Biserica stă încă în picioare

Text: 1 Corinteni 12:12-20

…pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui. Matei 16:18

Biserica, adesea numită şi Trupul lui Cristos, este formată din toţi aceia care L-au primit pe Isus Cristos ca Domn şi Mîntuitor. Astfel, ea nu este nici o capelă nici o catedrală. Ea este un trup viu, un organism. Adevărul acesta îl ilustrează atît de bine cele ce se petrec în România. Oficialităţile de stat încearcă să distrugă Biserica Baptistă numărul 2 din Oradea. Au dat ordin oamenilor să evacueze proprietatea şi le-au interzis să se mai adune acolo. Apoi au întrerupt curentul electric, reţeaua de apă şi canalizarea. Să presupunem că guvernul decide să demoleze clădirea pentru „sistematizarea zonei”, aşa cum se spune.

Înseamnă, oare, acest lucru că Biserica nu va mai exista? Absolut nu! Si de ce? Simplu, pentru că Biserica o formează oamenii şi nu clădirea unde se adună ei. De fapt, cuvîntul BISERICĂ în Noul Testament nu se foloseşte niciodată pentru a descrie o clădire. El se referă întotdeauna la credincioşi, indiferent unde se adună aceştia. Istoria ne arată că în ciuda celor mai mari şi hotărîte eforturi, duşmanii Bisericii n-au reuşit s-o distrugă. Am văzut lucrul acesta demonstrat în secolul nostru – în propria generaţie. Deşi persecutaţi, oamenii lui Dumnezeu au continuat să se închine lui Cristos în tot felul de locaşuri. El a promis că Biserica va dura, deoarece El însuşi este piatra El din capul unghiului (Matei 21:42). Astfel, chiar dacă va fi distrusă clădirea bisericii, Biserica stă încă în picioare. Porţile locuinţei morţilor nu o pot birui. D.C.E.

Cristos, temelie neclintită.
Cristos Capul şi Piatra unghiulară
 De Tatăl aleasă, preţuită,
Ce ţine Biserica unitară. 

Biserica – înrădăcinată în Dumnezeu –
nu va putea fi niciodată dezrădăcinată de om!

Painea zilnica

Stânca Neclintită

E o Stâncă ce de veacuri ține sufletele vii
Neclintită și măreață Ea transcede veșnicii
Stânca vieții este una Nume sfânt biruitor
Ancorată-n sfințenie, dragoste și adevăr

Stânca vieții e Yehova Marele ” Eu Sunt” etern
Adonai preasfânt Mesia, prevestit Emanuel
Stâncă neclintită-n ceruri, Creatorul Dumnezeu
Toate le-a creat Acela la Cuvântul Său, perfect

Care-i stânca ce te ține, este neclintită ea?
Ce sustine viata-n tine, cine adaugă ziua ta?
Poti susține cu tărie” tot ce am e truda mea”?
E puterea de la tine? oare nu e mila Sa?

Nu e altă stâncă-n lumea, ce te ține-n viață azi
Este bunatatea Celui ce-a murit și-a înviat
Vino azi la Stânca Vietii sa primesti viață-n dar
Să ai parte de iertare, mântuire, mare har!

Anonim 

Bucurie neclintită

Dar în toate acestea suntem mai mult decât învingători prin Acela care ne-a iubit.

Romani 8:37

Pavel vorbeşte aici despre lucrurile care par a fi în stare să-l despartă pe cel sfânt de dragostea lui Dumnezeu; dar lucrul remarcabil este că nimic nu poate interveni între dragostea lui Dumnezeu şi cel sfânt. Lucrurile menţionate de Pavel pot interveni şi chiar intervin pentru a strica partăşia sufletului nostru cu Dumnezeu şi a ne îndepărta de El; dar nici unul dintre ele nu se poate interpune între dragostea lui Dumnezeu şi sufletul celui sfânt.

