Ce ne poate spune un om vinovat?

Text: Psalmul 25

Pentru numele Tău, Doamne, iartă-mi fărădelegea, căci mare este! Psalmul 25:11

În anul 1986, soldaţii din Nicaragua au doborît un avion ce transporta arme pentru forţele antiguvernamentale. Unul din mitraliorii avionului militar a supravieţuit sărind cu paraşuta, a fost prins şi închis. Cînd a fost judecat de către tribunalul revoluţionar, învinuit că aproviziona forţele antiguvernamentale rebele, nu era nici o îndoială asupra vinovăţiei sale. Fusese prins asupra faptului. Drept rezultat, mercenarul capturat nu a avut altă alternativă decît să apeleze la mila tribunalului. De dragul reputaţiei guvernului şi în interesul stabilităţii naţionale, pledoaria sa a fost onorată şi a fost lăsat liber – nu ca un act al justiţiei ci ca un act al milei.

Autorul Psalmului 25 s-a văzut fără apărare atunci cînd a fost confruntat cu faptele lui rele (versetele 7, 11, 18). Drept rezultat, nu a avut nevoie de un avocat pentru a-şi disputa nevinovăţia. Ceea ce avea el nevoie era mila pentru păcate grave ca adulter, crimă premeditată şi tăinuire. David a primit iertarea. A găsit-o deoarece a cerut-o de la Dumnezeu, care a avut motivele Lui să fie milos (versetele 7, 11). Şi noi stăm vinovaţi în faţa lui Dumnezeu. Poate că nu am făcut păcatele groaznice pe care le-a făcut David, dar sîntem totuşi
vinovaţi. Avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu, dacă dorim să avem bucuria părtăşiei cu El. Doamne, ajută-ne să fim înţelepţi ca David. Ajută-ne să nu ne scuzăm niciodată ci să căutăm mila Ta. M.R.D. II.

Pentru c-am ales calea păcatului mereu,
Ne este sufletul şi inima amară.
Dar de-am striga umili spre Dumnezeu
Ne-ar da din pacea Sa interioară.D.J.D.

Vinovăţia este o povară pe care Dumnezeu
n-a intenţionat niciodată s-o poarte copiii Săi.

Painea zilnica

Sunt doar un om…

Sunt doar un om
cu bune și rele
cu zâmbet și lacrimi
dar chiar și-n durere
mi-e gândul la stele…
mi-e gândul la EL…

Sunt doar un om…
un strop de lumină sub soare…
lovit de ‘ntuneric, dar nu doborât.
Eu am apărare, și atunci când sunt slab
mă simt tare. In El…

Sunt doar un om…
un pumn de țărână…
ce caută pacea chiar și-n furtună,
„Taci fără gură”.
Pacea e EL.

Sunt doar un om…
un „pom” în pustiu…
care tânjește după izvor;
izvorul cel viu, ce nu seacă…
Izvorul e El…

Sunt doar un om…
un aburel ce se arată puțin și apoi piere.
Dar nu-i nimic, eu cred în înviere,
și uitând de durere voi zbura spre stele…
voi zbura spre EL.

Timotei Lucus

Un om încercat de Dumnezeu

„Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” 2 Timotei 2:15

Dacă nu poţi formula un anumit subiect, luptă-te până când vei ajunge să poţi. Dacă n-o faci, unii oameni vor fi condamnaţi la sărăcie pentru tot restul vieţii lor. Luptă-te să reformulezi pentru tine însuţi unele adevăruri ale lui Dumnezeu şi El va folosi aceasta pentru alţii. Intră în teascul lui Dumnezeu, acolo unde se strivesc strugurii. Trebuie să lupţi ca să poţi să formulezi în cuvinte ceea ce ai experimentat, apoi va veni un timp când relatarea experienţelor tale va fi ca un vin tonic pentru altcineva. Dar dacă îţi spui cu lenevie: „Nu mă voi strădui să exprim cu cuvintele mele acest subiect; voi împrumuta cuvintele altcuiva”, atunci cuvintele tale nu-ţi vor folosi nici ţie şi nici celor din jur. Încearcă să-ţi reafirmi ţie însuţi ceea ce cunoşti în mod implicit a fi adevărul lui Dumnezeu; în felul acesta îi dai lui Dumnezeu posibilitatea ca, prin tine, să-l transmită şi altcuiva.

