20 Aprilie

„Şi să porţi războaiele Domnului.” 1 Samuel 18:17

Oastea sfântă a celor aleşi se luptă încă pe pământ, şi Isus Christos este Comandantul mântuirii lor. El a spus: „iată, eu sunt cu voi până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). Ascultaţi strigătele de luptă! Să se aşeze poporul lui Dumnezeu în rânduri şi să nu-şi piardă cumpătul! Este adevărat că acum (1870, nota trad.) în Anglia, bătălia s-a întors împotriva noastră, şi dacă Domnul Isus nu ridică sabia, nu se ştie ce se va întâmpla cu biserica lui Dumnezeu din această ţară. Dar noi trebuie să acţionăm ca nişte bărbaţi şi să nu ne pierdem curajul. Nu a mai fost nici un timp în care protestantismul să pară mai slab decât acum, când se fac eforturi atât de mari pentru reînscăunarea antihristului. Avem nevoie de o voce puternică şi curajoasă care să predice Evanghelia pentru care au murit martirii.

Prin Duhul Său, Mântuitorul este încă pe pământ; adevărul acesta ar trebui să ne încurajeze. El se află întotdeauna în mijlocul luptei; de aceea, rezultatul bătăliei nu poate fi pus la îndoială. Când în jur urlă furtuna, este o mare mulţumire să ştii că Domnul Isus, în calitate de Mijlocitor, pledează în favoarea poporului Său! O, privitorule înspăimântat, nu te uita mereu la bătălia din faţa ta, fiindcă o să fii orbit de fum şi înspăimântat de sângele vărsat. Ridică-ţi ochii spre Mântuitorul care mijloceşte pentru tine, şi încredinţează-te că eşti în siguranţă în mâinile lui Dumnezeu.

Să luptăm ca şi cum totul ar depinde de noi, încredinţaţi însă că totul depinde de Dumnezeu. Acum, în numele crinilor purităţii, în numele trandafirilor jertfei şi „pe căprioarele si cerboaicele de pe câmp” (Cânt 2:7), vă conjurăm, luptători ai lui Isus, să faceţi totul pentru războiul sfânt, pentru adevăr şi neprihănire, pentru împărăţie şi cunună, şi pentru învăţătorul vostru. înainte! „Căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu” (2 Cronici 20:15)

C.H. Spurgeon

17 Martie

„Ferice de cei împăciuitori, căci ei vorfi chemaţi fii ai lui Dumnezeu.” Matei 5:9

Aceasta este cea de-a şaptea fericire, şi şapte, este numărul desăvârşirii la evrei. S-ar putea ca Mântuitorul să fi plasat împăciuitorii pe locul şapte fiindcă sunt persoanele cele mai apropiate de omul desăvârşit în Christos Isus. Cel care vrea să aibă parte de fericire, atât cât este posibil pe pământ, trebuie să ia seama la a şaptea fericire şi să devină un împăciuitor. Mai există o semnificaţie, în poziţia textului. Versetul precedent vorbeşte despre fericirea celor „cu inima curată, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5:8). Este important că trebuie să fim întâi curaţi, şi apoi împăciuitori. Firea noastră împăciuitoare nu va accepta niciodată păcatul sau îngăduirea răului. Trebuie să ne întoarcem faţa de la tot ce e contrar lui Dumnezeu şi sfinţeniei Sale.

Odată ce inimile noastre sunt pe deplin curate, putem să fim împăciuitori. Nu mai puţin decât precedentul, versetul următor pare să fie aşezat aici cu un scop. Oricât de împăciuitori am fi, lumea ne înţelege şi judecă greşit. Acest lucru nu ar trebui să ne surprindă, gândindu-ne că Prinţul Păcii, prin însăşi natura Sa, a adus focul asupra pământului. Deşi a iubit omenirea şi nu a făcut nimic rău, a fost „dispreţuit si părăsit de oameni; om al durerii și obişnuit cu suferinţa” (Isaia 53:3).

Pentru ca împăciuitorii să nu fie surprinşi când sunt întâmpinaţi cu duşmănie, versetul următor adaugă: , ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este împărăţia cerurilor” (Matei 5:10). De aceea, împăciuitorii sunt nu numai binecuvântaţi, ci înconjuraţi de binecuvântări. Doamne, dă-ne harul de a urca pe culmea celei de-a şaptea fericiri! Curăţeşte-ne minţile, ca să fim întâi curaţi, şi apoi împăciuitori. Intăreşte-ne sufletele pentru ca pacea noastră să nu se transforme în laşitate sau disperare atunci când, de dragul Tău, suntem prigoniţi!

