10 Februarie

 „Eu iţi şterg fărădelegile ca un nor, şi păcatele ca o ceaţă; întoarce-te la Mine, căci Eu team răscumpărat.” Isaia 44:22

Observaţi cu atenţie comparaţia: păcatele noastre sunt ca o ceaţă. Aşa cum norii au fel de fel de forme, la fel sunt şi fărădelegile noastre. La fel cum norii ascund lumina soarelui şi întunecă pământul, păcatele ne ascund lumina feţei lui Dumnezeu şi ne fac să stăm în umbra morţii. Sunt lucruri pământeşti, ridicate din locurile întunecate ale naturii. Când se adună mai multe, ne ameninţă cu furtună şi vijelie. Din nefericire, spre deosebire de nori, păcatele noastre nu ne dăruiesc şi ploaie binecuvântată; ele ameninţă să ne distrugă cu un potop de nimicire.

Nori negri de păcat, cum să avem suflete însorite câtă vreme nu plecaţi? Să ne aţintim privirea asupra harului divin care şterge totul. Dumnezeu însuşi apare în scenă, şi în divina-I îndurare, în loc să ne distrugă, ne tratează cu bunătate. Odată pentru totdeauna nimiceşte răul, nu îndepărtând norul, ci ştergându-1 pentru totdeauna din viaţa noastră. Nici un păcat nu mai rămâne în viaţa omului sfinţit; marea jertfă de la cruce a îndepărtat toate fărădelegile.

La Calvar, măreţul act prin care păcatul a fost îndepărtat, a fost semnat pentru veşnicie. Practic, să ascultăm îndurătoarea poruncă „întoarceţi-vă la Mine”. De ce să trăiască păcătoşii iertaţi departe de Dumnezeu? Dacă ni s-au iertat toate păcatele, nimic nu ne mai poate ţine departe de Domnul nostru. Să ne căim de rătăcirile noastre, dar să nu perseverăm în ele. Să luptăm mereu, prin puterea Duhului Sfânt, să ne întoarcem la cea mai apropiată părtăşie cu Domnul în noaptea aceasta!

C.H. Spurgeon

Nu judecați

Referințe

Matei 7:1-3

Măsura care-o folosești
La măsurat în viața ta,
Prieten drag, să te gândești,
Cu ea ți se va măsura!

Așa spunea Domnul odată
La cei pe munte adunați:
„Nu judecați în viața voastră
De vreți să nu fiți judecați!”

Cum judeci azi pe al tău frate
Vei fi tu judecat la fel,
Mai bune, stai frumos, deoparte
Și te uită-n tine, dragul meu.

Când i-au adus la Domnu-odată
Femeia prinsă în păcat
El le-a răspuns: „ Să dea cu piatră
Acel care-i nevinovat!”

Iubiții mei, vă rog priviți:
Isus… femeia… colo, gloata…
Cine-I fără păcat aici,
Cine putea să dea cu piatra?

Doar Domnul este-Acela care
E sfânt, sfânt, sfânt…fără păcat
Dar în iubirea Lui cea mare
I-a zis femeii: ”Te-am iertat!”

Și venim noi, care-n păcate
Născutu-ne-am pe-acest pământ
Și-l judecăm pe-al nostru frate,
Pe când Acela care-I sfânt

I-a zis femeii: ” Nicio piatră? ! …
Oh! … nu știu… Doamne, au plecat!
Femeie, spun că ești iertată,
Acum, Eu nu te-am judecat.

O, cât de bun e astăzi Domnul
Dar ne va judeca-ntr-o zi,
Nici eu, nici tu și nici păstorul
Judecători nu putem fi.

Iubiții mei, Isus ne spune:
„Nu judecați, nu dați cu pietre!”
Căci pentru toți o clipă vine
Când pe la judecată trece.

Doar niciun om din lumea mare
Nu poate spune: „N-am păcat!”
Chiar dacă-n ochiul său nu are
O bârnă, cum a cuvântat.

Isus, mulțimii de pe munte,
Un pai micuț, tot are-n el
Ce trebuie scos… și cât mai iute.
Dar care-i drama dragul meu? …

Că tocmai ochiul cel cu bârnă,
E primul care dă cu pietre
În cel ce-un pai micuț atârnă
Și drept la judecată trece.

