Calea cea nouă

” avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin** perdeaua dinăuntru,”Evrei10/20

Cerul își șterge ochii   cei înlăcrimați,
Norii grei, ca un vis urât, sunt scuturați
Soarele iese din odaia de nuntă:
„-Mărire, slavă, Doamne!”îngerii cântă.

Soarele se urcă în carul glorios,
Înfloresc copacii, a înviat Cristos,
El împarte o rază la bătrâni și copii:
„-S-a deschis o Ușă până în veșnicii!

Bucură-te, pământ, ce te-ai cutremurat,
Căci, azi, Isus Cristos din morți a înviat!
Bucurați -vă, neamuri, pustiu, și  mare,
Crucea lui Cristos putere mare are!

Închină- te, perdea, ruptă de sus în jos,
Tu ești drumul nou, pe aici, trece Cristos,
Tu ai fost cândva un zid de despărțire,
Acum, pot trece neamuri  cântând „Mărire!”

Bucură-te, perdea, ce te-ai rupt în două,
Un Preot Sfânt   intră spunând „Pace vouă!”
Tu ești  calea nouă, ce duce sus, spre Cer,
Tu ești stropită toată cu sânge de Miel!

Bucurați-vă, neamuri, intrați după El,
În Sfânta Sfintelor, urmați-L cu mult zel,
Liberă-i intrarea la Preotul de Sus,
Face ispășire sângele lui Isus!

Ștergeți lacrima, văduvă, și tu, orfan,
Cristos  înviat  luptă cu al tău dușman,
Bucură-te, bătrân, fără  apărare,
La Domnul tău Isus găsești alinare!

Nu plânge, Maria, Mormântul e pustiu,
Isus e Învierea, Isus este viu!
Ascultă-I glasul, când te strigă în zori,
Recunoaște- L ca Domn, și nu Învățător!”

Cerul  privește cu ochi albaștri, senini,
Prin perdea, e calea nouă, spre înălțimi,
Soarele iese din odaia de mire:
-„Domnului Isus să Îi cântăm „Mărire!”

Arancutean Eliza 

Nimic din ele!

„Dacă este cineva în Cristos, este o făptura nouă; cele vechi s-au dus. „2 Connteni 5:17

Domnul nostru nu tolerează niciodată prejudecăţile noastre, ci le distruge, le calcă în picioare. Suntem înclinaţi să credem că Dumnezeu manifestă un interes special faţă de anumite prejudecăţi de-ale noastre şi suntem absolut siguri că El nu se va comporta cu noi aşa cum ştim că trebuie să se comporte cu alţi oameni. ..Dumnezeu trebuie să Se poarte foarte dur cu alţii, dar bineînţeles că El ştie că prejudecăţile mele sunt corecte.” “Nimic din ele!” – trebuie să învăţăm aceasta. în loc să fie de partea prejudecăţilor noastre. Dumnezeu in mod deliberai le mătură din cale Face parte din educaţia noastră morală ca prejudecăţile noastre să fie distruse de providenţa Sa iar noi să urmărim cum face El aceasta Dumnezeu nu arată nici un respect faţă de lucrurile pe care I le aducem; El vrea un singur lucru de la noi: predarea noastră necondiţionată.

Când ne naştem din nou, Duhul Sfânt începe să formeze noua Lui creaţie în noi şi vine un timp când nu va mai rămâne în noi nici un pic din vechea noastră viaţă: vechea noastră sobrietate dispare, precum şi vechea noastră atitudine faţă de lucruri şi toate lucrurile sunt de la Dumnezeu” (5:1S). Cum vom ajunge să căpătăm acea viaţă în care nu mai există pofte, nici interes faţade propria persoană, nici sensibilitate ta împunsăturile altora, ci numai acea dragoste care nu se mânie, care nu se gândeşte la rău, care e întotdeauna bună? Singura cale este prin a nu lăsa să rămână în noi nimic din vechea viaţă, ci a avea doar încrederea simplă şi deplină în Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Stea nouă

Când cerul cu-nălțimi surâde
Trezindu-și valurile-n stele
Care pulsează tremurânde
Prinse-n avânturile mele

Parcă aș țese-o melodie
Din grămădiri și constelații
Simțindu-mă în veșnicie
Fără de rugi și meditații.

