„Dar am nevoie de rabdare”

Text: Iacov 1:1-12                                     

  „Ba mai mult ne bucurăm chiar si in necazurile noastre; căci ştim că necazul aduce răbdare…” Romani 5:3

Dacă nu ţi-ai pierdut niciodată răbdarea stand la rand undeva, trăind cu soţul, soţia sau copiii, ori un coleg sau colegă de cameră, sau împlinindu-ţi datoriile zilnice de serviciu, atunci n-are rost să citeşti mai departe. Articolul acesta nu este pentru tine. Dar dacă eşti un om obişnuit, atunci te vei bucura de a avea ocazia să înveţi cum să dobandeşti mai multă răbdare. Iată formula: NECAZUL ADUCE RĂBDARE. Acesta este adevărul textului din Romani 5:3, pentru că termenul „necazul” folosit aici, înseamnă presiune sau durere. Iar termenul răbdare înseamnă perseverenţă sau stăruinţă.
Se spune despre o femeie că avea foarte puţină răbdare. S-a dus la pastorul ei şi i-a spus: „Frate pastor, roagă-te ca Dumnezeu să-mi dea răbdare!” „Să ne aplecăm capetele chiar acum şi să aducem această nevoie înaintea Domnului”, a spus pastorul. A început să se roage: „Tată ceresc, trimite încercări şi necazuri în viaţa acestui copil al Tău. Las-o să aibă necazuri mai mari ca în prezent”. înainte de-a mai putea rosti vreun cuvant, femeia l-a întrerupt: „Dar, frate pastor, eu am nevoie de răbdare, nu de necazuri! Ştiu, a spus el cu blandeţe, dar Dumnezeu spune că aceasta este cea mai bună cale de-a o învăţa”.


Iacov ne spune sâ privim „ca o mare bucurie” cand trecem prin felurite încercări, ca unii care ştim că încercarea credinţei noastre lucrează răbdare (Iacov 1:2, 3). Fibra morală a răbdării creşte hrănită numai cu stres. Aşa că, data viitoare cand simţiţi presiunea încercării de-a trăi ca un creştin într-o lume ostilă, rugati-vă pentru putere şi spuneţi Domnului: „Iti mulţumesc pentru o altă ocazie de-a învăţa răbdarea!”  – D.J.D.

Deşi-i întuneric şi-ncercare pe cale
Şi zi de zi îngrijorările m-apasă greu,
Cu răbdarea mă reazem pe braţele Sale;
El ştie ce-i este mai bine sufletului meu.” – Pentecost

Cand Dumnezeu îţi întinde răbdarea, El îţi lărgeşte sufletul

Painea zilnica

Cantarea de la miezul noptii

Text: Faptele 16:16-26

Pe Ia miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cantau cantări de laudă lui Dumnezeu…” Faptele 16:25

Cum au putut să cante Pavel şi Sila în acele condiţii? Erau într-un oraş necunoscut, departe de casă. Îşi riscaseră vieţile pentru a propovădui pe Cristos acestor oameni, care se răsculasera împotriva lor, respingand mesajul. Oameni cu motive egoiste răspîndiseră minciuni împotriva lucrării lor, îi convinseseră pe locuitorii oraşului că ei sunt duşmani ai statului şi ceruseră arestarea lor. Oficialităţile oraşului s-au înfuriat foarte mult şi au poruncit să fie bătuţi şi aruncaţi în închisoare. Acestea erau condiţiile în care Pavel şi Sila cantau. Dar nu erau cantări de jale şi dor, cantările pe care le auzeau tovarăşii lor de lanţuri, ci cantări de laudă pentru Dumnezeu. Cum se poate aşa ceva? Răspunsul este clar. Ei puteau canta în noaptea aceea, deoarece erau ceea ce Dumnezeu intenţionase să fie ei – slujitorii Lui, credincioşi si ascultători.


Cantările de la miezul nopţii ale acestor doi oameni îmi aduc aminte de privighetoare. Observatorii acestei păsărele remarcabile s-au întrebat adesea de ce continuă ea să cante după ce apune soarele. În timp ce alte păsări tac şi se culcă, melodiile acestei micuţe creaturi continuă să se audă. Întunericul nu-i amuţeşte cantarea. Cea mai bună explicaţie de ce cantă privighetoarea noaptea este că aceasta este însărcinarea ei.
Cel care umblă cu Domnul poate canta chiar şi în mijlocul necazurilor. Pe el nu-l descurajează împrejurările vitrege. Bucuria sa este să fie ceea ce vrea Salvatorul lui să fie el – unul a cărui bucurie şi satisfacţie îşi are izvorul în faptul că-L cunoaşte pe Dumnezeu şi poate canta spre slava Sa, chiar şi în noaptea vieţii. – M.R.D’. II

Eu am un cant în suflet de la Isus –
Susurul bland şi dulce-al vocii Sale:
„Să nu te temi nicicînd, Eu sunt cu tine
Influxul şi refluxul vieţii tale!”” – Bridgers

Cei care umblă în lumină pot canta în noapte plină

Painea zilnica

Bucurie neclintită

Dar în toate acestea suntem mai mult decât învingători prin Acela care ne-a iubit.

