ospat

19 Martie

Valeria Iancu Lasă un comentariu

„A mâncat, și s-a săturat, și ce a rămas a strâns.” Rut 2:14

Oricând avem privilegiul să mâncăm din pâinea pe care ne-o dă Isus, suntem, ca şi Rut, sătui de atâtea bunătăţi. Când Isus este Gazda, nici un oaspete nu se ridică de la masă flămând. Minţile noastre sunt săturate cu adevărurile preţioase descoperite de Christos. Inimile noastre sunt mulţumite în Isus, fermecătorul obiect al afecţiunii noastre. Speranţele noastre sunt împlinite, pentru că ÎI avem pe Isus în ceruri. Dorinţele noastre sunt satisfăcute, fiindcă ce ne putem dori mai mult decât să-L vedem pe Christos şi să fim găsiţi în El (vezi Filipeni 3:9)?

Isus ne umple conştiinţa până când avem pace deplină, judecata până când suntem siguri de învăţăturile sale, memoria cu amintiri despre ce a făcut, şi imaginaţia cu planurile la care încă lucrează. Ca şi Rut, suntem „sătui”. Am băut adânc din Christos şi ne-am gândit că am luat tot ce se putea lua; dar, după ce am făcut tot ce am putut mai bine, am văzut că a mai rămas foarte mult. Ne-am aşezat la masa iubirii lui Dumnezeu, şi am zis: „doar infinitul mă poate sătura. Sunt atât de păcătos, încât trebuie să am merite infinite ca să mi se şteargă păcatele”. Dar după ce ne-am curăţat de păcate am văzut că mai aveam merite; ne-am potolit foamea la ospăţul iubirii sfinte şi a mai rămas o grămadă de hrană spirituala.

Nu ne-am bucurat încă de anumite bunătăţi care ne aşteaptă în Cuvântul lui Dumnezeu, şi suntem obligaţi să-1 mai lăsăm puţin; suntem asemenea ucenicilor, cărora Isus le-a spus „mai am să vă spun multe lucruri, dar acum nu le puteţi purta” (Ioan 16:12). Da, sunt daruri pe care încă nu le-am obţinut, locuri de comuniune cu Isus la care nu am ajuns, şi înălţimi ale părtăşiei pe care nu le-am atins. La fiecare ospăţ al iubirii rămân multe coşuri cu firimituri. Să lăudăm generozitatea slăvitului nostru Boaz.

C.H. Spurgeon

24 Noiembrie

Valeria Iancu Lasă un comentariu

„Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de râuri, de pâraie late.” Isaia 33:21

Râurile şi pâraiele late produc fertilitate şi abundenţă în ţară. Locurile de lângă râuri sunt remarcabile prin varietatea plantelor şi bogăţia recoltelor. Dumnezeu este la fel pentru biserica Sa. Când îl are pe Dumnezeu, ea are abundenţă. Ce ar putea să ceară de la El, şi să nu-i fie dat? Ce nevoie poate menţiona, şi să nu-i fie împlinită? „Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor de pe muntele acesta un ospăţ de bucate gustoase” (Isaia 25:6). Vrei pâinea vieţii? Va cădea ca mana din cer. Vrei apă proaspătă? Stâncile te urmează, şi Stânca este Christos. Dacă suferi de vreo lipsă, este vina ta. Dacă suferi de vreo deficienţă, nu eşti deficient în El, ci în inima ta.

Râurile şi pâraiele late sunt de asemenea un punct de comerţ. Slăvitul nostru Domn este un loc de negustorie cerească. Prin Răscumpărătorul nostru, facem comerţ cu trecutul; bogăţia Calvarului, comorile legământului, tezaurele din zilele vechi ale alegerii, şi hambarele veşniciei vin toate la noi prin pâraiele late ale bunului nostru Domn. Facem comerţ şi cu viitorul. Ce bărci, încărcate până la marginea apei, ne vin din Mileniu! Ce viziuni avem despre zilele din cer pe pământ! Prin Domnul nostru slăvit, facem comerţ cu îngerii şi comunicăm cu sufletele spălate în sângele Său, care cântă înaintea tronului.

Mai mult încă, avem părtăşie cu Cel Infinit. Râurile şi pâraiele late sunt plănuite să ofere siguranţă. Râurile erau un zid de apărare în trecut. Prea iubiţilor, ce scut este Dumnezeu pentru biserica Sa! Diavolul nu poate trece acest râu lat al lui Dumnezeu. Oricât şi-ar dori să-1 treacă, nu vă temeţi, fiindcă Dumnezeu este mereu neclintit. Satana ne poate îngrijora, dar nu ne poate distruge. Nici o barcă cu vâslaşi nu va invada râul nostru; nici un vapor înarmat nu va trece dincolo.

Meditaţii C. H. Spurgeon

30 Iunie

Valeria Iancu Lasă un comentariu

„Eu le-am dat slava, pe care Mi-ai dat-o Tu.” loan 17:22

Arată suprema dărnicie a Domnului Isus, care ne-a dat totul. Deşi o zecime din posesiunile Lui ar fi făcut bogat peste poate un univers de îngeri, totuşi El nu a fost mulţumit până nu ne-a dat tot ce a avut. Ar fi fost un mare har dacă ne-ar fi permis să mâncăm firimiturile care cădeau de la masa îndurării. Dar El nu face nimic pe jumătate; El ne aşează alături de El la ospăţ. Dacă ne-ar fi oferit o mică pensie din cuferele regale, am fi avut motiv să-L iubim veşnic; dar nu, El vrea ca mireasa să fie la fel de bogată ca El însuşi, şi nu vrea să aibă glorie sau har neîmpărtăşit de ea. El nu se mulţumeşte până nu ne face părtaşi la moştenirea Sa, ca să avem bogăţii egale.

El şi-a golit toată averea în cuferele biserici şi are toate lucrurile în comun cu cei răscumpăraţi. Nu există nici o cameră din casa Lui ţinută închisă faţă de poporul Său. El le dă libertatea de a lua tot ce are El; îi iubeşte atât de mult încât îi ajută să ia cât de mult pot duce din comoara Sa. Plinătatea îndestulării Sale este la îndemâna credinciosului, liberă ca aerul pe care îl respiră. Christos a pus cupa iubirii şi harului Său la buzele credinciosului şi îl invită să bea pentru totdeauna. Dacă poate să o golească, este binevenit; dar, de vreme ce este inepuizabilă, este îndemnat să bea cât vrea, fiindcă totul este al lui. Ce dovadă mai adevărată de prietenie ne-ar putea oferi cerul sau pământul?

Când voi sta înaintea tronului Tău
Îmbrăcat în haine ce nu-mi aparţin
Ţi-oi vedea bunătatea fără urmă de rău
Şi te voi iubi, Domnul meu, pe deplin;
Doar atunci voi simţi şi voi şti cât de mult
Datorez pentru ceea ce-am fost şi ce sunt.

Meditaţii C. H. Spurgeon