Numai trăiesc și, pur și simplu,
Doar mă preling în astă stare,
Neînsemnat îmi pare timpul
Ce-ncearcă să m-atragă-n zare.

Respir fiindcă se respiră
Neatingând ițe de gânduri
Ce ca și strunele pe liră
Adastă sunete în rânduri.

Mă-nalț căci starea mă înalță
Doar tălpile-mi ating pământul,
Iar eu cu sufletu-n prefață
Timid încerc să văd Cuvântul.

Citind din rază până-n rază
Nu-mi este dat de-al înțelege
Când El întreg mă-mbrățișează
Fără de buchiile-n lege.

Și îl citesc în puls de sânge
Fără obstacole de minte,
Iar fericirea mea îmi plânge
Că tremur ca o stea fierbinte.

Simt înălțarea mea în glorii
Înfășurat în libertate,
Iar mărunțișuri de istorii
Rămân meschine și uitate.

Nici nu m-atinge „cum-se-cade”,
Ființa-mi cântă și nu geme
Ca un Icar care nu cade
Planând ca aripa prin vreme.

Iar steaua mea ce, întristată,
Vedea sfârșitul de putere
Se-nflăcără mai înălțată
Nepricepând nici o cădere.
Victor Bragagiu

Îmbracă haina…

Îmbracă haina iubirii
Oricând, oriunde vei fi
Să-nvingi puterile firii,
Să poți spre Rai a sui.

Îmbracă haina blândeții
Plăcut să fii lui ISUS
Ca valul cel greu a tristeții
Să treacă de-aici spre apus.

Îmbracă haina candorii
Să vadă toți că ești bun
C-atunci din Țara splendorii
Vin frumuseți ce n-apun.

Îmbracă haina cea nouă
A sfântului har, revărsat
Să simți cum, din Slavă, o rouă
Din nou bucurie ți-a dat.

Îmbracă haina dreptății
C-așa-mpliniri vei primi
Să simți atmosfera Cetății
De-unde-ajutor va veni.

Îmbracă haina slujirii
Că-i mult de lucru pe-ogor
C-așa la altarul jertfirii
Vedea-vei pe-al tău Salvator.

Îmbracă o haină curată
Oriunde ai fi și oricând
Întreaga ființă să poată
Cânta Păstorului Blând.

George Cornici

SUFLETUL VEŞNIC

Da, sufletul nostru e nemuritor,

Precum Cel dintru care descinde,

Ca apa ce curge mereu din izvor,

Măcar că pe luciul ei undele mor,

Izvorul în el le cuprinde!

 

Ca floarea ce-şi dă minunatul balsam,

Purtat în petale de rouă,

Chiar dacă o clipă trăieşte pe ram,

Ea ţese adânc uimitor filigram

De viaţă, spre viaţa cea nouă!

 

Ca stelele ‘nalte ce trec liniştit

La primele raze de soare,

Noi nu le vedem, dar acolo-n zenit,

Ascunse în astrul ce le-a copleşit,

Plutesc în neant şi splendoare.

 

Sau ca un ecou ce aleargă hoinar

Şi care pe mulţi îi intrigă,

Că până să poată să spună mai clar

Ce are de spus, se trezeşte că iar

Se întoarce la Cel care-l strigă.

 

Aşa ne e viaţa aici pe pământ,

În trupul acesta vremelnic:

Ca unda pe apă, ca floarea în vânt,

Ca steaua în zori sau ca sunetul frânt,

Dar sufletu-n Domnul e veşnic!

 

Pastor Ionel Grosu, Phoenix, Arizona

www.ekklesiaro.com

Să ierți și să iubești cu-adevărat!

