Bucuria primăverii

Flori curcubeu īn culori pastelate,
Ca-ntr-un alai de nuntă,
de neuitat,
Īn mireasmă dulce îmbrăţişate,
Ne împodobesc retina minunat!
Ramurile-s pline, belşug de floare
Se revarsă-n splendoare de necuprins,
Domnul binecuvàntă-n adorare,
Īntreg pământu-i un colţ din paradis!
Primăvara minunată a venit!
Cântă-n inimă razele de soare,
Frumuseţea florii pudrate-n vånt,
Şi-mfloreşte sufletu-n fiecare!
Tată, împrumută-mi a Ta privire
Să cuprind frumuseţea de sub soare,
Toată măreţia şi-a Ta Iubire,
Marea lucrare a voinţei Tale!

Maria Șopț 

O, trebuie să vină…

O, trebuie să vină
odată, oarecând
Acel ce-a spus Cuvântul:
„Eu, iată, vin curând!”
– şi fericiţi aceia
ce vor fi-aflaţi veghind,
ei vor intra la Nuntă
cu Domnul – strălucind!

O, trebuie să intre
odată, neapărat
Acel ce-a zis: „Eu, iată,
la uşă stau şi bat!”
– şi fericiţi aceia
ce uşa I-au deschis,
ei vor cina cu Domnul
aşa precum le-a zis.

O, trebuie să vină
odată tot ce-i spus,
căci Credincios şi Tare
de-a pururi e Isus
– şi fericiţi aceia
care-au murit crezând;
cât nimenea nu ştie
ei vor primi-n curând!

Traian Dorz 

Fără apă

Puhoi de ziduri vin spre noi,
Se-ntorc copacii în pădure,
Iar cei rămași se-ntrec să fure
Și să-și ia frunzele ‘napoi.
Nu vor copacii să priceapă
De-atâta timp, că suntem goi
Și n-avem apă.

Cândva, ceva s-a prăbușit,
E-aicea între noi și doare;
Din când în când ne-am mai trezit
C-un zâmbet bun și c-o urare;
Dar ni s-a pus praful pe pleoapă
Și-avem praf mult și pe picioare,
Și nu-i nici apă.

Ne plouă cu dovezi și pâre,
Se-ndeasă iadul să ne prindă,
Ascunsul se desface-n dâre
Și-arată fețele-n oglindă.
Acum, doar câte unul scapă –
Când stă cu mâinile să prindă
Și-adună apă.

Sunați, e-o trâmbiță rămasă!
Pe unde? ! Întrebați bătrânii.
Și din cântarea cea frumoasă
Cântați cât vă mai țin plămânii!
E secetă, pământul crapă –
Veniți pe pajiștea fântânii
Să cerem apă.

Sperați, nu suntem părăsiți!
S-a spus că mai avem un an.
Deschideți Cartea, s-auziți
Cum plânge Iosif la Dotan;
Și, până va ieși din groapă,
Hai înapoi în Canaan,
S-aducem apă!

Grăbiți, că nunta stă să-nceapă,
Iar Mirele, când ne-a chemat,
A spus că de la cel iertat,
Din inima ce s-a predat
Va curge apă.

Viorica Mariniuc 

Isus, Calea, Adevărul și Viața

O, frate drag, tu nu mai judeca, căci judecata-i a Domnului cel Mare,
Cu ce măsură azi vei măsura, tu mâine vei fi judecat mai tare.
De ce vezi paiul fratelui din ochi și tu te uiți cu mare nepăsare,
La bârnă ce-i înfiptă-n ochii tăi, voind fățarnic să ți-o-ascunzi din zare.

De ce tot zaceți, frați, în răutate, purtați în suflet pietre mari de mori,
Și vă-mbracați în haine de oițe, mascând ‘năuntru lupii răpitori…
Oare nu știți ca pomul se cunoaște, prin rodul bun sau rău ce l-a făcut?
Și cel ce roade bune nu aduce, El l-a tăiat și-n gheenă-i făcut lut.

