avînd alianţă,
Doar vîntul ce-o poartă în colo şi-n coace
Şi-apoi doar în bălţi o mai lasă în pace

CE-I OMUL? E logică, cifră şi start,
Atunci cănd lansează o bombă exact,
Atunci cînd spre cer muribunde pachete,
Explozii şi morţi se înaţă buchete,
Şi toate din logică doar, din proiecte
Răsar şi se nasc!
CE-I OMUL! Un mare arhitect si constructor,
Sublim proiectant de clădiri, un intructor
De forme şi stiluri spre cer azvîrlite,
Din sticlă şi-oţel cu zvelteţe clădite.
CE-I OMUL? Cînd scoarţa se zbate se frînge
E un mare-arhitect şi constructor ce plînge
Ruine de case ce-au fost linii drepte
Şi-acuma-s grămezi de oţel şi de pietre;
Ruine de case ce-odată în soare
Priveau peste-ntinderi cu-n gust de sfidare
Pămîntul şi timpul
CE-I OMUL? Un mare subtil scriitor,
Construind noi reţele de viaţă şi dor,
Şi-ngropând sentimente ce nu se petrec.
CE-I OMUL ? Un mare şi splendid poet,
Ce cîntă frecvent cu natura-n duet,
Un liric ce-ncepe mereu şi mereu
Cu pronumele prea personal „eu”, „doar eu”;
Un poet de factură modernă cu ropot
În ritmul de viaţă şi visul doar tropot
Mai lasă în urmă urmă cu vâlvă şi zgomot
Şi-apoi iute piere

CE-I OMUL? Aşa filozofic vorbind,
E-o minte-nţeleapta ce-o vezi des gândind,
De mult aplecată-n esenţele vieţii:
Să scoată de acolo un drum frumuseţii
E o minte ce caută sensuri înalte
Dar numai in om si nicînd ‘n-alta parte;
Sa spargă si cifrul ascuns tinereţii
Ce poate sa-nlăture stavila vieţii
CE-I DOCTORE, OMUL; de stai si priveşti?
Cum poate natura, de vrei sa gândeşti
Din simplu-accident si din pura-întâmplare
Sa scoată-o fiinţa sublima si tare
Acum milioane de ani?
CE-I OMUL, voi oameni ce ştiţi toate cele
Probleme mai multe, probleme mai grele,
Probleme ce parca se cearta-ntre ele,
Si care e azi drumul lui?

Se succed anotimpuri, se succed generaţii,
Ce parcurg in viteza întinsele spatii,
Se petrec in viteza prea scurtele vieti
Care nu-s de-ajuns ca sa ştii sa inveţi,
Dar se aude mereu si sunt oameni ce ştiu
Ca exista-o speranţa si ca nu e târziu
Ca prin ea sa ajungem la tel si la vis,
Oferind tuturor, tuturora deschis
Din ce mâini vine el, din zori pamintesti ?…
Se-ntreba mereu David, si tot el răspunde
Cu harfa, cu versul caci n-are ce-ascunde:
“Cu mult mai prejos dacit Domnul ai fost,
Cu onoare si cinste si-n toate un rost,
Stapîn peste pomi, peste moarte si vint,
Peste tot ce e viu si întreg pe pământ,”
Dar n-ai vrut … si-ai pierdut
Dar tu, om, care crezi ca exista mormânt
Care poate prin Domnul sa fie înfrânt
Dar voi oameni ce-aveţi o credinţa de sus,
O speranţa de aur si-un scop bine pus,
Ce ştiţi voi ca-i omul?
Si o linişte parca uşor se aşterne,
In timp ce răspunsul se-ateaptă, se cerne
In ce cu gândul deschis vrem sa vina
O raza ce astăzi s-aducă lumina:
“Este piatra de preţ din cununa iubirii,
E speranţa ne-nfrânta ce cheamă zefirii
Este stânca ce-aştepta tăria furtunii
E farul de gânduri din mijlocul lumii,
E sprijin la greu pentru cel disperat,
Estre pâine si zâmbet cu cel încercat,
Este gândul curat care trage zăvorul
La porţi de cristal ce demult cheamă dorul
Este fiu de lumina de Cer luminat,
ESTE FIU DE-IMPARAT!”