C.H. Spurgeon

Calea

Calea spre neprihănire
Care o căutam cu toții
De prin frageda pruncie
Până la sfârșitul vieții,

Este calea cea trasată
Însuși de Domnul Isus;
Ea e strâmtă, nu e lată
Și-n final, sfârșește sus.

Calea aceasta e stropită
Adesea, cu multe lacrimi,
Căci pe ea merg pocăiții,
Cei scăpați de chin și patimi.

Calea aceasta magistrală
Nu se oprește la sicriu,
Ci urcă-n sus pe verticală
Pân’ la Dumnezeul viu.

Calea aceasta a pocăinței
Cine vrea să o urmeze,
Trebuie să-și sfințească viata
Și mai mult ca să vegheze.

Căci ispite-s la tot pasul
Cel rău vrea să ne doboare,
Dar tăria noastră-I Isus
Şi-a Lui jertfă salvatoare.

O, Părinte al veșniciei
Azi revarsă a Ta îndurare,
Fii iar, nor și stâlp de foc
Când trecem prin pustiu și mare.

Să nu cădem de oboseală,
Nici în cursa celui rău,
Să ținem calea înainte
Până sus, în cerul Tău.

Dinu Ciolte

26 octombrie

„Vă aşteptaţi la mult, şi iată că aţi avut puţin; l-aţi adus acasă, dar Eu l- am suflat. Pentru ce? Zice Domnul oştirilor. Din pricina Casei Mele, cari stă dărâmată, pe când fiecare dintre voi aleargă pentru casa lui.” Hagail:9

Sufletele zgârcite îşi limitează contribuţia la lucrare şi îndatoririle, misionare şi numesc asemenea lucruri economie. Nici nu-şi dau seama că se sărăcesc singuri. Scuza lor este că trebuie să aibă grijă de propriile familii, şi uită că neglijarea casei lui Dumnezeu e drum sigur spre ruina caselor lor. Dumnezeul nostru are metode prin care ne poate Binecuvânta dincolo de aşteptări, sau, dimpotrivă, ne poate încurca planurile în confuzie şi dezamăgire. Printr-o mişcare a mâinii Sale, El poate duce barca noastră într-un canal profitabil, sau o poate naufragia în sărăcie şi faliment. Scriptura ne învaţă că Domnul îl îmbogăţeşte pe cel darnic şi îl lasă pe zgârcit să afle ce înseamnă sărăcia.

Intr-o sferă largă de observaţie, am observat că cei mai generoşi dintre creştinii cunoscuţi de mine au fost întotdeauna fericiţi, şi au prosperat aproape întotdeauna. Am văzut pe dătătorul voios ajungând la bogăţii la care nici nu a visat, şi am văzut adesea persoanele zgârcite, lipsite de generozitate, prăbuşindu-se în sărăcie tocmai prin agoniseala prin care sperau să se îmbogăţească. Oamenii dau bacşişuri mai mari chelnerilor buni, şi la fel se întâmplă şi cu Domnul. El dă cu carul celor care dau cu baniţa. Acolo unde bogăţia nu este depozitată, Domnul transformă în mult puţinul prin mulţumirea pe care inimile sfinţite o simt, în proporţie cu credincioşia lor în zecimi şi daruri.

Egoismul priveşte întâi spre casă, dar bunătatea caută „mai întâi Împărăţia cerurilor, şi neprihănirea Sa” (Matei 6:33). În lunga noastră călătorie, egoismul înseamnă pierdere, iar bunatatea un mare câştig. Este nevoie de credinţă ca să slujeşti lui Dumnezeu cu mâinile deschise, dar El merită acest lucru. Tot ce putem să facem noi este o slabă recunoaştere a datoriilor pe care le avem faţă de bunătatea Lui!

Meditaţii C. H. Spurgeon

25 Septembrie

„Totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.” Romani 3:26

Fiindcă suntem socotiţi neprihăniţi prin credinţă, avem pace cu Dumnezeu” (Romani 5:1). Conştiinţa nu ne mai acuză. Judecata decide acum pentru păcătos, nu împotriva lui. Memoria priveşte trecutul cu adâncă durere pentru păcatele săvârşite, dar nu se teme de nici o pedeapsă viitoare. Christos a plătit datoria poporului Său până la ultimul bănuţ şi a primit chitanţa divină. Fiindcă Dumnezeu nu poate fi atât de nedrept încât să ceară plată dublă pentru o singură datorie, nici un suflet pentru care Isus a murit ca înlocuitor nu poate fi aruncat în iad. Se pare că unul dintre principiile naturii noastre luminate este credinţa că Dumnezeu este drept. Simţim că trebuie să fie aşa, şi aceasta ne produce groază la început, dar este minunat că aceeaşi credinţă că Dumnezeu este drept devine un stâlp de încredere şi pace!