Romani 8:37

Pavel vorbeşte aici despre lucrurile care par a fi în stare să-l despartă pe cel sfânt de dragostea lui Dumnezeu; dar lucrul remarcabil este că nimic nu poate interveni între dragostea lui Dumnezeu şi cel sfânt. Lucrurile menţionate de Pavel pot interveni şi chiar intervin pentru a strica partăşia sufletului nostru cu Dumnezeu şi a ne îndepărta de El; dar nici unul dintre ele nu se poate interpune între dragostea lui Dumnezeu şi sufletul celui sfânt.

Fundamentul credinţei noastre creştine este minunea dc nepătruns şi nementală a dragostei pe care Dumnezeu ne a arătat-o pe crucea de la Calvar, o dragoste pe care n-o merităm şi nu o vom putea merita vreodată. Pavel spune că acesta este motivul pentru care noi suntem mai mult decât învingători in toate aceste lucruri. extraordinar de victorioşi, cu o bucurie pe care nu am putea-o avea dacă nu ar exista chiar lucrurile care par gata să ne copleşească.Valunle uriaşe, care-l înspăimântă pe înotătorul obişnuit, produc în schiorul nautic bucuria extraordinară de a trece învingător prin ele. Să aplicăm aceasta la propria noastră situaţie. Necazurile, întristările, persecuţiile sunt exact lucrurile care produc în noi o bucurie nemaipomenită; nu trebuie să luptăm împotriva lor. Noi suntem mai mult decât învingători prin El în toate aceste lucruri; nu în ciuda lor, ci în mijlocul lor.

Cel sfant nu cunoaşte niciodată bucuria Domnului în ciuda suferinţelor, ci datorită lor…„Mă bucur în toate aceste suferinţe”, spune Pavel.Bucuria neclintită nu se întemeiază pe ceva trecător, ci pe dragostea Iui Dumnezeu pe care nimic n-o poate schimba. Experienţele vieţii, fie că sunt evenimente teribile sau obişnuite, nu sunt capabile să atingă dragostea lui Dumnezeu care este in Isus Cristos, Domnul nostru.

Oswald CHAMBERS

În mijlocul unei mulţimi de lucruri mărunte

…prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări.

 2 Corinteni 6:4

Este nevoie de harul Celui Atotputernic pentru a face pasul următor atunci când nu ai nici viziune, nici cine să te privească – pasul următor în devotamentul faţă de El, pasul următor in studiu, in citire, in îndatoririle casnice; pasul următor pentru a-ţi face datoria, atunci când nu ai nici o viziune din partea lui Dumnezeu, nici un entuziasm şi nici un spectator. Pentru a face acel pas este nevoie de mult mai mult har de la Dumnezeu, de o apelare mult mai conştientă la El, decât este nevoie pentru a predica Evanghelia.

Fiecare creştin trebuie să se facă părtaş la ceea ce a fost esenţa Întruchipării; trebuie să aducă lucrurile jos, în realitatea ce ţine de carne şi sânge, şi să le experimenteze. Ne pierdem interesul şi ne clătinăm atunci când nu există nici o viziune, nici o încurajare, ci doar rutina vieţii zilnice, cu îndatoririle ei banale. La urmă, ceea ce contează cel mai mult pentru Dumnezeu şi pentru oameni este lucrarea perseverentă, continuă, în anonimat, iar singurul mod de a duce o viaţă de biruinţă este acela de a trăi privind la Dumnezeu. Cere-I lui Dumnezeu să păstreze ochii duhului tău deschişi spre Cristos cel înviat şi atunci va fi imposibil ca munca de rând să te descurajeze. Păzeşte-te întotdeauna de micimea şi meschinăria gândirii aducându-ţi aminte de capitolul 13 din Evanghelia lui loan.

Oswald CHAMBERS

Iarăși Îl voi lăuda!

Aceasta este mângâierea mea în necazul meu:
că făgăduința Ta îmi dă iarăși viață.
Psalmul 119:15

Necazuri vuiesc, Doamne, necazuri  vuiesc  tare,
mi-e sufletu-ncleștat, mă zbat în așteptare.
’Naintea mea se-așterne doar un necunoscut,
neliniștea mă doare, nu știu ce-am de făcut!

Spre cer înalț un strigăt tăcut, nemângâiat:
„Mai ești cu mine oare, sau, poate, m-ai uitat?”
Și  îmi coboar-o șoaptă, iubindu-mă duios:
„Ce Ți-am promis? Mai crezi, tu, că Eu sunt credincios?”

Ce mi-ai promis? … Făgăduința, izvor de viață nouă,
îmi curge peste suflet și-mparte marea-n două.
Lărgești drumul sub pașii ce-mi numeri, de pribeag,
și toate lacrimile le-ai adunat șirag.

Întoarce-te-al meu suflet iar la odihna ta,
și Domnul Cel Prea Înalt să-ți fie desfătarea;
căci bine ți-a făcut și jugul Lui ți-a dat,
povara de pe umeri, Isus ți-a ridicat.