George Uba

Corbi

Corbii îi aduceau pâine și carne dimineața
și pâine și carne seara, și bea apă din pârâu.
                                                                      1 Împărați 17:6
 
Era-ntr-o zi – îmi amintesc prea bine –
Când, la o masă, mi-a vorbit un corb,
Mirându-mă, căci eu credeam că-i… orb:
 – Ce faci tu printre noi, aici, creștine?!
 
Mi-a fost rușine… una cu pământul
M-aș fi făcut de, cumva, se putea…
În timp ce corbul, parcă, mai vorbea
Și-mi biciuia auzul cu cuvântul.
 
M-am ridicat, spunându-mi, cu durere,
Că-n așa loc eu nu mai vreau să fiu…
Că s-a-ntâmplat … dar nu e prea târziu
Să mă întorc acasă din… cădere…
 
De-atunci trecură anii ca o boare,
Dar întrebarea-n minte mi-a rămas,
Deși demult ieșit-am din impas:
Și-un corb e de folos în lume, oare?!
 
Și gândul mi s-a dus înspre Ilie,
Stând, pentru-o vreme-n vale, la Cherit,
Acolo, unde corbii au venit
Să îl hrănească – după cum se scrie.
 
Și iată cum, deși sunt necurate,
Aceste păsări, rămânând tot corbi,
De-or fi prin preajmă, când paharu-l sorbi,
Pot să te-oprească:  – Nu ai voie, frate!
 
Sunt căi multiple, chiar nebănuite,
Prin care Domnul îți vorbește, blând,
Să te întorci acasă mai curând
Din rătăciri mârșave, tăinuite.
… Era-ntr-o zi… – îmi amintesc prea bine –
Din anii tineri, încă ne-ncercați,
Pe care lumea mi-i voia furați…
Și poate fi o zi și pentru tine…
 
Ioan  GIURA

Mai bine este!

ReferințePsalmii 118:8 Proverbele 25:7 Eclesiastul 6:9

Mai bine este să fii robul lui Hristos,
Decât să fii atras, de vrășmășia lumii.
Făcând doar lucruri, de nici un folos,
În neputința și slăbiciunea firii.

Mai bine este, să trăiești în rugăciune.
Să stai cu Domnul tău, o viață-n părtășie!
Decât să fii confuz că nu slujești pe nimeni
Însă de multă vreme, Satan să te domine!

Mai bine este, să ai, din Dumnezeu lumină,
Decât să fii, un om pierdut prin întuneric.
Trăind ca idolii, prizonier, într-o doctrină,
Să-l chinui nemilos, pe omul tau lăuntric.

Mai bine este, să-L lauzi, cu mare nădejde
Pe Cel ce te-A creat, cu o dragoste eternă.
Decât să fii atras, de ispitele moderne,
Ce dau speranțe false, într-o lume acerbă.

Mai bine este, ca bogat, să fii în Domnul!
Să ai comori în ceruri, daruri de necuprins.
Decât să-ți vinzi, pentru avere, sufletul,
Să fii sortit la moarte, în chinuri de nedescris.

Mai bine este, o bucată de pâine cu pace,
Să o mânânci și apoi să te culci liniștit.
Decât o casă plină de cărnuri, cu ceartă,
Să nu-ți tihnească și să nu fii fericit.

Mai bine este, să-ți duci crucea zâmbind,
Făcând doar ce e bine, din inimă iubind!
Decât să simți mânia, ce vine peste tine,
Când viața pe pământ, o să ți se termine.

