Jertfirea vieţii naturale

„Avraam a avut doi fii: unul din roabă şi unul din femeia slobodă.” Galateni 4:22

În acest capitol din Galateni Pavel nu se ocupă de păcat, ci de relaţia dintre viaţa naturală şi cea spirituală. Viaţa naturală trebuie transformată în viaţă spirituală prin jertfă, altfel se va produce o scindare în existenţa noastră. De ce a rânduit Dumnezeu ca viaţa naturală să fie sacrificată? Dumnezeu n-a rânduit aşa ceva! Aceasta nu este rânduiala lui Dumnezeu, ci voia Sa permisivă. Rânduiala lui Dumnezeu cerea ca viaţa naturală să fie transfonnată în viaţă spirituală prin ascultare; păcatul este cel care a făcut necesară sacrificarea vieţii naturale.

Avraam a trebuit să-l jertfească pe Ismael înainte de a-l jertfi pe Isaac. Unii dintre noi încearcă să-I aducă lui Dumnezeu jertfe spirituale înainte de a fi jertfit viaţa naturală. Singurul mod în care Îi putem oferi lui Dumnezeu o jertfă spirituală este prin a ne aduce trupurile ca o jertfă vie. Sfinţirea înseamnă mai mult decât eliberarea de păcat, ea înseamnă ca eu, cel pe care l-a mântuit Dumnezeu, să mă predau în mod deliberat Lui, fiind gata să plătesc preţul, indiferent cât de mare ar fi.

Dacă nu sacrificăm viaţa naturală in favoarea vieţii spirituale, viaţa noastră naturală va dispreţui viaţa Fiului lui Dumnezeu din noi şi va produce o permanentă tulburare. Acesta este întotdeauna rezultatul unei naturi spirituale nedisciplinate. Ne merge rău pentru că refuzam cu încăpăţânare să ne disciplinăm fizic, moral sau mental. N-am fost disciplinat când eram copil. Dacă este aşa, trebuie să te disciplinezi acum! Dacă n-o faci, îţi vei ruina întreaga viaţă, neputând fi de folos lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu stă alături de viaţa noastră naturală cât timp noi o cocoloşim; dar când o alungăm în pustie şi o ţinem cu hotărâre în supunere. El va fi alături de ea; va deschide izvoare, va crea oaze şi-Şi va împlini toate promisiunile privitoare la viaţa naturală.

Oswald CHAMBERS

Împotrivirea vieţii naturale

„Iar cei ai lui Cristos Isus au răstignit carnea împreună cu patimile şi cu poftele ei.”Galateni 5:24.

Viaţa naturală nu este păcătoasă în sine, dar noi trebuie să renegăm păcatul, să nu mai avem nimic de-a face cu el sub nici o formă. Păcatul aparţine iadului şi diavolului; eu, în calitate de copil al lui Dumnezeu, aparţin cerului şi lui Dumnezeu. Nu se pune problema să renunţ la păcat, ci să renunţ la drepturile pe care le am asupra propriei mele persoane, şi renunţ la independenţa şi dorinţa mea de afirmare. Aici trebuie dată bătălia. Lucrurile care sunt corecte, nobile şi bune din punct de vedere natural sunt cele care ne ţin departe de ce are Dumnezeu mai bun pentru noi.

A înţelege că virtuţile naturale se împotrivesc predării noastre în mâna lui Dumnezeu înseamnă a ne aduce sufletul în mijlocul celei mai mari bătălii pe care o are de dat. Foarte puţini dintre noi luăm apărarea lucrurilor dezgustătoare şi rele, însă luăm apărarea celor bune. „Binele” se împotriveşte la ceea ce este „cel mai bine”; cu cât urci pe scara virtuţilor naturale, cu atât este mai intensă opoziţia faţa de Isus Cristos. „Cei ai lui Cristos Isus au răstignit carnea” – pe viaţa ta naturală o va costa totul, nu doar unele lucruri. „Dacă vrea cineva să fie ucenicul meu, să se lepede de sine”, adică de drepturile pe care le are asupra sa, dar înainte de a putea face asta, omul trebuie să-şi dea seama cine este Isus.

Nu refuza să-ţi „înmormântezi” propria ta independenţă.Viaţa naturală nu este spirituală; ea poate fi transformată în viaţă spirituală numai prin jertfă. Dacă nu jertfim categoric viaţa naturală, supranaturalul nu poate deveni niciodată natura noastră. Nu există un drum „regal” în această direcţie; fiecare dintre noi trebuie să ni-l croim cu propriile noastre mâini. Aici nu e vorba de rugăciune, ci de acţiune.