Iertarea, o înveţi pe deal la Golgota
Purtând pe cap cununa de spini,
Privindu-L pe Isus, pe crucea Sa,
Sub privirea Lui, a ochilor senini,
Înveţi să ierţi chiar pe călăul tău,
Pe cel ce te-a lovit atât de rău,
Pe-acela, care în faţă te-a scuipat,
Să ierţi şi să iubeşti cu-adevărat!

Iertarea este un crâmpei de pace
Din nesfârșitul Dragostei hotar,
La glasul ei, marea se-alină, tace…
Şi soarele strălucitor se-arată iar.
Să-l ierţi pe-acel care-a stârnit furtuna
Şi ţi-a rupt frunze una câte una,
Pe-acela care chiar te-a dărâmat,
Să ierți și să iubești cu-adevărat!

Iertarea este o cântare nouă,
O cânţi cu lacrimi mari de bucurie,
Ea se ridică uşor ca o rouă…
Şi înfloresc iar crinii pe câmpie.
Pe cel care s-a lepădat de tine
Cu care ai rupt odată dintr-o pâine,
Dar el te-a minţit, te-a înşelat…
Să ierţi şi să iubeşti cu adevărat!

Iertarea,… este datoria ta
Faţă de Cel ce toate ţi-a iertat,
Dacă nu ierţi, în cer nu poţi intra
La nunta Fiului de Împărat.
Să-i ierţi pe cei care îţi sunt datori,
Adună-n cer eternele comori;
Să ierţi pe cei care te-au supărat,
Să ierţi şi să iubeşti cu adevărat!

Iertarea este o putere sfântă
Ea poate rupe lanţul de robie,
Acoperă greşeala şi o uită,
Ca cel robit, eliberat să fie.
Dar cine poate să arunce piatra,
Şi de iertare, nevoie n-ar avea?
Precum ierţi tu, aşa vei fi iertat,
Să ierţi şi să iubeşti cu adevărat!

Ana Haz

Al ploii sărut

Aud cum plouă,
Lovind geamul, lacrimă nouă,
Sărutul cristalin se prelinge,
Pic cu pic… petrec clipele…
Gându-mi aleargă spre Tine,
Bate-n piept a durere inima,
Privind zarea, dorind iubirea…

În ochi, pătrunde lumina,
Simt minunea,
Văd strălucirea,
Contemplu măreția…
Mă alint, Te simt,
În vânt mângâiere de Sfânt,
În leagănul pomilor,
În șoaptele nopților…

Respir adierea de vânt,
Ce țese vălul nevăzut,
Pândesc ale cerului strișii…
Știu, undeva exiști;
Sufletu-mi tremură…
Lovesc ușa cerului,
Cu sentimentul de teamă,
Dau drumul dorului…

Îl las ca să fugă,
Vinovăția mă sapă,
Lacrimi de sânge,
Inima-mi plânge…
Tu, totu-ai știut,
Sumbrul trecut…
Miracol mi-ai făcut,
În viață mi-ai apărut.

Și ai bătut,
Cu al ploii sărut…
M-ai găsit abătut
Salvarea doreai,
Ale inimii văpăi…
Din neguri să ies,
Lumină-ai trimes,
Și-al cerului, vers.

Văzduhul își țese pânza…
Din raze, vânt și nori,
Eu îmi țes credința
În lumină; tărie-n încercări;
Respir aerul biruinței,
Împletind funia rezistenței;
Din fiecare încercare,
M-ai scos mult mai tare.

Și mi-ai smuls îndat’
Din piept, rătăcirea,
Tristețea ai alungat,
Sădit-ai fericirea;
Durerea legată-ai trimis,
În adâncul, negru abis…
Visul, dorința mi-ai împlinit,
În fiecare zi, cu Tine-s nelipsit.
Toma Coca

Anul Nou

Am mai trecut o cotitură şi-am mai legat în vremi un nod,
Am mai închis ‘napoi o poartă şi-am mai trecut peste un pod.
Iar Timpul, scotocind desaga, o nouă haină iar îşi scoate.
Un an s-a dus şi altul vine, şi toate-s noi şi vechi sunt toate.

