Cantarea de la miezul noptii

Text: Faptele 16:16-26

Pe Ia miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cantau cantări de laudă lui Dumnezeu…” Faptele 16:25

Cum au putut să cante Pavel şi Sila în acele condiţii? Erau într-un oraş necunoscut, departe de casă. Îşi riscaseră vieţile pentru a propovădui pe Cristos acestor oameni, care se răsculasera împotriva lor, respingand mesajul. Oameni cu motive egoiste răspîndiseră minciuni împotriva lucrării lor, îi convinseseră pe locuitorii oraşului că ei sunt duşmani ai statului şi ceruseră arestarea lor. Oficialităţile oraşului s-au înfuriat foarte mult şi au poruncit să fie bătuţi şi aruncaţi în închisoare. Acestea erau condiţiile în care Pavel şi Sila cantau. Dar nu erau cantări de jale şi dor, cantările pe care le auzeau tovarăşii lor de lanţuri, ci cantări de laudă pentru Dumnezeu. Cum se poate aşa ceva? Răspunsul este clar. Ei puteau canta în noaptea aceea, deoarece erau ceea ce Dumnezeu intenţionase să fie ei – slujitorii Lui, credincioşi si ascultători.


Cantările de la miezul nopţii ale acestor doi oameni îmi aduc aminte de privighetoare. Observatorii acestei păsărele remarcabile s-au întrebat adesea de ce continuă ea să cante după ce apune soarele. În timp ce alte păsări tac şi se culcă, melodiile acestei micuţe creaturi continuă să se audă. Întunericul nu-i amuţeşte cantarea. Cea mai bună explicaţie de ce cantă privighetoarea noaptea este că aceasta este însărcinarea ei.
Cel care umblă cu Domnul poate canta chiar şi în mijlocul necazurilor. Pe el nu-l descurajează împrejurările vitrege. Bucuria sa este să fie ceea ce vrea Salvatorul lui să fie el – unul a cărui bucurie şi satisfacţie îşi are izvorul în faptul că-L cunoaşte pe Dumnezeu şi poate canta spre slava Sa, chiar şi în noaptea vieţii. – M.R.D’. II

Eu am un cant în suflet de la Isus –
Susurul bland şi dulce-al vocii Sale:
„Să nu te temi nicicînd, Eu sunt cu tine
Influxul şi refluxul vieţii tale!”” – Bridgers

Cei care umblă în lumină pot canta în noapte plină

Painea zilnica

Nenumărate semne

Ne ține invizibila teroare
Departe de cei dragi și de părinți,
Cu teama de o caldă-mbrățișare,
Distanți, și resemnați, și prea cuminți…

Captivi în negative informații,
Nenorocirile ne lasă muți
Și încă zăbovim a recunoaște
Că fără Dumnezeu suntem pierduți!

Când rele vești ne tulbură în noapte
Și devenim confuzi și-ngrijorați,
Să afirmăm prin vorbe și prin fapte
Că suntem credincioși adevărați!

Nenumărate semne-arată lumii
Că în curând totul se va sfârși,
Și frica, și ravagiile ciumii;
Căci Domnul a promis și va veni!

De sub mantaua nopții de suspine,
Smeriți, treziți, venim cu pași greoi
Să ne ierți, Doamne, c-am uitat de Tine,
Când Tu, Preasfinte, n-ai uitat de noi!

Laura Minciună  

Regina nopţii

Ai atâtea rochii albe, le îmbraci seară de seară
Cupe fine răsfirate pe tulpina ta înaltă,
Vii la sărbătoarea nopţii pe un vânt de primăvară
Ce-ţi deschide larg spre inimi a iubirii mare poartă.

Adierea răcoroasă te-nfioară, te trezeşte
Îţi mângîie desfăcându-ţi gingaşele tale cupe,
Ca un mire fericit ce cu mâna zăboveşte
Peste albul de mireasă aşteptând să o sărute.

Iar când floarea sidefie se deschide bucuroasă
Tremurând în aşteptare ca mireasa-n noaptea nunţii,
Tu fiind regina nopţii în grădini cea mai frumoasă
Îţi dăruieşti tot parfumul care-ncinge jarul frunţii.

Aprinde în ochi scânteia dorinţei ce este-n miri,
Pune în urechi alinul simfoniilor din stele,
Iară fruntea îmbătată de-nflăcărate iubiri
Vrea să stea pe cupe albe şi să bea ce este-n ele.

Dintre florile grădinii care dorm visând la stele
Aşteptând să îşi îmbrace rochiile minunate,
Doar în tine stă chemarea la a nopţii sărbătoare
Când dai vântului ca dar adieri înmiresmate.

Chiar şi luna îşi doreşte să te-mbrace-n argintiu,
Stelele să-ţi dăruiască străluciri pe-naltul bolţii
Admirându-ţi gingăşia,albul pur şi sidefiu,
Cupele ce răspândesc parfum de regina nopţii.

Tot privindu-ţi frumuseţea eşti stăpâna zilei mele
Când peste cupe închise vin raze de soare calde,
Sau când parfumul mă-mbată stând sub simfonii de stele
Devii frumoasă mireasă, o regină a nopţii albe.