Deprinde-te să-ţi determini mintea să formuleze clar lucrurile pe care le acceptă cu uşurinţă. Punctul de vedere pe care-l exprimăm nu este al nostru până când nu-l facem să fie al nostru prin suferinţă. Cel de la care înveţi cel mai mult nu este cel care-ţi spune ceva ce n-ai ştiut până atunci, ci cel care dă expresie adevărului care se lupta în tine în căutarea de cuvinte spre a fi rostit.

Oswald CHAMBERS

Predispoziţia spre degenerare

„După cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume. si prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…”

Romani 5:12

Biblia nu spune că Dumnezeu a pedepsit rasa umană pentru păcatul unui singur om, ci că natura păcatului, adică pretenţia la dreptul asupra propriei mele persoane, a intrat în rasa umană printr-un singur om; tot Biblia spune şi că un alt Om a luat asupra Lui păcatul rasei umane şi l-a îndepărtat (Evrei 9:26) – o revelaţie infinit mai profundă. Natura păcatului nu înseamnă imoralitate şi fapte rele, ci predispoziţia spre realizarea de sine – eu sunt propriul meu dumnezeu. Această predispoziţie se poate manifesta prin moralitate sau imoralitate, dar ea are aceeaşi bază: pretenţia la dreptul asupra propriei mele persoane. Când Domnul nostru S-a întâlnit cu oameni care aveau în ei toate forţele răului sau cu oameni care trăiau o viaţă curată, morală şi dreaptă, n-a dat atenţie degradării morale a unora sau realizării morale a celorlalţi: El a privit la ceva ce noi nu vedem, şi anume la natura păcatului.

Păcatul este un lucru cu care m-am născut, şi nu pot schimba aceasta; doar Dumnezeu şterge păcatul prin răscumpărare. Prin Crucea Iui Isus Cristos Dumnezeu a răscumpărat întreaga rasă umană de la posibilitatea condamnării datorate eredităţii păcatului. Dumnezeu nul trage pe om la răspundere pentru că a moştenit ereditatea păcatului. Condamnarea apare nu pentru că m-am născut cu o ereditate păcătoasă, ci pentru că, atunci când înţeleg că Isus Cristos a venit să mă elibereze de această ereditate, refuz să-L las s-o facă. Din acel moment încep să primesc pecetea condamnării. “Şi judecata (momentul critic) stă în faptul că lumina a venit în lume, şi oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina.”

Oswald CHAMBERS

La ce e bună ispita?

“Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească.”

1 Corinteni 10:13

Cuvântul ispită a ajuns să însemne astăzi ceva rău şi avem tendinţa să-l folosim greşit. Ispita în sine nu este păcat, ea este un lucru cu care trebuie să ne confruntăm dacă suntem oameni. A nu fi ispitit ar însemna a fi vrednic de dispreţuit. Însă mulţi dintre noi suferim din cauza unor ispite cu care n-ar trebui să avem nimic de-a face; suferim pur şi simplu din cauză că nu L-am lăsat pe Dumnezeu să ne ridice pe un plan superior, unde am avea de întâmpinat ispite de un alt gen.