S-a-ntors clepsidra vremii iarăşi, stăm la un prag de vremuri noi,
Dar cine ştie-n calendare dacă mai sunt şi alte foi?
În sacul vremii pe golite, câte surprize ne aşteaptă?
Şi nu cumva pe scara vremii, aceasta e ultima treaptă?

Când Anul Vechi a dat salutul, avea o teamă la apel,
Căci Anul Nou stătea în faţă, dar nu vedea ce-i după el.
S-a dat onor la schimbul gărzii, dar mai solemn ca altădată,
De parcă anii, pe la vamă, nu vor mai trece niciodată.

Ne vin răvaşe din Scriptură, că-n vremurile de apoi,
Vor fi războaie, boli şi ură, şi Anticristul printre noi;
Că-n mulţi iubirea şi credinţa se vor răci în sloi de gheaţă,
Iar strâmbătatea şi desfrâul vor umple legile din viaţă.

Dar iar ne mai sosesc răvaşe că Dumnezeu e-Atotstăpân,
Că-n mâna Lui stă Universul, şi toate doar prin El rămân.
Într-o clipită hotărâtă, El va striga timpului: GATA!
Şi timpul va preda ştafeta, ca să înceapă judecata!

Eşti pregătit de întâlnirea cu Marele Judecător?
El vrea să-ţi dea prin har iertarea, să-ţi fie azi Mântuitor.
Al veşniciilor Părinte, ce-a înnoit un an pe cale,
Vrea şi pe noi să ne-nnoiască, pentru ospăţul slavei Sale!

Valentin Popovici

Doamne, Tu ești Calea binecuvântată!

Doamne, Tu ești Calea binecuvântată,
Adevărul veșnic și preasfânt,
Viața nouă, sfântă și curată
Și prin toate Mâna Ta ne poartă
De la naștere și până la mormânt!

Când furtuna grea ne înconjoară,
Când ne ard durerile amar,
Când ne macină a încercării moară
Și zdrobiți ne plângem sub povară,
Alergăm la mila Ta în har!

Ne plecăm în rugă către Tine,
Vindecare, Tu poți să împarți,
Tu cunoști a inimii suspine,
Sufletul, dorințele divine
Și lumina ochilor curați!

Vino, Doamne, stai în casa noastră,
Fii cu noi în încercarea vieții,
Să privim întinderea albastră
Cu seninul înflorit în glastră
Mângâiați de Raza dimineții!

Poartă-ne smeriți pe calea dreaptă
Spre Limanul sfânt al bucuriei,
Să ne bucurăm și noi odată
În Cetatea cu rubini în poartă
Și lumini pe cerul veșniciei!

Vrem să împlinim a Ta voință
Cu credință, pace și iubire;
Știm că bucurii și suferință
Le primim cu buna Ta știință,
Și prin Tine toate-au împlinire!

Dă-ne, Doamne, liniște, răbdare
Cât vom mai trăi pe-acest pământ,
Și ca păsări albe, călătoare,
S-așteptăm cereasca Ta chemare
Cu privirea sus, la Cerul Sfânt!

Gelu Ciobanu

Am fost născuţi la viaţă nouă

Am fost născuţi la viaţă nouă,
Într-un Hristos înveşmântaţi,
Şi-n binecuvântări de rouă,
Suntem de El îmbrăţişaţi.

Am fost născuţi nu-n voia firii,
Nu pentru moarte şi gunoi;
Ci din Sămânţa nemuririi,
E viaţa ce pulsează-n noi!

Am fost născuţi dintr-o iubire,
Iubirea Tatălui slăvit,
Şi-am fost uniţi într-o simţire
Pentru vecii fără sfârşit.

Am fost născuţi pentru lumină
Şi pentru slavă, pentru har.
Suntem în oastea Lui divină
Şi călători spre-un nou hotar.

Am fost născuţi într-o fiinţă
Ca Trup regesc şi glorios,
Ca să purtăm într-o credinţă,
Lumina slavei lui Hristos.

Am fost născuţi în harul mare
Ca picături într-un şuvoi;
Gătiţi pentru încoronare
În ziua mare de apoi.

Valentin Popovici