 Oswald CHAMBERS

Chemarea la renunţare

“Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.” Luca 9:57

Atitudinea Domnului faţă de acest om a fost una generatoare de o mare deznădejde, pentru că El “ştia ce este în om”. Noi am fi spus: “Nu-mi pot imagina de ce a pierdut şansa de a-l câştiga pe acel om! Să abordeze acea atitudine rece care l-a îngheţat şi l-a făcut să plece înapoi descurajat!” Nu-ţi cere niciodată scuze pentru Domnul.

Cuvintele Domnului rănesc şi ofensează până când nu mai rămâne nimic de rănit şi ofensat. Isus Cristos nu are nici o îngăduinţă faţă de lucrurile care, în final, îl vor ruina pe cel care intră în slujba Lui Dumnezeu. Răspunsurile Domnului nostru nu se bazează pe capricii, ci pe cunoaşterea lăuntrului omului. Dacă Duhul Lui Dumnezeu îţi aduce în minte un cuvânt al Domnului care te răneşte, poţi fi sigur că există în tine un lucru pe care El vrea să-l rănească de moarte.Luca 9:58. Aceste cuvinte lovesc în miezul dorinţei de a-L sluji pe Isus Cristos pentru că-mi place.

Asprimea respingerii nu-mi lasă nimic decât pe Domnul, pe mine şi o speranţă disperată. “Lasă rodul însutit să apară sau să dispară, steaua ta călăuzitoare trebuie să fie relaţia pe care o ai cu Mine, şi Eu n-am nici un loc unde să-Mi odihnesc capul.”Luca 9:59. Acest om n-a vrut să-L dezamăgească pe Isus, dar nici să-l rănească pe tatăl său. Noi punem loialitatea naturală faţă de rude mai presus de loialitatea faţă de Isus Cristos, obligându-L pe Isus să ocupe ultimul loc. Atunci când te afli într-un conflict de loialitate, ascultă-L întotdeauna pe Isus Cristos, oricât te-ar costa. Luca 9:61. Cel care spune “Doamne, Te voi urma, dar…” este omul gata de plecare, dar care nu pleacă niciodată. Acest om a avut una sau două rezerve. Chemarea clară a Lui Isus Cristos nu mai lasă loc unui “La revedere”, pentru că “La revedere”, în felul în care este adesea folosit, nu este creştin, ci păgân. O dată ce auzi chemarea lui Dumnezeu, du-te şi nu te mai opri.

Oswald CHAMBERS

Frumuseţea nesiguranţei

Şi ce vom fi nu s-a arătat încă.”

1 loan 3:2

Înclinaţia noastră naturală este de a fi atât de riguroşi şi de calcu­laţi, încât privim nesiguranţa ca pe un lucru rău. Ne imaginăm că trebuie să ajungem la un anumit sfârşit hotărât mai dinainte, dar nu aceasta este natura vieţii spirituale. Natura vieţii spirituale este aceea că suntem siguri în nesiguranţa noastră, iar urmarea este faptul că nu ne facem cuibul nicăieri. Raţiunea spune: „Dacă aş fi în acea situaţie…” Noi nu ne putem imagina pe noi înşine in nici o situaţie în care nu am fost niciodată.

Siguranţa este semnul vieţii cârmuite de raţiune; nesiguranţa plină de har este semnul vieţii spirituale. A fi siguri de Dumnezeu înseamnă a fi nesiguri de toate căile noastre, a nu şti ce-ar putea aduce ziua de mâine. De obicei acest lucru este spus cu un oftat de tristeţe, deşi el ar trebui să fie mai degrabă expresia unei aşteptări cu sufletul la gură. Noi suntem nesiguri de pasul următor, dar suntem siguri de Dumnezeu. Imediat ce ne predăm Lui Dumnezeu şi facem lucrul ce ne stă înainte, El ne umple viaţa cu surprize la tot pasul.

Când deve­nim apărătorii unui crez, ceva din noi moare; nu-L credem pe Dumnezeu, credem numai în credinţa noastră despre El. Isus a spus:…..”dacă nu vă veţi face ca nişte copilaşi…“.Viaţa spirituală este viaţa unui copil. Noi nu suntem nesiguri de Dumnezeu, ci nesiguri de ceea ce va face El în continuare. Dacă suntem siguri doar de credinţele noastre, vom ajunge să fim plini de noi înşine, tăioşi şi să avem verdictul finalităţii în legătură cu convingerile noastre; dar când avem o relaţie bună cu Dumnezeu, viaţa ne este plină de o nesiguranţă şi aşteptare spontane, voioase.Isus a spus: „Şi aveţi credinţă în Mine“, nu „Credeţi anumite lucruri despre Mine”.

