25 Iulie

El i-a lăsat haina în mână, şi a fugit afară din casă.” Genesa 39:12

În lupta cu anumite păcate nu există alt mod de a câştiga în afară de fugă. Biologii din vechime au scris mult despre basilic, al cărui ochi fascinau victimele şi le făceau să-i cadă pradă; în acelaşi fel, cea mai mică urmă de răutate ne pune într-un mare pericol. Cel care vrea să fie în siguranţă faţă de acţiunile răului trebuie să fugă de ocazia de a-l înfăptui. Trebuie să facem legământ cu ochii noştri, ca să nu privim cauza ispitei, fiindcă păcatele acestea au nevoie de o scânteie ca să înceapă, şi apoi ard cu flacără mare. Cine ar intra de bunăvoie într-o leprozerie ca să doarmă printre nenorociţii de acolo? Doar cel care vrea să fie lepros se supune contaminării.

Dacă marinarul ştie cum să evite o furtună, va face orice ca să nu dea piept cu ea. Piloţii atenţi nu vor să ştie cât de aproape de pământ pot zbura, sau cum pot să atingă o stâncă fără să piardă combustibil. Scopul lor este să se ţină cât mai departe de ţărm şi să navigheze în siguranţă. Astăzi, s-ar putea să fiu expus unui mare pericol; lăsaţi-mă să am înţelepciunea şarpelui şi să îl evit. Aripile porumbelului îmi vor fi mai folositoare decât fălcile leului. Este adevarat că pot să pierd în aparenţă evitând tovărăşiile rele, dar este mai bine să îmi pierd haina decât caracterul.

Nu este necesar să fiu bogat, dar este imperativ să fiu curat. Nici o legătură de prietenie, nici o acumulare de frumuseţe, nici o demonstraţie de talent, nici o teamă de ridicol nu trebuie să mă abată de la hotărârea de a fugi de păcat. Mă voi împotrivi diavolului „şi el va fugi” (Iacov 4:7) de la mine, dar de poftele cărnii trebuie să fug eu, ca să nu mă biruiască. O, Doamne al sfinţeniei, păstrează-l pe Iosif, ca să nu fie amăgit de sfaturile rele. Ajută-ne să nu fim învinşi niciodată de oribila trinitate: lumea, carnea şi diavolul!

Meditaţii C. H. Spurgeon

Nu exista pacate nevatamatoare

21 octombrie

Text: 1 Corinteni 6:12-20

Nu stiti ca trupul vostru este Templul Duhului Sfant… si ca
voi nu mai sunteti ai vostri? „1 Corinteni 6:19

Un ziar publica un articol intitulat: „Infractiunile care nu se
soldeaza cu victime, se reanalizeaza”. El afirma ca practici
cum sunt: prostitutia si jocurile de noroc se afla intr-un proces de
reevaluare de catre autoritati. Deoarece legile care pedepsesc
asemenea infractiuni sunt greu de aplicat, unii cred ca aceste
infractiuni ar trebui legalizate. Unele state nu mai considera betia
o infractiune. Unele nu au legi impotriva actelor sexuale ilicite
intre persoane adulte care consimt. Se pretinde ca aceste com-
portari reprobabile nu lasa victime pentru ca nimeni nu este ranit.
Este un rationament profund gresit. Pacatul intotdeauna raneste
fiinta umana, atat pe cel care comite pacatul cat si pe ceilalti. Nici
un om nu este o insula izolata, si societatea este la fel de puternica
pe atat cat sunt de puternici indivizii ce-o compun. Dar patrunzand
mai adanc in miezul problemei, putem sa vedem ca pacatul Il
ofenseaza pe Dumnezeu care ne-a creat dupa chipul si asemanarea
Sa si care ne spune ce este bine si ce este rau. Poruncile Sale sunt
intotdeauna indreptate spre bine. A nu le da ascultare inseamna
sa nu cunoastem niciodata ceea ce a pregatit El bun pentru noi.

In textul de azi, Pavel a spus ca noi crestinii nu ne mai apartinem
noua insine – suntem in posesia altuia. A viola trupul, mintea, si
sufletul prin imoralitatea sexuala, inseamna a lovi direct in Dum-
nezeu, care ne-a creat si a pus Duhul Lui cel Sfant in noi.

Poate credem ca unele lucruri sunt nevatamatoare. Dar chiar si
atunci cand nimeni nu este afectat direct, ne ranim singuri si
producem amaraciune Celui care ne-a creat. Nu exista pacate
nevatamatoare! – D.J.D.

Tu esti sortit, legat de alte vieti

Prin fapta sau cuvant de rau sau bine.