Dacă Dumnezeu este drept, eu, ca păcătos, singur şi fără înlocuitor, trebuie să fiu pedepsit. Dar Isus stă în locul meu şi este pedepsit pentru mine. Dacă Dumnezeu este drept, eu, ca păcătos, mă ridic prin Christos, şi nu pot fi niciodată pedepsit Dumnezeu trebuie să-şi schimbe natura înainte ca un suflet pentru care Isus a murit să aibă posibilitatea să sufere pedeapsa legii. De aceea, Isus a luat locul credinciosului, suferind mânia divină pentru tot ce trebuia să îndure poporul Său ca rezultat al păcatului; acum, credinciosul poate să triumfeze: „cine va ridica pâră împotriva aleşilor lui Dumnezeu?” (Romani 8:33).

Nu Dumnezeu, fiindcă El a fost îndreptăţit. Nu Christos, fiindcă El a murit, „ba mai mult, El a şi înviat” (vers. 34). Speranţa mea este vie, nu fiindcă sunt păcătos, ci fiindcă sunt un păcătos pentru care Christos a murit Încrederea mea nu se întemeiază pe sfinţenia mea, ci pe faptul că, fiind nesfânt, El este neprihănirea mea. Credinţa mea nu se întemeiază pe ceea ce simt sau ştiu, ci pe ceea ce este Christos, pe ceea ce a făcut, şi pe ceea ce face acum pentru mine. Pe leul dreptăţii, fiica speranţei călătoreşte ca o regină.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Dragostea Tatălui

Motto: „”Dragostea lui Dumnezeu față de noi s-a arătat
prin faptul că a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să
trăim prin El.”” Amin! 1 Ioan 4/9.

Dumnezeu e Cel care ne-a dat
O viață îndelungată,
Și noi, niciunul nu am meritat,
Dar El mereu ne-a înconjurat
Cu dragoste de Tată.

Și dacă de la Domnul am primit
În dar o nouă viață,
Este harul Său nemărginit
Pentru care noi nu am plătit –
Dar Tatăl ne răsfață.

Avem un Tată-n ceruri, iubitor,
Întruna ni-i aproape!
Și chiar de-om trece prin cuptor
El ne va fi și sprijin, și-ajutor –
Și poate să ne scape.

Iar cel zdrobit în încercare
Ce suferă și plânge,
Găsește mângâiere și-alinare,
Căci Domnul este Acela care
La sânul Lui ne strânge.

Pe calea mântuirii mergem înainte
Fără a privi înapoi!
Necontenit, în inimă și-n minte,
Simțim prezența ocrotirii sfinte –
Că Domnul e cu noi.

Din veșnicii, cu dragoste de Tată,
El a găsit cu cale
Din rânduiala lumii să ne scoată,
Ca să fim sfinți și fără pată
‘Naintea slavei Sale.

Din morți în pământeasca fire –
Ca orice păcătos,
Am fost aleși de El spre mântuire,
Prin credință căpătând neprihănire
Și înfierea prin Hristos.

Suntem aleșii Lui, răscumpărații
Prin Jertfa lui Isus…
Și slăvim Numele Lui, toți frații,
Că suntem cetățenii sfintei nații
A căror patrie e-n ceruri sus.

Ioan Vasiu 

23 Mai

„Domnul va sfârşi ce a început pentru mine.” Psalmi 138:8

Încrederea pe care psalmistul o prezintă aici este o încredere de origine divină. El nu spune „am har destul ca să sfârşesc ce am început. Credinţa mea este atât de tare încât nu mă voi clătina. Dragostea mea este atât de fierbinte încât nu se va răci niciodată. Hotărârea mea este atât de puternică încât nimic nu o poate clinti”. Nu, el depindea numai de Domnul. Dacă ne încredem în ceva care nu-şi are temelia pe Stânca Veacurilor, încrederea noastră nu este decât un vis. Ea va cădea peste noi şi ne va acoperi cu ruine, spre durerea şi confuzia noastră. Timpul desface tot ce toarce?natura, şi cei care se îmbracă cu hainele ei se cufundă în confuzie veşnică. Psalmistul era înţelept El se Sprijinea numai pe lucrarea Domnului. Domnul a început lucrarea aceasta fără noi. El o va duce mai departe, şi dacă nu o sfârşeşte EL nu va fi niciodată sfârşită.