Intrați pe poarta strâmtă, pășiți pe calea-n gustă ce duce la viață,
Căci, lată este calea și larga este poarta ce duce la pierzare, murind orice speranță.
Nu oricine-Mi zice Doamne, cu Mine va intra, în cerul cel de sus,
Ci acel ce face voia a Tatălui Ceresc, urmându-l toată viața, pe fiul Lui, Isus.

Cine-Mi aude glasul și-n inimă-l pătrunde cuvântul gurii Mele,
Și faptele-l urmează, păstrându-și mărturia, gonind șoaptele rele
Eu, însuși Dumnezeu, cu-n om cu judecată, îl voi asemăna,
Zidind casa pe stâncă, șuvoaiele și ploaia nu o vor dărâmă.

Dar cel ce nu ascultă și casa și-o zidește pe-o palmă de nisip,
Când vânturile suflă, furtuna o izbește, strivindu-i temelia… să o salvezi nu-i chip.
In prăbușirea-i mare, când fața și-o îndreaptă spre Mine, le voi spune,
Plecați! Nu vă cunosc, voi toți ce ați lucrat al făr’delegii nume.

Cine-i acel ce poate sluji la doi stăpâni, ori va iubi pe unul, ori va urâ pe altul!
Nu poți iubi și lumea, plăcerile deșarte, sorbind fărădelegea și să îmbraci păcatul…
Ce loc primește Isus, ca Domn în viata ta, când inima ți-e prinsă-n vâltorile vieții,
El, inima ți-o cere, să ți-o predai întreagă, ca-n ea să se-oglindescă lumina dimineții.

Cine-i acela care, de fiul lui îi cere o pâine pentru hrană, el sa îi dea o piatră?
Sau dacă-i cere un pește, să i se-aducă-un șarpe, iar dacă-i este sete să-i dea foc de pe vatră…
Și voi, ce sunteți răi, dați daruri ce sunt bune pentru copiii voștri, de pe acest pământ,
Cu-atât Tatăl ceresc va da pâinea vieții, acelora ce-n rugă, azi stăruiesc flămând.

Iată, Eu vă trimit în lume, să fiți ca niște oi în haitele de lupi,
Și plini de înțelepciune, ca șerpii-n istețime, ca blânzii porumbei, să fiți la fel de buni.
Veți fi urâți de lume, loviți și prigoniți și viata vă veți da, pentru al Meu Cuvânt,
Dar toți ce veți răbda, cununi veți căpăta, când Eu vă voi lua în locul meu preasfânt.

Oricine va lăsa pe tată și pe mamă, pe frate, ori pe soră și pe min’ mă va urma,
Și cu-a lui cruce-n spate, își va lepăda lumea, iubind mai mult pe Domnul și eul-își va curma.
Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, Eu vă voi da odihnă,
Pe cel smerit și blând, și-n suflet iertător, îl voi așeza la masă, ca să prânzească-n tihnă.

Acel ce face voia Tatălui din cer, acela este frate și soră cu Isus,
Sămânță-i semănată, cine va face roade, belșugul va culege în patria de sus.
Cel ce aude Cuvântul și-n pământ bun sădește, un grăunte dă o suta, și-un altul dă șaizeci,
Grânarul le va strânge, în ale Lui hambare, să-ți fie mărturie, în ceruri, veci de veci.

Ce ar folosi unui om ca să câștige toată lumea, de sufletul și-l pierde, acel ce e mai sfânt,
Și care este rostul și truda pe pământ, când totul e zadarnic și goană după vant.
Căci Fiul va veni, cu slavă pe-ai Să-i nori, să-și strângă a lui mireasă,
Răsplată vom primii toți cei ce-am ascultat, Isus ne va dorii să stăm cu El la masă.

Nu amâna azi pocăința, când încă Domnul Isus ți-e tovarășul de drum,
Nu te-mpietri în necredință spunând că veșnicia eu-n joc de noroc și că iadul este bun…
Căci în grabă se apropie, Ziua Mare, când însuși Mirele Isus, pe nori va reveni,
Ca să-și ducă acasă, cu slava-I măreață, la nunta lui cerească, pe sfinții săi copii.
Vicky Mihalca

Conversație cu sufletul și inima

„Suflete, ce nori te-apasă
De ești trist și frământat?
Ce necazuri nu te lasă
Să fii binecuvântat?

