Isuse, Te urmez…

N-am rămas în urmă
Te-am urmat mereu
Sunt parte din turmă
Pe-ngustul traseu.

Pas la pas cu Tine
E-un dor împlinit
Brațul Tău mă ține
Să nu fiu trântit.

Cu Tine pe cale
Plăceri sunt-cerești
Ți-aduc osanale
Căci mult mă iubești.

Nu rămân în spate,
Nu mă-ndepărtez
Spre eternitate
Isus, Te urmez.

Lângă Tine stând
Pot răbda dureri
Glasul Tău plăpând
Îmi dă adieri.

Vreau atașament
Și vreau colț de Rai
Îmi dai tratament,
Mă legi de-Adonai.

Fără țel eram
Când m-ai căutat
Nu Te cunoșteam
Eram devastat…

Dar al Tău Cuvânt
Total m-a atras
Prin potrivnic vânt
Cu Tine-am rămas.

Mi-ești scut și-adăpost,
Mă orientezi
Și mi-ai dat un rost
Și-n mine lucrezi.

Nu rămân în urmă
Te urmez mereu
Sunt parte din Turmă
Pe-ngustul traseu.

George Cornici

În strai nou de sărbătoare!

În strai nou de sărbătoare
Cetatea e îmbrăcată,
Domnu aici, o să coboare
Prin mulțimea adunată.

Pe un măgăruș călare
De ai Săi ucenici, urmat
Privește departe, în zare
De toți este așteptat.

Dar ochii Lui lăcrimează
Știe tot ce va urma
Și se gândește cu groază
La cei care-L vor trăda.

Astăzi cu drag Îl primesc
Straiele pe jos și-au pus
Numele Lui preamăresc
Strigând, slavă lui Isus!

Ramuri de finic toți au
Cu flori este întâmpinat
Slavă și mărire-I dau
Și Îl numesc Împărat.

Isus trece prin mulțime
De milă este cuprins
Îi vede, îi știe bine,
Le vede dorul nestins.

Dar știe ce va urma
După atâta bucurie
Toți vor cere moartea Sa
Plini de rău și de mânie.

Astăzi însă-i sărbătoare
Ci dragoste Îl doresc
Ei vor să Îi dea închinare
Să-I spună că Îl iubesc.

Doar Isus e Salvatorul
Pentru oameni a venit
Doar El e Mântuitorul
Pe cruce va fi jertfit.

Răsună cetatea sfântă
Căci e mare sărbătoare
Toți Îl slăvesc și Îi cântă
Îl primesc cu osanale!

Florenta Sarmasan

Meditație la sosirea serii

În liniștea serii cu ceru-nstelat
La tronul de har ‘nălțăm osanale
Mulțumind Cerului pentru tot ce ne-a dat.

Nu- s stări sau situații banale
Ci-s conecții la spații cerești,
Sunt momente de har, speciale.

Iar intonăm: “Doamne ce mare ești”
În liniștea dulce găsim inspirații
Ce-n alte ocazii nu le găsești.

Din Slavă sosesc la noi revelații
Și-am vrea sărbătoarea să n-o părăsim
Ci-adânc să intrăm în aceste relații.

Simțim cum, total, în splendori pășim
Și-am vrea, parcă, să nu se sfârșească,
Din adorări și glorii să nu ne oprim.

Un glas duios a-nceput să șoptească:
“Mai des veniți părtășii să avem
În voi, mereu, credința să crească.”

Așa a grăit Stăpânul suprem
Apoi un somn liniștit ne-a cuprins
Ca mâine alte frum’seți să vedem…

Să știm că dorul în noi e nestins.

George Cornici

Se apleacă-n osanale…

Se apleacă-n osanale
Ceru-ntreg în mulțumire,
Nu-s în cale munți și vale
Ci e veșnic fericire!

Mielului se-nchină zarea
Mulțimilor răscumpărate –
O, Tu, Divin ce-ai pus iertarea
Pecete peste a morții fapte,

Aducând lumină lumii
Ce zacea în bezna nopții,
Luând asupra-ți negrul humei,
Trasând calea, schimbând sorții,

Ce putem ca răsplătire
Să-ți aducem la picioare,
Noi, făptura-ți – licărire
Ție, Veșnicului Soare?

Nimic, nimic, ce umbra poate?
Al Tău e tot, Atotstăpâne!
Ne minunăm doar, cum prin moarte
Purtând pe Braț și un ”azi” și un ”mâine”

Atât de mult iubit-ai omul,
Tu, Necuprins și Glorios
Lăsând splendori, lăsându-ți Tronul,
Prin Jertfă ai ridicat de jos!

Triumfător al Nemuririi,
Ne-nchinăm în adorare –
Cântând imnul mulțumirii
Ție, Domn, Stăpân și Soare!

––––––––––––-

De splendid imn, răsună zarea
E odă a recunoștinței,
Cerul îi preia cântarea –
Pe Tron, e Domnul Biruinței!

