Psalmul 139

De-aproape, Doamne, Tu mă cercetezi
Și mă cunoști. . nu-i chip să mă confunzi
Când stau jos, sau mă scol, Tu mă veghezi
Și gândul de departe mi-l pătrunzi.

Atunci când umblu sau mă culc Tu știi
Și-a mele căi le știi de la-nceput
Orice cuvânt pe limbă mi-ar veni
‘Nainte-Ți este-n totul cunoscut.

Tu mă-nconjori, Preasfinte Dumnezeu,
Pe dinapoi cât și pe dinainte
Fiorul Tău îl simt, când Tu mereu
Pui peste mine mâna de Părinte.

Atât de minunată-i știința Ta
Ce mintea mea cu greu poate cuprinde
E mai presus decât puterea mea
Și prea înaltă ca s-o pot eu prinde.

Unde-aș putea departe să mă duc
De Duhul Tău să-ncerc a mă feri?
Și oare unde aș putea s-apuc
De Fața Ta departe a fugi?

De m-oi sui în Ceruri, Te găsesc. .
Acolo pretutindeni locuiești
De m-oi culca-ntre morți, Te întâlnesc. .
Și-n Locuința morților Tu ești.

Dacă din zori, eu aripi voi lua
Să locuiesc la marginea de mare
Voi fi călăuzit de mâna Ta
Și apucat de dreapta Ta cea tare.

Dacă putea-voi zice cel puțin:
”Un întuneric gros să mă-nvelească
Și-n jurul meu, lumina, pe deplin
Într-o adâncă noapte să sfârșească”.

Iată nici întunericul cel gros
El pentru Tine nu se dovedește
Ci dimpotrivă el e luminos
Iar noaptea ca și ziua strălucește

Rinichii mei doar Tu mi-ai întocmit
Tu m-ai țesut atent cu toate cele
În ceasul cel de Tine rânduit
În pântecele-ales al mamei mele.

Te laud Doamne, mai presus de toate
Că-s o făptură-așa de minunată
Lucrările-Ți la fel sunt minunate
Iar sufletu-mi să vadă asta poate.

Căci trupul meu n-a fost ascuns de Tine
Când eu am fost făcut și frământat
În locul tăinuit, ca-n adâncime. .
Tu m-ai țesut în chip așa ciudat.

Când eram doar un plod Tu mă priveai
Și-n cartea Ta, de dincolo de stele
Tot numărul de zile mi-l scriai
‘Nainte de-a fi vreuna dintre ele.

O, cât de nepătrunse mi se par
A Tale gânduri, Doamne Creator
Și cât de mare, fără de hotar. .
Nu poate fi cuprins numărul lor.

Dac-aș putea ca să le număr eu. .
Mai multe sunt decât e tot nisipul.
Când mă trezesc, o Doamne Dumnezeu,
Sunt tot cu Tine și-Ți zăresc iar chipul.

O, Doamne, dac-ar fi cei răi vânați. .
Pe cel rău de-ai ucide nu l-aș plânge
O, de la mine voi vă depărtați!
Voi toți care sunteți setoși de sânge!

De Tine ei vorbesc nesuferit
Și Numele Îți iau aceia răi
Doar ca să mintă-în chip nelegiuit. .
Aceasta săvârșesc vrăjmașii Tăi.

Să nu urăsc eu, Doamne, pe acei
Ce Te urăsc din toată inima?
Și să nu-mi fie scârbă de toți cei
Ce se ridică împotriva Ta?

O Doamne, da, Tu știi că îi urăsc
Desăvârșită-i ura, cu temei
Nu pot o Doamne ca să nu-i privesc
Vrăjmașii Tăi, ca pe vrăjmași ai mei.

O, cercetează-mi Doamne inima!
Cunoaște-mi gândurile-n anii pribegiei
Mă-încearcă! Vezi de sunt pe-o cale rea
Și du-mă Tu pe Calea Veșniciei!

Daniel Hozan

6 August

Străjerule, cât mai este din noapte? ” Isaia 21:11

Ce duşmani sunt pretutindeni? Erorile abundă, şi în fiecare oră apar altele noi. De ce erezie trebuie să mă păzesc? Păcatele se furişează afară din ascunzători la adăpostul întunericului. Trebuie să urc în turnul de veghe şi să stărui în rugăciune. Protectorul nostru ceresc vede dinainte toate atacurile care ne ameninţă, şi, când răul este dorinţa lui Satana, Isus se roagă să nu ne părăsească credinţa, atunci când Satana vrea să ne „cearnă ca grâul” (Luca 22:31). Continuă, milostiv Străjer, să ne avertizezi de prezenţa duşmanilor, şi, de dragul Sionului, nu sta departe. „Străjerule, cât mai este din noapte?” Ce vreme vine peste biserică? Se adună norii, sau este totul senin?

