Atunci cand norii grele-i vieti, ti-aduce suferinta

Atunci cand norii grele-i vieti,
ti-aduce suferinta,
gandeste-te ca toate trec,
priveste prin credinta!

Atunci cand valuri se inalta, amenintand al tau popor,
priveste dincolo de groaza,
priveste l-al tau Salvator!

Atunci cand drumul se blocheaza,
cu-a lumii pofte si pacate,
priveste plin de siguranta,
Cu el vei trece peste toate!

Atunci cand pofta si pacatul,
vor incerca sa te robeasca,
priveste doar in Cartea vietii,
cuvantul ei sa biruiasca!

Atunci cand esti in suferinta,
si cei din jur te parasesc,
priveste cald plin de credinta,
la scopul sfant dumnezeiesc!

Atunci cand lumea te huleste,
pentru a ta credinta sfanta,
priveste plin de bucurie,
esti invitat si tu la nunta!

Mitroi Marin Aurelian

Timpul

Am vrut să aflu ce e timpul…
Am ridicat ochii în sus,
Iar norii ce zburau ca gândul
Mi-au spus că timpul curge-n sus.

Și râul, cu o murmurare,
Mi-a explicat că apa lui
O întâlnești și mai în vale,
Dar timpul, însă – timpul nu!

Și fulgi pufoși de păpădie,
Plutind prin fața mea, ușor,
Șopteau că fost-au pe câmpie
Flori galbene, la timpul lor…

O cioară, ce zbura deasupra,
Mi-a cârâit că se grăbește,
Că n-are când a-mi explica
Ceea ce omul, , timp” numește.

A început să bată vântul,
Iar frunze mii căzut-au jos…
Și-am înțeles ce face timpul
În zborul său misterios.

Atunci, o altă întrebare
Răspunsul clar și l-a găsit:
Că timpul ce dispare-n zare
E-n veșnicie tipărit.

Iar o furnică, la picioare,
Cam supărată mi-a strigat:, , Străine, de ce-mi stai în cale?
Nu vezi că-i timpul pe-nserat?”

Atunci, eu, ca dintr-o poveste,
Din amorțeala mea m-am smuls;
Și pe genunchi, copilărește,
Dorința Domnului i-am spus:
, , O, iartă-mi, Tu, nesocotința,
Că timpul în zadar s-a scurs,
Ajută-mi ca, de-acum-nainte,
Întreg, pe veci să-Ți fiu supus!

Iar timpul ce mi-i dat de Tine,
S-aducă-n lume mult folos…
Nu pentru mine – pentru Tine,
Să-Ți fie de plăcut miros!”

Adelina Malancea

Arată-mi iarăși

Arată-mi iarăși, Doamne, calea Ta,
Cum vântului i-ai dat direcția,
Cum norilor le-ai spus pe ce ogor
Să-și scuture desaga ploilor.

Arată-mi orizontul Tău ceresc,
Să alerg spre el și să nu mă opresc,
Să-mi fie visul contopit cu-al Tău,
Dorința Ta constantă-n gândul meu.

Arată-mi zborul cum să mi-l încep,
Cuvântul înțelept cum să-l concep
Și care-i stânca ce tot naște cânt,
Ce gurii-i dă un rod pentru Cel Sfânt.

Arată-mi rostul pașilor ce-i fac,
Mantaua împlinirii cum s-o-mbrac,
Și dă-mi, Te rog, motiv – din nou insist –
Un scop să mă convingă să exist.

Lucian Cazacu 

Dincoace de nori

Norii doldora de ploi
Cern mărunt peste zăvoi,
Se foiesc în vânt castanii,
Înălțând spre cer litanii.

Fremătând își varsă-amarul
Că i-a despuiat Brumarul,
Vântul ploii-i cântă-n strună,
Norii pământii se-adună.

Volburile îndârjite
Smulg frunzele-ngălbenite,
Dar n-apucă mult să zboare –
Biete stele căzătoare!

Norii de cenușă arsă
Par c-ar face cale-ntoarsă,
Dar cu sârg zorile-nhață
Și țes dimineți în ceață.

Norii vremii, grei de vină,
Sting a cerului lumină
Și-al tristeților puhoi
Umple lumea de nevoi.

Dar negura-i trecătoare…
Dincolo de nori e soare;
Doamne, -asupră-ne veghează,
Cerul iar ni-l luminează!

