Imi ridic ochii

Îmi ridic ochii înspre munţi,
Spre cei mai ‘nalţi de-i cu putinţă,
După cei cu perii mai cărunţi,
Ca să-mi scap a mea fiinţă.

Oare cine-o să-mi sară-n ajutor?
E-ntrebarea care mă frământă…
O, de-aş avea aripi de cocor!
Aş zbura mai sus de tot ce mă-nspăimântă.

Îmi dau ghes tot felul de răspunsuri de pelin:
ONU, NATO şi Uniunea Europeană,
Crucea Roşie, Casa Albă sau Kremlin,
Până şi Papa de la Roma în persoană…

Totuşi, nici măcar o insulă ascunsă-n tihnă,
Sau un buncăr undeva pe sub pământ…
Nu poate să îmi dea stropul de odihnă
Ca să trec prin ploaie şi prin vânt.

De aceea mă debarasez de-acest balastru,
Şi privesc un pic mai sus…
Dup-un sprijin ce din cer albastru,
Îl aştept de la Isus!

 Alin Groza 

Directia privirilor noastre

„Cum se uită ochii robilor la mâna stăpânilor lor…. aşa se uită ochii noştri la mâna Domnului, Dumnezeului nostru.” Psalmul 123:2

Acest verset este o descriere a dependenţei totale de Dumnezeu. Aşa cum ochii robului sunt aţintiţi la stăpânul lui, aşa sunt ochii noştri îndreptaţi către Dumnezeu şi ajungem să cunoaştem faţa Lui (conform textului din Isaia 53:1). Declinul spiritual începe atunci când încetăm si ne mai înălţăm ochii spre El. Declinul apare nu atât din cauza necazurilor exterioare din jurul nostru, cât din cauza problemelor din mintea noastră, atunci când spunem: “Cred că m-am întins prea mult, ridicându-mă pe vârfuri şi încercând să arăt ca Dumnezeu, în loc să fiu o persoană obişnuită şi umilă”. Trebuie să înţelegem că nici un efort nu poate fi prea mare.

De exemplu, ai ajuns într-o criză în viaţa ta când ai fost de partea lui Dumnezeu şi ai avut mărturia Duhului că ai procedat corect, dar au trecut săptămâni sau poate ani şi treptat, ai ajuns la concluzia: “La urma urmei, n-am fost oare prea mândru? N-am adoptat un punct de vedere prea înalt?” Prietenii tăi “raţionali” vin şi-ţi spun “Nu fi prost, atunci când ai vorbit prima dată despre această trezire spirituală, ştiam că era doar un impuls de moment, căci nu poţi continua asa. Şi oricum Dumnezeu nu aşteaptă asta de la tine”. Şi tu spui: .Probabil că am avut aşteptări prea mari”. Pare o dovadă de smerenie să vorbeşti aşa. Dar, asta înseamnă că ţi-ai pierdut încrederea în Dumnezeu şi că acum te bazezi pe părerile lumeşti.

Pericolul este că, dacă nu te mai bazezi pe Dumnezeu, uiţi să-ţi mai îndrepţi privirea spre El. Numai atunci când Dumnezeu te face să te opreşti brusc, înţelegi cât de mult ai pierdut. De fiecare dată când viaţa ta spirituală începe să slăbească, rezolvă imediat problemele care au dus la această stare. Recunoaşte că s-a interpus ceva între tine şi Dumnezeu şi îndreaptă imediat situaţia.

Oswald CHAMBERS

Povestea unui sentiment

De-o perioadă, ceva în mine
s-a- ntâmplat,
Ceva, ușor, ușor, s-a infiltrat,
Un sentiment a început să capete puteri în mine,
Dar nu mi-a făcut bine.

Eu, la rândul meu, destul nu am luptat,
Valul, încet, m-a purtat,
Fără să-mi dau seama, departe am ajuns,
Lui Dumnezeu în tot nu m-am supus.

Mă rugam, ascultam și citeam,
Dar bine nu mă simțeam.
Parcă lumina mea s-ar fi dus,
Sufletul altcuiva i s-a supus.

