Fii tare!

Când valuri mari de ură ți se ridică-n față
și-n luntrea vieții tale izbesc neîncetat,
când marea furtunoasă e-nvăluită-n ceață
și n-ai nicio speranță ca să mai fii salvat,

când nu mai ai putere și cauți cu disperare
o mână prietenească să-ți vină-n ajutor,
când trupul tău e pradă durerilor amare,
adu-ți atunci aminte, tu ai Mântuitor.

Când cei ce te-nconjoară trăiesc în nepăsare
și râd mereu de tine și te batjocoresc,
când inima ți-e plină de-amar și de-ntristare,
când nu mai ai pe nimeni, când toți te părăsesc,

când simți un gol în suflet și inima-ți suspină,
iar ochii plini de lacrimi privesc spre alte zări,
când copleșit de beznă cauți drumul spre lumină
și ființa ta tânjește de dorul altei țări,

când mii și mii de valuri te-atacă cu furie
tu nu ceda, fii tare, fii stâncă de granit
și tot disprețul lumii tu poartă-l cu mândrie,
urmându-l cu credință pe Domnul tău iubit.

Și nu uita cuvântul ce Însuși El ți-l spune,
căci la aceasta suntem aici jos chemați:
„Necazuri și ispite veți întâlni în lume,
v-am spus aceste lucruri, dar nu vă-nspăimântați!

Căci nu peste mult timp vă voi lua la Mine
și-n țara veșniciei veți fi al Meu popor.
Acolo se termină și lacrimi și suspine
și toți veți fi o turmă, iar Eu voi fi păstor.”

Cu-aceste dragi cuvinte te mângâie într-una…
Tu, frate scump și soră, urmaș al lui Hristos,
urmează-L pân’ la capăt și vei primi cununa,
vei fi cu El de-a pururi, în cerul glorios.

O veșnicie-ntreagă Îi vei cânta-n mărire,
iar El te va conduce la marea de cristal,
vei fi cu El în slavă, părtaș la nemurire,
gustând din pomul vieții ce stă măreț pe mal.

Dar pân atunci te luptă mereu cu valul vieții,
veghează și te roagă, nu obosi luptând.
Și cum străjeru-așteaptă venirea dimineții
așteaptă-L și tu-ntruna, El va veni-n curând!

JUNESUNSHINE

Ai murit și pentru mine

Ai murit și pentru mine
Pentru cel mai păcătos
Glorie Ți se cuvine
Sfânta-Ți jertfă mă susține
Și mă face credincios.

Mi-ai văzut nevrednicia
Și trăirea făr-un rost
O, Isuse, drag Mesia
Mare Ți-a fost agonia
Mi-ai dat harul fără cost.

Azi, înțelegând iubirea
(Prin durere dovedită)
Știu precis că fericirea
Soră e cu Nemurirea,
Cu starea neprihănită.

Din rănile-n carne vie
Se revarsă vindecări
Că iertare mi-ai dat mie
E spre-a bea din Apa vie
Să înving în încercări.

Și pentru mine ai răbdat
Torturi sfâșietoare
Și astfel m-ai încredințat
Că-n Slava Ta voi fi luat
Unde-i eternă sărbătoare.

Și pentru mine Te-au străpuns
Piroanele pe lemn de-ocară
Și astfel am primit răspuns
Sfânta-Ți iertare m-a pătruns
Și-mi face viața Primăvară.

Îți mulțumesc! Îți mulțumesc!
Pentru iubirea-Ți jertfitoare
Vreau în credință să sporesc
Să Te urmez, să Te slujesc
Cu zel și sfântă consacrare.

George Cornici

Bătrân Pământ

Bătrân Pământ, bătătorit de păsurile vremii,
Preafrământat şi răscolit de oameni şi milenii
Sunt mulţi acei ce i-ai hrănit cu pâine şi mărire,
Cu strălucire şi belşug, cu dor de nemurire,
Şi-a căror soartă ai unit apoi în bolta-ţi sumbră,
Trezindu-se că tu, Pământ, te-ai dus ca şi o umbră.
Iar bogăţia, slava lor, coroane, sceptre, nume
Le-ai spulberat, ostil Pământ! Au fost ca nişte spume.
Ei sunt acuma la un loc cu plebea ordinară,
Cu sărăcimea căreia n-au vrut odinioară
Nicio dojană a le da. Acum, fără-osebire,
Le macini carnea, iară ei se duc în nemurire.

