Ai de-a face cu Dumnezeu

“Nu voi lucra după mânia Mea aprinsă, nu-l voi mai nimici pe Efraim; căci Eu sunt Dumnezeu, nu un om.” (Osea 11.9)

Aşa ne face cunoscut Domnul, cum iartă El în credincioşia Sa. Poate că cineva este urmărit de gândul că L-a supărat pe Dumnezeu şi se simte ameninţat de o grabnică osândă. Ei bine, bazat pe acest cuvânt, să nu dispere. Domnul vă pofteşte acum să cercetaţi căile şi să vă mărturisiţi păcatele. Dacă ar fi un om, de mult v-ar fi omorât dintr-odată. Dar Dumnezeu nu lucrează aşa, căci “cât sunt de departe cerurile de pământ, atât de departe sunt caile sale de căile noastre şi gândurile Sale de gândurile noastre”.

Pe bună dreptate, socotiţi că Dumnezeu este mâniat pe dv., dar “El nu păstrează mânia pentru totdeauna”. Dacă vă întoarceţi de la păcat şi priviţi la Domnul Isus, Dumnezeu Se va întoarce de la mânia Sa. Pentru că Dumnezeu nu este un om, este încă iertare pentru dvs. chiar dacă aţi fi adânciţi până peste cap în fărădelege. Doar aveţi de a face cu Dumnezeu, nu cu un om aspru. Nici o fiinţă omenească nu v-ar mai răbda: aţi fi obosit chiar pe un înger, cum aţi întristat amar pe tatăl dvs.; dar Dumnezeu este încet la mânie şi îndurător. Puneţi-L la încercare. Mărturisiţi-vă Lui păcatele, părăsiţi-vă căile şi veţi fi mântuit.

Charles Spurgeon

O jertfă completă

“Să-şi pună mâna pe capul dobitocului adus ca ardere de tot şi va fi primit de Domnul, ca să facă ispăşire pentru el.” (Levitic 1.4)

Îndată ce acela care aducea animalul ca ardere de tot îşi punea mâna pe capul dobitocului jertfa aceasta era primită. Şi îndată ce noi vom fi pus mâna credinţei noastre pe Cristos, jertfa noastră, ea va fi primită în locul nostru. Dacă Dumnezeu primea un simplu animal ca ispăşire pentru păcat, cu cât mai mult îl va primi pe Isus ca o mai potrivită, completă şi suficientă jertfa sfântă şi fără pată. ”Căci dacă sângele taurilor şi al ţapilor îi curăţa pe cei ce erau întinaţi, cu cât mai mult sângele lui Cristos… va curăţi cugetul vostru de lucrările moarte, ca să slujiţi Dumnezeului celui viu”. Discutaţi, dacă vreţi, asupra învăţăturii despre ispăşirea prin sânge: cât despre noi, în ea ne punem singura noastră nădejde, bucuria noastră, slava noastră, totul.

Noi să ne apropiem de jertfa Lui însuşi, primind-o în întregime, ca să primim binefacerea completă. Noi care am primit-o deja, să repetăm acest lucru. Voi care încă nu l-aţi făcut, întindeţi mâna cu credinţă fără să zăboviţi. Sprijiniţi-vă puternic pe EL. Voi sunteţi ”împăcaţi cu Dumnezeu”. Păcatele voastre sunt şterse; voi sunteţi ai Domnului.

Căutându-L pe Domnul

“…tot aşa Cristos, după ce S-a adus jertfa o singură dată, ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în vederea păcatului, ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă.” (Evrei 9.28)

Aceasta este nădejdea noastră. Acela în care am crezut că a venit o dată pentru a lua păcatele celor mulţi, Se va arăta a doua oară fiilor oamenilor. Aceasta este o nădejde fericită. Această a doua arătare însă va avea anumite trăsături speciale care o vor face mai slăvită.

Domnul nostru nu va mai avea nimic a face cu păcatul. El l-a şters pe deplin de la poporul Său, a suportat pedeapsa într-un mod atât de desăvârşit, încât nu Se va mai ocupa de păcat la această a doua venire. El nu Se va mai aduce jertfă pentru păcat, pentru că a nimicit păcatul.

Domnul va desăvârşi atunci lucrarea de mântuire a poporului Său care va fi în final şi pe deplin izbăvit şi se va bucura în toate privinţele de plinătatea acestei mântuiri. El nu vine ca să poarte urmările păcatului nostru, ci ca să ne aducă urmarea ascultării Sale; nu pentru a îndepărta osânda noastră, ci pentru a desăvârşi mântuirea noastră.

Mântuitorul nostru Se va arăta astfel numai acelora care îl aşteaptă, dar El nu Se va arăta nicidecum în acelaşi fel acelora ai căror ochi i-a orbit egoismul şi păcatul. Pentru ei, El va fi un Judecător teribil şi nimic mai mult.

Charles Spurgeon

El nu-şi mai aduce aminte

“Le voi ierta păcatele şi nu-Mi voi mai aduce aminte de fărădelegile lor.” (Evrei 8.12)

De îndată ce Îl cunoaştem pe Domnul, primim iertarea păcatelor. Noi îl găsim în El pe Dumnezeul harului, care şterge fărădelegile noastre. Oh, ce veselă descoperire! Dar această făgăduinţă este într-adevăr Cuvântul lui Dumnezeu? Nu-şi va mai aduce aminte de păcatele noastre? Poate El oare să le uite? El ne spune că le va uita şi El ştie ce spune. El ne vede ca şi cum n-am fi căzut niciodată în păcat. Marea ispăşire a îndepărtat atât de mult păcatul, încât el nu mai există în mintea lui Dumnezeu. Credinciosul este primit acum în Domnul Isus Cristos, precum era Adam în starea lui de nevinovăţie; ba mai mult încă, el se îmbracă acum în neprihănirea dumnezeiască, în timp ce haina lui Adam era omenească.

Marele nostru Dumnezeu nu-Şi va mai aduce aminte de păcatele noastre, pentru a le pedepsi, şi nu ne va iubi cu nimic mai puţin din cauza lor. Aşa precum o datorie o dată plătită este ştearsă şi încetează de a mai fi socotită ca datorie, tot aşa Domnul priveşte ca şterse în întregime, fărădelegile noastre. Deşi avem remuşcări şi plângem, pe drept cuvânt, că ne-am irosit viaţa în păcate, totuşi să ne bucurăm că nu vor mai fi pomenite. Aceasta ne face să urâm păcatul. Iertarea prin har ne face sa fim foarte precauţi să nu-L mai supărăm pe Dumnezeu prin neascultarea noastră.

Charles Spurgeon