Toți sunt răi, cu mic, cu mare…
Pe nimeni nu vede curat,
Că-n ochiul său, o bârnă are,
El vede numai ce-i păcat.

Un ochi bolnav, o, niciodată
Nu va putea să vadă bine,
Fiindcă lumina nu-I curată,
E într-un nor de-ntunecime…

Ochiul rău, doar răul vede,
Orișice bine-ai fi făcut
El tot va împroșca cu pietre,
Că binele… nu l-a văzut.

Dar, dacă Domnul ne atinge
Privirea, cu-al Lui Duh cel Sfânt,
Ne vindecă și vom distinge
Răul din noi în primul rând.

Deci frații mei,
Nu judecați, nu dați cu pietre!
Lasă tu paiu-aproapelui,
Ci mai degrabă bârna-ți scoate
Ce-ți ia vederea ochiului.

Să poți pe cel ce-i păcătos
Să îl ridici, nu judeca,
Așa cum a făcut Hristos
Cu pietre, nu mai arunca!

Cornelia Sărac

18 Iulie

„Ei să pornească cei din urmă, după steagul lor.” Numeri 2:31

Tabăra lui Dan încheia coloana atunci când armata lui Israel mărşăluia. Daniţii ocupau locul cel din urmă, dar ce conta poziţia lor, de vreme ce erau o parte a oştirii, la fel ca triburile din faţă? Urmau acelaşi stâlp de nor, mâncau aceeaşi mană, îşi astâmpărau setea din aceeaşi stâncă, şi călătoreau spre aceeaşi moştenire. Haide, inimă, înveseleşte-te. Deşi eşti ultima fi cea din urmă, este privilegiul tău să faci parte din armată şi să mergi aşa cum merg cei din faţă. Cineva trebuie să fie ultimul în onoruri şi preţuire; cineva trebuie să facă munca de jos pentru Isus, şi de ce să nu fiu eu acela?

Intr-un sat amărât, printre ţărani şi ignoranţă, sau pe o stradă lăturalnică, printre cei mai înrăiţi ticăloşi, voi munci în continuare, şi voi merge „după steagul” meu. Daniţii ocupau o poziţie folositoare. Animalele rătăcite trebuiau adunate, şi lucrurile pierdute trebuiau recuperate de pe câmp. Sufletele înfocate pot să croiască cărări noi, să înveţe adevăruri nemaiauzite şi să câştige tot mai multe suflete pentru Christos; însă cei mai conservatori sunt angajaţi în a reaminti bisericii credinţa dinainte şi a ridica fiii ei căzuţi. Fiecare poziţie are îndatoririle ei, şi copii lui Dumnezeu care sunt mai înceţi vor descoperi că starea lor poate fi o binecuvântare pentru toată oştirea. Paza de la coadă este un loc de pericol. Sunt duşmani în Spatele nostru, la fel de periculoşi ca cei din faţă. Atacurile pot veni de oriunde.

Am citit că Amalec a căzut peste Israel şi i-a omorât pe cei din spate. Creştinul experimentat va găsi mult de lucru pentru armele sale ajutându-i pe cei săraci, care se Indoiesc, disperaţi, tulburaţi, pe cei care sunt cei din urmă în credinţă, înţelegere şi bucurie. Aceştia nu trebuie să rămână neajutaţi; de aceea, este treaba sfinţilor învăţaţi să poarte steagul printre cei de la coadă. Suflete, ai grijă să-i ajuţi azi pe cei de la coadă.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Minunată Înălțare

Referințe

Faptele apostolilor 1:9

S-a auzit în lume de propulsări în zare,
Rachete, avioane și nave spațiale,
De când Icar privise o pasăre cum zboară
De când plană și omul pentru întâia oară.

Și până azi, tot caută să prindă vreo idee
Cum să își poarte trupul peste Calea Lactee;
Ar vrea cu-a lui știință prin galaxii să treacă
Își tot frământă mintea… cum… ce să construiască?”…

Aplaudă cu fală când luna vizitase
Când înspre Marte pasul eroic îl ‘nălțase
Iar sateliți-alergă neobosiți prin spații
Non-stop să ne transmită
Atâtea informații…

Se-adună înțelepții și doctori-n știință
Dar Challenger rămâne un semn de neputință,
Oricum măsoară omul viteza ce atinge,
Orice putere-ar face spre stele a-l împinge.

