Ai nume scris!

Ai nume scris în Țara de Sfânt Soare,
Ai nume scris, în cartea veșniciei,
În Mâna-mi de Iubire, ești splendoare –
Un Râu Divin, în Imnul armoniei,

Te adapă și te ține, îți dă tărie,
Iar Glasul Său, ce-I Adevăr și Viață,
Conduce clipă-pas, spre glorii, bucurie,
Pân’ zorii s-or ivi, și o Dimineață,

Cu a ei petale sfinte, în slavă ridica-va,
Răscumpărații Mielului, ce-n Sânge au fost spălați,
O clipă, o clipeală transforma-va,
Ce-i abur în etern, și adăpați,

În gloria divinei Lui iubiri –
Veți străluci, ca stelele pe cer!
Ai nume scris, pe rânduri-nemuriri
Prin Jertfa cea divină, ce nu pier!

– Ai nume scris!

Lidia Cojocaru 

Beneficiile darniciei

Text: 2 Corinteni 8:1-15   

„..sâ vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Isus, care însuşi a zis: „Este mai ferice să dai decat să primeşti”. Fapte 20:35

Dumnezeu este mulţumit cînd copiii Săi împărtăşesc din binecuvântările lor materiale altora, dar El vrea ca ei s-o facă dintr-o inimă plină de recunoştinţă şi din motive curate. Nu trebuie să fie generoşi numai pentru a cîştiga atenţia altora sau pentru a-şi satisface eul. Dărnicia nu trebuie să fie făcută „cu părere de rău, sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu” (2 Corinteni 9:7).
D.L. Moody, în cartea sa: „Nestemate de fiecare zi”, a spus că în urma marelui incendiu din Chicag Ojdin 1871, s-a dus la New York pentru a solicita fonduri pentru victimele focului. Cînd a sosit, a fost prezentat unui om bogat, despre care i s-a spus că este deosebit de generos. Impresionat de marile nevoi din Chicago, i-a dat lui Moody un cec cu o sumă importantă de bani. După aceea, i-a dat lui Moody adresele altor oameni bogaţi din acea zonă, care au dat şi ei sume importante de bani. Cînd Moody voia să plece, i-a strîns mîna omului şi a făcut următorul comentariu: „Dacă veţi trece într-o zi prin Chicago, vă rog să mă căutaţi. Am să fac totul să vă reîntorc binefacerea”. Omul a răspuns: „Domnule Moody, nu mă aştepta. Fă ceea ce ţi-ai propus primului om cu care te vei întîlni”.
Comentînd experienţa, Moody a spus: „N-am să uit niciodată remarca aceea. Avea aureola Samariteanului milostiv”. Omul acela era dătătorul pe care-1 iubeşte Dumnezeu. Mişcat de nevoile altora, el dă cu bucurie pentru a le alina suferinţele. Putem fi siguri că el a beneficiat cel mai mult, deoarece Domnul Isus a spus: „Este mai bine să dai decît să primeşti”. El a primit cea mai mare binecuvântare!                                    – R.W.D.

Nu în a primi, sau a avea
Ci în a da e fericire.
Cînd plăcere alta n-ai, de ea
Te-i bucura în nemurire.”     -Anonim

Mîna care dă, adună.

Painea zilnica

N-am meritat, nu merităm

N-am meritat, nu merităm
Atâta bunătate, Tată
‘Naintea Ta ne aplecăm
Recunoștință înălțăm
Că-ndrumi viața noastră toată.

Cu-atâta generozitate
Ne-ai inundat și ne inunzi
Ne ușurezi din greutate
Aduci la viață stări uscate
Noi Te chemăm și Tu răspunzi.

Al Tău Cuvânt l-am neglijat
Dând zvonului prioritate
Dar har ceresc ai revărsat
Și iar pe noi ne-ai cercetat
Și faptele ne-au fost iertate.

Cârtirea a mocnit în noi
Și uneori a fost acută
Dar n-ai trimis adverse ploi
Și nici necazuri, nici nevoi
Ci-a Ta iubire ne-ntrecută.

N-am meritat dar ne-ai condus
Din biruință-n biruință
La părtășie ne-ai inclus
Și vindecare ne-ai adus
Să-nvingem orice neputință.