Mai bine este, să ți se zică, de câtre Isus:
„Copilul meu iubit, suie-te mai sus!”
Decât să fii coborât, pentru că te-ai fălit,
Căci de mândria lumii ai fost copleșit.

Mai bine este, s-alergi la Domnul tău,
Atunci când încercarea, îți bate la ușă.
Decât s-alergi la omul, ce e din fire rău,
Să-ți ceară de pe tine și ultima cămașă.

Mai bine este, să fii mustrat pe față,
Să ți se spună unde și când ai greșit.
Decât să fie, o prietenie falsă,
S-auzi că pe la spate, ești de rău vorbit.

Mai bine este, să lucrezi neprihănirea,
Să dai de harul dulce, ce coboară de sus.
Căci dacă vrei, ca să guști mântuirea,
Ea îți este dată, doar prin credința în Isus!

Mai bine este, ca viața, astăzi să-ți predai,
În Mâna Celui care, te poate duce-n Rai.
Ca la sfârșit de veac, să prinzi a Lui răpire,
Alăturea de Domnul să fii pentru vecie!

Bahrin Alexandru 

De n-ar fi fost

De n-ar fi fost un Iacov și-un Ioan
Dorind chiar și în Cer întâietate
Unde-am fi noi când Eul cel viclean
Își cere astăzi drepturile-n toate?

De n-ar fi fost un Iscariotean
Un Iuda cunoscut pentru trădare
N-am ști că idolul suprem zis ban
E implicat în orișice vânzare.

De n-ar fi fost o cină și-un ștergar
Și-o pâine care pentru noi se frânge
Am ști noi oare despre Sfântu-Ți Har
Și că-nfrățirea s-a făcut cu sânge?

De n-ar fi fost în noaptea de amar
Cocoșul să anunțe deșteptarea
Câți dintre noi am pierde-un ultim har
Trăindu-ne în tihnă lepădarea.

De n-ar fi fost Caiafa și Pilat
Să judece cum a voit poporul
Să osândească pe nevinovat. .
Și noi L-am acuza pe-Învățătorul.

De n-ar fi fost coroana cea de spini
Scuipatul, pălmi și zbiciuiri pe spate
Cu toții-am fi străini printre străini
Zbătându-ne între păcat și moarte.

De n-ar fi fost pe cruce țintuit
Isus între tâlharii cei de seamă
N-am ști ce mult chiar Tatăl ne-a iubit
Și că pe cel mai păcătos Îl cheamă.

De n-ar fi fost mormântul sigilat
Și-atâtea străji romane să-L păzeasccă. .
Cu toate-aceste Domnul A-nviat!
Ca planul cel Divin să-l împlinească.

De n-ar fi stat trei zile în mormânt
Descătușând din locuința morții. .
Prin a Lui moarte boldul morți-a frânt
Isus deține-n veci cheile porții

De n-ar fi fost Maria-n zori de zi
Să vadă prima piatra răsturnată. .
Dar cel care-L iubește poate ști
Căci El ți se prezintă ca răsplată.

De n-ar sta ucenicii încuiați
Cînd pe-a lor inimi gânduri negre plouă
Cînd sunt atât de triști și disperați
Isus li se arată: ”Pace vouă!”

De n-ar fi fost și Toma cel absent
Să-l întâlnești apoi și ca dovadă
Să Te atingă fizic, conștient
Și astfel lămurit și el să creadă.

De n-ar fi fost Emaus și cei doi
Și-o cină unde ochii le-Ai deschis. .
O, ce nevoie Doamne-avem și noi
De Tine-n drumul înspre Paradis.

Privind în urmă la atâta Har
Prin Sfântul Duh, credința se renaște
Și-Ți mulțumim Isuse iar și iar
Căci ne-ai salvat, că ești al nostru Paște.

Vom proclama de-acum în lung și-n lat
Contra destinului supus tăcerii
Căci jertfa Ta cu Tatăl ne-a-mpăcat
Iar noi am fost motivul Îvierii.