Lidia Cojocaru

Ramuri de finic au pus

Flori frumoase, minunate
Pentru Domnu au pregătit
Îl așteptau să Se arate
Să-I ureze bun venit!

Mulțimea-i nerăbdătoare
Căci Isus e așteptat;
Este plină de ardoare,
Slavă-I aduc ne-ncetat.

Iată că, Isus apare!
Noroadele-L însoțesc.
Pe un măgăruș, călare
Toți ochii spre El privesc…

Domnul spre mulțime vine,
Îi privește cu iubire;
Ai Săi după El se țin,
Este multă omenire.

Ramuri de finic au pus
Peste ele ca să treacă,
Chiar și straie au întins,
Cu dragoste Îl așteaptă…

Toată lumea-i încântată
De venirea lui Isus,
Cu sfințenie Îl așteaptă
Pe Împăratul cel de sus.

Strigăte și osanale
Peste tot se auzeau.
Isus venea-ncet, călare,
Însă ochii Lui plângeau…

Căci, știa ce va urma:
Vrăjmașii vor năvăli,
Totul se va ruina,
Nimicirea va veni.

Dar acum, se bucurau
Și Îl numeau Împărat.
Numele Lui Îl strigau,
Loc să treacă toți I-au dat.

Să treacă nestingherit,
Și de toți, văzut să fie;
Îl slăveau necontenit
Și-L primeau cu bucurie.

Florența Sărmășan 

Aș vrea să nu mai fie dor

Aș vrea să nu mai fie dor
Nici timp de așteptare.
Să cânt cu îngerii in cor
Doar Ție “Osanale!”.

Aș vrea să scap de-acest pământ
Plin de ocări și trudă,
Să trec dincolo de mormânt,
Din lumea asta cruda.

Aș vrea s-ajung, Isuse drag,
Pe străzile de aur,
Să mă primești chiar Tu în prag
Și să îmi fii tezaur.

Aș vrea sa-ti cânt, să te slăvesc
Cu cerul împreună,
C-aici, pe plaiul pământesc
Ai fost a mea arvună!

Dar pana atunci, oricât va sta
Necazul, suferința, …
Ca să ajung în slava Ta
Eu îmi voi da silința!

Carmen-Anastasia Ciurbe

Bucuraț-vă voi ceruri…

Bucuraţi-vă, ceruri! Veseleşte-te, pământule! Izbucniţi
în strigăte de bucurie, munţilor! Isaia 49:13 (a)

Bucurați-vă voi, ceruri!
Veselește-te pământ!
Munților, în bucurie
Izbucniți, căci Domnul Sfânt

Mângâie poporul Său,
În mila Lui ne e umblare!
Bucurați-vă voi, ceruri,
Căci Domnul Dumnezeu e Mare!

Răsunați de veselie
Ale pământului adâncimi!
În strigăte de bucurie,
Izbucniți: munți-înălțimi!

Tresăltați și voi, câmpii,
Mări și orice vietate,
Voi păduri și toți copacii,
Cel ce-n Sine e dreptate –

Nu, nicicând nu părăsește,
La El nu, nimeni nu-i uitat!
Ostenește? Obosește
Cel Veșnic, Viu și-Adevărat?

Săpat în Mânile Lui sfinte
De Veșnic, Viu Ocrotitor
Înalță-I laudă-n imnuri sfinte!
Pe-al tău Răscumpărător,

Proslăvește-n osanale!
Cântă-I cer, laudă-L pământ –
Domnul Dumnezeu e Mare,
El, de-a pururi drept și sfânt!

Lidia Cojocaru

A Cuvântului Sfânt școală

Referințe
Ref. 2. Împ. 4,8-41

A Cuvântului Sfânt școală
Ne învață ce-i de făcut
Când ajunge „moartea-n oală”
Și amaru-i neplăcut
Tot sufletul ni-l răscoală.

Poate că-un neștiutor,
Zvârle-n „oala” vieții tale
Un „bostan” otrăvitor,
„Ciorbele”-ți devin mortale…
Ce faci, le dai tuturor? !

O, nu face asta frate,
Pune-ți un capac pe „oală”
Și ridică mâini curate,
Cum ai învățat la „Școală”
Către Cel ce totul poate…

Nu privi cu ciudă omul
Ce-a adus tot ce-a cules…
Știi cine-A făcut atomul?
Du-te drept la cel ales
Și împuternicit de Domnul,

Spune-i ce-i în „oala” ta
Căci o binecuvântare
Va veni când s-a ruga
Și-orice otrăvi vătămătoare
Domnul le va alunga…

Și-atunci „oala” ta devine
Obiectul saturării
Cu bucatele divine
Pentru toți membrii-adunării
Și-a străinului ce vine…

Mulți nu fac deosebire
Între ce-i rău și ce-i bine,
Astfel nu-i nici o uimire
Că-s atâtea inimi pline
De otravă și murire…

Dar noi, haide-ți să veghem
Unii-asupra altora
Și cu drag să ne îndemnăm
În Hristos a ne ancora,
Fără să ne condamnăm…

Să nu „dăm cu pumnii în vânt”
Ci-n evlavie, cu iubire,
Să cinstim pe orice sfânt
Pus să-aducă o izbăvire
În oala noastră de pământ!