Nu meriţi, nu, bătrân Pământ, s-adun comori pe tine!
Mi-e scârbă de onoarea ta! Tot ce dai tu, nu ţine.
Înşelătoarele baloane de la clăbucul de săpun
Îţi concurează ispitirea şi preţul ce pe tine pun.
Detest chemările ce-mi faci şi amăgiri bizare.
Tu doar promiţi, dar ştiu ce dai: speranţe-nşelătoare.
Îmbie-mă, dar e-n zadar, căci am găsit un Altul,
Coborâtor din alt tărâm, din cerul preaînaltul.
El mi-a înfipt adânc în piept speranţe şi-mplinire,
Şi-n haosul în care tu m-ai dus prin amăgire,
„Lumină!” El a poruncit şi „Linişte deplină!”

Trezit din somn de amăgiri, prin pacea Lui Divină,
Vreau să ţi-o spun dar apăsat: eu pot a te alege;
Dar tot ce ai chiar de mi-ai da, nu poate să mă lege!
Tu eşti un cerc, un globuleţ prin spaţiu-alergător,
Şi tot ce dai e trecător, ca gândul zburător.
Căci ce eşti tu, bătrân Pământ? Un punct de conştienţă
A Celui care singur e, singura existenţă.
Un singur „SUNT” ai cunoscut şi tu, şi eu, şi toate:
Acela este Dumnezeu, din sferele înalte.
De El, de acest singur „SUNT” mi-e inima legată,
Cu o iubire de la El. Tu nu poţi niciodată
A mă avea din mâna Lui, nici prin momeli, nici forţă,
Căci arde-acum în viaţa mea a dragostei Lui torţă.
Bătrân Pământ, o ştiu, aşa-i, nu eşti tu vinovat,
Ci eu-s acel ce te-a făcut să fii azi blestemat.
Dar în curând vei fi şi tu sfinţit, cum sunt şi eu
Pe-altarul arderii prin foc trimis de Dumnezeu.
Aşa cum viaţa mea a ars prin crucea lui Isus,
Aşa vei arde nimicit şi tu prin foc de sus,
Ca să te naşti un nou Pământ, curat pentru vecie,
Pe care va trona în veci Cel viu din veşnicie.
De-aceea eu nu preţuiesc comorile-ţi fragile,
Căci viaţa ta s-ar număra oricând chiar şi în zile.
Aceasta ştiu de la Acel din, prin şi pentru Care
Am fost făcuţi şi eu, şi tu, creaţiile Sale.

O da, bătrân Pământ, acum lumina Lui cerească
Îmi e cu totul îndeajuns, la timp să mă trezească
Din somnu-adânc al lui Satan, ce-arată înspre tine
Ca înspre singurul ce eşti, de care totu-ar ţine.
O, da, Isus îmi e de-ajuns. Iar tu, de vrei a-mi da
Un loc sau vreun hatâr cumva, mie-mi e totuna.
Filele istoriei tale acum sunt pe sfârşit,
Iar eu, urmaş al lui Isus, de Tatăl sunt trezit
Să văd ce soartă ai: curând vei arde-n întregime,
Cu aur, slavă, bogăţii, cu tot ce ai pe tine.
Ei, spune-atunci, bătrân Pământ: când ştiu că pe altar
Vei arde în curând de tot, aş mai putea măcar
Să mă gândesc a mă lega de tine în vreun fel?

O, nu! Isus îmi e de-ajuns! El, Singurul Acel
Ce-n veci rămâne neschimbat. Isus mi-ajunge acum,
De nu mi-ai da, bătrân Pământ, nici praful de pe drum!
Degeaba strigi, căci eu sunt mort. Ce-i viu acum în mine
E slava vieţii lui Isus, ce te-a învins pe tine,
Atunci când tu L-ai ispitit, în ţarina pustiei,
Cu toată strălucirea ta şi slava bogăţiei.
Acel Isus e azi al meu. El mi S-a dăruit.
Şi mi-e de-ajuns. De ce mai strigi? În El sunt împlinit.
Tu n-ai ce-mi face, eu sunt mort. Isus trăieşte-n mine,
Şi cheamă-L, dacă mâna-ţi dă, cu daruri de la tine.
Nu mă înmoaie amăgiri, nu mă-nspăimânţi nici cu urgii.
Isus pe toate le-a-nfruntat, şi împotriva Lui tu vii.

Isuse, Tu îmi eşti de-ajuns în orice-mprejurare;
Eu numai Ţie Îţi aduc, acum, şi-n veci o venerare,
Un preţ, tot preţul care e şi toată-a mea-nchinare!

Valdi Herman  

Îmi pare bine….