Dacă avem o pată pe haina neprihănirii, suntem pierduţi; dar credinţa noastră este că Domnul care a început va sfârşi. El a făcut totul, trebuie să facă totul, şi va face totul. Noi nu trebuie să ne punem încrederea în ceea ce facem sau am hotărât că vom face, ci în ceea ce Domnul va face. Necredinţa insinuează: „ nu vei putea niciodată să stai în picioare. Priveşte răul din inima ta; n-o să poţi niciodată să învingi păcatul. Aminteşte-ţi de plăcerile şi ispitele care te asediază; vei fi prins cu siguranţă de ele şi te vei lăsa târât”. Ah, da, am pieri într-adevăr dacă am fi lăsaţi în seama puterii noastre.

Dacă ar trebui să navigam bazându-ne pe corăbiile noastre fragile, am avea de ce să ne lăsăm cuprinşi de disperare. Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu! El „va sfârşi ce a început” şi ne va duce la „limanul dorit” (Psalmi 107:30). Nu putem fi niciodată prea încrezători atunci când ne încredem în El şi nu putem purta niciodată prea multe poveri atunci când avem Asigurarea Lui.

Meditaţii C. H. Spurgeon

Psalmul 41

Ferice-i omul care face bine
Și de acel sărac se îngrijește
Că-n ziua când nenorocirea vine
Chiar Dumnezeu din Cer îl izbăvește.

Domnu-l păzește și în viață-l ține
Pe-acest pământ el este fericit
Când vin spre el vrăjmași cu mâini haine
El de-a lor bun plac este ferit.

Iar când e pe un pat de suferință
În sprijin vine mîna Domnului
Durerea-i ușurezi cu chibzuință
Oricît de multe-ar fi bolile lui.

Eu zic ”o, Doamne, ai milă de mine!
Și vindecă-mi Tu sufletul zdrobit
Așa cum sunt, o Doamne, strig la Tine
Căci împotriva Ta-am păcătuit ”.

Vrăjmașii mei vorbesc cu răutate
Și despre mine zic: ” când va muri”?
Rostind cuvinte grele și-apăsate
”Când oare numele îi va pieri?”

De vine cineva ca să mă vadă
Nestigherit minciuni vorbește iară
Strângând temeiuri false la grămadă
Când pleacă mă vorbește rău pe-afară.

Vrăjmașii împotriva mea șoptesc
Necazul meu crezînd că mi-e pierzare
”E rău de tot atins!” așa vorbesc
”Să se mai scoale nici un chip nu are!

Și-acel cu care-n pace eu trăiam
În care mă-ncredeam fără de frică
Și chiar din pâinea mea îi dăruiam
Călcâiul împotriva mea ridică.

Dar Doamne Tu, Stăpânitor Ceresc
Ridică-mă și milă ai de mine
Să pot cumva ca să le răsplătesc
Precum Tu hotărăști că se cuvine

Prin asta voi cunoaște negreșit
Că mă iubești și mă voi întări
Atunci când de vrăjmaș sunt încolțit
Nicicum să nu mă poată birui.

Tu sprijinul Tău Doamne mi l-ai dat
Neprihănirea Ta mi-ai dat și mie
Căci Tu prin Harul Tău m-ai așezat
‘Naintea Ta să stau pentru vecie.

Să fie-ntruna Binecuvântat!
Slăvitul Dumnezeu mereu să fie
Domnul lui Israel cel Minunat
Din veșnicie până-n veșnicie!

Daniel Hozan

Efortul unui prieten

4 octombrie

Text: Romani 5:6-11

„…daca neprihanirea se capata prin Lege, degeaba a murit
Cristos. ” Galateni 2:21

Vecinul se lupta cu motorul masinii, incercand sa-l repare. Dar
de fiecare data cand incearca sa desfaca un surub intepenit,
cheia ii aluneca si ii loveste incheieturile degetelor de paletele
ventilatorului. Asa ca-i spui: „Bill, asteapta putin, am o cheie
franceza cu prelungitor cu care poti desface surubul acela. Ma duc
s-o aduc”. Presupunand ca se va bucura de oferta ajutorului tau,
fugi imediat acasa, cobori in pivnita vreo duzina de trepte. Acolo,
pe fundul cutiei cu scule, este cheia de care are nevoie. Apoi urci
din nou pe scari, aproape sa calci pe caine sau pe unul din copii.
Dupa toate acestea, cum raspunde vecinul la ajutorul tau? Nu-ti
vine sa-ti crezi urechilor ceea ce auzi: „Nu, multumesc, cred ca ma
descurc singur”. Nu-i asa ca toate actiunile tale au fost o pierdere
de vreme si de energie?