Înclinaţia interioară a omului, adică ceea ce alcătuieşte personalitatea sa, determină felul ispitelor din afară. Ispita se potriveşte cu natura celui ispitit şi arată posibilităţile acestei naturi. In fiecare om se află cadrul propice propriei sale ispite; ispita vine pe linia înclinaţiei lui dominante.Ispita vine la mine sugerându-mi o scurtătură posibilă spre atingerea înălţimii la care vreau să ajung – nu spre ceea ce înţeleg că este rău, ci spre ceea ce consider că este bun. Ispita este ceva ce mă zăpăceşte complet pentru un timp, încât nu mai ştiu dacă un lucru este bun sau rău. Ispita în faţa căreia cedez este o poftă zeificată şi, în acelaşi timp, este o dovadă că doar frica m-a împiedicat până atunci să păcătuiesc.

Ispita nu este un lucru de care putem scăpa; ea este esenţială pentru o viaţă umană completă. Fereşte-te să crezi că eşti ispitit mai mult decât oricine altcineva; lucrurile prin care treci sunt moştenirea comună a rasei umane, nu ceva prin care nimeni n-a mai trecut până acum. Dumnezeu nu ne scapă din ispite, ci ne întăreşte când ne aflăm în mijlocul lor (Evrei 2:18).

Oswald CHAMBERS

Obişnuit cu suferinţa

“Om al durerii şi obişnuit cu suferinţa.” Isaia 53:3

Noi nu suntem obişnuiţi cu suferinţa aşa cum a fost obişnuit Domnul nostru; o îndurăm, trecem prin ea, dar nu ajungem s-o cunoaştem îndeaproape. La început nu ne împăcăm cu existenţa păcatului. Adoptăm o concepţie raţională despre viaţă şi spunem că, dacă un om îşi controlează instinctele şi se autoeducă, poate duce o viaţă care se va transforma încet în viaţa lui Dumnezeu.

Dar, pe măsură ce mergem mai departe pe cale, descoperim prezenţa a ceva la care nu ne-am gândit înainte, şi anume păcatul; acesta ne răstoarnă toate calculele. Păcatul a făcut ca temelia lucrurilor sa fie haotică şi iraţională. Trebuie să recunoaştem că păcatul este un fapt, nu un defect; păcatul este o răzvrătire flagrantă împotriva lui Dumnezeu. Ori Dumnezeu, ori păcatul trebuie să moară în viaţa mea. Noul Testament ne aduce exact la această problemă. Dacă păcatul domneşte în mine, viaţa lui Dumnezeu din mine va fi omorâtă; dacă în mine domneşte viaţa lui Dumnezeu, păcatul din mine va fi omorât.

Nu există o altă posibilitate. Punctul culminant al păcatului a fost că L-a răstignit pe Isus Cristos şi ceea ce a fost adevărat în istoria lui Dumnezeu pe pământ va fi adevărat şi în istoria ta şi a mea. În mintea noastră trebuie să ne împăcăm cu ideea că păcatul există şi că el este singura explicaţie a venirii lui Isus Cristos şi, de asemenea, explicaţia suferinţei şi a tristeţii din viaţă.

Oswald CHAMBERS

Lutul

Un ghemotoc de lut din locul lui desprins
Orbecăind grăbit, pe drum este împins.
Purtat în negru val, nu știe de destin
Nu știe de frumos, de pace sau de chin.

De-ar fi să fie cald sau rece de ar fi
De teamă sau de drag nimic nu ar simți.
De judecată dreaptă, de adevăr sau lege
Nimicul din nimic, e tot ce ar alege.

În drumul neîntrerupt nimic nu-i dă fiori
Până zărește câmpul ce plin este de flori
În care sunt copiii ce zburdă chiuind
Și-n razele de soare obrajii lor roșind.

Se naște-un gând în lut, în amorțeala grea
Culori din câte toate stăteau în fața mea.
Să-întreb pe cei mai mari, să caut în trecut
Să aflu ce a fost, să știu ce am văzut.

Și învățat așa de alte ghemotoace
Rotindu-se firesc privirea își întoarce.
Nu știe că e liber nu doar a se roti
Că este înc-un sens spre care poți privi.

