E-aproape-a Domnului venire

Mai e puțin din noapte,
Veni-va dimineața.
De-auzi a Duhului Sfânt șoapte
Îți cercetezi viața.

Să vezi putea-vei oare
Să-ntâmpini pe Mesia
Când s-auzi strigare
Și când va fi venirea.

Că trebuie s-ajungem
S-avem o siguranță,
Să știm, să ne cunoaștem
Propria viață.

Și de mai avem multe
De îndreptat pe cale,
Să n-ațipim o clipă
În somn de nepăsare.

Mai e puțin din greul
Ce trebuie să-nduri,
Veni-va-n curând Domnul
Să-și ia de-aici pe-ai Lui.

Veni-va cu răsplata,
S-o dea la cei smeriți.
Veni-va cu cununa
S-o dea l-ai Săi iubiți.

Veni-va cu dreptatea
Să judece pământul
Și vai va fi atuncea,
De-ți calci azi legământul.

Nu-s veșnici norii care
Întunecă orizontul,
Că mai presus de toate
Atotstăpân e Domnul.

Nu veșnică-i durerea
Și geamăt pe pământ,
Veni-va-mpărăția
Domnului cel sfânt.

E-aproape să răsară
Soarele Slăvit.
N-aș vrea să fiu afară
Ci-aș vrea să fiu primit

Împreună cu-aleasa
Și scumpa Lui mireasă
Când El va-ncepe nunta
În slava glorioasă.

Da, pentru această mare
Și eternă fericire
Mă lupt aici cu mine
Mă lupt cu bucurie.

E mare uriașul
Ce trebuie să-nving,
Dar Domnu-mi dă prin Duhul
Putere să-l resping.

Că nu am nici o luptă
Venită dinafară
Mai mare decât lupta
Cu-a firii mele fiară.

Da-mi pun nădejdea-n Domnul
Și-L rog să mă ajute,
Să pot învinge totul
Ce îmi mai stă-nainte.

Tecar Augustin 

Reclame

Îmi plec genunchii

Îmi plec genunchii dis de dimineață
În fața Ta, Părinte minunat,
Să-Ți mulțumesc că înc-o zi din viață
În bunătatea Ta, o, Doamne, Tu mi-ai dat.

Mă plec smerit, cu-adâncă umilință,
Spășit, la sfintele-Ți picioare,
Pătruns de-o veșnică recunoștință,
Acum, la ceasul de-nchinare.

Îmi plec genunchii, Tată, cu iubire
Și vreau să fim o clipă, doar noi doi,
Să mă inunde calda Ta privire,
Să uit de lacrimi, grijuri și nevoi.

Să-Ți spun în taină tot ce mă apasă,
Iar Tu să-mi spui că nu mă părăsești,
Să-mi dai învățătura cea aleasă
Și acolo unde nu știu, să mă sfătuiești.

Îmi plec privirea foarte vinovată
Și inima-mi ades nespus de rea,
Rugându-Te să mă mai ierți odată
Și să mă faci precum e voia Ta.

Îmi plec genunchii și în fapt de seară
Și-n miez de noapte când mă mai trezesc,
Să-Ți spun pentru a nu știu câta oară:
Te laud, Te ador si Te slăvesc!

Puiu Chibici 

E noapte sfântă-n Betleem

E noapte sfântă-n Betleem
Și îngerii coboară,
Se aude al cerului poem,
Se naște un Rege din fecioară.

Oștirea sfântă e-n extaz
Cântându-I plini de fericire,
Se naște un Rege, un Viteaz
Un Împărat, numit IUBIRE! ! !

Se naște un Soare Minunat,
A lumii mântuire,
O izbăvire de păcat
Și un drum frumos spre nemurire.

Păstorii Îl privesc uimiți
Cu dragoste nespusă,
Au alergat cu toți grăbiți
La vestea de îngeri adusă.

Smeriți și umiliți se pleacă
Cu dragoste și adorare,
La ieslea mică și săracă
Să vadă a cerului splendoare.

În paie-n staul era pus
N-aveau loc pentru El în casă,
Pe Mesia, pruncul Isus,
În grajd de vite să se nască.

Trei magi venind din depărtare
Scrutând la bolta cea senină,
Văzură o stea foarte mare
Și o sfântă tainică lumină.

Cu aur, smirnă și tămâie,
Să se închine au venit,
La Cel ce avea din veci să fie
Mesia, Salvatorul profețit.