E doar o nebunie a lui înțelepciune…
Isus Hristos prin Duhul s-au înălțat din lume
Nu se-auzi explozii… , nu fum… , nu reactoare,
Că Duhul Sfânt – Puterea, Îl propulsă în zare,

Frumos și în liniște Îl ridică-nspre stele
Mirați sunt ucenicii: „- De unde? ! … Ce putere? ! … „
Că tot mai sus se nalță și în zenit se pierde
Un nor îl înfășoară și… nimenea nu-L vede…

Fiindcă exist-o forță în calcul neluată,
E Duhul ce te zboară-nspre țara minunată,
E forța întreită ce omul nu-nțelege
E o putere sfântă, nepământească lege…

Dar ce-i frumos în toate, ce Biblia ne spune,
E că aproape-i ziua când iar Hristos revine
Să îi ridice-n slavă cu-a Duhului putere
Pe cei de Duh Sfânt plini, ce cred în înviere.

Dacă te lupți acuma să părăsești păcatul
Hristos te curățește și-n dar îți dă și Duhul
Ce te-a ‘nălța-nspre stele în ziua glorioasă
De mână cu-Împăratul zbura-vei către casă.

 Cornelia Sărac  

Te-aștept

Te-aștept cum aștept primăvara,
Umbrită de-un nor pământiu,
Coboară a Cerului scara,
Mai umple-mi cu har călimara,
Fă-mi apele dulci ca la Mara,
Mă iartă de gândul pustiu!

Te-aștept cum aștept primăvara
Cu lut năclăit de-ndoieli,
Atârnă tăcută chitara…
Mai umple-mi cu vise cămara,
În sfeșnic mai vie fă-mi para,
Mă iartă de am șovăieli!

Te-aștept cum aștept primăvăra,
Pe Tine-al meu Soare etern!
Salcâmii își scutură floarea,
Finicii acopăr cărarea,
Mai vino, fă-Ți iarăși intrarea,
În calea Ta inima-aștern!

Olivia Pocol 

9 Februarie

„David a întrebat pe Domnul.” 2 Samuel 5:23

Când a întrebat, David tocmai luptase cu filistenii şi câştigase o mare victorie. Filistenii veniseră cu o mare oştire dar, cu ajutorul Domnului, David îi pusese pe fugă. Observă totuşi că, atunci când au venit a doua oară, David nu s-a repezit să lupte cu ei fără să-L întrebe pe Domnul. Odată ce fusese victorios, ar fi putut să spună ca mulţi alţii „voi învinge din nou; pot să fiu sigur că, dacă am învins o dată, voi învinge din nou. De ce să mă mai obosesc să-L întreb pe Domnul?”

David nu a făcut aşa. Câştigase o bătălie prin puterea Domnului; nu voia să se aventureze în alta până când nu era asigurat de ajutor. El a întrebat: „Să mă sui împotriva lor?” şi a aşteptat până când a primit răspunsul. Învaţă de la David să nu faci nici un pas fără Dumnezeu. Creştine, dacă vrei să ştii care este calea datoriei, roagă-L pe Dumnezeu să ţi-o arate; dacă vrei să navighezi în apele întunecate, lasă-L pe Cel Atotputernic la cârma corăbiei. Multe stânci vor fi ocolite, dacă îl laşi pe Tatăl să te conducă; multe nisipuri mişcătoare vor fi evitate, dacă II laşi pe El să aleagă drumul. Puritanul a spus: „Dacă un creştin îşi croieşte singur drum poţi fi sigur că îşi va tăia degetele” şi acesta este un mare adevăr. Un alt cleric bătrân a spus: „Cel care merge înaintea stâlpului de nor al lui Dumnezeu se va rătăci ca un nebun”, şi aşa se întâmplă.