Cât infinitul Ți-e iubirea
Nu merităm, dar al Tău har
Aduce-n noi neprihănirea
Și gândul bun și Nemurirea
Și spiritul misionar.

N-am meritat, nu merităm
Atâta bunătate, Tată
‘Naintea Ta ne aplecăm
Recunoștință înălțăm
Că-ndrumi viața noastră toată.

George Cornici

Evenimente-mi vin în gând

Evenimente-mi vin în gând
De-atâtea ori în pribegie
Când m-a scăpat Pâstorul blând
Pe fond de sfântă melodie.

Hățișul lumii m-a-ncurcat
Dar am primit clarificare
Căci Veghetorul m-a luat
Scoțându-mă din încercare.

Să mă atragă-n cursa lor
Au încercat și mai încearcă
Cu tonul lor provocator
Dar iată-mă, din nou, în barcă…

Și iată, merg cu-avânt, spre Țel
Chiar dacă spinii mă înțeapă
S-ajung în veșnicul Betel
Să intru-n veșnica etapă.

Nu pot să nu menționez
Cum m-a atins îngrijorarea
Dar Cel pe care mă bazez
Iar mi-a adus asigurarea.

Destule-au fost alunecări,
Căderi în starea de-ntristare
Dar EL expert în vindecări,
Iar a trimis înviorare.

De slăbiciuni fiind atins
(De câte ori nici nu pot spune)
Mi-am amintit că nu-s învins
Cât timp mai cred în vreo minune.

Când loviturile-au venit
Le-a-ntâmpinat un crez fierbinte
Și-atunci mai bine le-am primit
Fără vreun murmur prin cuvinte.

Cu trudă-am adunat comori
Să le păstrez în visterie
Și am considerat valori
Doar ce-i născut din mărturie.

Cântarea m-a-nsoțit mereu
Punând în suflet relaxare
Mi-a fost tărie pe traseu
Și un îndemn spre închinare.

Dureri și plâns, și frământări,
Au fost cu mine-n bătălie
Dar au urmat eliberări
Cu multă, multă veselie.

Am stat pe Stâncă neclintit
Deși au vrut să mă doboare
Sunt de Cuvânt nedespărțit
Că-mi pune-n suflet sărbătoare.

Și-aceste sfinte amintiri
Mă leagă și mai mult de Mire
Căci El mi-aduce răsplătiri
Și mă conduce-n Nemurire.

George Cornici

Nemurire

Nu rămânem în incinte care vor pieri odată,
Nu în valea pribegiei vom primi noi o răsplată
Nu dorim o moștenire cu amprente de tăciune
Știm ce-a vrut să spună Cartea prin vorba ”deșertăciune”.

Nu pledăm pentru principii care n-au la rădăcină
Solul cel fertilizat cu particula divină
Nu, speranța nu se-așează, undeva, la un nivel
De-unde nu putem vedea binecuvântatul Țel.

Crezul ce ne-a modelat ne menține pe cărare
Astfel că de-aici vedem Patria Nemuritoare
Arătăm, oricui ne-ar cere, actul de identitate
Nu putem să renunțăm la destin și demnitate.

Nu luptăm pentr-o cunună ce se ofilește iute
Prin Cuvânt putem învinge și confuzii și derute
Călători suntem prin lumea gloriilor ce se sting
Numai sfinte revelații ne-nfășoară, ne ating.

Ce spune filozofia cu privire la menire
Cum că viața-i o enigmă ce-i învăluită-n fire
E gândire cu izvorul în ființa nepredată
O, de ar cunoaște harul și Iubirea revărsată!

Care-i tainica putere ce a susținut martirii?
De-unde au avut curaj, curajul mărturisirii?
S-au lăsat pătrunși de raze cu nuanțe de-nviere
Și în ceasul cel mai greu au simțit o adiere.

Nu, privirea nu se-oprește în vreun strat din atmosferă
Ci pe aripi de credință e-n edenica Arteră
Consecința e cântare și cucernică slujire
Imnul intonat, mereu, se numește: NEMURIRE.

George Cornici

Ce-i viața ta?

Ce-i viața ta pe-acest pământ?
O lungă alergare…
Dar trist… la margini de mormânt,
Observi că goană după vânt
E tot ce-ai strâns pe-acest pământ,
Și n-au nici o valoare.