Pacatul tau, sa nu crezi niciodata

Ca el te va rani numai pe tine.” – D.J.D.

Pacatul unui singur om
adesea aduce tragedia in viata multora.

Painea zilnica

Sinonimele pacatelor

Text: 1 Ioan 1:5-2:2                                 

Orice nelegiuire este păcat.” 1 Ioan 5:17

Cu caţiva ani în urmă, un post de radio din Finlanda a organizat un concurs pentru a vedea cate sinonime pot găsi oamenii. (Un sinonim este un cuvant care are aproape sau acelaşi înţeles cu alt cuvant din aceeaşi limbă.) Premiul întîi l-a caştigat cineva care a venit cu 747 de sinonime pentru beţie. Un om aflat la închisoare a primit premiul doi pentru că a găsit 678 de cuvinte pentru acelaşi lucru. Tot aceeaşi persoană a primit un alt premiu pentru că a găsit 170 de sinonime pentru furt. Cineva a fost premiat pentru că a găsit 203 sinonime pentru minciună. A fost într-adevăr un concurs interesant.


Nu vreau să spun că folosirea sinonimelor este ceva greşit. Scriitorii au dicţionare de sinonime pe care le folosesc tot timpul. Dar dăm de o problemă ori de cate ori încercăm să ne referim la un păcat prin cuvinte mai politicoase. Unii fac acest lucru punandu-i eticheta de greşeală, gafă, slăbiciune, rezultatul unor împrejurări sau condiţii, sau chiar o boală. Totuşi, călcarea Legii sfinte a lui Dumnezeu este păcat – n-are importanţă cum o vom numi – şi păcatul distruge umblarea noastră cu Dumnezeu. Păcatul ne face „să umblăm în întuneric” în loc să umblăm „în lumină” (1 Ioan 1:6,7).
Numai atunci cand recunoaştem ce este cu exactitate păcatul – nelegiuire – vom apela la curăţirea şi iertarea asigurată de Dumnezeu. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). In calitate de creştini, trebuie să încetăm a mai folosi sinonime pentru păcat şi să-l numim aşa cum îl numeşte Dumnezeu. Cand facem aşa, părtăşia noastră cu El va fi restabilită.      – P.R.V.

Un sinonim pentr-un păcat hidos
Alină poate-un suflet vinovat.
Spunandu-I adevărul lui Cristos,
Sangele Lui te spală de păcat.” – D.J.D.

Omul numeşte păcatul infirmitate, Dumnezeu îl numeşte nelegiuire

Painea zilnica

Salvarea celor pierduti

Text: 1 Corinteni 9:16-23

M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mîntuiesc pe unii din ei.” 1 Cor. 9:22

Evanghelistul D.L. Moody obişnuia să povestească despre un tablou care l-a impresionat deosebit de mult. Era portretul unei femei care apuca o cruce cu amîndouă mîinile în timpul salvării ei dintr-o mare furtunoasă. Moody a continuat sa relateze că această imagine şi-a pierdut pentru el din profunzimea impresiei, atunci cînd a văzut o altă pictură mai tîrziu. A doua avea acelaşi subiect, salvarea unei femei din valurile dezlănţuite. Dar în timp ce femeia se agăţa cu o mînă de cruce, cu cealaltă ajuta la salvarea altei persoane din valuri.
Acea pictură exprimă dramatic ceea ce trebuie să facem noi, cei salvaţi de plata păcatelor noastre.

Recunoscînd că cei din jurul nostru sînt pierduţi şi pier, nu trebuie să fim egoişti, ocupaţi doar de mîntuirea noastră şi uitînd de ei. Apostolul Pavel, el însuşi mîntuit de vinovăţia păcatelor sale, a fost vital interesat de salvarea altora. De fapt, a îndurat mari suferinţe în efortul său de-a conduce pe cei păcătoşi la Cristos. El a declarat: „M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mîntuiesc pe unii din ei.” In 2 Corinteni 5:20, el scrie: „Noi dar, sîntem trimişi împuterniciţi ai lui Cristos, şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Cristos, împăcaţi-vă cu Dumnezeu!”
Da, recunoştinţa pentru mîntuirea noastră trebuie să ne motiveze să împărtăşim şi altora vestea bună. Cei salvaţi trebuie să salveze. – R.W.D.

Îngrijiţi muribunzi, salvaţi pe pierduţi,
Pe cei ce-n groapă-i aşteaptă pieirea.
Ştergeţi lacrimi, ridicaţi pe căzuţi,
Spuneţi că Isus le dă mîntuirea.  ”  – Crosby.

Painea zilnica

La Golgota

La Golgota, afară din cetate,
Între tâlhari e Domnul răstignit,
A luat asupra-i vină şi păcate,
Dreptatea Legii-n El s-a împlinit.