Ce ești tristă, inimioară,
Și te zbați în pieptul meu?
Ce durere te doboară
De tot sângerezi mereu?”

„Cum să fii altfel când starea
Omului s-a tot stricat
Și când peste noi uitarea
Ca un colb s-a așezat! …

Omul nu se mai gândește
Nici la suflet, nici la gând,
Ci-n zadar se tot trudește
Luni și ani întregi la rând

Să tot aibă, să tot strângă
Mari comori pe mic pământ
Care n-au să-l mai ajungă
Când s-o duce în mormânt…

Iar în toamna bătrâneții
Strânge vânt în pumnii goi
Fiindcă-n primăvara vieții
A uitat cumplit de noi.”

Omule care nu-ți pasă
Azi de sufletu-ți etern,
Stai o clipă, meditează
Ca să nu cazi în infern

Și oprește-te din cale
Azi cât încă mai ai timp,
Pocăiește-te de-a tale
Obiceiuri și în schimb

Vei primi o viață sfântă
Lângă Tatăl Creator
Ce-ți va da haina de nuntă
Cu Isus Mântuitor.

Puchea Dorel

Ce văd la Golgota

Un dor îndrăgostit de Tine, m-a dus la locul unde ai fost străpuns,
Fugind de timp, de forfota trăirii vreau un cuvânt, vreau un răspuns!
De toate-s vinovată, căci nu pot fără Tine…să plâng… nici să zâmbesc,
Mi-e dor să stau aici cu Tine…învață-mă din lacrimi să înfloresc!

Printre veșminte sângerânde, îți port privirea Ta în gând,
Și văd o mamă care-și plânge Fiul, când cuiele pe cruce îl frâng,
Și mă trezesc cu o vină ce m-apasă, cu șoapta unui glas,
Să Te urmez de aproape…ar trebui atâtea lucruri să mai las.

La Golgota văd tot mai clar ce a scris Pilat pe cruce,
Nu e Împărat pentru iudei, ci pentru cei ce viața le conduce.
Privesc spre mine și simt cum sufletul îmi sângerează,
Văzând cum tronul vieții mele cu un vis deșert se desfătează.

La Golgota îți simt privirea ce mă străpunge cu fiori,
Când sub mustrările din mine, îmi spui că pentru ele mori,
La Golgota văd cine Te iubește, și nu-i departe ascuns,
La Golgota renasc prin lacrimi, că nu Te-am prețuit `deajuns.
Prin zaruri tăvălite în sânge, prin rânjetul unui soldat roman,
La Golgota văd raiul, în loc de junghiul morții…și eu și acel tâlhar.
La Golgota m-ai învățat ca să visez, după o noapte de coșmar,
Un vis ce-i veșnic scris cu stropi de sânge sfânt: Doar Har.

La Golgota mai tremură pământul și soarele se ascunde,
Când glasuri din adânc mai strigă stins: Baraba!
Acolo, văd cum glasul Tău mai cheamă inimi muribunde,
S-aleagă viața ce-i in Tine și nu-n tâlharul de Baraba.

Le-ai dat un ceas s-aleagă…atât mai au puterile din noapte,
Numai un ceas avem și noi ca să strigăm: Alegeți Harul!
Să nu mai stăm ascunși printre irozi, ci să luăm ștergarul,
Și să-i poftim pe toți la nuntă…în sfânta Lui și veșnica Cetate,
Mireasa Lui azi îl așteaptă în rochie de in la ușă de va bate.

,,Și Duhul și Mireasa zic: Vino! Și cine aude să zică: Vino!
Și celui ce îi este sete să vină, cine vrea să ia apa vieții fără plată.”
Apoc.22.17

Gherasim Lenuta

Nunta

Ploaie de alb sau petale de nea ,
Au inflorit de citeva zile  la fereastra mea,
Parfum ceresc cu miez de aur
Din casa Tatalui-tezaur,
Sprinen-albine saruta corola ,
In dulce le leagana creanga-gondola,
E-o nunta in roi cu zumzet subtire,
Mireasa-i in alb -iasomie  parfumata de Mire.
Soarele fata -si arata cu teama,
N-ar vrea torid, sporul sa-l destrame.
Flori curioase asteapta-n mirare,
Mirele crin sa vie la insuratoare.
E fosnet de ramuri  si vintul se-opreste ;
-E gata a venit !
Alaiul porneste!
…Emotii solare se joaca-n gradina ,
tremurind  bucuria razei -lumina,
Albini duc polenul cel dulce ..ACASA,
Unde va locuii pe vecii Mirele
Si a Lui Mireasa!