Mulţi zic: „Cine ne va arăta fericirea?” Eu însă zic: „Fă să răsară peste noi lumina Feţei Tale, Doamne!” (Psalmul 4:6)

Olivia Pocol  

Umbrele sfârşitului

Se-aştern tăcute umbre peste lume,
E parcă mai apăsător văzduhul,
Boleşte de o boală fără nume:
În cei aleşi, încet, se stinge duhul.

Se-adună norii alungând seninul,
Au amuţit ‎cântările şi râsul,
Cosorul morţii a-nmulţit suspinul,
E cernerea şi-al rândurilor strânsul.

Şi suflă vântul rece-al dezbinării
‎C-a îngheţat şi focul în cămine,
Stau ferecate porţile-nchinării,
Începe vânătoarea de hermine…

Furtuni mai înteţite ‎se porniră
Să smulgă fără milă rodul ‎dulce,
Din rădăcină crezul îl urniră,
De s-ar putea chiar la pământ să-l culce…

‎Nenorociri cumplite s-or abate
Peste-acest neam ce schimbă rău-n bine,
Dar peste vremi chemarea Lui răzbate:
“Voi, cei împovăraţi, veniţi la Mine!

‎Eu sufletului dau tămăduire
Şi bat la uşi, dar nu forţez zăvorul,
Mai este încă har de mântuire‎,
Alegeţi Viaţa, Calea şi-Adevărul!

Curând, cei mulţi, vor crede o minciună
Şi înşelarea lor va fi grozavă,
Dar vouă v-a fost dată Vestea Bună,
Vă scuturaţi de-al lumii praf, de pleavă!

Vă ridicaţi privirea-n aşteptare,
Fiţi sfinţi, e-atât de-aproape revenirea,
Curând va-ncepe Marea Sărbătoare,
Aleşii Mei, vă împliniţi menirea!

Chiar dacă se-aştern umbre peste lume,
În voi să nu se tulbure seninul!
Nu vă-nspăimânte nici urgii, nici ciume,
Vă bucurați c-a înfrunzit smochinul!”

Olivia Pocol

Stai fără frică

Pământu-ntreg geme, greu suspină,
Norii grei lovesc în țărână,
Suntem străpunși de moarte, griji, nevoi,
Și-atâtea deznădejdi ce zac în noi!
Frica se răspândește ca un venin
În celula vieții fără, , vaccin”!
Să ai credință în sufletul tău,
Speranța e-n Fiul Lui Dumnezeu!
Crede în Isus și stai fără frică,
Crede în El și Țara promisă!
Întoarce-te pe Cale, veghează,
Și-n via Domnului tu lucrează!
Ajută-ne Tată, Părinte sfânt,
Oprește molima de pe pământ,
În bunătatea Ta să respire,
Copii Tăi și-a lumii mulțumire!

Maria Șopț  

Amintirile sunt despre Tine

Amintirile sunt despre Tine:
Cum Te căutam fără să știu,
Mestecam orice, crezând că-i bine,
Atingeam un mort, sperând că-i viu.
Și plângeam, hălăduind prin lume,
Floare vestejită, fără nume.

Amintirile sunt despre Tine:
Îmi zgâriam picioarele prin râu,
Pietrele mi se strângeau, ciorchine,
Și-adormeam flămând și fără frâu.
Hămesit, la margini de ogor,
Istovit, aproape de izvor.

Amintirile sunt despre Tine,
Țipăt din cenușă și din noapte –
Aș fi spus și nu aveam la cine
Că mi-i somn și bubele mi-s coapte.
Dar mi-au spus și stelele, și norii
Să descui la poarta închisorii…

Eu, salvatul fără nici un merit,
Răsplătitul fără vreo ispravă,
Am primit din înălțime credit,
De la Prințul coborât din slavă.

Absorbit pe veci de-a Ta iubire
Năvălindă-n orice amintire,
Astăzi stau cu inima-mpăcată,
La piciorul Tău, ca nestemată.

Viorica Mariniuc

Convalescență

Se pare că-mi revin încet-încet
Din starea mea mereu îndurerată,
Sunt ca un pământ uscat și sterp
Ce-așteaptă ploaia binecuvântată.