La Golgota pe-o cruce atârnat,
În chinuri grele Domnul a murit,
Nu era-n El nimic de condamnat,
Dar astfel mântuirea-a făurit.

La Golgota, când trupul I s-a frânt,
A ridicat blestemu-adus de Lege,
Ne-a aşezat în Noul Legământ
Spălând cu sânge-a noastră fărdelege.

La Golgota El a răbdat ocara,
Dar n-a răspuns batjocurii cu ură,
Mie şi ţie ne-a luat povara
‎Fără să pună dragostei măsură.

La Golgota-n deplină ascultare
El a-mplinit ce-a fost făgăduit:
Oricine crede-n El s-aibă iertare,
Prin rănile-I El ne-a tămăduit!

La Golgota privim cu mulţumire
C-am fost aleşi pe când I-am fost vrăjmaşi,
Iar dup-a Lui cumplită pătimire
La slava Lui şi noi vom fi părtaşi.

Olivia Pocol

Ce multe frământări

2 Timotei 3:1-17

Ce multe frământări sunt chiar acum în lume,
Nelegiuirea urcă sălbatică pe culme,
Cu valuri de păcate tot mai nestăvilite,
Cu nopți fără lumină și suflete rănite…
Dureri de nedescris, mulți ochi înlăcrimați,
Cu oameni tot mai reci și tot mai dezbinați…
Dar peste veacuri sună al profeției glas:
Se-apropie sfârșitul și-al judecății ceas!
Cei ce vedeți dezastrul și cautați scăpare,
Vă pocăiți degrabă de orice nepăsare,
Prin rugăciune cereți iertare, prin credință,
La Domnul care dă și har și biruință!

Se răspândesc în grabă vești ce-s tot mai rele,
Rătăciri cumplite, patimi tot mai grele,
Lumea-i în derivă într-o grea robie,
Într-o falsă pace, falsă bucurie…
Rezidind cu râvnă un nou Babilon,
Unde vechiul șarpe stă ascuns pe tron,
Unde din mândrie răul se impune,
Goană după vânt și deșertăciune…
Cei ce nu mai cred sfânta învățătură,
Nu mai au repere, nici dreapta măsură,
Stres și tulburare, minți întunecate,
Progresism ateu ce duce la moarte.

Iată cum Scriptura azi se împlinește,
Tot ce-i scris în ea se adeverește,
Trăim zile sumbre, zilele din urmă,
Când ispititorul viața-n mulți o curmă…
Inimi fără milă ce seamănă jale,
Cad bătrâni și tineri în a morții vale…
Greu să mai găsești oaze de lumină,
Oameni credincioși ce dureri alină…
De aceea strig, chem fără-ncetare:
Veniți prieteni dragi toți la închinare!
Ce e scris în Carte credeți, împliniți,
Ca să fiți salvați și-n veci fericiți! , ,

Teodor Groza

În lumea de azi e multă durere

În lumea de azi e multă durere,
Născută adesea din trăiri în păcate,
Sunt prea mulți robiți de bani și putere,
Târâți de ispite pe căi necurate.
Doar jos pe pământ își adună avere,
În slava deșartă găsindu-și plăcere,
Ei fug de lumină, le place în noapte,
Amăgiți de-a lor fire și-a veacului șoapte.

Sunt zilele grele, sunt zile din urmă,
Cu multă mândrie, egoism, necredință,
Cu mulți dezertori din a Domnului turmă,
Cu oameni firești și fără conștiință.
Cu măști ca la teatru și evlavie de formă,
Unde binele-i rău și răul e normă,
Ei urăsc adevărul și buna cuviință,
Nu cred în iubire, nici în pocăință.

Suntem în război de ordin moral,
Se dau lupte grele și înverșunate,
Se luptă azi sfinții cu urmașii lui Baal,
Scriptura pe unii de alți-i desparte.
Dar lumea vrea circ, desfrâu, carnaval,
Mănâncă și beau până ajung în spital,
Au sufletul gol și minți intinate,
De calea sfințirii fug tot mai departe.

Acum e o vreme de cernere mare,
Avem libertate! Ce alegem să fim?
Ori drepți credincioși cu o sfânta-nchinare,
Ori mari păcătoși, dar ne prăpădim.
Suntem responsabili viața-i trecătoare,
Azi încă avem prilej de-ndreptare,
De vrem fericirea, de vrem să trăim,
La Domnul Isus acum să venim.