SandaTulics

Ultima strigare către fecioara nechibzuită

E trist sa lupti o viata sa te pastrezi in Domnul
Și sa te-nșeli tu singur ca mergi pe Calea Sa
Să cazi de oboseală și sa te prinda somnul
Sa te-nfasoare-n vise de glorie firea ta….
E trist sa n-ai uleiul, sa nu ai nici de unde
Sa-l iei, cand dintr-odata din somn te vei trezi
Căci chiar de-ți spun: fii gata! acum nu poti raspunde
Te vei trezi la urma dar prea tarziu va fi!….
Ești legănat de vise: visezi frumos…ca-n basme
Gramezi de bani si case, că zbori, dar nu in cer
Ai adormit in glorie, te vei trezi in spasme
Si zborul se va frange si va cadea-n infern….
Si dupa ce in zare se va inchide zarea
Cu cele cinci fecioare in zbor cu Cel iubit
Tu vei iesi afara, vei auzi cântarea
Ce se va pierde-n larguri, departe in zenit…
Si-atuncea rascolită de-o framantare-aprinsa
Îl vei chema pe Mire dar iti va fi-n zadar…
Vei flutura în mana candela goala, stinsa
Privind spre cer zadarnic vei plange-atat de amar…
Pierdută de durere îL vei striga: ai milăăă!…
Nu mă lăsa in urmă aici jos pe Pământ
Întoarce-te scump Mire ,sa-Ți vad fața senină
Chiar de-am greșit mă iartă, și du-mă-n cerul sfânt!
Nu va fi nici o milă!.. și ultima speranță
Frântura cea firava, în plâns se va-nneca
Pierdută de durere în bezna fara viață
Pe veci jos va rămâne fragilă ființa  ta…
Si ce se va alege de visele glorioase
Care ca-n pânze sumbre in somn te-au leganat?
Cui vor ramane zboruri, gramezi de bani si case?
Tot ce-ai avut in vise, tot iți va fi luat!……
Acum insa in noapte se strigă:-fiți dar gata!
Cu candela aprinsa si cu ulei in vas
Ca-i gata sa apara Iubitul cu rasplata
E-aproape miezul noptii, e-aproape sfantul ceas!
Acum se vrea veghere insa la miezul noptii
Se va deschide zarea spre cerul stralucit
Si va striga o voce dincol’ de pragul porții:
-„Fecioare, desteptarea!, Iubitul a venit!
Grabiți-vă deci toate să îi iesiti in cale
Cu candela aprinsa, plina de untdelemn!”
Iar Mirele cel vesnic cu cele cinci fecioare
Se va ‘nalta pe cale de slava spre etern!
*
E trist sa-L pierzi pe Mire si odaia cea de nuntă
E tot ce o fecioara poate avea mai scump…
Nu poate fi durere mai mare si mai crunta
Decat sa îți pierzi nunta cu Mirele Preasfant
De aceea cu iubire mai fac inc-o strigare:
Fecioară, oare acuma macar te vei trezi?…
Trezeste-te ca-i clipa aproape de plecare
E miezul noptii aproape, când te vei pregăti?…..

Emanuel Hasan

E timpul greu….

De ce sunt tristă, Tată,
Şi-amarul mă doboară des ?
De ce n-am pace câteodată ?
Mă-ntreb adesea şi oftez.

De ce, când e să merg ‘nainte,
Satan mă ţine tot pe loc ?
De multe ori, sunt slabă pe Cale
Şi zic, Doamne, nu mai pot.

E greu să mergi ‘nainte, frate,
Nu e uşor să biruieşti,
Dar luptă, nu te da deoparte,
De vrei Raiul sa mostenesti!

E ziua de trezire acum,
Domnul ne cere să veghem,
Ca la sfârşitul alergării
S-obţinem cununa nemuririi.