Lasă totul în mâna Lui; este nesigur, într-un mod glorios, cum va lucra El, dar va lucra. Rămâi credincios Lui!

Oswald Chambers

Preţul slujirii

Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puţin?

2 Corinteni 12:15

Dragostea naturală aşteaptă să fie răsplătită, dar Pavel spune: „Nu-mi pasă dacă mă iubiţi sau nu; eu sunt gata să mă dăruiesc cu totul, nu doar pentru voi înşivă, ci pentru a vă aduce la Dumnezeu”. „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Cristos; El măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi.” Imaginea pe care o are Pavel în privinţa slujirii se conformează acestui model – „Nu-mi pasă cu câtă risipă mă voi dărui pe mine însumi, voi face asta cu bucurie”.

Pentru Pavel aceasta era o bucurie.Ideea bisericii instituţionale despre cum trebuie să fie un slujitor al lui Dumnezeu nu este identică cu cea a lui Isus Cristos. Ideea Lui este să-L slujim pe El slujindu-i pe ceilalţi. Isus Cristos i-a întrecut pe socialişti. El a spus că, în împărăţia Lui, cel care este mai mare va fi slujitorul tuturor. Testul adevărat al unui sfânt nu este vestirea Evangheliei, ci spălarea picioarelor ucenicilor, adică a face lucruri care n-au valoare în ochii oamenilor, dar care au foarte mare valoare în ochii lui Dumnezeu.

Pavel şi-a găsit plăcerea în a se dărui pe sine pentru interesul lui Dumnezeu faţă de alţi oameni şi nu i-a păsat cât îl costa acest lucru. Noi ne gândim la problemele noastre personale şi Financiare: „Să presupunem că Dumnezeu vrea să merg acolo. Ce salariu voi avea? Cum este clima? Cine va avea grijă de mine? Omul trebuie să se gândească la aceste lucruri”. Toate acestea sunt o dovadă că-L slujim pe Dumnezeu cu rezerve. Apostolul Pavel n-a avut nici o rezervă. El şi-a călăuzit viaţa după gândul lui Isus Cristos despre ce înseamnă un sfânt nou-testamental, adică nu cineva care doar predică Evanghelia, ci un om care devine, în mâinile lui Isus Cristos, pâine frântă şi vin turnat spre folosul altor vieţi.

Oswald CHAMBERS

Siguranţa izbăvirii personale

“Eu sunt cu tine ca să te scap, – zice Domnul.” Ieremia 1:8

Dumnezeu i-a promis lui Ieremia că El personal îl va scăpa. “îţi voi da ca pradă de război viaţa ta.” Aceasta este tot ceea ce promite Dumnezeu copiilor Lui. Oriunde ne trimite, Dumnezeu ne va păzi viaţa. Averea şi posesiunile noastre sunt neimportante; noi nu trebuie să fim legaţi de ele, altfel vom avea parte de nelinişte, durere şi suferinţă. Aceasta este semnificaţia lăuntrică a siguranţei izbăvirii personale. Predica de pe Munte arată că, atunci când suntem în slujba lui Isus Cristos, n-avem timp să ne ocupăm de noi înşine.

De fapt, Isus ne spune: “Să nu vă pese dacă alţii se poartă drept cu voi sau nu”. A căuta dreptatea este un semn că am deviat de la devotamentul faţă de El. Nu căuta niciodată dreptate în lumea aceasta, dar nu înceta niciodată să faci dreptate. Dacă vom căuta dreptatea, vom începe să cârtim şi să ne complăcem în nemulţumirea autocompătimirii – “De ce să fiu tratat aşa?” Dacă suntem devotaţi lui Isus Cristos, n-avem nimic de-a face cu ceea ce ne iese în cale, fie că e vorba de ceva drept sau nedrept. Isus ne spune: “Tu continuă să faci ceea ce ţi-am spus să faci, iar Eu îţi voi păzi viaţa.

Dacă încerci să ţi-o păzeşti singur, te depărtezi de izbăvirea Mea.” Chiar şi cei mai devotaţi dintre noi devenim atei în această privinţă; nu-L credem pe Dumnezeu. Noi punem pe tron judecata noastră naturală şi apoi lipim pe ea numele lui Dumnezeu. Ne încredem în înţelepciunea noastră, în loc să ne încredem în Dumnezeu din toată inima.