De sus coboară lin suflarea cea de viață
Iar lutul prinde chip zdrobind tării de gheață
Acum e-n simțăminte de pace și de dor
De tot ce e frumos, de om și Creator.

Grigore Hurdubae

Eu sunt un simplu om dar plin de bucurie

Eu sunt un simplu om, dar plin de bucurie,
Vă chem prieteni dragi acum pe fiecare,
Veniți la rugăciune, la sfântă părtășie,
Dați piedicile toate în grabă din cărare, …
Sunt zilele din urmă! Grăbiți la închinare!

E multă rătăcire în lume, dar și har
Și câți mai vrem un loc în raiul glorios,
Să lepădăm păcatul cu jugul lui amar,
Să facem ce e bine și drept și de folos.
Din inimă, spre slava lui Hristos!

Trăim un timp de largă libertate,
Pășim cu hotărâre pe a vieții scară,
Urcăm spre slăvile cerești, înalte,
Ori patimile lumii ne leagă, ne coboară,
Spre chinul cel din iad și veșnica ocară.

Atâtea voci viclene spre rele ne îndeamnă,
Atâția oameni, idoli, pretind a fi urmați,
Se dau chiar legi ce binele-l condamnă,
Prin oameni ce-s acum de, , șarpe, , îndrumați.
Să nu le dăm crezare. Nu trebuie urmați.

Scriptura se-mplinește și lumea-i în impas,
Avem mii de dovezi de netăgăduit,
Bat clopote târzii e cel din urmă ceas,
Tu ești chemat să vii așa cum ești, trudit,
La Domnul ce te vrea salvat și fericit!

Se dă o luptă mare tot mai încrâncenată,
Și nici un om nu este în neutralitate.
Ori suntem cu Hristos și oastea lui cea sfântă,
Ori suntem cu Satana și oștile-i stricate.
Cu Isus avem viața! Cu cel rău numai moarte.

De ești cumva un suflet ce înțelegi chemarea,
De vrei schimbare-n bine, iubire și speranță,
Alege înțelept, Stăpânul și cărarea,
Să fii biruitor, să fii în siguranță,
În lumea trecătoare și-n veșnica viață.

de Teodor Groza

Un om încercat de Dumnezeu

„Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” 2 Timotei 2:15

Dacă nu poţi formula un anumit subiect, luptă-te până când vei ajunge să poţi. Dacă n-o faci, unii oameni vor fi condamnaţi la sărăcie pentru tot restul vieţii lor. Luptă-te să reformulezi pentru tine însuţi unele adevăruri ale lui Dumnezeu şi El va folosi aceasta pentru alţii. Intră în teascul lui Dumnezeu, acolo unde se strivesc strugurii. Trebuie să lupţi ca să poţi să formulezi în cuvinte ceea ce ai experimentat, apoi va veni un timp când relatarea experienţelor tale va fi ca un vin tonic pentru altcineva. Dar dacă îţi spui cu lenevie: „Nu mă voi strădui să exprim cu cuvintele mele acest subiect; voi împrumuta cuvintele altcuiva”, atunci cuvintele tale nu-ţi vor folosi nici ţie şi nici celor din jur. Încearcă să-ţi reafirmi ţie însuţi ceea ce cunoşti în mod implicit a fi adevărul lui Dumnezeu; în felul acesta îi dai lui Dumnezeu posibilitatea ca, prin tine, să-l transmită şi altcuiva.

Deprinde-te să-ţi determini mintea să formuleze clar lucrurile pe care le acceptă cu uşurinţă. Punctul de vedere pe care-l exprimăm nu este al nostru până când nu-l facem să fie al nostru prin suferinţă. Cel de la care înveţi cel mai mult nu este cel care-ţi spune ceva ce n-ai ştiut până atunci, ci cel care dă expresie adevărului care se lupta în tine în căutarea de cuvinte spre a fi rostit.

Oswald CHAMBERS