Se merită să lăsăm totul,
Ce ne mai leagă de Pământ,
Pentru o viaţă nesfârşită,
Împreună cu Domnul Sfânt.

Să nu uităm de fraţii noştri,
Să plângem pentru ei mereu,
Ca să se-ntoarcă către Domnul,
Să nu ajungă-n chinul greu.

Ascultă-ne, Doamne, şi pe noi,
Răspunde-ne, când Te chemăm !
Şi fii cu noi până la capăt,
Prin vânturi, valuri şi nevoi !

E timpul tot mai greu acuma,
În vremea care va urma,
Puţini vor ajunge la ţintă,
Dar luptă-ntruna, nu ceda !

Căci, ce te-aşteaptă după luptă
E bucurie eternă, nu uita !
Vei rămânea o veşnicie
Cu Isus în Cer, la nunta Sa.

Aurica Noroc

O, Mireasa Mea iubită…

Cum esti scumpa Mea aleasa? Mă astepti? Mă mai iubesti?
Ai pe tine haina alba pentru slavile ceresti?
Iti mai arde a ta candela cu ulei din Dumnezeu?
Iti sunt bratele intinse asteptand iubitul tau?
Spui tu oare: Maranata! vino Mire preaiubit?
Mai privesti cu dor spre ceruri, asteptand necontenit?
O, mireasa Mea iubita, nu e mult si voi veni
Voi desface largul zarii si pe nori te voi rapi
E aproape miezul noptii, lumea doarme ca-n mormant
Insa tu de vei fi treaza, vei pleca prin Duhul Sfant!
O, iubita Mea aleasa, oare stii cat am platit
Pentru haina ta de nunta ce cu drag ti-am daruit?
Am platit cu pretul vietii ca un miel,sus pe Calvar
Ca tu sa primesti viata si o haina alba-n dar!
Am platit cu zbucium, groaza, cu un chin de nedescris
Pentru tine, pentru-odaia cea de nunta-n Paradis!
Am platit cu o povara de durere si pacat
Care nu-o vei intelege si n-o vei simti vreodat’!
Da, asa mi-a fost iubirea, fara margini te-am iubit
Azi in maini inca port semnul pretului ce l-am platit!
Dragostea mea pentru tine niciodat’ nu va seca
Tu esti unica aleasa, tu, pe veci Mireasa Mea!
Cum esti, scumpa Mea aleasa? cat de mult Mă mai iubesti?
Cum ti-e haina de mireasa? tot curata ti-o pastrezi?
Căci in ceruri poti sa intri numai daca ti-ai pastrat
Haina alba nepatata ce cu dragoste ti-am dat
Dragostea ti-a fost pecete si salvare de la chin
Fara de cusur si pata mi-a fost jertfa pentru tin!
Mi-am dat viata sa ai viata nesfarsita-n ceruri sus
Si te-am inviat cu Mine pentru-o glorie făr’-apus!
Daca haina ți-e curata, in curand Ma vei vedea
Sus pe nori, la miezul noptii și spre ceruri vom zbura!
Vom strabate printre stele catre locul minunat
Spre odaia nuntii noastre ce atat am asteptat
Portile slavei eterne c-un cuvant se vor trezi
Se vor ridica cu glorie si in ceruri vom păși
Te voi duce apoi in fata Tatalui sfant, Dumnezeu
Si in fata celor care il slavesc cantand mereu
Ceru-ntreg va fi-n serbare, in cantari si bucurii
Pentru scumpa Mea aleasă ce-a ajuns in vesnicii
O, Mireasa mea iubita, fii deci gata,ne-ncetat
Căci Eu vin la miezul noptii! Vin ca mire imbracat
Cu veșminte de splendoare și de nuntă pregatit
Sa Te iau cu Mine acasa, sus in cerul infinit!
Candela sa-ți ardă-n taina, și ulei sa ai mereu
Iar veșmantul Tău să-Ți fie alb, după Cuvântul meu.
Astfel dar la miezul nopții cand pe nori te voi chema
Tu sa poti zbura spre Mine, tu, pe veci Mireasa Mea!

Emanuel Hasan