Vecinul acela care n-are nevoie de tine este imaginea tuturor
acelora care refuza oferta lui Dumnezeu prin Cristos si incearca sa
se mantuiasca singuri. Bizuindu-se pe propriile eforturi, ei spun ca
suferintele ingrozitoare ale lui Cristos de pe cruce nu au fost nimic
mai mult decat un lucru frumos, dar in acelasi timp un gest care nu
era necesar. Respingerea darului fara plata al gratiei lui Dum-
nezeu, este un act de sinucidere. Sa luam in considerare Cuvantul
Lui referitor la aceasta, neprihanirea nu vine prin lege. Nu putem
lucra la dobandirea ei. Nici o cantitate a sangelui nostru, sudoare
sau lacrimi nu va putea dobandi mantuirea. Nu exista nici o cale de
a-L respinge pe Cristos si de-a intra pe poarta cerului. Moartea lui
Isus pentru pacatele noastre este singura noastra speranta pentru
viata vesnica. – M.R.D.II

„Nici un merit de-al meu nu poate

Sa stinga mania de sus.

Singura nadejde imi este

Neprihanirea lui Isus.” – Clayton

„Daca ne-am putea merita salvarea,

Cristos n-ar fi murit niciodata

pentru a ne-o asigura.„

Painea zilnica

Datorii vechi

Text: Tit 3:1-7

„El ne-a mantuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui…” Tit 3:5

La începutul acestui secol, a trăit un pastor, pe nume T.T. Shields, care a relatat următoarea întamplare ce s-a petrecut în timp ce el discuta cu proprietarul unui magazin alimentar. A intrat o femeie în magazin, l-a luat pe proprietar la o parte, şi a început să-i şoptească ceva la ureche. După cateva minute a plecat, vădit nefericită. Deoarece pastorul îl cunoştea foarte bine pe proprietar, l-a întrebat de ce era atat de dezamăgită femeia aceea. El i-a răspuns: „A trebuit să-i refuz cererea de a-i da marfă pe credit. Am întrebat-o: „Soţul a fost dat afară din serviciu?” şi ea a răspuns: „Nu!” „Lucraţi şi dumneavoastră?” „Da”, a răspuns ea. „Deci amandoi castigaţi bine?” „Da”, a spus femeia. Şi atunci i-am spus: Dacă nu puteţi plăti acum cand castigaţi bine amandoi, atunci ce posibilităţi o să aveţi să vă plătiţi datoriile vechi?”

Dacă n-ar fi fost prin harul lui Dumnezeu, am fi si astăzi în aceeaşi condiţie spirituală – incapabili să ne plătim datoriile păcatelor noastre. Dumnezeu, desigur, nu este implicat în afacerea cu vanzarea mantuirii. Dacă ar fi aşa, atunci nici unul dintre noi nu am fi fost în măsură să plătim pentru păcate.  Chiar dacă, în acest moment, am înceta cu orice păcat – şi dacă am trăi desăvarşiţi pană în ziua cand ne vom înfăţişa înaintea lui Dumnzeu – nici atunci nu am putea intra în cer. Deficitul păcatelor trecute ar rămanea neplătit.
De aceea, planul de mantuire al lui Dumnezeu este atat de minunat. Murind pe cruce, Isus a plătit datoria pe care n-am putut s-o plătim – datoria păcatelor trecutului, prezentului şi viitorului. Tot ce trebuie să facem este să acceptăm plata Sa în întregime. I-ai permis tu să-ţi lichideze vechile datorii? – P.R.V.

„În clipa cand te-ncrezi în Domnul Isus,
Lăuntrul tău este spălat, iertat.
Şi sangele Lui sfant este-ndeajuns
Să plătească pentru orişice păcat.” – Anonim

„Cand Dumnezeu iartă păcatul, curăţeşte contul, şterge amintirea şi înputerniceşte primitorul„

Painea zilnica