Invatarea lectiei

Text: Evrei 12:1-11                           

Pedeapsa…aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roadă dătătoare de pace a neprihănirii.” Evrei 12:11

In cartea sa „Psalmii populari ai credinţei”, Ray Stedman povesteşte despre o femeie care fusese învăţătoare într-o şcoală, 25 de ani. Cand a auzit că există o slujbă în care putea fi promovată, a făcut imediat cerere pentru ocuparea postului. Cu toate acestea, în funcţia aceea a fost aleasă o altă persoană care preda numai de un an de zile. S-a dus la directorul şcolii să întrebe, de ce s-au petrecut astfel lucrurile. Directorul i-a spus: „îmi pare rău, dar dumneavoastră nu aveţi 25 de ani de experienţă cum pretindeţi; aveţi doar un an experienţă pe care îl repetaţi de 25 de ani”. În tot timpul cat fusese învăţătoare, ea nu făcuse nici un progres.


Ca şi creştini, este posibil ca nici noi să nu creştem atunci cand nu deosebim pedeapsa Domnului de-a lungul experienţelor vieţii. El permite dificultăţilor să’ vină în viaţa noastră pentru a ne maturiza şi pentru a deveni creştini care aduc roadă. Ni se spune: „…nu dispreţui pedeapsa Domnului” (v. 5); „Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte” (v.6); „Suferiţi pedeapsa: Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii” (v.7); şi „pedeapsa… aduce celor ce au trecut prin şcoala ei, roadă dătătoare de pace a neprihănirii” (v.ll). Disciplina lui Dumnezeu devine o binecuvîntare cand răspundem corect la ea. Dacă avem resentimente faţă de ea, căpătăm amărăciune în loc de înţelepciune.
Cat de important este să învăţăm bine orice lecţie pe care ne-o predă Dumnezeu prin disciplinarea Sa iubitoare! Numai atunci, indiferent caţi ani avem la credinţă, putem pretinde că avem experienţă pentru a merita o răsplătire de la Dumnezeu. Şcoala loviturilor puternice este folositoare numai celor care îi învaţă lecţiile. – R.W.D.

Doamne, precum vrei, aşa fă Tu!
Tu eşti Olarul, iar eu lutul.
Fă-mă ca să fiu pe placul Tău
Acum cand stau la Cuvîntul Tău! 
„- Pollard

Pedeapsa Domnului nu este niciodată cruda, ci este pentru îndreptare

Painea zilnica

Cu ce-s mai bun?

Cu ce sunt eu mai bun ca tine,
Om ce te clatini în păcat?
Sunt doar un simplu mărăcine
Visând un crin imaculat.
Dar când m-a prins în mâini Olarul,
Mi-a pus rărunchii în cuptor,
În timp ce El punea hotarul
Cu Trupul Său mijlocitor.
Când m-a privit, a spus că-s bun –
De ce-i așa, nu pot să spun.

Cu ce sunt eu mai bun ca el,
Cuprins de patimi și-ntristare
Și chinuit în fel și fel
Într-o zadarnică sforțare? !
Când totu-i stins, iar cerul tace,
Mărturisește-ți necredința,
Căci n-au vremelnicii putința
Să-și fie-aducători de pace.
La poala Muntelui cel sfânt
Găsești salvarea prin Cuvânt.

Cu ce sunt eu mai bun ca voi? !
Cu mai nimic, dar am proptele;
Mai prind pe talpă și gunoi
Dar nu mă sprijin de surcele.
Mai calc pe-alături și-atunci strig
Din nou la tronul îndurării;
De-aș face altfel, tot prin frig
Mi-aș duce sarcina-ntristării.
Dar s-a-ndurat Stăpânul meu
Să-mi fie Domn și Dumnezeu!

Ridic privirea spre înalții
Și-nsingurații munți și-ntreb:
— Cu ce sunt eu mai bun ca alții?
Și sună Muntele Horeb:
— Sunt buni cei care vin la Mine,
Sfințiți, căci ei au vrut așa;
Fără cusur – și asta vine
Din mila și-ndurarea Mea!

Viorica Mariniuc

Am trăit un ceas pe roată

Referințe
Am trăit un ceas pe roată…
El, Olarul, m-a luat
Și-a zdrobit ființa-mi toată;
Într-o clipă m-a sfărâmat.

M-a zdrobit atât de tare
Până am crezut că mor;
Și cu ultima suflare
L-am rugat pe Creator

Să-și ridice a Sa mână
De pe trupul meu slăbit
Căci nu sunt decât țărână –
Lut sărac, neprețuit.

Dar Olarul, în tăcere,
Continuă zdrobirea mea
Frământându-mă-n durere
Tot mai mult, în palma Sa.

Și când am crezut că gata,
Chinul meu s-a terminat,
El îmi arătase roata
Unde voi fi modelat.

Ca un foc trecu prin mine
Când m-a pus pe roata Lui
Prelucrându-mi lutul bine,
Până strop de aer nu-i.

– Căci de aer mai rămâne
Într-un vas de lut creat,
Când olaru-n foc îl pune
Se va sparge dintr-odat`. –

Și m-a modelat Olarul,
Vas de preț El m-a făcut;
Am simțit atunci că Harul
Peste margini m-a umplut!

Când deschise-apoi cuptorul
Și-am văzut cât e de-aprins,
Tremurat-am la fiorul
Rece care m-a cuprins.

A lăsat să-mi ardă vasul
Pân` de mine am uitat…
După ce trecuse ceasul,
Mâna Lui m-a deșteptat.

A trecut acum cuptorul,
Parcă alta-i viața mea;
Simt cum vasu-mi Creatoru-l
Mângâie cu mâna Sa.

El se bucură și-i place
Că-s frumos și strălucesc;
Doar El singur poate face
Din pământ, un chip ceresc!

Da, această experiență
Gândul, traiul mi-a schimbat
Și-n a Domnului prezență
Eu am plâns al meu păcat.

I-am cerut să-mi dea iertare,
Să m-ajute să mă-ndrept,
Să-i dau cinste, ascultare
Și-n veghere să-L aștept.

L-am rugat cu stăruință
Să îmi dea al Său sprijin
Ca să pot în pocăință
Să trăiesc curat, amin!

Slavă Lui căci mă trecuse
Prin văpaia focului
Și din lutu-mi slab făcuse
Vas de cinste-n Casa Lui!

Tu m-ai facut

Tu m-ai făcut din ţărână
Și-n adânc mi-ai turnat veşnicia,
Dar în mine-o făptură păgână
Zi şi noapte îşi cere simbria.

Nu sunt, Doamne, decât o suflare,
Decât carne cu viermi şi păcate-
Și Te caut în dor şi-n oftare
Să-mi dai forma trăirii curate.

Ce-aş ajunge, tot singur, pe ape
Într-o lume de răni şi suspine,
Dacă nu Te-aş simţi pe aproape,
Dacă nu Te-aş avea lângă mine?

Eu sunt scurgerea, aburul, clipa,
Sunt doar lutul, iar Tu eşti olarul.
Ocroteşte-mă , Doamne, cu-aripa,
Dăltuieşte-mi făptura cu Harul!

Sergiu Grossu