Chiar dacă a fost încercare,
A fost una grea și mare.
Nici acum de tot nu am scăpat,
Dar am văzut ce-i cu adevărat.

Dumnezeu în mai multe rânduri mi-a arătat,
Mi-a vorbit și lângă El m-a luat,
Mi-a demonstrat, dar eu nu am văzut,
Ochii orbiți îi aveam, să văd nu am putut.

Abia acum, după zile în care mai puțin mă luptam,
Mi-am dat seama în ce mă găseam,
De-ale mele sentimente cineva și-a bătut joc,
S-a jucat cu al inimii foc.

E-o ispită cum până acum n-am mai avut,
Îi mulțumesc lui Isus că nu s-a întâmplat mai mult,
De cel rău El m-a păzit,
Căci altfel, nu știu unde m-aș fi găsit.

Și-acum, după toate acestea poate mi-e greu,
Să lupt, să birui, să fiu stăpână pe sentimentul meu,
Dar voi trece ușor cu ajutor de sus,
Vreau să plâng și să strig „Ia-mă-n brațe, Isus.”

Cred ca nu-i nevoie să zic mai mult,
Poezia asta arată starea în care sunt.
Tot ce-a fost de spus, am spus,
Acum, mă întorc înapoi la Isus.

Doamne, iartă-mă, te rog,
Am aprins, dar nu Ție, al inimii foc.
Reînvigorează-mă, vino aproape de mine,
Vreau sută la sută să fiu bine.

Să nu mă mai intereseze nimeni și nimic pe Pământ,
Să nu uit al Tău legământ,
O, cu suspine negrăite strig,
Privește cu milă la ceea ce zic.

Facă-se voia Ta,
În tot și pentru viața mea,
Te iubesc, Isus,
Și-ajută-mă să fiu gata să zbor cu Tine, sus.

Să nu mă mai fure al lumii vis,
Să fiu cu gândul doar la Tine și-al Tău Paradis,
Pe cel rău dă-mi putere să-l depășesc,
Peste ispită să trec peste, în Tine să cresc.

Muntean Olivia 

Marea vieţii

Mi-s ochii izvoare de lacrimi,
mi-e trupul sleit de puteri.
Nu caut scăpare în juru-mi
că nu-i ajutor nicăieri.

E greu să păşesc prin credinţă,
e greu şi să stau doar în loc.
Un pas înapoi sau în faţă
totuna-i când spor n-am deloc.

E greu şi nu văd orizontul,
nici cerul senin fără nor.
Aştept să m-audă azi Domnul,
să-mi dea izbăvirea din cer.

Curaj n-am să mustru furtuna,
credinţa mi-e mică oricum.
“O, Doamne! Întinde-ţi Tu mâna
şi-opreşte furtuna acum!”

Iar Domnul aude strigarea
şi-opreşte şi val şi furtună.
Nimic nu mă miră, nici marea
ce-ascultă porunca divină.

Poveri las să cadă în urmă,
m-avânt cu ardoare spre cer.
De-acuma avântul nu-l curmă
ispite ascunse-n ungher.

Cristina Magdalena Frâncu

Daca ai fi cunoscut!

“Dacă ați cunoscut…, în această zi a ta, cele care sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi.”

Luca 19:42

Isus a intrat triumfător în Ierusalim; întreaga cetate s-a pus în mişcare; dar era acolo un dumnezeu străin: mândria fariseismului. Era un dumnezeu care părea religios şi drept, dar, în realitate, era “un mormânt văruit”.

Ce anume mă orbeşte pe mine în această zi a meat Am eu vreun dumnezeu străin – nu un monstru dezgustător, ci o anumită stare sufletească ce mă domină? Mai mult decât o dată Dumnezeu m-a adus faţă în faţă cu dumnezeul străin şi am ştiut că trebuie să renunţ la acesta, dar n-am făcut-o. Am trecut prin criză ca prin urechile acului şi tot mai am acel dumnezeu străin; sunt orb faţă de lucrurile care sunt spre pacea mea. Este un lucru înspăimântător că putem fi în locul unde Duhul lui Dumnezeu ar trebui să aibă cale liberă în noi, şi totuşi, noi facem ca vina noastră înaintea lui Dumnezeu să crească tot mai mult.