Daniel Hozan

Doar cel…

În spini aroma florilor, nu aștepta, că nu e
Și neghina o pâine caldă nu-ți va da,
Culoarea sinilie a norilor cu tunet – nu e,
Și o apa tulbure, nu-i cristalină-n dar.

O vorbă ce zidește, vindecă, ridică,
Să n-o aștepți din cel lipsit de har,
Doar cin’ are ca bază Stânca, nu-i o piedică,
Cine genunchi își pleacă, și-n inimă-i altar!

Cine-n Isus pășește și-i arde-n El, ființa
Cine din Cer se adapă, Cuvântu-n el fiind viu,
Cine-i spălat prin Sânge, și nu-L calcă-n «credință»,
Acela doar a fost și-Mi va ramane fiu.

Tu mergi dar plin de râvnă, sămânța vie-n tine-i,
În Cine te încrezi, știi bine, nu-i un om,
Lucreaza în ogor, se lasă noaptea, vine,
Și va rezista, doar cel ce-i verde pom.

Lidia Cojocaru 

Vă e asigurat viitorul

Vă e asigurat viitorul
Oricât ar fi: scurt sau lung
S-aibă încredere poporul
Privirile la Tatăl ajung.

Anul s-a dus, altul vine
A fost cu noi, ne-a-ntărit
Când ne-au copleșit suspine
Cu drag a intervenit.

Zile puține… sau multe
Cu har și-ndurare vor fi
Inimile vrând sa-L consulte
În El ușurări vor găsi.

Oare ce va aduce măine?
Nu vă-ntrebați, nu vă-ntrebați!
Pe masă va fi, zilnic, păine
În Cuvânt veți fi mai bogați.

Fără teamă pășiți pragul
Îngerii Lui vă păzesc
Gândul să cuprindă Meleagul
De-unde inspirații sosesc.

Minuni au fost, vor fi minuni
Mai multe ca ‘nainte
Și-acele sfinte pasiuni
Vor naște zel fierbinte.

Dulcele-i Duh vă va unge
Cu duioasele-i vindecări
La împliniri veți ajunge
Veți trăi ‘nalte stări.

Zile cu vânturi veni-vor
Biruința-i cu voi oricând
Ochii voștrii privi-vor
Speranțe în inimi intrând.

Anul s-a dus; altu-i aici
Credința în voi să n-apună
Acasă, pe drum, la servici
Luptați să obțineți cunună.

Vă e asigurat viitorul
Prin traiul cu Mirele drag
E Amicul și Protectorul
Care luptă cu voi sub steag.

George Cornici

Pun binecuvântarea

Pun binecuvântarea Ta de pace
Peste căminul ce mi-ai dăruit
Oriunde-am fi, oricând și orice-am face
Să fie duhul nostru liniștit.

Pun binecuvâtarea Ta de pâine
Și azi, de toți ai mei să Te-ngrijești
Să nu ne facem grijuri pentru mâine
Ci-ncrezători să fim că ne iubești.

Pun binecuvântarea de credință
Peste acei ce mi I-ai dăruit
Să credem că vei face cu putință
Să biruim, căci Tu ai biruit.

Pun binecuvântarea Ta promisă
Părinte Sfânt, și astăzi să ne dai
Cerescul Har și-o inimă deschisă
Căminul nost’ să fie-un colț de Rai.

Daniel Hozan  

Preţul slujirii

Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puţin?

2 Corinteni 12:15

Dragostea naturală aşteaptă să fie răsplătită, dar Pavel spune: „Nu-mi pasă dacă mă iubiţi sau nu; eu sunt gata să mă dăruiesc cu totul, nu doar pentru voi înşivă, ci pentru a vă aduce la Dumnezeu”. „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Cristos; El măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi.” Imaginea pe care o are Pavel în privinţa slujirii se conformează acestui model – „Nu-mi pasă cu câtă risipă mă voi dărui pe mine însumi, voi face asta cu bucurie”.