Trebuie să păzim biserica lui Dumnezeu cu mare grijă; acum, când necredinţa ne ameninţă, trebuie să observăm semnele timpului şi să ne pregătim de luptă. „Străjerule, cât mai este din noapte?” Se văd stelele? Ce făgăduinţe se potrivesc cu situaţia noăstră? Sună alarma; dă-ne şi mângâiere. Christos, Steaua Polară, este mereu la locul Lui, şi toate stelele sunt în siguranţă în mâna Domnului lor. Dar, străjerule, când va veni dimineaţa? Mirele întârzie. Nu este nici un semn al venirii Lui ca Soare al Neprihănirii? Nu a răsărit luceafărul de dimineaţă ca garanţie a ivirii zorilor? Când va veni ziua, şi când se vor stinge umbrele? Isuse, dacă nu vii în persoană la biserica Ta astăzi, vino în Duh în inima mea, şi fă-o să cânte de bucurie.

Întreg pământul e scânteietor de bucurie
Căci zorii dimineţii au sosit;
Inima mea e rece, plină de-ntuneric şi mândrie
Coboară dimineaţa Ta în ea, Isus iubit!
O, vino chiar acum, Isuse blând.
Aşa cum ai făgăduit într-al Tău cuvânt.

Meditaţii C. H. Spurgeon

In mijlocul furtunii

Arata-mi, Doamne, calea cand noaptea e adanca,
Cand ceata ma-nconjoara si nu Te pot vedea,
Intinde-Ti, Doamne, mana si trage-ma pe stanca,
Ma fa sa vad in noapte cum straluceste-o stea.

Tulburatoare valuri se-amesteca cu mine,
Luceafarul de seara de mult s-a-ntunecat,
Ma inspaimanta gandul sa nu Te vad pe Tine
Cand vasul vietii mele de vanturi e purtat.

Ramai cu mine, Doamne, caci nu mai am speranta,
Puterile ma lasa si ma aplec sa mor;
Da-mi Tu nadejde iarasi si-n suflet siguranta,
Da-mi Tu din nou viata, fii Tu invingator.

 Anca Winter  

Acum este momentul

Acum este momentul
Să stai-naintea Sa.
Cât încă-aprins e becul,
Seară-i, nu noapte grea.

Cât floarea-i înflorită,
Frumoasă la fereastră,
Apropie-te-I cântă
Ce simți, sufletu-ți varsă!

Adu-I o mulțumire
Purtată-n piept cu dor,
De simți că ocrotire
Ești și de ajutor,

Pentru cei dragi din casă;
Încă poți curăța
Chiar dacă nu le pasă,
Cât poți tu rezista.

Nimic nu pare greu,
Nici nu poți compara,
Gândind la Domnul meu
Cât a putut căra.

Cărat-a-a mea povară,
Dus-a păcatul meu,
Spălat-a rana-amară,
Făcându-mă om nou.

Acum simt că e vremea
Să stau-naintea Lui.
Să nu mă-ntind, că lenea
Mă poartă iar hai-hui.

Și iar nu am putere,
Și iar zic că sunt slab,
De nu vin și-n durere
Să-Ți mulțumesc degrab`

Slujind celor din casă,
Văzându-mă că tac,
Că toate pun pe masă
Și tot ce pot eu, fac,

Cât pot, cu bucurie:
Spăl, șterg, mătur, gătesc,
E ca și cum le-aș scrie:
„Ce mult eu vă iubesc”!

În inima mea mare,
Primindu-vă pe toți,
Străini din depărtare,
Gineri, nurori, nepoți…

Copiii mi-au crescut
Și-mi sunt ca o răsplată.
Mult ajutor îmi dau,
Sunt binecuvântată!

Nu sunt mai bun ca alții,
Nu că-aș fi meritat,
Privind prin generații,
E har nemeritat.

Cum să nu-I mulțumesc,
Chiar dacă-s încercat?
Slujindu-i,”Te iubesc”!
Îi scriu Lui ne-ncetat.

Lidia Gheorghe 

Ce vezi, străjerule?

– Ce vezi, sfânt străjer, ne vei spune,
În noapte, sub cer de cărbune?
– Văd visuri ce zac sub zăbrele,
Vin zilele rele și grele.

– Ce vezi tu, străjer, ce ne-așteaptă?
– În lumea nebună, nedreaptă,
Pe rug, adevărul iar plânge,
Sub legi fără noimă se frânge.

– Ce vezi tu, străjer? Nu ne-ascunde
Din taina ce duhu-ți pătrunde,
– Văd cum se destramă speranța,
Pălește-n cei drepți cutezanța.

– Adu-ne, străjer, o solie,
Aprinde în noapte-o făclie!
– Virtutea-i gonită de patimi,
Se umple burduful cu lacrimi.

– Străjer, ce vezi tu mai departe
De vale, de umbre, de moarte?
– Aproape s-a dus noaptea cruntă,
Se-aude cântare de Nuntă!

– Străjer așteptat, dă-ne o veste:
Ce vezi sus, pe creste celeste?
– Zăresc de departe-o lumină!
Și Mirele-i gata să vină!

