Miracolul credinţei

“Învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare” 1 Corinteni 2:4

Pavel a fost un învăţat şi un orator de prim rang; el nu vorbeşte dintr-o umilinţă nedemnă, ci spune că ar umbri puterea lui Dumnezeu dacă, atunci când predică Evanghelia, i-ar impresiona pe oameni prin “vorbirea lui strălucită”. Credinţa în Isus este un miracol produs numai prin puterea Răscumpărării, nu printr-o vorbire impresionantă, nu prin insistenţă şi succes, ci numai prin puterea lui Dumnezeu.

Puterea creatoare a Răscumpărării vine prin predicarea Evangheliei, dar niciodată nu se datorează personalităţii predicatorului. Adevăratul post al predicatorului ar trebui să fie nu abţinerea de la mâncare, ci abţinerea de la oratorie, de la a face impresie printr-un stil ales de exprimare, de la orice ar putea împiedica prezentarea Evangheliei lui Dumnezeu. Predicatorul este acolo un reprezentant al lui Dumnezeu – “ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi”.

El este acolo ca să prezinte Evanghelia lui Dumnezeu, nu idealuri umane. Dacă oamenii vor să fie mai buni doar datorită predicării mele, ei nu se vor apropia niciodată de Isus Cristos. Tot ceea ce mă măguleşte în predicarea Evangheliei va sfârşi prin a face din mine un trădător al lui Isus; împiedic puterea creatoare a Răscumpărării Lui să-şi facă lucrarea.

“Şi după ce voi fi înălţat…. voi atrage la Mine pe toţi oamenii.”

Oswald CHAMBERS