“Dacă ai fi cunoscut” – cuvintele lui Dumnezeu pătrund direct în inimă, având în urma lor lacrimile lui Isus. Aceste cuvinte implică responsabilitatea pentru propriile noastre greşeli. Dumnezeu ne trage la răspundere pentru ceea ce nu vedem. “Acum sunt ascunse de ochii tăi” – pentru că nu te-ai predat Lui niciodată cu adevărat. Ce tristeţe de nedescris aduc cuvintele “care puteau fi”! Dumnezeu nu mai deschide niciodată uşile care au fost închise. El deschide alte uşi, dar ne aminteşte că există uşi pe care noi le-am închis, uşi care n-ar fi trebuit niciodată închise, gânduri care n-ar fi trebuit să fie niciodată murdărite. Nu-ţi fie teamă niciodată când Dumnezeu îţi aduce în faţa ochilor trecutul. Lasă amintirea să lucreze. Ea este un slujitor al lui Dumnezeu, cu mustrările, pedepsele şi întristările ei. Dumnezeu va transforma acel “care puteau fi” într-o recoltă minunată pentru viitor.

Oswald CHAMBERS

Mai roaga-te odata

Dacă târziu tu te trezești, stai prea puțin în rugă,
Nici nu ai timp să studiezi, mereu mănânci în fugă,
Când de la masă te ridici e ora-ntârziată,
Chiar înainte ca să pleci… . mai roaga-te o dată!

Când dimineaț-aștepți prea mult tramvaiul ca să vină
Sau cu mașina ai făcut o pană de benzină,
Când stai destul la semafor sau la calea ferată,
Închide ochii și în gând… mai roagă te o dată!

Când întuneric e pe drum sau ai pierdut cărarea
Sau peste tot în jurul tău e agitată marea,
Când vântul e-împotriva ta cu ura lui turbată,
Ridică-ți ochii către cer… mai roagă-te o dată!

Când se revarsă ape mari sau vine uraganul
Iar un cutremur de pământ ți-a prăbușit tavanul,
Când fără casă tu rămâi și pierzi averea toată,
În loc să murmuri și să plangi… mai roagă-te o dată!

Când vrei să pui în gura ta un frâu pentru vorbire,
Să nu răspunzi la provocări, te lupți cu vechea fire,
Când îți apare-n calea ta ispita deghizată,
De vrei să fii biruitor… mai roagă -te o dată!

Când vezi oriunde-n jurul tău că se păcătuiește
Și că din ce in ce mai mult iubirea se răcește
Iar adunarea unde mergi e apostaziată,
Ca și Isus în Ghetsemani… mai roagă-te o dată!

Când ai aflat din profeții că vremea se-mplinește
Și toate-n jurul tău vestesc că totul se sfârșește,
Te uiți spre ceruri și nu vezi că Domnul se arată,
Ca și Ilie, pe genunchi… mai roagă-te o dată!

Anonim

Marea vieţii

Mi-s ochii izvoare de lacrimi,
mi-e trupul sleit de puteri.
Nu caut scăpare în juru-mi
că nu-i ajutor nicăieri.

E greu să păşesc prin credinţă,
e greu şi să stau doar în loc.
Un pas înapoi sau în faţă
totuna-i când spor n-am deloc.

E greu şi nu văd orizontul,
nici cerul senin fără nor.
Aştept să m-audă azi Domnul,
să-mi dea izbăvirea din cer.

Curaj n-am să mustru furtuna,
credinţa mi-e mică oricum.
“O, Doamne! Întinde-ţi Tu mâna
şi-opreşte furtuna acum!”