Îmi pare bine c-am răspuns
Chemării plină de iubire
Când Duhul Vieții m-a pătruns
Și m-a-ndrumat spre Nemurire.

Ce bine-mi pare c-am deschis
Ființa la chemarea sfântă
Acum cunosc ce-n Carte-i scris
Și spun la toți că mă încântă.

Sunt fericit c-am fost scăpat
Din negura necunoștinței
Și-n altă viață am intrat
Să-nving efectul neputinței.

Îmi pare bine c-am un rost
Să pot să mă desprind de glie
S-alerg spre-un sigur Adăpost
Când vine ger și vijelie.

Mă bucur mult că am decis
Să merg cu Fiul pe cărare
Cu El sfârșesc în Paradis,
În spațiul fără frământare.

Ce bine-mi pare bine c-am ieșit
Din întuneric la Lumină
Am fost odată prăbușit
Dar astăzi stau cu El la Cină.

Cuvântul vieții mi-este far
Și ce dulceață îmi produce!
Îmi pare bine că din har
Primesc puteri să port o cruce.

Rămân pe cale credincios
Călătorind spre o Cetate
Unde domnește glorios
Cel ce ne-a dat o demnitate.

George Cornici

Cum să uit?

Cum să uit? Nu pot uita
Salvarea minunată
‘Naintea Ta voi sta
Iubit Stăpân și Tată.

Din întuneric dens
M-ai scos să văd Lumina
Căci m-ai iubit intens,
Mi-ai îngrijit grădina.

Frumoasele-amintiri
Le voi păstra-n gândire
Îmi dau însuflețiri
Și dor de Nemurire.

Nu pot să uit, nu pot
Atunci cum m-ai tratat
Și cum dintr-un complot
La Tine m-ai luat.

Mereu îmi amintesc
Cum calea-mi luminezi
Spre-un Plai nepământesc
Și cum mă-nseninezi.

Cum să uit când Cerul
(Care Îți aparține)
Zilnic îmi dă reperul
Să stau în stări divine.

În minte și-n simțire
Trăiesc evenimente
De viață cu slujire
Și sfinte tratamente.

Cum să uit chemarea
La har venit de Sus?
Îndepărtez uitarea
Și stau lângă Isus.

George Cornici

Drag Isus

Drag Isus te însoţesc
Cu nespusă bucurie
Doar Cu Tine pot să cresc
Să fiu sare, mărturie.

M-ai chemat; eram distrus
Jos de tot, în degradare
Dar, duios, Tu mi-ai propus
Darul de răscumpărare…

Şi-acceptându-l am pornit
Pe cărarea stabilită
Ziua când Te-am întâlnit
E, mereu, sărbătorită.

Când în har m-ai îmbrăcat
Am simţit fioru-Ţi dulce
Şi apoi m-ai înştiinţat
Că vom trece pe la cruce.

Te-am urmat, de-atunci, fidel
Fără murmur sau regrete
Şi mi-ai procurat inel,
Şi mi-ai dat cereşti reţete.

Din Unire nu mai ies
Chiar de-ar fi să mă linşeze
Cei ce au doar interes
Piedici multe să creeze.

Chiar de m-ar ameninţa
Cu pedeapsa cea mai dură
Foarte clar aş înştiinţa
Că rămân lângă Scriptură.

Armonia dintre noi
Nimeni nu poate s-o rupă
Nici nemernicul puhoi,
Nici împestriţata trupă…

Ci-ancoraţi în Legământ
Mergem către Nemurire
Însoţiţi de neamul sfânt
Dornic de neprihănire

George Cornici

S-a meritat…

În veacu-acesta sumbru de întuneric groaznic,
Tu, Doamne, cu răbdare, ne pregăteşti de Praznic;
Şi-n timp ce cu noroaie ne-mproaşcă cel viclean,
Tu ne găteşti serbarea la malul de mărgean.

Iubirea Ta curată e-un soare mult mai mare
Decât ce beznă neagră ar vrea să ne-mpresoare;
Şi mult mai sclipitoare e slava Ta de vis
Decât e defăimarea cernitului zapis.

Şi crucea de pe umeri, Isuse, ni-e mai dragă,
Decât comori cât munţii, şi-arginţi cât lumea-ntreagă.
Ne-ai dat atâta slavă, atât noian de har,
Că parcă tot amarul e-un dulce de nectar.

În mijloc de batjocuri, eşti lângă noi într-una;
Ne-mbraci cu Adevărul, mai tare ca minciuna;
Compui dintr-o furtună un tril de ciocârlii;
Suspinul şi durerea, le schimbi în simfonii.