Fundamentul credinţei noastre creştine este minunea dc nepătruns şi nementală a dragostei pe care Dumnezeu ne a arătat-o pe crucea de la Calvar, o dragoste pe care n-o merităm şi nu o vom putea merita vreodată. Pavel spune că acesta este motivul pentru care noi suntem mai mult decât învingători in toate aceste lucruri. extraordinar de victorioşi, cu o bucurie pe care nu am putea-o avea dacă nu ar exista chiar lucrurile care par gata să ne copleşească.Valunle uriaşe, care-l înspăimântă pe înotătorul obişnuit, produc în schiorul nautic bucuria extraordinară de a trece învingător prin ele. Să aplicăm aceasta la propria noastră situaţie. Necazurile, întristările, persecuţiile sunt exact lucrurile care produc în noi o bucurie nemaipomenită; nu trebuie să luptăm împotriva lor. Noi suntem mai mult decât învingători prin El în toate aceste lucruri; nu în ciuda lor, ci în mijlocul lor.

Cel sfant nu cunoaşte niciodată bucuria Domnului în ciuda suferinţelor, ci datorită lor…„Mă bucur în toate aceste suferinţe”, spune Pavel.Bucuria neclintită nu se întemeiază pe ceva trecător, ci pe dragostea Iui Dumnezeu pe care nimic n-o poate schimba. Experienţele vieţii, fie că sunt evenimente teribile sau obişnuite, nu sunt capabile să atingă dragostea lui Dumnezeu care este in Isus Cristos, Domnul nostru.

Oswald CHAMBERS

Bucurie neclintită

Dar în toate acestea suntem mai mult decât învingători prin Acela care ne-a iubit.

Romani 8:37

Pavel vorbeşte aici despre lucrurile care par a fi în stare să-l despartă pe cel sfânt de dragostea lui Dumnezeu; dar lucrul remarcabil este că nimic nu poate interveni între dragostea lui Dumnezeu şi cel sfânt. Lucrurile menţionate de Pavel pot interveni şi chiar intervin pentru a strica partăşia sufletului nostru cu Dumnezeu şi a ne îndepărta de El; dar nici unul dintre ele nu se poate interpune între dragostea lui Dumnezeu şi sufletul celui sfânt.

Fundamentul credinţei noastre creştine este minunea dc nepătruns şi nementală a dragostei pe care Dumnezeu ne a arătat-o pe crucea de la Calvar, o dragoste pe care n-o merităm şi nu o vom putea merita vreodată. Pavel spune că acesta este motivul pentru care noi suntem mai mult decât învingători in toate aceste lucruri. extraordinar de victorioşi, cu o bucurie pe care nu am putea-o avea dacă nu ar exista chiar lucrurile care par gata să ne copleşească.Valunle uriaşe, care-l înspăimântă pe înotătorul obişnuit, produc în schiorul nautic bucuria extraordinară de a trece învingător prin ele. Să aplicăm aceasta la propria noastră situaţie. Necazurile, întristările, persecuţiile sunt exact lucrurile care produc în noi o bucurie nemaipomenită; nu trebuie să luptăm împotriva lor. Noi suntem mai mult decât învingători prin El în toate aceste lucruri; nu în ciuda lor, ci în mijlocul lor.

Cel sfant nu cunoaşte niciodată bucuria Domnului în ciuda suferinţelor, ci datorită lor…„Mă bucur în toate aceste suferinţe”, spune Pavel.Bucuria neclintită nu se întemeiază pe ceva trecător, ci pe dragostea Iui Dumnezeu pe care nimic n-o poate schimba. Experienţele vieţii, fie că sunt evenimente teribile sau obişnuite, nu sunt capabile să atingă dragostea lui Dumnezeu care este in Isus Cristos, Domnul nostru.

Oswald CHAMBERS

Eu sunt

Gândul slavei mă îmbracă, vine peste gândul lumii
Cum o haină de mătase o iau regii şi stăpânii,
E ţesut de Cel ce spune:”Din vecie doar Eu sunt,
Am putere să ţin viaţa şi în cer şi pe pământ”.

Glasul slavei îmi vorbeşte, cel al firii este mut
Cum o trâmbiţă de luptă sună tare şi prelung,
E adus de Cel ce zice: „Peste toate doar Eu sunt,
Să le pierd sau să le apăr şi în cer şi pe pământ”.

