Disciplina necazului

„În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” Ioan 16:33

În general, viaţa creştină este considerată ca însemnând eliberare de necazuri. Ea înseamnă eliberare în mijloculnecazurilor, ceea ce este cu totul altceva. “Cel ce stă sub ocrotirea Celui Preaînalt… nici o nenorocire nu te va ajunge” – nici o urgie nu se poate apropia de locul unde tu eşti una cu Dumnezeu.Dacă eşti un copil al Lui Dumnezeu, cu siguranţă vei întâmpina necazuri, dar Isus spune să nu fii surprins când acestea vin.

“In lume veţi avea necazuri: dar îndrăzniţi. Eu am învins lumea; nu aveţi de ce să vă temeţi.” Oamenii care, înainte de a fi fost mântuiţi, dispreţuiau discuţiile despre necazuri, adeseori ajung inerţi, lipsiţi de motivaţie după ce sunt născuţi din nou, pentru că au o idee greşită despre ce înseamnă să trăieşti o viaţă de sfânt.Dumnezeu nu ne dă o viaţă învingătoare; El ne dă viaţă pe măsură ce învingem. Lupta vieţii este cea care ne căleşte puterea. Dacă nu există luptă, nu există putere. Îi ceri tu Lui Dumnezeu sa-ţi dea viaţă, libertate şi bucurie? El nu poate face aceasta dacă tu nu accepţi lupta. Imediat ce accepţi lupta, primeşti puterea.

Invinge-ţi timiditalea şi păşeşte înainte, iar Dumnezeu îţi va da să mănânci din pomul vieţii şi vei prinde puteri. Dacă munceşti prea mult fizic, te vei epuiza; dar dacă munceşti mult spiritual, vei primi şi mai multă putere Dumnezeu nu dă niciodată putere pentru mâine sau pentru ceasul următor, ci numai pentru lupta de acum. Suntem tentaţi să privim necazurile din perspectiva judecăţii omeneşti. Dar cel sfânt se bucură atunci când zdrobit de greutăţi, deoarece victoria, in acea situaţie, este cu totul imposibilă pentru oricine în afară de Dumnezeu.

Oswald CHAMBERS

Prea repede murim

Prea repede murim şi ne căim
Că zilele nu ştim să ne trăim,
Prea iute trece timpul peste noi,
E frig în suflet şi-s prea multe ploi.

Prea repede murim, târziu aflăm
C-atunci, când c-uşurare răsuflăm,
Ne-aşteaptă alte lacrimi, alt necaz,
Nu ne e dat s-avem aici răgaz.

Prea repede murim şi nu-nvățăm
Că în zadar de lume ne-agățăm,
Că-n trenul vieții suntem călători,
Că trecem noi, nu anii-s trecători!

Prea repede murim să nu iubim,
Să nu iertăm şi să ne învrăjbim,
Nu-i nimeni printre noi fără vreo „rană”,
De ce lăsăm să ne despart-o toană?

Prea repede murim şi ne trezim
Că-i prea târziu ce-i strâmb să netezim
Am vrea la urmă drum drept să croim,
C-un petec nou un sac vechi să-nnoim…

Prea repede murim, dar nu vedem
Că, ori urcăm, ori mai adânc cădem,
Nimeni nu poate ţine timpu-n frâu
În holda Lui eşti neghină sau grâu!

Prea repede murim, de ce atunci
Ne înrobim şi ne căznim la „munci”?
De ce cărăm „poveri” fără vreun rost?
Plăti-vom scump cu-al veşniciei cost!

Olivia Pocol

Vremurile de-acum

Dar cata nepasare e intre oameni azi,
Nici zambet, nici iertare, nici sprijin in necaz…
Sunt vremuri de pe urma, cand dragostea dispare.
E scris in Cartea Sfanta, sunt zile de-ncercare.

Ne-ncredem tot mai mult, in ce agonisim
Uitam, adesea cerul si pentru ce traim…
Ingrijorati de viata, de-un palid viitor,
Privim inspre pamantul, acesta trecator.

Credinta ne slabeste si adormim incet,
Si fara remuscari, si fare vreun regret…
Privim mai mult la oameni, la lucruri fara sens,
Si-apoi, ce-am semanat, aceea-am si cules.