E sărbătoare la creștini,
Cu drag și dor ne amintim.
De bucurie suntem plini,
Cu El, pe veci, în cer vrem toți să fim.

Călăuziți de steaua sfântă
Ce-n veci de veci nu are apus,
Cântăm cu acei ce astăzi cântă,
Glorie Pruncului Isus.

Era ființa cea firavă
Demult în iesle-nfrigurat.
Azi este Domn, e sus în slavă,
E cel mai mare Împărat!

E noapte tainică în lume,
Oamenii-și cântă bucuria,
În gura tuturor e un Nume,
Emanuel, Isus Mesia!

Puiu Chibici

Cugetare

Gânduri, sentimente, fapte,
Lucruri dragi și trecătoare,
Cum să fac cu ele oare
Ca în trecerea prin „noapte”
Să le fac nemuritoare
Și în „Zori” să-audă șoapte
Dulci și îmbucurătoare?

O, le fac pe toate roabe
Ascultării de Hristos,
Lepădând orice „podoabe”
Și comori de-aici de jos,
Ca să-adun câteva „boabe”
În „Grânarul” luminos…

Ioan Hapca

Rod al Marii Îndurări

Sunt un nor de stări profunde
Cernând raze de lumină
Într-o noapte cristalină
Care taine mari ascunde
Despre Zorii ce-au să vină

Și cât picură secunde
Înnoind templul de tină,
În divin să se afunde
Tot răstimpul, să devină,
Viu când „trâmbița ” se-aude.

Și din nor de stări și stări,
Abur risipit în ceață,
Adunat din depărtări,
Voi fi-n „Zori” de „Dimineață”
Rod al Marii Îndurări.

Ioan Hapca

Mi-ai dat…

Mi-ai dat lumină-n sumbra noapte
Când îmi părea că sunt pierdut,
Când n-aveam suflu și nici șoapte,
Când să mă rog n-am mai putut.

Mi-ai dat divină îndrumare
(Nu cum dă sfatul liberal)
Să pot ieși din încercare,
S-alung ce vine din Baal.

Mi-ai dat putere din puterea
Ce doar, Tu Tată, o posezi
Să pot învinge nevegherea,
Să nu accept lumești dovezi.

Mi-ai dat curaj și îndrăzneală
Să Te vestesc oriunde-aș fi
La toți le spun că-n aTa școală
Pot deveni ai Tăi copii.

Mi-ai dat o nouă biruință
Când mă vedeam înconjurat
De cei ce nu mai au credință
Și… vai! … de Tine au uitat.

Mi-ai dat desigur și mustrare
Când planul Tău l-am ocolit
Apoi cules-am perle rare
Și ce-a fost scrum am azvârlit.

Mi-ai dat și-mi dai nădejde vie
Căci doar așa înaintez
Spre spațiul ce-i desprins de glie
Al Tău program să-l promovez.

Mi-ai dat de ce-am avut nevoie
Să nu fiu pradă lumii reci
Să trec prin foc, să trec prin ploaie
Către comoara cea de veci.

George Cornici

Mă bucur…

Mă bucur căci ești lângă mine,
Că-mi ești aproape Domnul meu,
Ești mâna tare ce mă ține,
Laud și slăvesc Numele Tău.

Tu-mi ești Lumină, far în noapte,
Și călăuză pe-al meu drum,
Mă mângâi cu ale Tale șoapte,
Și mă-ntărești, o, Doamne bun.

Îmi spui să fiu tare-n credință,
Să merg cu Tine pas cu pas,
Să fiu curat în pocăință,
Doamne, de Tine nu mă las.

Asta-mi doresc, să-Ți urmez Ție,
Pe calea Ta să merg voios,
Cu Tine să am părtășie,
Prin Duhul sfânt, Domn glorios.

Ești Dumnezeul meu puternic,
Tăria mea în ceasul greu,
Mă ajuți când sunt șovăielnic,
Bine-i cu Tine, Domnul meu.

Ica Drăgoi

Ce mare esti!

