El nu-şi mai aduce aminte

“Le voi ierta păcatele şi nu-Mi voi mai aduce aminte de fărădelegile lor.” (Evrei 8.12)

De îndată ce Îl cunoaştem pe Domnul, primim iertarea păcatelor. Noi îl găsim în El pe Dumnezeul harului, care şterge fărădelegile noastre. Oh, ce veselă descoperire! Dar această făgăduinţă este într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu? Nu-şi va mai aduce aminte de păcatele noastre? Poate El oare să le uite? El ne spune că le va uita şi El ştie ce spune. El ne vede ca şi cum n-am fi căzut niciodată în păcat. Marea ispăşire a îndepărtat atât de mult păcatul, încât el nu mai există în mintea lui Dumnezeu. Credinciosul este primit acum în Domnul Isus Cristos, precum era Adam în starea lui de nevinovăţie; ba mai mult încă, el se îmbracă acum în neprihănirea dumnezeiască, în timp ce haina lui Adam era omenească.

Marele nostru Dumnezeu nu-Şi va mai aduce aminte de păcatele noastre, pentru a le pedepsi, şi nu ne va iubi cu nimic mai puţin din cauza lor. Aşa precum o datorie o dată plătită este ştearsă şi încetează de a mai fi socotită ca datorie, tot aşa Domnul priveşte ca şterse în întregime, fărădelegile noastre. Deşi avem remuşcări şi plângem, pe drept cuvânt, că ne-am irosit viaţa în păcate, totuşi să ne bucurăm că nu vor mai fi pomenite. Aceasta ne face să urâm păcatul. Iertarea prin har ne face sa fim foarte precauţi să nu-L mai supărăm pe Dumnezeu prin neascultarea noastră.

Charles Spurgeon

Cristos şi sămânţa de urmaşi

“Dar după ce îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânţă de urmaşi.” (Isaia 53.10)

Isus Mântuitorul nostru n-a murit în zadar: moartea Sa ispăşitoare este aceea a unui înlocuitor care a purtat povara păcatelor noastre. Prin această înlocuire primită de Dumnezeu, El i-a mântuit pe toţi aceia pentru care Şi-a dat viaţa ca jertfa pentru păcat. El a fost asemenea grăuntelui de grâu care ”moare şi care aduce multă roadă”. Prin moartea Sa, El Şi-a câştigat o sămânţă de urmaşi şi deci El poate să spună: ”Iată-mă, eu şi copiii pe care mi i-a dat Dumnezeu”.

Un om se găseşte reprezentat în copiii săi şi Cristos în credincioşii Săi. Viaţa unui om se prelungeşte şi dăinuieşte în urmaşii săi: tot aşa viaţa lui Cristos se continuă în aceea a credincioşilor. Isus trăieşte şi îşi vede sămânţa, El îşi îndreaptă privirea spre noi, El îşi găseşte desfătarea în noi, El ne recunoaşte ca rod al muncii sufletului Său. Să ne bucurăm că Domnul nostru nu va înceta să Se bucure de roadele jertfirii Sale sângeroase şi că El nu va înceta niciodată să-si sature privirea de recolta bogată a morţii Sale. Acei ochi care au plâns odată pentru noi, ne contemplă acum cu plăcere. Da, El priveşte la acei care privesc la El. Privirile noastre se întâlnesc. Ce bucurie în aceste priviri!

Charles Spurgeon