Dar inca e o sansa, sa ne trezim din nou,
Sa ne-mbracam cu haina de luptator erou.
E o speranta vie, sa ne intoarcem iar,
La Dragostea dintai, la clipele de har

Isus intinde mana, spre noi, cei apasati
loviti de-ngrijorari, de teama tulburati…
El vrea sa ne ridice din stari de caldicel,
Sa fim lumini in lume, sa devenim ca El.

Menegazzi Narcisa 

Cântarea biruinței!

“…Ridică-ți mȃinile spre El pentru viața copiilor tăi…”
(Plȃngerile lui Ieremia 2:19)

Cȃnd ești, creștine, prigonit,
Când arde încercarea,
Și mulți din cei ce te-au lovit
Nu înțeleg iertarea,

Cȃnd ară pe obrazul stins
Șuvoi de lacrimi grele,
Și trupul de durere nins
E-ascuns după zăbrele,

Cȃnd zilele sunt triste, reci,
Și Solul suferinței
Te poartă peste noi poteci
În Valea umilinței,

Când copilașii tăi iubiți
Ce-n inimă te cheamă,
Sunt smulși de oameni împietriți,
Și plâng, și strigă: “mamă!”,

Să știi că e puterea nopții
Și-a lumii nedreptate,
Căci mulți din cei ce strigă hoții
Sunt negri de păcate!

Cînd noi n-avem același drum
Cu cei nemântuiți,
Suntem loviți și alungați
Și cu dispreț priviți!

Dușmanul sufletelor noastre
Ne caută pierzarea
Prin oamenii ce-i poartă voia
Și-i săvârșesc lucrarea.

Unealta lui, cu forme vii,
Acel Barnevernet,
Distruge și părinți și fii
Cu josnicul concept.

“Apărătorul celor mici”
Sfidează Sfânta Lege,
Călcând pe suflete sărmane
Cu „cizme și ciomege”.

Dar știm că este o dreptate,
Aici, și pentru noi,
Și chiar de nu vom avea parte
Nu vom privi ‘napoi!

O, Doamne! credem, și sperăm,
Chiar pe pământ străin,
Că Tu răspunzi când te chemăm
Și-auzi al nostru chin!

Te așteptăm Părinte bun:
Îndură-Te și-ascultă!
Familia ce Tu ne-ai dat
Să fie-n veci unită!

Binecuvântă-ne pe toți
Pe calea suferinței!
Ca în necaz și bucurii,
Cu toți, uniți,
Părinți, copii,
Cu lacrimi, să putem cânta,
Cȃntarea biruinței!
Gelu Ciobanu

Binecuvantarea dreptatii

Fiul intelept si bun
E-a tatalui bucurie
Insa fiul cel nebun
E-al mamei necaz, se stie

Ce pe nedrept castigam
La moarte sigur ne duce
Parte multa n-o s-avem
Cum vine, asa se duce

Cel care-i neprihanit
De foame n-a suferi
De Domnul va fi iubit
Si hrana-i, va randui

Cel ce-i lenes saraceste
Si nimic nu va avea
Cel harnic se-mbogateste
Domnul, totul ii va da

Cel care vara munceste
E istet si chibzuit
Dar acel ce odihneste
De foame va fi lihnit

Cel care-i neprihanit
Binecuvantari primeste
Dar  cel rau e pedepsit
Tot plateste ce greseste

Acel care, e cinstit,
Pe drumul drept va umbla
In tot este chibzuit
Domnul, il va ajuta

Acel ce-i nesocotit
Singur, necaz isi aduce
De ce-i greu nu e scutit
La pierire, se va duce

Gura celui chibzuit
E ca un izvor de viata
Dar acel nesocotit
Doar necazuri are-n fata

Nuiaua e folosita
Pentru cei ce nu au minte
Ea e binecunoscuta
Face pe cel rau, cuminte

Averea-i cetate tare
Pentru cel ce-o dabandeste
Are-n viata un rol mare
Pentru cel ce chibzuieste

Pe acel neprihanit
Il ajuta sa traiasca
Dar pe cel nesocotit
Il face se risipeasca.

Florenta Sarmasan