Ce-i viața ta? … Te-ai întrebat
Ce rost ai tu pe lume?
În timpu-acesta limitat
De ce ți-a fost și ți-este dat
(Chiar dacă tu n-ai întrebat)
O viață, trup și-un nume?

Ce-i viața? Care-i rostul ei?
Și cine-l înțelege?
E numai să mănânci, să bei?
Sau, doar să strângi fără temei
De parcă totu-ai vrea să iei
Cu tine unde-i merge?

Dar viața ta… impropriu zis,
Căci nu îți aparține,
E mult mai mult decât un vis:
Demult, cândva, în Paradis,
Stăpânul Vieții a decis
Acest timp pentru tine.

Să ai și tu pe-acest pământ
Un timp de pregătire,
Căci Viața este darul Sfânt
Ce nu sfârșește la mormânt
Ci într-un Nou Așezământ,
Există-n nemurire.

Trăim și-aici… și-n veșnicii,
Trăi-vom totdeauna,
Dar, după ce vom adormi,
Va fi a Judecății zi,
Destinele s-or împărți
Din Iad sau Rai, doar una.

Iar dacă vrem ca-n Paradis,
Destinul să ne fie,
Să-L acceptăm pe-Acel ce-a zis:
“Calea sunt Eu!” precum e scris,
“Sunt Pâinea Vieții” a mai zis
Și “ Eu dau apă vie!”

Deci Tatăl, Dumnezeu ne-a dat
Un timp de pocăință…
Prin Fiul Său crucificat
Ca Jertfă pentru-al nost’ păcat,
Oricine-ai fi, poți fi salvat,
De-L cauți cu credință.

Iar El, Cuvântul întrupat
Și Mielul fără pată,
Deși la Tatăl S-a’nălțat,
El e prezent neîncetat
Când pe genunchi e căutat
De-o inimă predată.

De-aceea, timpul de acum,
Să-l prețuim cu toții,
Să nu dăm aurul pe scrum,
C-un foc arzând nu doar cu fum,
Să mergem cu Isus pe drum
Până în clipa morții.

Ce-i viața ta? … E-un legământ
Făcut pe totdeauna
Cu orice zi pe-acest pământ,
Trăind spre slava Celui Sfânt,
Tu vei primi după mormânt
Din mâna Lui, cununa.

Daniel Hozan

Bucurați-vă în Domnul!

Raza bucuriei sfinte,
Ce inundă-n vii izvoare
Să ne încânte, să ne avânte
Spre înălțimi nemuritoare!

Raza bucuriei sfinte,
Raza cea divin-senină,
Învie, scoale din morminte
La o viață-n har făr’ tină!

Raza sfintei bucurii
Turnată-n dar spre dăruire,
Poartă-n sine armonii,
Ea-i a Cerului sclipire!

Ea-i sulfare de viață,
Ea-i râu de binecuvântare,
Străbate nori, alungă ceață
Prin Jertfa Mielului cea mare!

Ea e forță, ocrotire
Mulțumești – Cerul coboară!
Fug urgii în mulțumire,
N-are loc cel ce omoară!

În bucurie cântă viața,
Tăria prinde aripi de zbor,
Ea aduce dimineața,
Ea-i parfum mirositor,

Ea-i balsam, ea-i vindecare,
Ea-i a Duhului Sfânt șoaptă,
Ce minune, ce splendoare!
Lasă a bucuriei poartă

Deschisă-n orice clipă a vieții –
Ea își va turna seninul,
Purtând spre Zorii Dimineții
Pe aripa Luminii, plinul

Deplin e-n Isus, Prințul Soare,
Domn Divin, Neprihănire,
În El viața-I o splendoare –
Zbor în cânt spre Nemurire!

Lidia Cojocaru 

O viziune sfântă

Iată, îmi plec genunchii în fața Ta, Stăpâne
Tatăl Domnului nostru prea Sfânt, Isus Hristos,
Din care orice ființă, familie, și-orice nume,
Poartă amprenta Ta de Creator Frumos.

Te rog, bogate Tată în slavă și-n putere
Să ne-ntărești lăuntric prin Duhul Tău cel Sfânt
Așa încât, Isus să fie a noastră avere
Prin dragoste, plantați în dreptul Tău Cuvânt,

Ca să putem pricepe împreună cu toți sfinții
Care-Ți este lărgimea-n gigantul Univers,
Și să lăsăm lungimea și adâncimea minții
Să explodeze-n cântec, în lauda și în vers,

Ca să putem cunoaște, dragostea Ta Isuse,
Care întrece știința a omului căzut
Și-n plinătatea Ta, s-avem inimi supuse
Și-o viziune Sfântă cum nu am mai avut.