Şi-aşa cum în adâncuri de şisturi discordante,
Cărbunele devine filon de diamante;
Aşa lucrezi Tu, Doamne, în ghemul de pământ
Ceva ca o minune, ceva frumos şi sfânt…

…O operă sublimă, ceva ce nu-i din fire,
Ceva din alte sfere, din zări de nemurire;
Ne faci prin toate-acestea, să fim Mireasa Ta,
Cea nobilă, curată, ca fulgii albi de nea.

Şi-atunci când în mărire vom sta fără cuvinte,
Uimiţi de strălucire, la malurile sfinte,
Vom spune poate-n şoaptă, că tot ce-am îndurat,
Tot drumul plin de lacrimi, O, da… s-a meritat!

Valentin Popovici 

Când Fiul m-a chemat la El

Mi-am pus vița-n rânduială
Când Fiul m-a chemat la El
Până atunci a fost răceală.

A fost o lipsă din Betel
Și trai învăluit în ceață,
Un trai la cel mai jos nivel.

Dar mi-a vorbit despre viață
Cu graiul Lui duios, plăcut
Și m-a privit, direct, în față.

‘Nainte nu L-am cunoscut
Dar ce surpriză, ce uimire!
Mi-a vindecat ce m-a durut.

Orice gând și-orice simțire
Lui i le-am încredințat
Căci mi le duce-n Nemurire.

Nu mai sunt întemnițat
În celula nepăsării
Să-L slujesc m-a învățat.

Nu voi da, nicicând uitării
Ce-a urmat de-atunci, ce har
Starea binecuvântării.

E frecvență la altar
De-unde ‘nalț recunoștință
Consemnată-n calendar.

A fost timp de neștiință
Dar trezirea a venit
Știu a Cerului cerință…

Știu Cine m-a mântuit.

George Cornici

Se arată zorii vieții…

Se arată zorii vieții în sclipiri de veșnicie,
Apare Dimineața în lumina cea mai vie,
Totul pregatit e, cortina e deschisă
Evenimente arată, vremea e decisă.

Sunet de trompetă străbate-va vazduh,
Toți și mic și mare, uniți cu El în Duh,
Pleca-vom pe vecie în imn de sărbători,
Prin Cel Mare și Sfânt, fiice și feciori.

Curând, totul ne spune, curând, Cuvânt arată,
Curând, o ce minune, e neimaginată,
Curând, totul șoptește, chemând, chemând grăbit,
O cine înțelege, un Dar Nemărginit,

Fosta dat vieții, spre viață și salvare,
Ofrandă a Dimineții, în jertfire și îndurare.
Cine azi aude, o cine îl primește,
Pășind cu El pe cale: viitor dorește.

Isus, este Viața, Isus, e veșnicie,
Isus este speranța, El e Apa-Vie!
El e bucurie, Adevăr și Har,
El, e tot ce ține, e Cel mai Mare Dar!

Tot în jur arată, șoptește și îndrumă,
Privim cu ochi deschiși, e vremea cea din urmă.
Salvatorul cheamă, întrați în sărbătoare,
Mult nu-i, nu rămâne, și ușa de salvare

Se va închide, apoi, începe-vor pe rând,
Nopți-grele-nevoi, miraje spulberând.
Veniți, cheamă Viața, veniți cheamă Iubirea,
Se arată Zorii vieții, și-n Cel Sfânt – Nemurirea!

Lidia Cojocaru 

Mi-ești bucuria vieții

Mi-ești bucuria vieții
Isuse, Domnul meu
Dai sens frum’seții
Mă-nveselești mereu.

Ești tot de ce-am nevoie
Oricând, oriunde-aș fi
Pe răni mi-aduci aloe
Și alte alifii.

Mi-aduci înviorare
Când sufletul mi-e trist
Răspunzi la o-ntrebare:
De ce, aici, EXIST?

Îndrumător pe cale
Ca nimeni altul ești
Faci așternutul moale
Cu Cerul mă unești.

O, câtă-ncurajare
Îmi dă privirea Ta!
În Slava viitoare
Cu Tine-veci voi sta.

Părtaș la jug cu mine
Sfârșim ce-am început
Onor Ți se cuvine
Că-n har Tu m-ai crescut.

Îmi netezești cărarea
Și pașii mi-i păzești
Mi-ai pregătit intrarea
În spațiu-n care ești.

A vieții împlinire
Ai fost și-așa vei fi
Vom fi în moștenire
Cu-ai Nemuririi fii.

George Cornici