Se lasă noapte adâncă,
Şi o linişte deplină peste toate…
Nu pot să dorm ştiind,
Că Tu eşti treaz
Şi mă veghezi de-aproape…
Emoții mă cuprind
Şi ştiu că-s în prezența Ta
Şi pot să-ți spun,
Nestingherit de nimeni,
Tot ce gândesc şi simt,
Să-ți povestesc de toate! …

Dar ce vorbesc? …
La celălalt capăt de pământ,
Soarele-i sus,
Şi lumea-n alergare
Şi poate mii ‘şi-ndreaptă glasul,
În rugă către Tine,
Prin Iisus,
Mijlocitorul tuturor acelor care,
Şi-au spălat haina vieții-n sânge sfânt! …

Însă mai ştiu un lucru…
Că eşti atât de mare,
Că mintea, timpul, spațiul,
Nu Te-ncape! …
Că fiecare stea,
Cunoşti ce nume are,
Chiar dacă într-o zi, ea va dispare…
Le chemi la Tine
Şi ele, Ți se-nchină la picioare! …
Cum dar atunci,
Să nu-mi ştii gândurile,
Miile…
Ce-mi trec hai-hui prin minte? …
Şi firele din părul meu,
Le ştii numărul până la ultimul,
Neînsemnat…
Ce mâine cade jos
Şi moare! …

Toate acestea,
Nu sunt la întâmplare! …
Ci vor să îmi comunice ceva:
Că-n măreția Ta,
Eu totuşi am valoare! …
Şi că nici o secundă măcar,
Din viața mea, scurta si trecatoare,
Nu sunt mai puțin în atenția Ta,
Chiar dacă milioane de rugăciuni odată,
Ți se aduce la picioare! …

Ce mare eşti, Doamne!
Căci mintea şi inima şi duhul meu,
Aşeaptă o transformare,
Să înteleg măcar puțin mai mult,
Să Te cunosc și să mă minunez,
Aşa cum nici un înger,
Har nu are! …

Ce mare eşti! …
Ce mare! …

Mihaela Tureatca 

O noapte-ntreagă s-au trudit

O noapte-ntreagă s-au trudit
Fără succes pe mare
Până în zori la răsărit
Tot stând în așteptare

N-au prins nimic în mreaja lor
Deșii atât s-au străduit
Schimbând tot locul plaselor
Cum fac pescarii, ades la pescuit

Au ancorat, într-un sfârșit
La mal, lipsiți de pradă
Cu chipul trist și obosit
Verificând a mrejii nadă

Cu Petru, Iacov și Ioan
Erau atunci în barcă
Mâhniți și ei, că au muncit în van
Ca-n zori tot fără pește să se-ntoarcă

Acolo la Ghenezaret
Pe lângă lacul cu pricina
Era și Marele Profet
Isus ce raspândea lumina

Noroadele se adunau
Venind la El cu bucurie
Și vorbele I le sorbeau
Cu drag, ca pe o apă vie

El predica cuvântul vieții
Și despre a Sa împărăție
Încă din zorii dimineții
Caci mântuiți voia să-i știe

Fiindcă mulțimea-L îmbulzea
Urcă la Petru în corăbioară
De unde  propovăduia
Despre-a păcatului povară

Când predica luă sfirșit
Isus îi spuse cu iubire
Hai Petre-n larg la pescuit
Văzând pe chipu-i trist dezamăgire

O noapte-ntreagă Doamne ne-am trudit
Fără să prindem deloc pești
Dar la porunca Ta Păstor iubit
Noi facem precum Tu voiești

Dați drumul mrejilor le-a spus
Acum la apa adâncă
Și ucenicii s-au supus
Și-au ascultat a Lui poruncă

Atâta pește atunci au prins
Că mrejele li se rupeau
Și-o teamă sfântă i-a cuprins
Vazând ce pradă mare aveau

O Doamne sunt un păcătos
Îi spuse Petru cu rușine
Tu ești Mesia ești Hristos
Nu-s vrednic să mai stai cu mine

Atunci Isus blând îi vorbi
Cum nu îi mai vorbise nimeni
De-acuma Petre; tu pescar vei fi
Dar nu de pește, ci de oameni

Urmează-mă deci pas cu pas
Și paște-Mi turma cu iubire
Căci vreau păstor aici jos să te las
Pâna în cer la marea întâlnire

Încearcă să-i scoți ca din foc
Fă-o aceasta pentru Mine
Căci Eu mă duc sus să vă  pregătesc un loc
La Tatăl Meu în slăvile Divine

Căci vreau la Tronul Lui cel Sfânt
Să Îmi prezint aleasa
Rodul meu drag de pe pământ
Și anume porumbița Mea… Mireasa.

Puiu Chibici