Iar Domnul aude strigarea
şi-opreşte şi val şi furtună.
Nimic nu mă miră, nici marea
ce-ascultă porunca divină.

Poveri las să cadă în urmă,
m-avânt cu ardoare spre cer.
De-acuma avântul nu-l curmă
ispite ascunse-n ungher.

Cristina Madi Frâncu

Esti sfant in ochii Lui

Ești sfânt în Ochii Lui, știai?
Un temlpu curățit în foc.
Și chiar de încă slavă n-ai
Vei fi ca îngerii din Rai
Când vei fi dus și tu la loc…

Ești fiu în Cer și pe pământ;
Copil născut din Dumnezeu.
Îl porți în duh pe Duhul Sfânt
Și-n inimă un Legământ
Să-ți amintești de El mereu!

Ești tot ce are mai frumos
Măritul Tată-n galaxii.
Atât Îi ești de prețios,
Că n-a cruțat nici pe Hristos
Ca tu să fii salvat. Nu știi?

Ești sfânt! Ești fiu! De ce nu crezi?
Trăiești ca cerșetor aici…
Tu ai în Cer comori grămezi.
Dar te-a orbit Cel Rau, nu vezi?
E timpul azi să te ridici!

Mihaela Mănescu

Mai toarnă Doamne!

Să toarne Domnu-n noi trezire
Şi ochii noştri să-i deschidă;
Ca să ieşim din adormire
Din lâncezeală, rătăcire
Şi nepăsarea s-o ucidă.

Vai! O stare de moleşeală
Parcă s-a ‘ntins peste pământ!
Se vaită toţi de oboseală,
De-ncetineală, amorţeală…
Mai fac un pas şi-i vezi căzând!

Dar Dumnezeu nu-asta voieşte
În nici un fel nu cred că-I place;
Din dragoste, căci ne iubeşte
Cu braţele-I ne-mprejmuieşte
Dorind cu El să ne împace.

Căci, ce-am face noi fără de El
Fără purtarea Lui de grijă?
Când, ar susura un vânticel
Ne-ar tansforma în vârtejel
Făr’ s-avem cu noi o cârjă.

Să bată clopotele-ntruna
Şi trâmbiţa să trâmbiţeze!
De e nevoie, chiar furtuna
Ne-a strânge şi ne-a aduna
Credinţa s-o consolideze!

Mai toarnă Doamne-n noi trezire
Şi scoate-ne din amorţire!
Umple-ne Tu doar cu iubire
Pentru întreaga omenire
Şi pentru-a noastră Mântuire!

Nănău Adinuţa 

Cu ochii sufletului

Deseori, privesc cerul  înalt, în noapte,
Văd stele zâmbind, păsări, aud și șoapte,
Dacă privesc cu ochii sufletului meu,
Văd  Râul de Iubire a lui Dumnezeu!

Privesc  spre miazănoapte, stelele clipesc,
Galaxii minunate, ochii, îmi uimesc,
Dacă privesc cu ochii sufletului meu,
Văd un Porumbel alb venind din empireu.

-„Vino, Porumbel, cu pene  de lumină!
Adu haine albe pentru lut și tină!
Pană albă din aripa Ta de lumini,
Și un dor de zbor, în duhul, spre înălțimi!

Adu și o ramură verde de măslin!
Pecetea de Pace a Tatălui divin,
Scânteie de foc din Făclia Iubirii,
Și un dor nestins de Țărmul Nemuririi!

Toarnă  ulei în candela mea  cerească!
Fereastra sufletului meu să crească,
Să văd   mereu albastrele Tale câmpii,
Să aud corul de îngeri din veșnicii!”

O aripă de lumină mă atinge,
Aprinde mucul ce aproape se stinge,
Deschide  larg fereastra sufletului meu,
Să coboare limbi de foc de la Dumnezeu!

Simt un dor de zbor, în duhul, spre înălțimi,
Poposesc și eu în corul de lumini,
Cântă a mea harfă cu îngerii de sus;
„-Slavă Ție, Doamne, al meu Cristos Isus!”

Arancutean Eliza