Se va face odată în lume dreptate,
De Prințul dreptății, Împăratul slăvit,
Popoarele toate vor fi judecate,
Nu-i nimeni uitat, nu-i nimeni scutit…
O dreaptă răsplata la toți după fapte,
Cununa vieții sau chinul de moarte.
Ferice atunci doar de omul smerit,
Ce-a crezut în Hristos și cu drag l-a slujit!

Teodor Groza

Între mine şi Tine

Între mine şi Tine
e un zid de păcate
şi mă-ntreb cât e bine
să mai plâng pentru toate.

Între mine şi Tine
cresc mereu bariere,
să le-nfrunt nu mai ţine,
să mai lupt n-am putere.

Între mine şi Tine
e atâta distanţă,
rugăciuni sunt puţine
şi o mică speranţă.

Între noi, sfinte Tată,
e o flacără mică,
jertfa nu e bogată,
însă-atâtea o strică.

Drumu-i lung către Tine
şi căldura m-aprinde,
vin furtuni să mă-ncline
şi sunt fără merinde.

Între mine şi Tine
e-o aşa-nstrăinare,
mi-este tare ruşine
de aşa-ndepărtare.

Dar, deodată, în mine
o nădejde tresare,
fiindc-aud de la Tine
un cuvânt de-ndurare.

Cânt cu inima toată,
mulţumiri ea-ţi aduce,
între noi, sfinte Tată,
e o jertfă şi-o cruce.

Între mine şi Tine
tot mai mult creşte dorul,
când, din cer, intervine,
mijlocind, Salvatorul.

Singeorzan Dorin

Iertat pentru glorie

La muntele Golgota, cu multele-mi păcate
De cîte ori eu fața în lacrimi o ridic
Și văd în duh cum, parcă, Isus cu rana-n palme
Îmi picură iertare cu sîngele-I preasfînt.

Și-n fața mea iubirea se-așterne drum de țară,
Dar înapoi trecutu-i prăpastie, abrupt…
Din cer Lumina lumii, ca soarele mai mare,
Îmi luminează calea să merg mai încrezut.

Să nu mai port în suflet speranța putrezită
La cumpăna de veacuri a anilor tîrzii,
Să nu mai am credința o pagină-nvechită
Pe rafturile vieții uitate și pustii.

Ci brațele iubirii mai larg deschise-n lături,
În numele Golgotei și-a Sîngelui ce-a curs,
Ca un drapel să fie ținute-n testamenturi
Spre gloria eternă a Domnului Isus.

Să nu mai fiu pe cîmpuri o trestie purtată
De vînturile aspre, de Nordu-ndepărtat,
Ci-o piatră scumpă, poate, pe fruntea Lui păstrată
Spre gloria-I divină, de-aceea m-a iertat!

Mihai Ghidora

Ochii deschişi

„Să le deschizi ochii… ca să primească…” Fapte 26:18

Acest verset reprezintă cea mai mare condensare a mesajului unui ucenic al lui Isus Cristos din întreg Noul Testament.Prima lucrare suverană a harului este rezumată în cuvintele: „ca să primească iertarea de păcate”. Când un om nu are o experienţă creştină personală, aceasta se întâmplă aproape întotdeauna din cauză că nu a primit niciodată nimic. Singurul semn al faptului că un om e mântuii este că el a primit ceva de la Isus Cristos.

Sarcina noastră ca lucrători pentru Dumnezeu este să deschidem ochii oamenilor pentru ca ei să se poată întoarce de la întuneric la lumină; dar aceasta nu este mântuire, aceasta este convertire – este doar efortul unei fiinţe umane trezite. Nu cred că este o exagerare a spune că majoritatea creştinilor cu numele sunt caracterizaţi de faptul că ochii lor au fost deschişi, dar ei n-au primii niciodată nimic. Convertirea nu este regenerare. Acesta este unul dintre factorii pe care-i neglijăm astăzi când predicăm. Când un om se naşte din nou, el ştie că aceasta este datorită faptului că a primit ceva în dar de Ia Dumnezeul cel Atotputernic, şi nu datorită propriei Iui decizii. Oamenii fac jurăminte, semnează angajamente şi sunt hotărâţi să le ducă la îndeplinire, dar acestea nu înseamnă mântuire.

Mântuirea înseamnă că suntem aduşi în starea în care suntem gata să primim ceva de la Dumnezeu pe baza autorităţii lui Isus Cristos, şi anume iertarea păcatelor.Apoi urmează a doua lucrare puternicâ a harului: „…şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi”. In sfinţire, sufletul regenerat renunţă în mod deliberat la dreptul asupra lui însuşi în favoarea lui Isus Cristos şi se identifică în întregime cu preocuparea lui Dumnezeu faţă de ceilalţi oameni.

OSWALD CHAMBERS