Oswald CHAMBERS

Increde-te mai întâi in Dumnezeu

„Isus nu Se încredea în ei…. pentru că ştia ce era în om.”

Ioan 2:24-25

Pune încrederea în Dumnezeu pe primul loc. Domnul nostru nu S-a încrezut în nici un om, însă El n-a fost niciodată suspicios, niciodată plin de amărăciune, niciodată disperat cu privire la vreun om, pentru că S-a încrezut mai întâi în Dumnezeu, S-a încrezut în mod absolut în ceea ce harul Lui Dumnezeu poate face pentru orice om. Dacă îmi pun încrederea mai întâi în fiinţele umane, voi ajunge dezamăgit de toţi; voi ajunge plin de amărăciune, pentru că am insistat ca omul să fie ceea ce nici un om n-a putut fi niciodată – absolut drept.

Pune nevoile Lui Dumnezeu pe primul loc. „Iată, vin să fac voia Ta. Dumnezeule” (Evrei 10:9). Ascultarea omului este faţă de ceea ce crede el că este o nevoie; ascultarea Domnului nostru a fost faţă de voia Tatălui Său. Strigătul de astăzi este: „Trebuie să facem ceva: păgânii mor fără Dumnezeu; trebuie să mergem şi să le spunem despre El.” Dar mai întâi trebuie să avem grijă ca nevoile lui Dumnezeu să se împlinească în noi înşine. Aşteptaţi până când. ” Scopul acestui Colegiu este să ne ajute să ne raportam corect la nevoile lui Dumnezeu. Când nevoile lui Dumnezeu în noi s-au împlinit, El ne va deschide calea pentru a împlini nevoile Lui în altă parte.

Pune-L pe Fiul Lui Dumnezeu pe primul loc. „Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine.’ (Matei 18:5).Dumnezeu mi Se încredinţează mie, dăruindu-mi-Se sub formă de copilaş. El aşteaptă ca viaţa mea personală să fie un „Betleem”. Las eu ca viaţa mea naturală să fie transformată treptat de către viaţa Fiului lui Dumnezeu care locuieşte în mine? Scopul ultim al lui Dumnczeu este ­ca Fiul Său să Se poată manifesta în trupul meu muritor.

Oswald Chambers

Frumusețea nesiguranței

Şi ce vom fi nu s-a arătat încă.”

1 loan 3:2

Înclinaţia noastră naturală este de a fi atât de riguroşi şi de calcu­laţi, încât privim nesiguranţa ca pe un lucru rău. Ne imaginăm că trebuie să ajungem la un anumit sfârşit hotărât mai dinainte, dar nu aceasta este natura vieţii spirituale. Natura vieţii spirituale este aceea că suntem siguri în nesiguranţa noastră, iar urmarea este faptul că nu ne facem cuibul nicăieri. Raţiunea spune: „Dacă aş fi în acea situaţie…” Noi nu ne putem imagina pe noi înşine in nici o situaţie în care nu am fost niciodată.

Siguranţa este semnul vieţii cârmuite de raţiune; nesiguranţa plină de har este semnul vieţii spirituale. A fi siguri de Dumnezeu înseamnă a fi nesiguri de toate căile noastre, a nu şti ce-ar putea aduce ziua de mâine. De obicei acest lucru este spus cu un oftat de tristeţe, deşi el ar trebui să fie mai degrabă expresia unei aşteptări cu sufletul la gură. Noi suntem nesiguri de pasul următor, dar suntem siguri de Dumnezeu. Imediat ce ne predăm Lui Dumnezeu şi facem lucrul ce ne stă înainte, El ne umple viaţa cu surprize la tot pasul.

Când deve­nim apărătorii unui crez, ceva din noi moare; nu-L credem pe Dumnezeu, credem numai în credinţa noastră despre El. Isus a spus:…..”dacă nu vă veţi face ca nişte copilaşi…“.Viaţa spirituală este viaţa unui copil. Noi nu suntem nesiguri de Dumnezeu, ci nesiguri de ceea ce va face El în continuare. Dacă suntem siguri doar de credinţele noastre, vom ajunge să fim plini de noi înşine, tăioşi şi să avem verdictul finalităţii în legătură cu convingerile noastre; dar când avem o relaţie bună cu Dumnezeu, viaţa ne este plină de o nesiguranţă şi aşteptare spontane, voioase.Isus a spus: „Şi aveţi credinţă în Mine“, nu „Credeţi anumite lucruri despre Mine”.

Lasă totul în mâna Lui; este nesigur, într-un mod glorios, cum va lucra El, dar va lucra. Rămâi credincios Lui!

Oswald Chambers