Să veghem asupra „oalei”
Fiecare-n dreptul lui,
Să nu dăm vreun prilej boalei
Nici speranță somnului,
Ci să dăm glas osanalei

Toți, în cinstea Domnului,
Toți în cinstea Domnului!

03/10/2018*Ioan Hapca

Cântarea dinaintea răstignirii

Cântarea dinaintea răstignirii
( Matei 26:30; Marcu 14:26)

E seară acum… şi-n jur e linişte şi pace.
Mulţimea nu-i mai adunată-n drum.
Şi nici nu se mai strigă Osanale…
Şi nici n-aşterne nimeni haina lui…

Doar o odaie sus e pregătită-n noapte
Să-şi onoreze Oaspetele drag,
Şi-n ea e cina cea de taină
A ucenicilor şi-a Mielului ce jertfă va fi dat.

Isus şedea la masă cu cei care
În toate zilele L-au însoţit,
Şi-n fiecare ceas din zi şi noapte
Văzut-au ce minuni a săvârşit.

Tristeţea L-a cuprins pe Domnul, care,
Atât de simplu către ei a cuvântat:
„Cu-adevărat vă spun că astăzi, unul
Din voi, la moarte sigură M-a dat!”

S-au întristat îndată ucenicii
Şi unul pe-altu-ntruna se-ntrebau:
„Nu-s oare eu acela, Doamne?”
„Nu te-am vândut chiar eu, o Domnul meu?”

El i-a privit cu drag pe fiecare,
Şi fără ură-n ochii vânzătorului apoi,
Şi cu blândeţe-n glas la toţi le spune
Duios, cu gingăşie şi mult dor:

„Acela ce-ntinde mâna-n blid cu Mine,
Acela ce cu Mine-ntrun-a fost,
A hotărât el singur că Mă vinde
Crezând că e un lucru de folos.

Dar Fiul omului se duce astăzi,
Aşa cum Sulul Cărţii scrie despre El,
Şi voia Tatălui o face,
Nu voia omului sau altui dumnezeu.”

Şi vânzătorul a privit la Domnul,
Luând cuvântul si-ntrebând încet:
„Nu-s eu acela care azi te vinde?
Învăţătorule… Tu ştii? ! Sunt eu?”

„Da, tu eşti!” i-a răspuns Învăţătorul.
Şi-ndată Iuda a ieşit grăbit
Să împlinească voia celui care
Pe Domnul l-a vrut ascuns într-un mormânt.

Din nou e linişte şi pace-n casă.
Şi-apoi Învăţătorul a luat
O pâine şi-un pahar pe care
Cu reverenţă El le-a binecuvântat.

„Luaţi, mâncaţi; acesta este trupu-mi
Şi sângele-Mi pe care-l voi vărsa
Ca să se spele pentru totdeauna
Şi-n orice vreme, orişice păcat.

Adevărat vă spun că de-azi-ncolo
Nu voi mânca şi nici nu-l voi mai bea,
Decât în ziua fericită-n care
În Împărăţia Tatălui vom sta.”

Şi-apoi a început Isus să cânte,
Să murmure cântări spre Creator.
Iar ucenicii ce-au rămas cu Domnul
L-au însoţit cu voci şi-n inimi cu mult dor.

Nu au cântat despre nicio durere,
Nici de trădare sau tristeţe, nu!
Ei au cântat cântările de laudă
Şi le-a cântat si ceru-ntreg atunci!

Şi după ce şi-au terminat cântarea,
Îmbărbătaţi şi întăriţi acum,
Ei au ieşit cu toţii împreună
Spre muntele Măslinilor, spre munţi!

Şi chiar dacă atuncea ucenicii
Doar bănuiau ce va veni-n curând,
Isus ştia că El, Fiul, e Mielul
Ce s-a jertfi pe lemn, pe Golgota!

El, pământeanul fără nicio pată,
El, Fiul omului cel fără de păcat,
Urca spre dealul morţii, spre Golgota,
Cântând cântări de laudă în inima Sa.

De eşti acum în valea cea adâncă,
De urlă-n jurul tău furtuna grea,
Poţi regăsi tu liniştea şi pacea
În jertfa de pe cruce, în jertfa Sa!

O, Tată, pune-mi în inimă cântarea,
Acel vers scump, de laudă, mereu,
Să-ţi cânt de-a pururi, veşnic, măreţia
Să laud tot mereu Numele Tău!

Sanda Schuller