Cine-altul ți-a mai fost așa aproape ție?
Și unde ai găsit o mai frumoasă bucurie?
Nu uita, inimă, lucrările văzute,
ci fă-le, cu credință, și-altora cunoscute!

În mijlocul unei mulţimi de lucruri mărunte

 

…prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări.

 2 Corinteni 6:4

Este nevoie de harul Celui Atotputernic pentru a face pasul următor atunci când nu ai nici viziune, nici cine să te privească – pasul următor în devotamentul faţă de El, pasul următor in studiu, in citire, in îndatoririle casnice; pasul următor pentru a-ţi face datoria, atunci când nu ai nici o viziune din partea lui Dumnezeu, nici un entuziasm şi nici un spectator. Pentru a face acel pas este nevoie de mult mai mult har de la Dumnezeu, de o apelare mult mai conştientă la El, decât este nevoie pentru a predica Evanghelia.

Fiecare creştin trebuie să se facă părtaş la ceea ce a fost esenţa Întruchipării; trebuie să aducă lucrurile jos, în realitatea ce ţine de carne şi sânge, şi să le experimenteze. Ne pierdem interesul şi ne clătinăm atunci când nu există nici o viziune, nici o încurajare, ci doar rutina vieţii zilnice, cu îndatoririle ei banale. La urmă, ceea ce contează cel mai mult pentru Dumnezeu şi pentru oameni este lucrarea perseverentă, continuă, în anonimat, iar singurul mod de a duce o viaţă de biruinţă este acela de a trăi privind la Dumnezeu. Cere-I lui Dumnezeu să păstreze ochii duhului tău deschişi spre Cristos cel înviat şi atunci va fi imposibil ca munca de rând să te descurajeze. Păzeşte-te întotdeauna de micimea şi meschinăria gândirii aducându-ţi aminte de capitolul 13 din Evanghelia lui loan.

Oswald CHAMBERS

O limită în încercare

“Te-am întristat, dar nu te voi mai întrista.” (Naum 1.12)

Este o limită la încercare. Dumnezeu ne dă încercarea şi El ne-o ia. Poate că suspinaţi, zidind: “Când va veni sfârşitul?” Amintiţi-vă că necazurile voastre vor lua sfârşit o dată cu această viaţa pământească, dar sigur şi pentru totdeauna. Să vă amintiţi deci sa primiţi cu răbdare voia Domnului.

Tatăl nostru ceresc îşi va opri nuiaua, când ţinta Lui va fi pe deplin împlinită. Când El va fi înfrânt nebunia noastră, nu vom mai primi lovituri. Sau dacă necazul va fi trimis pentru încercarea noastră, aşa încât supunerea noastră să-L poată slăvi pe Dumnezeu, el se va sfârşi de îndată ce el va fi slăvit prin mărturisirea noastră. Deci să nu mai dorim ca încercarea noastră să înceteze, înainte ca El să fi fost cinstit pe deplin şi să-şi fi cules roadele. Poate că chiar azi va fi pace. Cine ştie dacă aceste valuri furioase nu vor face loc unei mări potolite peste ale cărei valuri liniştite se vor aşeza păsările mării? După ce grâul este mult bătut, îmblăciul este agăţat în cui, iar boabele se aşează în scurt timp, s-ar putea să fim tot atât de fericiţi, pe cât suntem acum de întristaţi. Acela care trimite norii, poate tot aşa de bine să-i risipească. Să avem deci curaj şi sa cântăm dinainte un vesel “Aleluia”.

Charles Spurgeon

Întristări, dar nu oase rupte

“Toate oasele i le păzeşte, ca nici unul din ele să nu i se sfărâme.” (Psalmul 34.20)

Acest verset se referă în întregime la credinciosul care se găseşte într-o mare mâhnire: “Multe sunt necazurile celui neprihănit, dar Domnul îl scapă din toate”. Se poate să i se zdrobească sau să i se rănească carnea, dar “nici un os nu i se va sfărâma”.

Mare îmbărbătare pentru copilul lui Dumnezeu în încercare, îmbărbătare menită, să-l sprijinească în toate momentele sale grele. Până acum, ca şi de acum înainte, recunosc că n-am avut nici o pagubă adevărată din diferitele mele întristări. Ele nu m-au făcut să-mi pierd nici credinţa, nici nădejdea, nici dragostea. Dimpotrivă, departe de a se pierde, aceste oase ale caracterului au câştigat în tărie şi putere. Eu am acum mai multă cunoştinţă, mai multă experienţă, mai multă răbdare, mai multă statornicie decât aveam înainte de a veni încercările. Chiar bucuria mea, n-a fost distrusă. Boala şi lipsurile, clevetirile sau împotrivirea mi-au pricinuit mai mult decât o zdrobire; dar acum ele s-au dus şi nici unul din oasele mele n-a fost zdrobit.

Nu te supăra deci, suflete al meu, dacă ai de suferit unele dureri; nu se va afla nimic în tine care să se spargă. Îndură toate mâhnirile, şi încrede-te în Domnul care te va izbăvi de toate urmările neplăcute ale acestei mâhniri.

Charles Spurgeon