,,Străjerule, mai este mult din noapte?„ (Isaia 21:11b)

Olivia Pocol 

Crăciunul nost’

În noaptea rece, de crăciun
Pe paie înghețate.
Noi am primit ce-avea mai bun.
Pământ și ceruri toate.

Iar moș Crăciun, în haine moi
Și mantie roșcată.
N-a stat în ieslea de la oi!
O știe lumea toată.

Aur, smirnă și tămâie
Cine primește-n dar?
Micuțul prunc din Nazaret
Sau moșul ce bizar?

Era și-un brad împodobit
În grajdiul de-altădată?
Sau boii doar suflând ritmat
Căldură ca să-i facă.

Iar luminițele aprinse,
Din noaptea minunată.
Sunt stelele ce luminau,
Pe bolta înstelată.

Păstorii ce primiră-n dar
Vestea minunată,
Se-nchinară în zadar
Pruncului de altă dată?

V-aș întreba, ce-a mai rămas
Din Sfânta sărbătoare
Când Domnul Isus s-a intrupat.
În lumea de sub soare.

Dar astăzi alergăm grăbiți:
La mall și magazine
Așteptând înmărmuriți;
Acas’ că moșul vine…

Iar Pruncul Sfânt din Nazaret
Așteaptă în tăcere…
Căci totul azi s-a preschimbat
În tainice himere.

Pe pervazul înghețat
Cafeaua-i aburindă
Și-un bătrânel însingurat
Așteaptă, o colindă…

Nistoran Gheorghe  

Dimineața

A mai trecut,
A mai trecut o noapte,
A fost, s-a dus…

Căci bun este Domnul
Liniștit ți-e somnul
Căci nici nu îți amintești…

Nu îți amintești
De astă noapte
A fost furtună, durere sau ger…

E dimineața iar
Binecuvântat fii Doamne
Că și astăzi milă ai avut.

Rămâi cu noi acum
Noi te rugăm
Binecuvintează ziua.

Vom fi și astăzi încercați
Și vom lupta poate cât avem puteri
De vom fi răniți o tu vindecă.

Vindecă Doamne, leagă rana
Oricât de grea va fi povara
Ajută-ne.

Rămâi cu noi pe drum
Rămâi noapte și zi
Rămâi cu noi orice ar fi…


„Eu mă culc și adorm în pace, căci numai Tu, Doamne, îmi dai liniște deplină în locuinţa mea.”

Alev Caienar 

Când Dumnezeu îți scrie zorii!

Când Dumnezeu îți scrie zorii, nu poate nor să-ți stea în față
Când poruncește El, ia viață; din noapte, face dimineață

El colorează curcubeul promisiunii că-i cu tine
El e cu noi, El e cu mine, se dă pe El, se dă pe Sine

Se dă în taina dimineții ca far de veșnică lumină
Să poți vedea slava-i sublimă, să poți vedea prin ochi tină

Când Dumnezeu îți scrie zorii, vede napoi, vede nainte
Și totul face ca să pară îmbrățișări de lucruri sfinte

Când Dumnezeu îți scrie zorii, ii va muta în veșnicie
Vor fi întipăriți de-a pururi, de-aici, de-acum și pe vecie

Când Dumnezeu îți scrie zorii, nimic și nimeni n-o să-i mute
Vor fi săpați în palma-i dulce și-i va păzi din îngeri, sute

Când Dumnezeu scrie destinul, ii dă-nceput la poala crucii
Să dea-nțeles vieții născute, s-arate drumul nou răscrucii

Când Dumnezeu îți scrie zorii, stau desenați pe vârf de munte
O umbr-acelor ce-o să fie, de pe pământ spre ceruri punte!

Camelia Stîngaciu  

Noi, nu murim…

Noi nu murim, că viața se termină. . .
Ci noi murim, că a greșit Adam;
Am fi trăit cu Domnul in grădină,
De n-ar fi fost un șarpe, sus pe ram. . .

Ne-a înșelat cel rău și-o face și acum;
De veacuri ascultăm aceleași șoapte,
Neadevăruri cu ecou amar, postum,
Cufundă omenirea-n neagră noapte!

Un Dumnezeu etern ce ne-a creat,
Să fim cu El de-a pururi în lumină-
Și un dușman, din ceruri alungat,
Ce-atacă planul sfânt intr-o grădină,

E scena de-nceput a omenirii…
Când moartea a intrat in rolul celui rău
Dar Dumnezeu, Luceafărul iubirii,
Plătit-a prețul, dând pe Fiul Său!

Păcatul ne-alungase din grădină
Și din prezenta Domnului cel Sfânt;
Cristos plăti cu sânge-a noastră vină
Și moartea, nu mai are ultimul cuvânt!

Da, vom trăi! Și nu e doar poveste. . .
E-un adevăr ce trebuie să-l știi!
Respinge șarpele care te amăgește,
Crede-n Isus Cristos și sigur vei trăi!

Steluta ✍️