Atâta vreme a trecut de când
Cântarea încetase să se nască,
Iarba pârjolită, pământul crăpat,
Ochii-ncearcă-n zare să privească.

Iată, se pare, ceva s-a mișcat,
Un nor minuscul, ca pe vremea lui Ilie,
Încet se-nalță, iată norii vin,
Norii grei cu ploaia cea târzie.

Încerc să mă ridic, dar oasele mă dor,
Privesc la cer, doar s-o-ndura de mine,
Aș vrea s-alerg prin ploaie, dar nu pot,
Genunchii mei incep să se încline.

Rămân așa în ploaie-ngenuncheat,
Și strig cât pot, s-audă universul:
Nu mai sunt bolnav, sunt vindecat…
Și-așa-ncepu să curgă liber versul,

Acuma, știu că nu mai am prea mult,
Cănd timpul meu se va uni cu veșnicia,
Acolo, din a lacrimei tumult,
Voi ști cu-adevărat ce-seamnă bucuria.

Culda Stefan 

Ce vezi în mijlocul norilor tăi?

„Iată, El vine pe nori!” Apocalipsa 1:7

În Biblie norii au întotdeauna legătură cu Dumnezeu. Norii sunt acele stări sau suferinţe sau situaţii providenţiale dinăuntrul sau din afara vieţii noastre personale care par să contrazică suveranitatea lui Dumnezeu. Dar tocmai prin acei nori Duhul lui Dumnezeu ne învaţă cum să umblăm prin credinţă. Dacă n-ar exista niciodată nori în viaţa noastră, n-am avea credinţă. “Norii sunt praful picioarelor Lui” (Naum 1:3). Norii sunt un semn că El e prezent. Ce revelaţie este să ştii că întristarea, lipsa şi suferinţa sunt norii care vin împreună cu Dumnezeu! Dumnezeu nu Se poate apropia de noi fără nori. El nu vine când cerul e senin şi strălucitor. Nu este corect să spunem că Dumnezeu vrea să ne înveţe ceva prin încercările pe care le avem; prin fiecare nor pe care îl aduce. El vrea să ne dezveţe de ceva. Scopul pentru care Dumnezeu foloseşte norii este să ne simplifice credinţa, până când relaţia noastră cu El este exact aceea a unui copil – o relaţie doar între Dumnezeu şi suflelul nostru, în care ceilalţi oameni sunt doar nişte umbre pentru noi. Până când ceilalţi oameni nu devin doar nişte umbre pentru mine, norii şi întunericul vor continua să vină în viaţa mea. Devine relaţia mea cu Dumnezeu mai simplă decât a fost vreodată?

Există o legătură între situaţiile providenţiale ciudate pe care Dumnezeu le îngăduie şi ceea ce ştim despre El; trebuie să învăţăm să interpretăm tainele vieţii în lumina cunoaşterii lui Dumnezeu. Nu-L cunoaştem încă pe Dumnezeu până când nu putem privi drept în faţă cel mai întunecos şi negru fapt al vieţii fără a distruge prin aceasta concepţia noastră despre caracterul lui Dumnezeu.

“Ucenicii s-au înspăimântat, când L-au văzut intrând în nor..(Luca 9:34). Mai este cineva în norul tău, în afară de Isus? Dacă da, se va face şi mai întuneric; trebuie să ajungi în punctul în care nu mai există nimeni decât Isus singur”.

Oswald CHAMBERS

Cerul din Noi

În liniștea tăcerilor fecunde
Aevea ca prin vis ni se arată
Tărâmul luminărilor profunde
Ce n-am călcat cu pasul niciodată.

Cu umbra de sub norii de pe cer
Se vede în oglinda sa rotundă
Pământu-ntr-o hlamidă de mister
Plutind prin aer pe pârtii de undă.

Magii ne-au căutat trecutu-n stele
Savanții de la Cern în izotopi
Poeții-n vers și-n visele rebele
Și multe-s scrise și-n ceaslov la popi.

Am vrea s-ajungem la-nceput de lume
Să luăm dumnezeirea cu asalt
Dar când ne-apropiem de-un orizont anume
Se-ntrezăreşte țărmul celălalt.

De coborâm în noi ca-ntr-o fântână
I-acolo un izvor cu apă vie
Iar cel ce bea nu are să rămână
Un călător pierdut prin veșnicie.

Marin Mihalache