Trebuie să-L lăsăm pe Dumnezeu să ne conducă, şi dacă El întârzie, să stăm pe loc şi să-L aşteptăm. Cel care a apucat s-o ia înainte să fugă înapoi. „Eu te voi învăţa îţi voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi” (Psalmi 32:8) este făgăduinţa Domnului pentru poporul Său. Să ne prezentam deci înaintea Lui cu toate nedumeririle noastre şi să-L întrebăm: „Doamne, ce vrei să fac?” Nu ieşi astăzi din casă fără să-L întrebi pe Domnul.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Rod al Marii Îndurări

Sunt un nor de stări profunde
Cernând raze de lumină
Într-o noapte cristalină
Care taine mari ascunde
Despre Zorii ce-au să vină

Și cât picură secunde
Înnoind templul de tină,
În divin să se afunde
Tot răstimpul, să devină,
Viu când „trâmbița ” se-aude.

Și din nor de stări și stări,
Abur risipit în ceață,
Adunat din depărtări,
Voi fi-n „Zori” de „Dimineață”
Rod al Marii Îndurări.

Ioan Hapca

Aş vrea să zbor

Pe aripi de nor, aş vrea să zbor, în Cerul mult râvnit
Să plutesc grăbit spre locaşul meu iubit
Să zbor printre stele, în nori de puf, spre veşnicie
Părăsind pământul acesta, pentru frumoasa Împărăţie.

Aş vrea să urc pe scări de nor, până-n patria de sus
Copleşit de slavă, când se va arăta Domnul Isus,
Înfrăţit cu norul, vom zbura spre Împărăţie
Oare, ce-Ţi voi da de mulţumire? Să am viaţă în veşnicie!

Aş vrea să mă ridic în zbor, de pe pământul blestemat
Să plutesc ca un puf de păpădie, purtat în lung şi lat
Privirea, să-mi fie aţintită, spre Cerurile de sus
Spre tărâmul sfânt, în veşnicie, cu Domnul meu Isus.

În zborul spre Împărăţie, aş vrea să fiu mireasa Lui aleasă
Să-I ascult glasul blând: Vino la Mine, acasă
Eşti frumoasă de tot iubito, fără zbârcitură şi fără tină
Eşti aleasa dintre fecioare, pură şi fără vină.

Aş vrea să zbor la tărâmul sfânt, să văd a lui splendoare
Cum va arăta Cerul infinit, în ziua cea mare?
Aş vrea să am pacea cerească, bucuria în Duhul Sfânt
Să fiu cuprins de dragostea divină, neaflată pe pământ.

De vrei să zbori pe nori, spre patria de sus
Sfinţeşte-te mereu, vorbeşte în rugăciune, cu Domnul Isus
El, te va stiga pe nume, să-ţi dea viaţa pentru veşnicie
Să moşteneşti Cerul sfânt, în a Lui Împărăţie.

Ciobanu Stelian.

Vino cu noi

Sofia, Ayan, Alin si Emima Timofte

În miez de iarnă, primăvara

În miez de iarnă, primăvara
Vrea să mă-mpace cu alin,
Strecoară-n vene gând senin,
Dar vine seara.
Iar drumul meu spre asfințit
E scurt și cere isprăvit-
Mai e puțin.

Adeseori, pe înserat,
Aud o șoaptă: „Nu te teme!”
Apoi, Stăpânul peste vreme
Și peste tot ce a creat
Îmi spune „Totu-i bine, vezi?”
Și mă-nconjoară cu grămezi
De crizanteme.

În miez de iarnă, primăvara
Trimite calde melodii;
Eu mă mai sprijin de copii,
Să-mi port povara.
N-o să mai văd salcâm cu flori,
Dar voi vedea ai zilei zori
În veșnicii.

Îmi știe suferința mersul
Și-atunci când gem, nu cad înfrânt,
Că doar m-așteaptă ca să-i cânt
Tot universul.
Nu-mi spuneți mie c-am să mor,
Eu sunt rob sfânt și călător
Spre Cel Preasfânt!

Și-mi sunt alături, pe vecie,
Făcându-mi semne din eter,
Un nor de martori, ce nu pier:
Voi fi cu Iov, Enoh, Ilie,
Cu Moise, Avraam, cu Sara-
Că-n miez de iarnă, primăvara
M-așteaptă-n cer.

Carmina Iri Voicu