Ochiu-n mine se deschide, către slavă să o prindă
Cum o mână-n întuneric candela vrea s-o aprindă,
E străpuns de Cel ce spune:”În lumină doar Eu sunt,
Şi o dau să fie aprinsă şi în cer şi pe pământ”.

Dorinţa ce mă frământă,către slavă se îndreaptă
Şi acolo să rămână stâncă în furtuni de apă,
Pusă de Cel care spune:”Stânca veacurilor sunt,
Neclintită şi aceeaşi peste cer, peste pământ”.

„Eu sunt Cel ce număr perii pe cap tânăr şi bătrân,
Scriu mereu în a Mea carte cuvintele ce se spun,
Adun gândurile toate ce trec în fapte ascunse
Şi vor fi la judecată în faţa lumii aduse.

Sunt Cel care ţine-n mână vânturile-n patru zări,
Să nu aducă urgia din neguri şi depărtări,
Răbdare încă mai este în paharul milei Mele
Aşteptând să dea iertarea celui ce o vrea şi-o cere.

Eu sunt Cel ce a-ntins cerul ca o mantie albastră,
Să aducă o lumină ziua pe cărarea voastră,
Sub a stelelor ivire liniştit să scânteieze,
Somnul nopţii în tăcere peste voi să îl vegheze.

Eu sunt Tatăl veşniciei,care are viaţa-n Sine,
Pot s-o dau şi să o iau în bucurii şi suspine,
Chemarea Mea este lege, pământul pe gol l-am pus
Ca sub soare să aducă şi răsărit şi apus.

Suflarea de viaţă am dat-o, umplând marea şi pământul,
L-am creat pe om şi-n el, am pus ca şi-n Mine gândul,
Iar când totul am sfârşit, am privit şi admirat
Spunându-Mi că este bun, în Mine m-am bucurat.

Eu sunt Cel ce-a dat ca semn, ziua a şaptea de odihnă
Ca minţii şi mâinii tale să îi fie o grădină,
În ea să sădeşti mereu floarea albă a-nchinării,
Să aduc în al tău suflet pacea binecuvântării.

Eu sunt Alfa şi Omega, Cel ce e atotputernic,
Pe a veşniciei cale gândul Meu îmi este sfetnic,
Eu am întrupat Cuvântul, L-am făcut nemuritor,
Eu reînoiesc pământul printr-un foc mistuitor”.

Doamne, când Ţi-aud Cuvântul gândul slavei mă îmbracă,
Nu mai vreau ca cel al lumii de Tine să mă despartă,
S-aud cum îmi dai putere: „Cel ce vine doar Eu sunt,
Să îţi dau o nouă viaţă, într-un cer şi-un nou pământ”.

Stanculescu M.

Încredere neclintită

“El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare in Domnul.” (Psalmul 112.7)

Aşteptarea este uneori teribilă. A nu avea veşti de la ai noştri este pentru noi o pricină de îngrijorare şi cu greu ne putem linişti la gândul că, dacă nu avem veşti, totul e bine. Singurul leac la această mâhnire este credinţa. Prin Duhul Său, Domnul dă inimii noastre o seninătate sfântă care întrece orice teamă pentru viitor, ca şi pentru prezent.

Să căutăm cu grijă această siguranţă a inimii, de care vorbeşte Psalmul. Nu este vorba de credinţa într-o făgăduinţă sau alta a Domnului, ci de acea stare a sufletului care dă o încredere neclintită în Dumnezeul nostru, într-o aşteptare tare că El nu va lucra într-un fel dăunător. Cu această încredinţare liniştită, vom putea întâmpina diferite evenimente în viaţa noastră. Oricât de necunoscute ar fi împrejurările vieţii noastre, Dumnezeul necunoscutului este acelaşi ca şi al cunoscutului. Să fim hotărâţi sa ne încredem în El, orice s-ar întâmpla. De aceea, nu ne vom teme, chiar dacă vreo telegramă ar veni să ne trezească la miezul nopţii. Dumnezeu trăieşte; de ce să se teamă copiii Săi?

Charles Spurgeon