Pentru Pavel aceasta era o bucurie.Ideea bisericii instituţionale despre cum trebuie să fie un slujitor al lui Dumnezeu nu este identică cu cea a lui Isus Cristos. Ideea Lui este să-L slujim pe El slujindu-i pe ceilalţi. Isus Cristos i-a întrecut pe socialişti. El a spus că, în împărăţia Lui, cel care este mai mare va fi slujitorul tuturor. Testul adevărat al unui sfânt nu este vestirea Evangheliei, ci spălarea picioarelor ucenicilor, adică a face lucruri care n-au valoare în ochii oamenilor, dar care au foarte mare valoare în ochii lui Dumnezeu.

Pavel şi-a găsit plăcerea în a se dărui pe sine pentru interesul lui Dumnezeu faţă de alţi oameni şi nu i-a păsat cât îl costa acest lucru. Noi ne gândim la problemele noastre personale şi Financiare: „Să presupunem că Dumnezeu vrea să merg acolo. Ce salariu voi avea? Cum este clima? Cine va avea grijă de mine? Omul trebuie să se gândească la aceste lucruri”. Toate acestea sunt o dovadă că-L slujim pe Dumnezeu cu rezerve. Apostolul Pavel n-a avut nici o rezervă. El şi-a călăuzit viaţa după gândul lui Isus Cristos despre ce înseamnă un sfânt nou-testamental, adică nu cineva care doar predică Evanghelia, ci un om care devine, în mâinile lui Isus Cristos, pâine frântă şi vin turnat spre folosul altor vieţi.

Oswald CHAMBERS

Lista spirituală

“Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră?”Matei 7:9

Modelul de rugăciune pe care-l foloseşte Domnul nostru aici este acela al unui copil bun care cere un lucru bun. Noi vorbim despre rugăciune ca şi cum Dumnezeu ne-ar asculta indiferent în ce relaţie am fi cu El (vezi Matei 5:45). Nu spune niciodată că nu este voia lui Dumnezeu să-ţi dea ceea ce ai cerut, nu te retrage neputincios, ci descoperă motivul pentru care nu ai primit, cercetează-ţi viaţa. Ai tu o relaţie bună cu soţia ta, cu soţul tău, cu copiii tăi, cu colegii tăi? Eşti tu un “copil bun” în această privinţă? “O, Doamne, am fost iritat şi supărat, dar vreau binecuvântări spirituale.”

Nu le poţi avea, va trebui să fii fără ele până când vei ajunge la atitudinea de copil bun. Noi confundăm sfidarea cu devotamentul, controversa cu Dumnezeu cu predarea în mâna Lui. Nu vrem să privim lista. Ii cer eu lui Dumnezeu bani pentru un lucru pc care-l vreau, când eu refuz să-i plătesc cuiva datoria? Îi cer lui Dumnezeu libertate, în timp ce eu restrâng libertatea cuiva care depinde de mine? N-am iertat greşeala cuiva; n-am fost bun cu el. Nu am trăit ca un copil al lui Dumnezeu între rudele şi prietenii mei (vezi Matei 7:12).

Numai prin regenerare sunt un copil al lui Dumnezeu şi, în calitatea mea de copil al Lui, sunt bun numai în măsura în care umblu în lumină. La cei mai mulţi dintre noi rugăciunea se transformă într-o banalitate pioasă: este o chestiune legată de sentimente şi de comuniune mistică cu Dumnezeu. Pe plan spiritual suntem cu toţii buni să producem ceaţă. Dacă cercetăm lista, vom vedea foarte clar ce e greşit – o prietenie, o datorie, o manifestare nervoasă. Nu ne foloseşte la nimic să ne rugăm dacă nu trăim ca nişte copii ai lui Dumnezeu. Numai atunci, spune Isus, “cine cere capătă”.

Oswald CHAMBERS