Rămîi pură îmbrăcând, rochii albe sidefii,
Cu tulpina mlădioasă unduind seară de seară,
În atingeri parfumate peste fruntea mea să fii
Mângîierea şi alinul în nopţi reci de primăvară.

Stănulescu M. 

Detasare de efemer

Cand zbuciumul zilei slabeste puterea,
Si-adesea te pierzi in al vietii tumult
In linistea noptii ridica-ti privirea
Spre locul in care comori se ascund.

Spre cerul inalt avanta-ti azi dorul
Si-n inima ta pastreaza un cant
Cu versuri in care s-asterni multumirea
Chiar daca adesea pasesti lacrimand.

Caci lacrima care pe-obraz se prelinge
Uda-va pamantul cel secetos
Si-n vremea rodirii cu totii vom zice:
„In lacrima-aceea lucrat-a Hristos!”

Calfa Diana

Noaptea durerii

Isi tesea tacerea noptii
Panza neagra prin maslini,
Iar pe infinitul boltii,
Palid palpaiau lumini.

De cand timpul prins in ore
Toarce firul inceput,
Nopti mai pline de durere
Decat asta n-a avut.

Si oricate se vor strange
In noian de luni si ani,
N-or mai auzi cum plange
Un Isus in Ghetsimani.

Zboara-un inger cu solia
Printre astrii in vesnic mers –
Sa anunte batalia,
Cea mai gra din univers.

De pe tot cuprinsul firii
Din hotar pana-n hotar,
Toata vina omenirii
CuIsus,rge-acum intr-un pahar.

Iadul isi arata coltii –
Lupta se va da in duh,
Fluturau marama mortii
Mii de demoni prin vazduh.

Picura in stropi durerea
Chipului schimonosit.
Glasul Lui spargand tacerea
Striga, striga ingrozit:

„Tata de e cu putinta
Fa sa treac-acest pahar,
De nu, fie a Ta vointa
Il voi bea, desi-i amar!”

Si-a baut Isus paharul
Plin cu moartea lumii-ntregi
Si-a urcat Isus calvarul
Pentru tine, intelegi?

Petru Dugulescu

Eliberat

Eliberat din bezna nopții efemere,
Sufletul găsește în Isus mângâiere.
Zbuciumul dispare-n zorii dimineții,
Soarele divin inundă orizontul vieții.

Și diadema din mărgăritare de sânge,
Dorința sfințirii în inimă încinge.
Credința revarsă lumina diafană,
Să trezească la viață, inima profană.

La cruce, focul iubirii ca o scânteie,
Întinde omului a cerului cheie.
Metamorfozează nelegiuirea,
Și din iubire înflorește neprihănirea.

Mai presus de a omului știință,
În inimi se naște o vie credință.
Pe unda luminii, urcă în veșnicie,
Sufletul cu Isus în deplină armonie.

Viorica Dan

Rugăciunea mea

Tarziu e… miezul noptii… dar inca priveghez
Iar gandul meu se avanta spre altarul sfant, ceresc
De unde Domnul Slavei, Mantuitorul scump
Asculta rugaciunea celor de pe pamant.
E liniste deplina si-n sufletul meu simt
A Duhului Sfant pace si ma aud rostind:
O, scump Isus, Te laud, nespus Îti multumesc
De dragostea-Ti mareata ce-n Tine o gasesc
Si-Ţi multumesc Isuse, ca Tu m-ai ocrotit
Cu toti cei dragi din casa cum nici nu m-am gandit.
Cu inc-o zi din viata, ca-n zbor ce a trecut
Ne-am apropiat de Tine, cu inc-o zi mai mult
Iar daca-n ziua aceasta nu-n totul Ţi-am urmat
Ne iarta Doamne, fapta, sau gandul vinovat;
Si-n Sangele iertarii ce curge la Calvar
Mai spala-ne Isuse, mai da-ne sfantul har.
Și prin acelasi sange si sub  pecetea Sa
Ne pune langa Tine, ne ține-n mana Ta
Ca-n Tine, scump Isuse, mereu paziti sa fim
Cu toti cei dragi ai nostri pe care îi iubim
Si Te mai rog din suflet, in mila sa lucrezi
In țara ce ne-ai dat-o si sa o cercetezi.
Priveste din marire din cerul Tau de sus
Spre scumpa Ta Mireasa, Mire iubit Isus,
In taina noptii poate vei reveni s-o iei
Sau maine-n zori zbura-vom ca niste porumbei
Spre porumbarul vesnic, locasul minunat,
Pe care prin scump sange pe cruce ni l-ai dat.
Din patul de odihna, de orisiunde-am fi
Vrem  s-auzim chemarea plecarii-n vesnicii.
Dar pan’-atunci Isuse, ne-ncredintam smeriti
Doar Voii Tale sfinte, pana vom fi rapiti
Si pana vine ceasul, ce atata il dorim,
Ne ține langa Tine, si-n mana Ta, amin!

Emanuel Hasan