Știm că puterea Ta lucrează-n noi iubire
Mai mult decât noi cerem, mai mult decât gândim.
A Ta să fie slava, și-acum, și-n nemurire,
Din neam în neam, și-n vecii vecilor, Amin!

Alin Jivan

Domn al slavei…

Domn al slavei, Împărat – lăudat fii, lăudat
Onorat, glorificat, preamărit și înălțat!

Domn al slavei, Dumnezeu – te laude și sufletul meu,
Fără Tine-s ”nimeni” eu, venerat fii – Domnul meu!

Totul Ție-Ți aparține! Totul e și-a fost prin Tine!
Viitorul, Mâna-Ți ține! Ce-am fi Doamne fără Tine?

Am fi cei bătuți de vânt, îndreptați înspre mormânt,
Fără liniște și cânt, fără dragoste, și-avânt.

O, acum de-om înțelege, lepădând fărădelege
Și Viața de-om alege, fiind conduși de-al nostru Rege

Vom culege nemurirea, prin Isus ce-i Mântuirea!
Ni-e propusă Izbăvirea, dar. . . cinstită e Jertfirea?

Lidia Cojocaru 

A Lui credinciosie

Sunt pe de-a–ntregul pregatita asteptand,
Sa-si duca la-mplinire lucrarea venind.
Cu scopul maret ca ne-a rascumparat,
Si sus in vesnicie, un loc ne-a aranjat.

In bratele Lui tari, am gasit pacea Sa,
Si-n fraiele iubirii, El duce viata mea.
Alaturea de El fac pasi spre nemurire,
Pe drumul ce ma duce la Domnul din marire.

Ca sa ajung la tinta am dat deoparte multe
Ca un alergator, sa fiu mereu in frunte.
Si am jurat iubire, lui Dumnezeu prea sfantul,
Si prin Isus  mi-a dat, pacea Sa citind Cuvantul.

Eu nu stiam prea multe, atunci cand m-a gasit,
Dar de atunci intruna Il vad necontenit,
In orice-nprejurare ca se iveste-n cale,
Si-mi da prilej sa-I fac, largi gesturi de-adorare.

Caci Il zaresc pe Isus si jos printre perdele,
De raze de lumina, sau printre-nalte stele.
Si-n glasul delicat, ce ma trezeste-n zori,
Dorind neaparat, s-ascult si sa cobor,

In minunate clipe ce-arata ca privirea
S-a oprit deasupra si-mi incalzeste firea.
Si-atunci, cum vreau departe sa fiu de-mprejurimi,
Sa nu mai vad pe nimeni, sa urc pe inaltimi,

Ca Moise sa-ntind mana, spre Domnul Dumnezeu
Ce-n orisice moment m-ajuta cand mi-e greu.
El a pornit-nainte si sa-L urmez imi spuse,
Si-ades ma urmarea, si mana ma tinuse,

Ca sa ma linisteasca, din strangerea grabita,
A inimii fragile ce se-ndoia strivita.
Pe coaste adancite, cum eu treceam privind,
El ma tinea aproape sa nu cad murmurand,

Si nu m-a parasit si n-a dat inapoi,
Cand am alunecat m-a luat ca din noroi
Si El ma ridicase, cand nu vedeam salvarea,
Si ma roteam mereu cuprinsa-n disperarea,

Ce vruse sa distruga a inimii bataie.
Dar a venit Isus la mine in odaie,
Si a-nteles ca-i timpul si din cuptor m-a luat
Inconjurat de ingeri ce slava Lui i-au dat.

Si de atunci privirea, imi este indreptata,
Dorind ca sa revina cum a promis odata.
Iubirea-mi pentru El, nu va scadea din piept,
Si strig: – „e pentru Isus” si mai departe-astept,

La-ncrucisari de vise si-al meu este din nou
Adus in rugaciune spre Domnul Dumnezeu.
Dorind sa-l  implineasca cum a facut cu toate,
C-a Lui credinciosie, o am pana la moarte.

Maria Rad